vineri, 27 iulie 2012

TEMPESTA !

de Ioan CEPALIGA

Departe, departe pe mare în larg,
O corabie zboară în noapte,
Cu pânzele-n vârf de catarg,
Pe punte cu tainice şoapte.

Şi valurile negre ca smoala,
Despică corabia nebună,
Pe putea acesteia-i şcoala,
Elevii pe ea se adună.

Un matroz acuma le spune,
La noapte-o s-avem mult de lucru.
Un altul mai cântă din strune,
Iar altu-şi fumează trabucul.

Şi astfel trec clipele grele
‘nainte de noaptea cea cruntă,
Elevul Traian, iată stă lângă vele
Cu gândul la ploaia măruntă.

Iar tună şi fulgeră, cerul se face un iad,
Românii nu ştiu clar ce-i aşteaptă
Şi cântă în grupuri de dor şi de drag
Şi gândul la tărm şi-l îndreaptă.

Deodată un trăsnet le sparge timpanul
Şi-o velă se rupe cu zgomot nebun,
Secundul înjură deja ca mârlanul
De toate, s-agaţă, mai trage un fum,
Dar cade spre proră luleaua-i cu foc
Şi face prăpăd pe punte şi-n drum
Bolidul teribil i-atrage în joc,
Şi toată comanda … e scrum.

Acel ce-încearcă să prindă de “roată”
Tempesta-l dărâmă şi-l mişcă din loc
Şi-l saltă cu puntea bricului toată,
O nucă de cocos le pare-un noroc.

Se schimba de-atunci situaţia noastră
Da-nvăţ secretul manevrei…şi-n foc.

Pe puntea lui Mircea ne-ncearcă OCEANUL
Dar suntem căliţi şi străini de acesta,
C-o apă albastră, sau neagră, cu fiţe tot anul
Îţi tulbură mintea cu vraja-i Tempesta.

Spre portul Constanta se-ndreaptă corabia.
Aci Traiane ne aşteaptă oricum încercarea,
Masivu-i tangaj îţi frânge iar sabia,
Nu-i loc mai teribil, mai dur decât MAREA.

Nebun idiot, ce-ţi cere “mireasa” în gaj?
Ai zile rămase să-i dai iar tu vamă
Când sufletul tău în teribil tangaj
Înjură Tempesta şi uiţi cin-ţi-e mamă?
O viaţă mai dură, mai dură ca asta
Nu cred că mai e undeva pe Pamânt.
N-ai casă, culcuş i-o himeră în gând,
Frumoasa ta face să-ţi uiţi şi nevasta
Şi toate le duci cu tine-n mormânt.

Iubeşti însă MAREA, un veşnic ARBITRU,
Deşi ea te învârte, ţie rău nu îţi Este,
Te-nmoaie de tot când vezi RĂSĂRITU
Şi duci pretutindeni a MĂRII  Poveste.

Azi LUPUL DE MARE preşedinte ne este
Suspendat … de prea multe Tempeste
Transpuse-n HIMERA-I şi tâmpa Poveste.
Ai fost un manager chior şi pervers
Şi suflete multe-ai ucis azi în ţară
De-aceea la vot pentru tine am mers
Şi cu-n DA vei fi dat democratic afară.

Acum dute pe MARE la iubita-ţi “mireasă
ŢARA te-azvârle, tembel comandant.
Ce-ai crezut, că Tempesta îţi este aleasa
De management chior în mandat?

Fugi Traiane tu iute pe MARE
Să scapi de pedeapsa ce vine
Tu încă nu ştii cât doare de tare
Tempesta adusă în ţară de tine.

Adriane nici nu ştii ... ţi-era hâd sloganul
Cât de mic începi să fii ... deacuma TU tot anul.
Tu-l clamai hidos, rânjind în gura mare
Şi uita-i ce-i sănătos şi bun sub soare.
Scanda-i frenetic “Să trăiţi bine
Dar te durea în dos de mine.

Minciuna are picioare scurte
Şi tot ea te aruncă azi din curte.
Adio Traiane că vine,
Vine-o Tempest-aşa mare
Ce iată-i creată de tine
Cu vuiet sinistru de fiare
Să-ţi stoarcă otrava din VINE.

Te cată Tempesta Traiane pe tine
Să fii judecat tu şi clica,
Se termină astăzi cu frica
Indusă criminal de tâmpit în mulţime.

Adio Traiane, rămâi,
Un sinistru călău de copii
De mame şi taţi, de bunici,
De tot ce ne sunt mai  întâi
Copile, iubite sau sfinte soţii.

Adio şi uită de ţara aceasta,
Tu pleacă şi fugi Sărsăilă de aici
Că tare e crudă în ţară pedeapsa
Ce condamnă preşedinţii pitici.

luni, 23 iulie 2012

NU-L MAI SUPORT ! NICI MACAR O ZI !

 
Derularea mitingurilor hade CE ABUNDA de atata nesimtire, aroganta, tupeu de mahala, ipocrizie, cinism si mult sperjur aMPLIFICAT DE O haite ce traieste-n lux si desfranare, sfidand HIDOS chiar adevarul crud cand alaturi de ei copiii mor, batranii si bolnavii plang de neputinta ajunsi cosmarul unei familii de sarmani, sfidand romanii ce-si iau zilele sau pleaca in pribegie pentru a scapa de presiunile bandelor de hoti ma face sa nu mai support acest CIRC MACABRU UN GENOCID AL UNOR venetici si agramati ajunsi la putere prin jaf si minciuna. NU-I MAI SUPORT NICI MACAR O SINGURA ZI !

NU MAI SUPORT SA-I VAD LA FATA SI VREAU SA SCAP DE EI CU VOTUL DE DEMITERE INTAI AL CELUI MAI PUTRED DINTRE EI.

DECAPITAREA HIDREI NU-NSEAMNA DOAR UN CAP. CARACATITA TREBUIE DISTRUSA COMPLET SI DEFINITIV. NU O PRIVITI CRESTINI, CU SUFLET MARE, IN OCHII DE MEDUZA CE-SI ZICE “LUP DE MARE” PENTRU A NU FI “IMPIETRITI” DE MINCIUNA UNUI CRIMINAL CU MASCA SI VEDETI SA NU LIPSITI CUMVA LA VOT.

MA DOARE SUFLETUL DE ACEASTA STARE DE SPIRIT SI NEPUTINTA PENTRU INC-O ZI SI INCA O ZI PANA PE 29 IULIE.

MAI LUNGA-MI PARE CALEA ACUMA LA DEMITERE CAND STIU CE POATE HIDRA SA MAI FACA. MI-E TEAMA DE EXPLOZII DE VIOLENTA MUTA, FARA SEAMAN, NASCUTE DIN JOCUL LOR MURDAR DE HAITA INCOLTITA.

MI-E DOR, MI-E TARE DOR DE LINISTE SI PACE INTRE NOI, DE ZAMBET DE COPIL SI GLAS DOMOL DE TATA, DE BUNIC SI MAMA.

SUNT PLIN DE URA SI MA-NGROZESTE STAREA IN CARE AM AJUNS DIN PREA MULTUL STRIGAT HAD DE MONSTRU - “SA TRAITI BINE” - CAND NICI MEDICATIA NU O MAI AM CA TORT, IAR TARA GEME DE NEPUTINTA CRUNTA LA GLUMA-I DE IROD.

NU EL, CI HAITA E TINTA VOTULUI DIN 29 PENTRU A NU REINVIA O ALTA HIDRA CU VENIN PE GAT CE-I SALTA BROASCA CE INCA N-A BORAT.
SUNT DURE VORBELE ACESTEA DOAMNE, MA INGROZESC! DAR SI MAI DURA-I SUFERINTA-MI SURDA CU UN IROD IN FRUNTEA HAITEI DE IROZI.

CUM DE NU VADE NIMENI DINTRE EI CAT SUNT DE HIDRE, CAND ROSTESC TOT MAI ABJECT CHEMARI LA MITING CU TINTE DESPRE TARA SI DREPTATE CAND EI SUNT FAPTA, DE BORFAS HIDOS, CE NE-A TARAT IN CRIZA ASTA DEMENT DE INSIDUOS SI A FURAT PANA SI DREPTUL LA VIATA AL CELOR NENASCUTI, AJUNSI DEJA DATORNICI CU-N TRAI PROFUND INCERT SI DUREROS.

CE TATA VREA SA-SI LASE, COPILUL IN DURERE, FURANDU-I VIITORUL PRIN CRIMA-TI DE PUTERE, TRAIANE?

CRESTIN FIIND, REGRET SI MA-NGROZESC ACESTE VORBE CE-MI IES SI MIE, AICI PE FOAIE, ACUM, CAND NU MAI SUPORT O ZI SA STIU CA ESTE ACEST IROD HIDOS NEPRIPONIT DE TARA SI DE JUSTITIA CE IATA, L-A SLUJIT VARTOS.

MI-E GREATA DE CE SCRIU SI CE-AM AJUNS CA TARA DESI MA SIMT CRESTIN LA SUFLET SI IN FAPT.

NU MERITA IERTARE ACEST DEMENT TIRAN CAND NICI DE GAND NU ARE, SA FIE POCAIT IN FATA CELOR MULTI CE-AU SUFERIT DE MANA LUI, LOVITI SI UMILITI. (SUNT PERFECT DOAMNA, NU AM CE SA SCHIMB IN COMPORTAREA MEA).

I-AM SCRIS PE TWITTER, SA-SI CEARA PUBLIC, ACUMA LA FINAL IERTARE POPORULUI, UMILIT DE PREA CURVITA-I MINTE DE VASLAS PIRAT. NU A FACUT-O, SI MA SIMT DIN NOU LOVIT DE ACEST IROD CE MINTE CU ATATA NONSALANTA CA EL NE VREA PE NOI DESI NOI NU-L MAI VREM.

ESTE SUPREMA-I MARSAVIE CE-I POATE MINTEA SA-I MAI FETE, ACUM CAND NICIO ZI NU-L MAI SUPORT SI VREAU SA SCAPE TARA RAPID DE ACEST IROD.

POPORUL MEU, DE SUFERINTA PLIN, MA IARTA DE CE-AM SCRIS SI STIU CA ACEST IROD NU MERITA SA-I SCRIU, CACI LACRIMA-I SE SCHIMBA IN SANGE DE COPIL IN MINTEA LUI DE HIDRA, VENIN DE HAITA CRUDA.

GANDESTE ACUM DIN NOU PERFID, SA SCAPE IAR DE JUDECATA DREAPTA A VOTULUI CE VINE !

ROMANI ACUM VEDETI CE-I BINE?

O ZI NU MAI SUPORT, DAR VOTU-MI ESTE CERT, SI NU-L MAI POT IERTA CAND EL NICI GAND NU ARE, SA CEARA EL IERTARE CELOR CE I-A UMILIT CU ATAT TUPEU DE HIDRA, AVIDA DE PUTERE.

ADIO MAI TRAIANE CA NU NE MAI VEDEM IN VECI, DACA POPORUL MEU CRESTIN TE-ARUNCA LA GROAPA INFAMIEI, UNDE VEI FI TU INSUTI JUDECAT DE CEI PE CARE IATA, I-AI INJOSIT DEMENT DE ATATA DROG DE CLAN AJUNSI PANA-N DIVAN, EXTREM DE FALS SI JALNIC DE VICLEAN.

ADIO MAI TRAIANE, ADIO, TE URASC SI MULT REGRET CA-TI SPUN SI TIE CE GANDESC.

NU MAI SUPORT O ZI SA TE MAI VAD MINTIND SI VREAU SA MA TREZESC DIRECT LA VOT, SA TE ZDROBESC CU TOATA TARA CE NU TE MAI SUPORTA SI SE DEZICE DE VOTUL CE TI-A DAT, IN CAZ CA TE-A VOTAT.

ADIO MAI TRAIANE CA SCAPA TARA IN CURAND DE TINE.

DUMNEZEUL MEU, MA IARTA! MA IARTA DE CELE SPUSE SAU GANDITE FIIND PREA PLIN DE URA PENTRU TRAIAN BASESCU SI-A LUI CLAN DE HIDRE CE TE HULESC PE TINE SI-AL TAU POPOR CRESTIN SI BUN. INCEARCA EL SI ACUM, LA FINIS, SA-L MINTA SI INSELE. IARTA-MA TU DOAMNE SI ADU MAI APROAPE ZIUA SA-L POT DEMITE CINSTIT SI DEMOCRATIC. NU CUM EL GANDESTE MALEFIC CA O HIDRA CA-I O LOVITURA DE STAT SI NU DEMOCRATIE.

IAR NE ARUNCA-N LUME O URIASA MINCIUNA DE DEFAIMARE A DEMOCRATIEI SI VOTULUI LIBER, CRESTINESC.

DUMNEZEU SA-L IERTE CA NU STIE NICI ACUM CE FACE ! PE 29 VA AFLA CE VREA REAL POPORUL.

SUNT OBLIGAT SA MAI ADAUG CEVA. IATA CUM MINTE SI IN ACEST CEAS DE CUMPANA SPUNAND CA NU EXISTA IN CODUL PENAL INFRACTIUNEA DE INALTA TRADARE. MINCIUNA ! Citeste art. 394 Cod penal TRDAREA iar art. 398 este SPECIAL pentru PRESEDINTELE TARII - INALTA TRADARE. MINTI DIN NOU, DIN INERTIE, ASA E CARACTERUL TAU BASESCULE ! ESTI UN MINCINOS NOTORIU !

DOAMNE AJUTA !

Pentru judecata, catre poporul meu, cu smerenie,

Lt.col.retragere

Ioan CEPALIGA

sâmbătă, 21 iulie 2012

GENOCID SI PRIN SANATATEA PROFUND DEPRECIATA

Ma bucur ca USL a sesizat importanta INSTITUTULUI CANTACUZINO mentionat pe blog in articolul intitulat "ELDORADO FINANCIAR HIPNOTIC" iar mediul academic a intervenit si a solicitat masuri active in acest sens.
FELICITARI !!!

Numai o investitie de 5 milioane euro este foarte bine venita dar nu este suficienta fiindca banii trebuie pusi la lucru si asta inseamna OAMENI DE VALOARE si un management performant. Romania a pierdut cadre deosebite in toate echipele din cercetare in acesti ani de TEROARE MEDICALA si cred ca se impune un plan special de atragere si formare de noi specialisti pentru aceste obiective strategice ale cercetarii si productiei strategice.

Semnalam in articol tendintele mondiale oculte, uneori, inclusiv cu sprijinul OMS, pentru crearea artificiala a unei CERERI de medicamente cu scopul declarat de a “salva” omenirea (vezi criticile vizavi de ultima “pandemie”), in fapt de a CONSOLIDA monopolul unor institute de cercetare si de productie de medicamente cu impact de masa (indeosebi vaccinuri dar si medicamente de varf, dintr-un spectru ingust, medicamente unice ca si efect therapeutic cum ar fi Pegasys/Copegus pentru cei ce nu raspund la tratamentul cu Interferon Pegasys/Ribavirina in teribila hepatita C dar si de diagnostic cum ar fi AMPLICOR® Human Papillomavirus Test ca sa dau doar un exemplu din paleta medicatiei firmei Hoffmann-La Roche Ltd din grupul ROCHE HOLDING LTD cu sediul in Basel, Elvetia, dar cu reprezentante la nivel mondial). Noi nu putem ajunge la acest nivel?

Daca suntem suficient de pragmatici vom observa ca ofensiva aceasta a OMS de a asigura un monopol si o globalizare cu un castig pe masura pentru niste elite reale ale stiintei si tehnologiei atat de performante ce lucreaza pe genomul uman ar fi de inteles si poate chiar de stimulat. Problema devine toxica insa in momentul in care „se joaca” cu teste reale, induse ocult, cu valente pandemice, teste care vizeaza sa stimuleze NECESITATEA IMEDIATA de achizitie a unor „produse” cu scopul de mentinere in productie a unor medicamente sau vaccinuri cu acest consum extrem de motivat de teama unor pandemii real posibile tot din cauze de „laborator”.

Imi amintesc de ipoteza si teama creata cu ceva timp in urma prin care se spunea ca unii virusi ar fi fost produsi special in laborator si unii lansati intentionat (vezi HIV transmis prin vaccinul antipoliomelitic in Africa si nu cauzat de maimuta verde, sau virusul HCV care s-a si automodificat genetic cu mutanti spre tipul D si E). Altii au fost „scapati” din neglijenta din aceste centre de studii cu scop de inducere a cererii de antidot (vaccin) cum ar fi banalul virus al gripei.

Ca si arma biologica alaturi de celelalte arme de distrugere in masa, arma nucleara cu variantele sale ulterioare termonucleara, neutronica sau RRR dar si arma chimica, armele de nimicire in masa au fost permanent in atentia tuturor armatelor moderne care au accesat STRATEGIC aceste centre de cercetare si neutralizare a efectelor patogene si de contaminare indeosebi ale armei biologice dar si a efectelor armelor nucleare si chimice.

Cum in prezent tipul de arme de distrugere in masa s-a diversificat exponential spre dezideratul asazis „umanitar” de obtinere a „armelor curate” care sa distruga doar forta vie si sa lase intacte toate bunurile si avutia ce devin TINTA de accesare cu scop economic sau strategic, de monopol, asistam si la o diversificare a tipurilor de „lupta” pentru obtinerea dominatie si suprematiei strategice cu efecte politice si fundamental economice.

Nu doresc sa intru intr-o disertatie cu caracter militar ci doar sa atrag atentia asupra IMPORTANTEI STRATEGICE a acestui institut de cercetare si PRODUCTIE care devine vital pentru romani in cazul unei deprecieri de securitate sau pandemii „scapate de sub control” dar si in cazul efectelor unor radiatii, substante sau aerosoli patogeni (vezi Cernobâl, Fukushima) sau prin norii de cenusa vulcanica, sau emanatii cu nori toxici dar si poluarea comuna prin deversare sau explozie cu substante potential nocive. Cercetarea genetica, biologica si biochimica poate asigura aceste cerinte de PROTECTIE A CETATENILOR dupa cum prevede legea fundamentala.

Trebuie insa sa conduci acest CSAT dar si institutiile de protectie specifica ca si cele de productie strategica, de orice tip, cu un simt de management performant intrinsec. Institutul Cantacuzino a fost si poate redeveni un REPER STRATEGIC deosebit in evaluarile de specialitate si protectie biologica precum si raportat la alte elemente patogene sau de infectare chimica. De cele mai multe ori VECTORII de infectare nu sunt proiectilele sau bombele ci ... insectele, pasarile si animalele infectate care sunt mai greu de controlat. Ganditi-va chiar si nebeligerant, la riscul creat de spitalele de boli infectioase din centrul unor orase si acesti vectori necontrolabili. De aceea se impune un studiu si asupra patologiei unor boli cu transmisie prin acesti vectori infectati cu virusi, agenti patogeni (bacterii spre exemplu), toxine sau neurotoxine dar si boli cu transmisie specifica cum ar fi malaria prin tantarul anofel sau nebunia cu invazia de capuse din acest an. De aceea se impune in primul rand MONITORIZAREA si actiunea preventiva de protectie ca urmare a surselor INTERNE de contaminare posibila si PRODUCEREA IN MASA A ANTIDOTULUI NECESAR.

Iata dece CSAT dar si institutiile de sanatate publica sunt obligate sa asigure APLICAREA EFICACE a prevederilor CONSTITUTIEI.

CONSTITUTIA mentioneaza obligatia statului nostru in a asigura si GARANTA atat sanatatea cat si dreptul la un mediu sanatos si curat.

CAPITOLUL II

Drepturile şi libertăţile fundamentale
Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
ARTICOLUL 22
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
ARTICOLUL 34
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este GARANTAT.

(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
Dreptul la mediu sănătos
ARTICOLUL 35
(1) Statul recunoaşte
dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.

Analizati dumneavoastra acum in consecinta STAREA DUMNEAVOASTRA DE SANATATE DAR SI A NATIUNII NOASTRE SI MODUL IN CARE CSAT SI BASESCU A ASIGURAT ACESTE DEZIDERATE STRATEGICE DE SANATATE GARANTATA si cum au fost DRENATI banii publici si atacat Institutul Cantacuzino de ministrii RESPONSABILI de prevederea CONSTITUTIONALA.

Se impune ASADAR si aici O REVIGORARE INSTITUTIONALA PENTRU O FUNCTIONARE NORMALA, CONSTITUTIONALA, A STATULUI ROMAN !!!

Si din acest motiv voi vota la referendum cu DA pentru destituirea lui Basescu Traian care A NEGLIJAT IN MOD CRIMINAL SANATATEA ROMANILOR el tratandu-se preferential in institutele de varf din Europa si nu in Romania. Si nu numai el !!!

Cu deosebita consideratie pentru poporul roman atat de neglijat de guvernantii istorici

Lt.col.retragere
Ioan CEPALIGA


joi, 19 iulie 2012

UE FII CIVILIZATA, NU TE RATOI !!! GRESESTI !!!

Domnul Jose Manuel Barroso si UE trebuie sa retina ca eronat "Vad paiul din ochiul altuia, dar nu vad barna din ochiul lor"
UE sa-si vada de problemele ei ca sa nu intrebam prin referendum, ceva similar ca in Islanda, care este repartitia bugetului UE pe cap de locuitor din Romania si din Germania ca un exemplu. Sau care este rasplata pentru contributia noastra IMENSA la UE, cu fabrici si uzine "facute cadou pe 2 lei" plus piata romaneasca, dar si cotizatia anuala si in paralel sa vedem care este gradul nostru REAL de sprijin prin bugetul UE. Asta ... asa ca sa cunoasca poporul nostru cine este UE, cea care da lectii UMILITULUI popor roman.
Sau CARE este "constitutionalitatea" deciziei UE de neadimitere in spatiul Schengen si ce masuri a impus UE Olandei in acest caz. Si putem continua cu o campanie accentuata de exemple si inadvertente. Politicile lor discretionare se vad in multe din documentele lor de asazisa "monitorizare". Este mai mult decat INDECENT ceeace face UE !

Este clar ca "SATULUL DE UE" nu intelege DECE TIPA "FLAMANDUL DE ROMAN"!
ASADAR TREZESTE-TE UE ca romanul nu poate fi prostit la infinit !!!
http://sindicatulcmd.blogspot.ro/2012/08/ce-nu-stie-doamna-merkel.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed:+SindicatulMilitarilor+(Sindicatul+Militarilor)

ATRAGEM ATENTIA !!! CA ESTE DREPTUL NOSTRU DE A NE DECIDE VIATA INTERNA SI MODUL DE EXPRIMARE PRIN VOCEA PARLAMENTULUI SINGURA PUTERE SUPREM-DEMOCRATICA IN STAT POTRIVIT CONSTITUTIEI !!! (Vezi art. 2 si 61)
http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339

Lt.col.retragere
Ioan CEPALIGA

marți, 17 iulie 2012

NASTE MONSTRI REFERENDUMUL ?

ZVONISTICA "BELIGERANTILOR" SI INGRIJORAREA SERVICIILOR SECRETE NASTE MONSTRI !
http://www.ziartricolorul.ro/2121/news-alert--servicile-secrete-avertizeaza-asupra-unor-incaierari-violente.html

AR FI CAZUL SA AVEM O REACTIE URGENTA A CNSC SI SCMD DACA REALITATEA SE VA DETERIORA SPRE UN CONFLICT DESCHIS SI AGRAVANT ASA CUM PUTETI CITI IN ZIARUL TRICOLORUL.

SE VEDE FAPTUL CA NU ESTE SUFICIENT SA AVEM DEMOCRATIE IN CAZUL BASESCU, ESTE NEVOIE SI DE O COERCITIE PREVENTIVA !!!

ATENTIE SI LA "EXERCITIUL" DE LA IASI !!! UNDE BASESCU A STRIGAT DEJA PUBLIC ... HOTII !!!

Iata ca stazi, la un an de la referendum, situatia confirma temerile initiale. Sunt acuzati TOTI cei ce au initiat REFERENDUMUL.

vineri, 13 iulie 2012

DA sau NU la REFERENDUM ?


Oricat am fi de bine intentionati, concilianti si permisivi in aceasta batalie fara limite de decenta, “ne zgarie” agresiv memoria prea recenta cu datele ISTORICE ale intolerantei si respingerii apriori a oricarui dialog civilizat, practicat pana la dementa, de catre toti cei care au cochetat si inca mai cocheteaza cu regimul basescian.
Tendintele despotice si aroganta nelimitata a fostilor lideri de putere, pdl si camarila, au fost dezvoltate de aceasta permisivitate comportamentala indecenta, de cartier, asociata unui jargon de mahala care au creat o situatie neconstitutionala pentru iesirile publice ale suspendatului presedinte Basescu Traian. S-au adunat intr-o lista mult prea mare iesirile deviante, ale unui vocabular necivilizat ce depreciaza asteptarile noastre pentru exprimarea unor solutii de crestere a ARMONIEI nivelului de mediere constructiva ale unui om de stat, ale unui presedinte constitutional.
Iata sinteza facuta de filiala Pitesti a SCMD privind unele expresii de cartier din care redau cateva:

''...I-AM  CIURUIT...''
''...20 la suta din romani sunt hemosexuali...''
''...Scoala romaneasca produce tampiti...''
''...Daca te intinzi pe birou, iti arat eu cum se face primul ajutor ...''
''...Sunt perfect doamna...''
''...Mai pasarica, n-ai si tu alta treaba ?...''
''...Cat era de agresiva tiganca asta imputita...''

Presedintele filialei 1 Pitesti a SCMD, domnul Colonel (r), Victor Popescu a adunat si alte cateva exemple extrem de sintetice care certifica limitele atinse dupa “principiul lui Peter” in managementul acestui suspendat sef de stat, personaj clar parvenit in functia de presedinte, o mult prea inalta functie pentru Basescu Traian, functie ce necesita o competenta superioara de comunicare si mediere intr-un management performant.
Iata cateva din aceste expresii neconforme standardelor ce ne devoaleaza caracterul acestui parvenit care isi autocertifica ale sale … competente:

 ''...Mie mi-e foarte greu, sa conduc o structura, in mod democratic...''
''...N-am mintit niciodata...''
''...Nu am nimic de schimbat la comportamentul meu de pana in prezent..''
''...Am vrut sa-l bat pe profesorul de liceu cand mi-a zis ca fiica mea cea mica, nu poate trece clasa...''
''...Trebuie sa pui patru cuburi de gheata si whisky atat cat sa pluteasca cuburile. Asa trebuie sa bei. Asta e diferenta dintre unul care stie sa bea si unul care bea ca prostul (sic!)...''

Au rabufnit din acest comportament de mahala si elementele clare de ineficienta si perturbare a functiilor statului roman, functii distorsionate de aceste conceptii GRESITE de management:

''...Chiar daca USL castiga alegerile din noiembrie, nu am sa le dau mandatul de prim ministru...''
''...Statul nu poate raspunde pentru fiecare cetatean...''
“ … Indiferent ce decide Curtea Constitutionala, bani nu sunt… “
''...Criza economica este numai la televizor...''
''...Taierea salariilor pentru tot aparatul bugetar, cu 25 %...'' etc. etc. etc.

Si exemplele pot continua intr-o cercetare mai profunda, retinand si indemnul la parasirea tarii sau desconsiderarea fata de unele profesiuni si competente intelectuale. Aceasta deficienta fata de nivelul de standard comportamental al unui presedinte mediator, comportament asteptat si de romanii care nu l-au votat, a dus la o dezvoltare de intoleranta populara excesiva, fara precedent in istoria postdecembrista.
Pentru elementele infractionale si de incalcare a Constitutiei, abilitatea o are NUMAI MAGISTRATURA care poate si trebuie sa stopeze aceste derapaje.
Si ca si “cireasa de pe tort” se incadreaza si defaimarea statala ACTUALA si utilizarea indecent de frecvent a minciunilor chiar si de reprezentantii pdl la UE.
Aceste actiuni iresponsabile dovedesc mahalaua comportamentala instalata la cel mai inalt nivel statal ce produce un rau mult mai mare decat oricare declaratie sau comportament necivilizat de pana in prezent.
Ele sunt insa IATA motive tot mai intemeiate ale URGENTEI exprimarii votului romanilor si transarea prin referendum a viitoarului stil de management dorit de catre MAJORITATEA electoratului nostru.
Daca democratia reala, civilizata, nu este inteleasa si romanii doresc un “presedinte de cartier” vor vota NU pe buletinul de la referendum. Daca insa Romania s-a trezit si stie ce doreste pentru ea si pentru urmasii ei atunci cu siguranta romanii vor vota cu DA la referendum adica doresc ELIMINAREA lui Basescu Traian din inalta functie pe care nu o poate gestiona si cer tragerea sa la raspundere pentru prejudiciile aduse statului de drept dar si pentru minciuna institutionala instalata.
ROMANI ALEGETI CE VA DORESTE SUFLETUL PENTRU VOI SI URMASII VOSTRI !!! VOTATI OPTIUNEA PENTRU VIITOR !!!
DAR VOTATI !!! VOTATI !!! VOTATI !!! CA SINGURA SANSA DE SEPARARE A APELOR IN ACEASTA TARA MEREU INCERCATA SI FRAMANTATA DE INTERESE DIVERGENTE.
Romanii sunt mult prea toleranti si crestini la suflet. Iata insa ca limitele tolerantei au fot depasite si este cazul a ne exprima PRIN VOT la REFERENDUM spunand ce dorim si cat de mult am fost afectati FIECARE de aceste derapaje.
vezi si
http://scmdfiliala1craiova.blogspot.ro/2012/07/motivele-demiterii-marinarului.html

sau
SA-L FACEM PE BASESCU UN SIMPLU CETATEAN !!!
ATENTIE, MAI ALES, SA NU FIM PACALITI CU DEMISIA !!!

http://sindicatulcmd.blogspot.ro/2012/07/sa-l-facem-pe-basescu-simplu-cetatean.html

Dumnezeu sa ne indrume pasii si gandurile noastre !!!
Lt.col.retragere
Ioan CEPALIGA