marți, 25 ianuarie 2022

RĂZBOIUL FACE DEJA RAVAGII ÎN ROMÂNIA

RÂD ȘI PLÂNG, REAL, VOI?

Nici când eram cu GAZUL NOSTRU în BUZUNAR (rezervor) ai noștri lideri nu au putut contracara RĂZBOIUL JAFULUI. Astăzi iată că TOT din cauza RESURSELOR s-au amplificat IMPUNERILE speculative arogante pentru ca JAFUL să continue.

Nu uitați că în ORICARE RĂZBOI, atenție maximă!!! ÎNVINGĂTORUL IA TOT și UE se vede DEJA învingătoare și văd cum FACE MOFTURI și renunță la ofertele de gaze ce vin pe cele două NOI mari conducte rusești: a) cea din Marea Neagră și b) cea din Marea Baltică. c) BRUA este o păcălire a noastră pentru ca GAZUL NOSTRU să fie RE-vândut românilor la prețurile DICTATE de bursa de „fasole” de la Viena, SÎC, prin mulți intermediari.

Rușii au TOATE cărțile BUNE fiindcă toate COSTURILE CONFLICTULUI le va acoperi cu RESURSELE din BUZUNARUL LOR, pentru ei, și DIN AL UE+NATO, de va învinge. Când au mai pierdut ei un RĂZBOI?

UE, îngâmfată la maxim crede că SUA va apăra interesele lor FĂRĂ A I SE DECONTA la NATO costurile războiului și petrolului CONSUMAT în POLIGONUL estic. Chiar și fără RĂZBOI noi tot suntem sacrificați economic, suntem și ve-ți MURI și FIZIC, în România bre... exact în aceleași locuri și spitale ce iau FOC sau pe stradă.

Cine refuză încorporarea sau se OPUNE jafului, ca mine, MOARE bre… da eu n-am nici LOC DE VECI că l-au vândut și pe ăla, de mult. Acum și de la  Grupurile de Cercetare Diversiune (ca cele „speciale de guerrilla” aduse și instruite și în România) veți MURIRĂZBOIUL de azi NU SEAMĂNĂ cu nici un alt RĂZBOI. Vor fi EXPERIMENTATE cele mai noi ARME inteligente. Și soldații SYBORGITOATE COSTĂ și de aia și FRANȚA și ANGLIA și ce mai vrea din UE vin să joace la POKERUL RĂZBOIULUI RUSESC. Au în calcul avantajele economice, de exemplu a GAZULUI adus din SUA și din RESTUL LUMII ei, ca și deja, … ÎN-VIN-GĂ-TORI bre mamăăă... ce PIAȚĂ, cu avioane F-35 de ultimă generație („second”) că KWI nu a auzit de generația a șasea construite și active deja în JAPONIA de exemplu. Da noi suntem mai buni ca japonezii, am scos la ORDIN la licitație TOT că traficul de persoane și copii, traficul de droguri se schimbă cu traficul de RĂZBOI. Și SUA+UE are vitale nevoi de resurse GRATIS și re-păcălirea cu moneda FIAT și hârtie igienică. Pentru asta e nevoie de o TRIERE SPARTANĂ și noi, expirații trebuie să dispărem că au nevoie TOȚI de pensiile noastre, a celor ce deja s-au jertfit, construind și apărând România

Oricum am lua-o este tot RULETA RUSEASCĂ iar voi, cei utilizați în TOATE situațiile jocului ca și CARNE DE TUN,trebe” bre, să „apărați” interesul ULTIMULUI JAF al vechii lumi. Vezi LEGEA MARȚIALĂ GLOBALĂ de care uitați că se tem de moarteDacă citiți specificațiile ROBOȚILOR SIMPLI, MILITARI, și mai ales a NIVELULUI lor AI și atenție!!! a CLONELOR și CYBORGILOR, deja veți fi VÂNAȚI de aceste FORȚE SPECIALE care sprijină VECHIUL SISTEM GLOBAL ce se crede DEJA ÎNVINGĂTOR!

Carnea sunteți deja voi. Selecția e deja făcută!!! Deja, deja, deja ..., Doamne DEJA. De aceea nici nu se văd PERDANȚI ai RĂZBOIULUI și cu aroganța IDIOTULUI blufează la RULETA RUSEASCĂ cu VIAȚA voastră.

Dumnezeu fie cu voi TOȚI românii mei cu suflet curat. Moarte ușoară vă doresc fiindcă vine VALUL BIOLOGIC al războiului, fie și doar cu „refugiați”. Scrie în CARTE la pagina 107 bre… da cine să CITEASCĂ?

Vă compătimesc fiindcă veți fi ARȘI fiindcă nici loc pentru GROPILE COMUNE nu mai avem. Eu v-am avertizat, CU ACTE REALE. Acum veți vedea pe pielea voastră dragii mei „analfabeți funcționali” dar cu căști cu realitate augmentată. Ei ... acum vă veți antrena REAL. Eu sunt „dejamort și tot mă antrenează ăștia, ZI de ZI...

De ce credeți că pe ei nici grevele din București și JAFUL din sectorul 1 nu i-a afectat? JAFUL E MAFIOT și acum cu tupeu de VIAȚĂ, a LOR și MOARTE, a voastră, vedem NEBUNIA REPETENȚILORGLUMA cu tranșeele de 4x8m este emblematică, deja istorică, pentru „STRATEGIA” în care v-au băgat. Canalele de irigații au fost SPECIAL distruse, fie chiar cu efect doar și pentru agricultură. Și sunt peste 1000 de vagoane de AUR PUR a 50 tone fiecare calculate și de mine, personal, ECHIVALENTUL unui JAF de peste 1600 miliarde EURO din care 400 miliarde DOLARI menționează CIA pe domeniul pieței lor, a ARMELOR.

De priviți ISTORIC la DIRECȚIILE STRATEGICE din TEATRELE de operații din al Doilea Război Mondial, veți vedea că ele … NU S-AU SCHIMBAT, sunt tot pe NORD Kiev spre Berlin, dar RĂZBOIUL va fi azi, cu TOTUL și cu TOTUL ALTFEL. ACUM VA FI ARTA CELUI MAI BUNCei cu adevărate STUDII MILITARE și nu la apelul bocancilor pricep ce spun. Sper!!! Noi nu mai avem de foarte mulți ani STRATEGI ci doar „yesmani”. Trădarea GENERALILOR a fost emblematică, pretutindeni în lume, vezi recent în SUA, chiar și cu Trump.

În REST noi, rămânem … un REST și vâlva FACTURILOR+++ va distruge România fiindcă TOTUL COSTĂ într-o PIAȚĂ MAFIOTĂ!!! Mai aveți CEVA cu ce să PLĂTIȚICâțu și Orban au UTILIZAT deja TOATE ÎMPRUMUTURILE (unde?) și COSTUL RĂZBOIULUI este un calcul ASTRONOMIC, chiar și DOAR ca POLIGON VIU care IATĂ cere MUNIȚIE și CARBURANȚI-LUBREFIANȚI plus MÂNCAREA oaspeților ce joacă POKER. Mai ales șampania ce se bea deja ca „participanți” la POKER.

Îmi vine să vomit când văd îngâmfarea „jucătorilorjefuitori. Am ajuns la peste 1600 miliarde euro jaf, până în 2014 și acum va fi DUBLATĂ plata cu toată averea voastră bre… că de aia se iau asemenea decizii de JAF cu restricții VITALE. Pregătiți-vă femeile și copii că în rest se descurcă ei… la ucis.

UPDATE! Am primit ș-am RÂS ș-am PLÂNS.

NEGOCIERI RUSO-ROMÂNE – CU A LOR ȘAPTE VIȚI ÎN PIEPTUL DE ARAMĂ

Am primit vestea ca să nu MOR de FRIG ci de RÂS. Da cum și râșii au dispărut acum au apărut RUȘII, călare pe URS(S)-ul ucis de austrieci bre…

Iată-l pe Vasile DÎNCU c-o năframă-n vîrf de băț. Vladimir, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț:

– Ce vrei tu?

– No, bună PACE! Și, de n-o fi cu bănat, sunt c-un tip. Zice că are o ȘAPCĂ roșie de arătat, ca UMBRELĂ la soldat că doar TRUMP l-a încoronat.

La un semn deschisă-i calea și se-apropie de cort un malac cu mersul țeapăn și privirea ca de MORT dar cu ȘAPCA ROȘIE  drept PAȘAPORT.

– Tu ești Werner?

– Da-mpărate, zise Dîncu c-un suspin. E Iohannis în persoană, dar vorbește mai puțin, PUTIN. Of, cum să-ți explic, mărite? E tăcut ca un DULAP, vede ELEFANTUL la pătrat. E înalt și joacă tenis, da-n rest e bătut în cap. M-a însărcinat PARTIDUL să vorbesc în locul său, că el fără prompter, doamne, tace ca un MUTALĂU.

Deci, am reținut: se pare că redevenim VECINI. Chiar și faza cu coroana și cu ramura de spini. Orice gînd ai Vladimire, cu Ucraina și cu noi, nouă ne rămîne FUGA, la SPARANGHEL, nu-i nevoie de RĂZBOI. Despre partea ÎNARMĂRII, însă, doamne, să ne ierți! S-au luat COMISIOANE, s-au dus banii pe la terți, PENTR-UN „colan de SPARANGHEL”. Ne-apărăm cu rîul, ramul, cu aceiași Munți Carpați. N-avem nici o strategie, AUR nema, n-ai cu cin și pentru ce ca să te BAȚI! Noi tot suntem VACCINAȚI😂 De-aia zic: de faci întoarsă de pe-acum a ta cale și doar să ne TRIPLEZI factura de la gaze naturale, noi vom tremura de frică și de frig când poruncești, fără să ne mai prefacem c-avem PLANURI MARI, STRATEGICE în sicriu, tot alături de VACCIN.

– Cum, cînd am atâta oaste, „La doi pași”, tu crezi că pot  rata așa o șansă, să v-o dau și vouă-n bot?!

O, tu nici gândești, Vasile, Cîțu în cale mi s-a pus! Toți dușmanii din TerRusia: pîn’ la unul i-am răpus. Toți rebelii, democrații, ziariști în păr se-adună să dea piept cu FSB-ul și cu faima lui neBUNĂ. Strigătele adunat-au  contra strigătului care a dat ORDIN să se tragă doar în PLIN, nu la picioare. Oligarhii, politrucii, sar toți să mi-i predea, căci nu poți prăda Rusia decîât sub comanda MEA. 

The Nazi cause was KAPUT, auzi TU? Sau vreți ca să vă ... mut?

S-au-mbătat în vorbe lucii, diplomații la Bruxelles. Josef Biden cu-a lui minți pierdute, umblînd toate după el, Olaf Scholtz și Boris Johnson și bătrîna lui MacroOU, oțeliți în încleștarea cu dușmanul OMACRO(U), n-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face și APUSUL își trimise iar conductele încoace. Zguduind din PACE-adâncă tot al gazului preaplin, ei sugînd cu fățărnicie – cum să-ți zic? – pîn’ la LEȘIN.

Se mișcau îngrozitoare multe-armate de dolari, străbăteau stepa rusească în bancnote noi și mari. Franci, coroane suedeze, euro nu mai vorbesc, năvălit-au ca o ploaie-n CONTUL gazului rusesc.

Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, c-o plăcere neștirbită i-am lăsat pe toți să … FIARBĂ. Am jurat la prețuri DUBLE să trec falnic, fără păs. Iar de nu-mi plătesc factura, peste ei să mă apăs.

Nu mă pun cu-americanii, fiindcă am ca voi destui: azi aveți un teritoriu, mîine ia-l de unde nu-i. Ce-i Ucraina? O cîmpie. Polonezii? Niște pani. Balticii? O utopie. Voi? O țară de doi bani. Am armate pretutindeni. Îngheți doar cînd le privești. În opt ore sînt la Kiev, într-un ceas – la București.

Și în contra vijeliei vrei tu ca să te piși, fiindcă voi veniți c-o șapcă-n cap? Și, purtat de biruințe, să mă-mpiedic de-un DULAP?

– Un DULAP, da, împărate, căci DULAPUL ce-l privești e din defrișări stăpâne, El, practic, vîrful mobilei săsești de la faBRICI și austrilieci. Ne-am împiedicat de dînsul șapte ani la rînd și noi. Dacă vrei o confidență, l-ați votat ca niște boi. Vi s-au arătat dosare, Vi s-au arestat baroni. Ce era să facem, Doamne, cu o mînă de bufoni? Dar Vasile zuse: Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști, să te lămurești pe pielea-ți cît sîntem de HOȚI și PROȘTI! Sîntem LACOMI, preamărite, noi ne con-DUCEM după BANI. Nu ne stă-n deprinderi LUPTA, e prea scump să fim SPARTANI.

Nu ești primul care vine și se vrea STĂPÎNITOR. I-am avut pe omul roșu, omul chel, omul SCHIOR. Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt: noi ne-am combinat cu dînșii și-am pus ȚARA la pămînt.

Să și vrei, n-ai ce ne cere: am dat marfa mai de soi, ș-un copil, acolo doi. Bine, ar mai fi BUGETUL, dar cu pedofili de SUS, sugem și noi. Băncile le-au luat francezii, nemții, Țările de Jos, și-am ținut morțiș să fie la preț dezavantajos. Vrei petrol? Mergi la Viena. Apă? Du-te la Paris. Mai avem doar CORPORAȚII. Restul toate s-au închis. Vrei pămînt agrar? La unguri. Poate-ți vine să te miri, dară Insula Brăilei au luat-o doi EMIRI. N-ai ce stoarce dintr-o țară STOARSĂ. N-ai ce mai spera. Ar mai fi comisioane, dar le-am încasat deja. Deci, la ce-ar fi bun RĂZBOIUL? Pentru ce să năvălești? Țara-i gata jefuită cu metode … ROMÂNEȘTI.

Dacă, totuși, preamărite, jindui să ne invadezi, te previn, cu umilință, mai adînc să reflectezi. Vrei prin granițele noastre oastea cruntă să-ți petreci? Păi, n-avem infrastructură. Să vedem pe unde treci. E o tactică și asta, noi credeam că doar furăm. Dar ne distrugeam asfaltul – iată, să ne APĂRĂM!

Așadar, de-o fi să fie, poți conta pe AJUTOR, după cum se vede treaba cam din partea TUTULOR. Lîngă mine e Iohannis. Sau era, nici nu mai știu. L-am scăpat din ochi. E week-end și-a tăiat-o la Sibiu. Omul ăsta are-o șapcă. Știu că-ți place lucrul scump. Uită-te la ETICHETĂ, nu la fața lui de tîmp. E tot armamentul NATO adunat în cozoroc. Îți explică premierul: n-o să tragem nici un foc.

Ciucă-al nostru a vrut să vină în costum de GENERAL, dar e doctor și mai trece cînd și cînd pe la … spital. La armată, îți transmite, sîntem tot zero barat. Ne-am mai inspirat din NATO, dar mai mult am plagiat. Oștile-s împrăștiate, generalii beau la braț și, la patru ani odată, convocăm urgent un CSAȚ. Chiar de-am vrea să ne ascundem, codrii noștri seculari au ajuns ca telegraful, dacă nu cumva mai rari.

Uite-aicea o SCRISOARE de la cel ce-mi este șef, MARȘAL el se crede frate, doar pe BICICETĂ e. Vrea să-ți faci prima intrare pe la noi, prin Kiseleff. Și la liberali, mărite, vei găsi același sluj. Mă gîndesc la măscăricii de la Vîlcea, de la Cluj. Am sondaje, toți miniștrii au de-ndeplinit un vis: ori să facă bani cu TINE, ori să fugă la PARIS.

Te fălești că înainte-ți tremură atîtea țări? Noi nu tremurăm, Volodea, noi organizăm serbări. Eu? Îmi apăr BOGĂȚIA. Ei? Nevoile și neamul. Las săracilor tot versul care cheamă RÎUL, RAMUL. N-avem oști, dară iubirea de AVERE e un zid. Ne urcăm pe el și tragem prada toată la partid.

Ai vreo manglă? Combinații? Sari și tu c-un chilipir? Că-n rest, ni se rupe p--a de-a ta faimă, Vladimir!


Semnează,

Moș Teacă

luni, 24 ianuarie 2022

MEMORIA APEI ȘI ...

 

MEMORIA APEI ȘI ELEMENTELE CUANTICE ALE TRANSMITERII INFORMAȚIEI PRIN BIOFOTONI

Aveți aici un clip EXCEPȚIONAL - https://www.youtube.com/watch?v=1AiMdbJY4D0&t=7s cu singura corecție (fără a mă da eu mare în medicină dar, fără modestie cunosc bine (încă) FIZICA și ELECTRONICA cu ELECTROTEHNICA) astfel că spun: ULTRAJOASĂ frecvență nu este 500 Hz - 3000 Hz (5000) ci - ULTRA JOASĂ FRECVENŢĂ (ultra low frequency sau ULF) are frecvenţe cuprinse între 300 Hz şi 3 KHz, dar SUBWOOFER este de aproximativ 20 Hz - 200 Hz chiar până la 15 Hz la concerte, pentru melomani și produsele de consum, iar sub 100 Hz pentru sunete live profesionale, și sub 80 Hz în sistemele aprobate THX. Vezi fenomenele de iradiere sau bruiaj.

Orice explozie nucleară care ere loc în SPAŢIUL ATMOSFERIC sau EXTRAATMOSFERIC apropiat este însoţită și de o puternică emisie de unde VLF, ULF, SLF şi ELF = 3 Hz la 30 Hz (vezi și impulsul electromagnetic).

Un sistem de transmitere a informaţiei către flota de submarine aflate în submersie (numit SEAFARER iar mai târziu PROJECT ELF la americani) opera pe o frecvenţă de 76 Hz SUA, Rusia (cunoscut sub denumirea ZEVS) operează pe o frecvenţă de 82 Hz, Regatului Unit al Marii Britanii şi a Irlandei de Nord (Royal Navy) utilizează mai multe frecvențe SUB 70 Hz dar nu mai mici de 40 Hz (adică din spectrul Schumann).

ULF şi ELF care, în cavitatea rezonantă formată (la nivel global) între Pământ şi ionosferă pot produce o rezonanţă electromagnetică ce poate fi pusa în evidenţă și  în mod experimental. Acest fenomen este cunoscut în literatura sub denumirea de "Rezonanţa Schumann" la valori de 7,83 Hz; 14,3 Hz; 20,8 Hz; 27,3 Hz şi 33,8 Hz (vezi de ce variază).

Vezi și frecvențele emise de CREIERUL UMAN ca fiind extrem de importante pentru TERAPIA cu tahioni. Revoluție în medicină - Medicina vibrațională - https://www.youtube.com/watch?v=vvz3xAJX9S0&list=PLF4_mbjP9gHi3Pb1bc5UzmpmMap0l-mgo&index=3&t=1185s

Undele (sunetele), ale căror frecvenţă este mai mică de 3 KHz nici nu sunt atribuite vreunei activități civile.

În SCALA de frecvențe se ajunge și mai sus!

Radiația gama (simbolizată prin γ = gamma, Γ sau Ɣ. Este o radiație electromagnetică de 10 la puterea 24 (1024 Hz) numită yotahertz simbol YHz provene din dezintegrarea radioactivă a nucleelor atomice.

Sunt unde electromagnetice (vezi dualismul undă-corpuscul)

de frecvenţe FOARTE ÎNALTE produse de ATENȚIE!!! interacţiunile între particule subatomice, la ciocnirea şi anihilarea (elastice și neelastice) unei perechi electron-pozitron. Hopaaa... Radiația gama (cosmică) constă din fotoni de energie foarte mare. dar și creierul uman produce unde (radiații) gamma însă CEREBRALE. https://www.youtube.com/watch?v=GX-Nj61zeFI&t=1358s Atenție așadar și la MEMORIA APEI - interferat cu FIZICA CUANTICĂ pentru a respecta NOUTĂȚILE actuale ale conștiinței.

https://icepaliga.blogspot.com/2021/01/vreti-sa-continuam-cu-stiinta.html  (vezi aici și foto) sau https://icepaliga.blogspot.com/2021/01/provocare-la-stiinta.html  (vezi aici și foto).

Iar pentru elementele de FIZICĂ CUANTICĂ e nevoie de a pricepe mai MUUULTE… informații care azi, la 74 ani împliniți, mă depășesc.  Un exemplu https://daniel-roxin.ro/free-energy-principii-fundamentale-revolutionare/  și sunt o sumedenie și de alte situri de excepție.

Semnează,

Moș Teacă

 

vineri, 7 ianuarie 2022

BANUL ȘI PUTEREA ... SCHIZOFRENICĂ!!!

BANUL ȘI PUTEREA ... SCHIZOFRENIEI!!! 
MARE, FOARTE MARE ATENȚIE!!!

„La început era CUVÂNTUL…” și prin PUTEREA lui Dumnezeu, CUVÂNTUL a CREAT întregul UNIVERS.

Astăzi acești NOI „Dumnezei”, ajunși la PUTERE, trecând de la reglementările grupate în jurul CUVÂNTULUI (vezi libertățile OMULUI și FAMILIA) au trecut la „OFERTELE” celor care au FĂCUT BANI, utilizând CUVÂNTUL OFICIAL la care aderă BENEVOLTOȚI cei ce au acceptat COMODITATEA și LENEA de a MUNCI/LUPTA, de a fi îndrăgostit de PĂMÂNT și toate viețuitoarele de pe proprietatea sa și a FAMILIEI sale, ESENȚA LIBERTĂȚILOR CREAȚIEI. Atunci, în habitatul său familial. OMUL putea CERCETA, CONSTRUI și ÎNVĂȚA urmașii săi să fie DREPȚI și cu HARUL DUHULUI SFÂNT în suflet și în simțiri. Odată PIERDUTĂ IUBIREA prin POLITICILE de dispariție a acestor LIBERTĂȚI DIVINE, cu o acțiune extrem de perfidă, oferind (BOGAȚII, CORPORAȚIILE etc.) garantarea LENII lor dacă susțin POLITICILE extrem de perfide de a determina „EXPROPIEREA”, adică PAUPERIZAREA și SCLAVAGIZAREA umanității, nu pentru BANI ci pentru acest DROG, INFINIT MAI SCHIZOFRENIC, AL PUTERII GLOBALE. Prin TEHNOLOGIILE actuale, extrem de avansate,  PUTEREA celor care au acumulat peste 99% din bogățiile omenirii, iată că TREBUIE SCAPE de cei 99% de săraci care au rămas cu doar 1% din AVUȚIA TERREI. Aceștia, OAMENII, ÎNCĂ PARȚIAL LIBERI, dacă au ACCES la COMUNICAȚIILE ce le permite utilizarea CUVÂNTULUI, și susținuți de Dumnezeu și de IUBIREA lui Hristos, pot, ÎNCĂ, să elimine aceste direcții SATANISTE ale tendințelor GLOBALISMULUI PUTERII. BANUL este mijlocul de CUMPĂRARE a SUFLETELOR, sau de ÎNFRICOȘARE/ÎNGROZIRE a celor ce nu se supun. BANUL este idolul liderilor. Ei au ACTIVAT MATRIXUL” cu incubatoarele de CREARE a acelor CYBORGI modificați genetic pentru nevoile lor de PUTERE. Ion Cristoiu chiar spune că DROGUL ACESTA AL PUTERII este mai mare decât chiar al SEXULUI sau ofertelor BANULUI pentru o viață aparent LIBERĂ. Este clar, e NEOMARXISMUL chinezesc, care-i îmbată și pe OCCIDENTALII ce militau pentru drepturile OMULUI, acum, sprijiniți de cei ce și-au VÂNDUT SUFLETUL, de FRICĂ, devenind extrem de comozi, și care APLICĂ întocmai TOATE acțiunile de restricționare, pauperizare și UCIDERE a oricăror libertăți date de CREATOR, de Dumnezeu.

Această REVOLUȚIE DIGITALĂ, combinată cu cea GENETICĂ, este ARMA lor biologică de suprimare a credinței în Hristos, a puterii CUVÂNTULUI ce poate OPRI tendințele CRIMINALE ale acestor DROGAȚI AI PUTERII GLOBALE, GALACTICE și ... INTERGALACTICE. ÎNCĂ DE ACUM PESTE 100 DE ANI, BANUL DETERMINA CRIMA CU PREMEDITARE DE VACCINARE, ȘI UCIDEREA SUFLETULUI

Vă recomand să citiți și Proiect de țară "Hrană, Apă, Energie" în dragoste și adevăr, cu Dumnezeu înainte!

Faceți voi diferența cu proiectele de țară ale marelui strateg KWI. Eu am postat comentarii la fiecare.

Iar dacă veți găsi „Pas cu pas” ceva REALIZAT atunci eu, un fir de praf în deșertul politicii românești, devin clar „Omul de lut” al prezentului fiindcă nu mai am mult până la INFINIT.

https://ro-ro.facebook.com/groups/303702207716288/

Nu sunt membru nici unui partid dar de mult aștept un „Proiect de țarăvalid și am rămar frumos tentat să aprofundez proiectul după vizionarea clipului https://www.youtube.com/watch?v=1iLe3fljTJI

FIECARE poate și trebuie să analizeze VIITORUL său și al copiilor. 

După cum observați „Omul de lut” e și CUMPĂNA mea spre INFINIT.

Voi însă aveți DREPTUL la un viitor cu DRAGOSTE și ADEVĂR așa cum SUFLETUL vă este ținta tuturor celor fără de HRISTOS!!!

Fiți vigilenți, dușmanul ascultă” bre radiotelegrafiștilor (QSA?K) din „EPOCA celui UCIS de Crăciun”. Mai e puțin și vine și ziua lui după ziua „UNIRII”, ziua fiicei mele și apoi ziua cumnatului meu. Dumnezeu să-i ocrotească! 

Dacă un cizmar a cucerit DIPLOMATIC chiar și America, acum America are un concurent în acest DAC și diplomat de renume! CASELE țărănești sunt făcute din LUT și uite că viața este lupta dintre cele DOUĂ GĂURI. Din una te chinui să ieși și în cealaltă refuziintri”! Atunci când NU TE MAI TEMI devii LIBER și-ți aperi pământul din jurul CASEI ANCESTRALE.

Cei mai mulți se TEM că vin RUȘII deși așteptau cu ne-răbdare să vină AMERICANII. Dar poate, acum, vor veni CHINEZII că sunt mai tenace!

Noi îi vom BATE PE TOȚI dar problema e „UNDE-I ÎNGROPĂM?”, vă mai amintiți?! Acum nu mai avem pământ nici pentru GROAPA noastră veșnică. Au vândut TOT... Acum ne ard în spitale și în curând ne vor lichefia ca să nu rămână „viruși” bre... de la strămoșii noștri, care să rodească...

Fiți încrezători în HRISTOS El este „Calea Adevărul și Viața”! Voi și NUMAI VOI vă decideți VIITORUL!!!

Vine HRISTOS de veți IUBI ca HRISTOS semenii voștri și nu-i veți VINDE ca pe copii sau familia voastră pentru comoditatea betoanelor cu o realitate augmentată

E vizibilă CUMPĂNA ROMÂNIEI?! APĂRAȚI-VĂ de dictatură, de neomarxiștii mafioți și criminali?!!

 Este MUUUULT prea TÂRZIU să pricepeți nevoia de LIBERTATE după ce LENEA și OFERTELE de COMODITATE EXISTENȚIALĂ vă duc spre CRIMĂ, chiar față de FAMILIILE voastre!? Lupta dintre vaccinați și nevaccinați, sau oricare alta, e ceia ce doresc corporatiștii. 
Un citat cheie din Rothschild spune: ,,Dacă vom fi doborâți, vă vom lua pe toți cu noi.” Aviz armele biologice, chimice și nucleare ce devin SPERIETOAREA idioților...
  
Acest lucru confirmă faptul _CAbala, „Deep State”, știe foarte bine că ultimele lor „ore” ... au trecut. Pandemia lor de CoVID a fost planificată în avans, de mult timp, ca să intre în acțiune, înainte ca propria lor moarte să înceapă; pentru a lăsa apoi întreaga populație a lumii „să moară cu ei”. Acesta a devenit principalul motiv pentru vaccinările obligatorii la nivel mondial, susținut de „pașaportul de vaccin”. Fostul om de știință al Pfizer, Dr. Michael Yeadon, spune că este o crimă în masă, susținută de un pașaport de vaccin și vaccinări suplimentare de rapel! El este o voce puternică. El a cercetat și analizat cu atenție toate acestea, pentru a înțelege mai bine efectele devastatoare ale „vaccinuluiARNm asupra populației lumii. El declară: „Acest sistem este pus în aplicare prin minciuni și, menținut prin mai multe minciuni pentru un scop anume; scopul lor este controlul totalitar complet.” ”Un lucru este sigur, acești „idioți” vor reduce populația lumii cu cel puțin 75%; în timp ce 90% este planificat de Agenda 2030. În prezent, peste 8,6 miliarde de vaccinuri au fost administrate în întreaga lume. Orice comentariu sau dovezi suplimentare pare de prisos!? 

Voi ce ziceți? Priviți pasivi la TEATRUL dintre media (diferită) și liderii/sclavi ai CORPORAȚIILOR globale? Nu vedeți cum TOȚI speculează orice pentru BANI? A început iar cazul MĂȘTILOR? Ce urmează?

PUȚINĂ ISTORIE A TRECERII DE LA PUTEREA BANULUI LA CEA A NOM

Inițial, după al doilea Război Mondial, lumea a fost separată în BLOCUL OCCIDENTAL și BLOCUL COMUNIST cu toate acele anomalii inclusiv de COMERȚ și de LICENȚE sau STANDARDE impuse.

OMC (WTO - 1 ianuarie 1995) este succesoarea mult amânată a ORGANIZAȚIEI INTERNAȚIONALE A COMERȚULUI care inițial a fost planificată a fi urmașa GATT-ului – (General Agreement on Tariffs and Trade).

STATELE UNITE ale AMERICII (Azi REPUBLICA SUA de la 01-01-2022) sunt membri fondatori OMC de la 1 ianuarie 1995 și membre ale GATT de la 1 ianuarie 1948

Carta Organizației Internaționale a Comerțului a fost stabilită în cadrul conferinței Națiunilor Unite asupra comerțului și ocupației, organizată la Havana în martie 1948, însă a fost blocată de SENATUL AMERICAN.

11 decembrie, 2001 - Republica Populară Chineză a aderat la OMC după 15 ani de negocieri (cele mai lungi negocieri din istoria GATT).

1 ianuarie, 2002 - Republica Chineză (Taiwan) a aderat la OMC.

Rusia ATENȚIE! a aderat la OMC pe data de 22 august 2012.  Unii istorici au presupus că nereușita e posibil să fi rezultat din temerile venite din interiorul comunității de afaceri americane, acelea că Organizația internațională a comerțului (OMC (WTO) a fost creată abia în 1 ianuarie 1995), (ITO) ar fi putut fi folosită pentru a REGULARIZA, mai degrabă decât pentru a LIBERALIZA marile afaceri (Lisa Wilkins, 1997). Interesant e refuzul CHINEI de a adera la OMC, care impunea STANDARDE și REGULI VAMALE și nu permiteau încălca LICENȚELE plus STANDARDELE, și limitau prin RESTRICȚII acest acces al „LUMII A 3-a” și celor precum China care, cu forța de muncă extrem de ieftină, CONCURA și FURA LICENȚE fără a putea fi sancționată.

OMC (WIPO): Acordul privind drepturile de proprietate intelectuală legate de comerț și brevetele farmaceutice devine act de reglementare în UE - Decizia 94/800/CE (Decizia Consiliului din 22 decembrie 1994) privind încheierea, în numele UE, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994))

În România există OSIM și corelați și cu reglementările actualizate ale UE și WIPO ale OMC. OK?

Și acum dacă priviți ISTORICUL incidentelor de ÎNCĂLCARE ale Protecției Intelectuale, Desenelor (sau designului ergonomic al unor produse (mașini, avioane, armament etc. de regulă un produs FFF Scump)) veți observa și IMPLICAȚIILE de STANDARD diferit care fac UNICITATEA cu care de exemplu chinezii făceau FALSURILE cu care au cucerit planeta. Este CLAR că aceste REGLEMENTĂRI au ajutat CORPORAȚIILE să cucerească Terra.

Azi, nu fac decât prin ABUZURI și MAFIE să-și protejeze BANII chiar cu sistemele de FORȚĂ ale sclavilor fără de statut, care și-au vândut SUFLETUL pentru BANII MURDARI ai CORPORAȚIILOR.

Am intrat în ETAPA când CORPORAȚIILE IMPUN așa zisa „A PATRA REVOLUȚIE INDUSTRIALĂ (digitalo-genetică)” care a ÎNNEBUNIT ÎNTREAGA UMANITATE CU DROGUL PUTERII NOM, Galactice și Inter-Galactice. Pentru înțelegerea EXPANSIUNII vezi civilizațiile tip Kardashev și derivatele ce le găsiți pe internet. Asta cât mai aveți acces!!! Eu, Moș Teacă, sunt cenzurat chiar ca și Trump bre... De ce?! Care e teama?!

Spuneam că doar cei CREATIVI vor fi generațiile acceptate pentru VIITOR, motiv iată pentru care ȘCOALA a devenit un LUX, însă e depășită și etapa „FURĂRII DE CREIERE UMANE” și s-a creat CYBORGUL care cu sistemele genetice accesate ARNm (vezi și CRISPR și evoluția lor), cu implanturi de schelet greafen și apoi de XENOBOȚI (roboți vii care se autorepară, automultiplică, au programe de CONSTRUCȚI celulare și genetice uimitoare, cu scanarea și a bebelușilor MATRIX” (vezi și mamele surogat) pentru efectele „CORECȚIILOR” genetice dorite, ce elimină necesitatea OMULUI creat de Dumnezeu și ei cred că sunt „NOI DUMNEZEI”.

Nimeni nu a putut și nu v-a putea face, ARIFICIAL, CONȘTIINȚA cu SUFLETUL UMAN !!! De aceea aleargă să CUMPERE SUFLETELE cobai „cu doi mici și o bere” pe care să le subordoneze cu IMPLANTURILE de procesoare și structuri genetice speciale.

Voi dragii Moșului, veți ACCEPTA toate aceste ATACURI din comoditatea și pasivitatea pe care deja ați atașat-o, voit, PUTERILOR DE FORȚĂ ale celor NUMIȚI ca și LIDERI SLUGI?!

Viitorul vă aparține și fac prognoza, azi de ziua Sfântului proroc Ioan Botezătorul, înainte mergătorul… că, OMENIREA VA FI SALVATĂ doar de vă întoarceți la HRISTOS. Altfel iată că acest NOU TIP DE POTOP, pe care l-am mai invocat, fiindcă LUMEA s-a STRICAT, vă v-a duce spre EXTINCȚIA UMANITĂȚII ȘI A TERREI prin distrugerea oricărei forme de viață, habitat și lanț trofic.

ASTA VREȚI ASTA PRIMIȚI FIECARE CEI CARE STRIGAȚI după CRIMA DE CRĂCIUNVrem o țară ca afară” și ați ieșit ÎNCÂNTAȚI AFARĂ din „Grădina Maicii Domnului” la sparanghel. Ce ați câștigat? FRICA și MOATEA GARANTATĂ?! E viitorul VOSTRU! DECIDEȚI că sunteți deja în al 27-lea CEAS, Tic, Tac, Tic-nuTAC, TikTOK …POOOO…C că a început cu … Pokémon și telefoane INTELIGENTE fără de care a MURIT inteligența voastră și mai ales a COPIILOR. TOTUL SE PLĂTEȘTE în viitoarea CIVILIZAȚIE, de va mai exista fără intervenția DIVINĂ, mai ales că VOI sunteți deja ZOMBI și distrugeți tot ce e MOȘTENIT de milenii.

Semnează,

Moș Teacă