luni, 27 decembrie 2021

CE POATE FACE BANUL

După cum vedeți e agresivă oferta lor. De ce? Cine se îmbogățește? Eu nu caut sponsorizare!!! Nu caut oferte! Eu OFER cunoștințe LA LIBER unde și cum vreau EU. În rest este treaba voastră să cercetați temele mele și să vă faceți „Lucrarea de disertație pentru DOCTORAT”. NU DAU CONSULTAȚII, e clar?! Nici nu mă asociez la nici o temă oricât de tentantă ar fi. Eu fac cercetări DOAR din plăcerea cunoașterii ... Universului. Celor ce le-am propus EU o dezbatere PUBLICĂ nu au avut nici o reacție. Ce să cred? Nu mai doresc absolut NIMIC. 
Acum aproape un an de zile, după ce am refuzat să CUMPĂR noul lor soft privind publicarea pe situl
https://www.academia.edu a lucrărilor științifice, iar pe twitter să-mi fac alt cont fiindu-mi interzise postările noi, ca lui Trump, iată că publicațiile mele, deși par doar ca și articole minore sunt cu posibile nișe NOI de cercetare, și sunt în continuare CITITE și CĂUTATE de cei din acest sit academic de cercetări tematice, cu recomandări de finanțare și pentru lucrări de doctorat, după aprobarea temelor propuse la finanțare. Vezi pe sit.

Acum situl lor dă erori, fiindcă lucrările mele sunt în vechiul lor format și sunt din prima zi de publicare accesate și intrate în corespondența solicitanților așa cum v-am mai publicat.

Deoarece am dispărut (din vina lor) să mai public, iată că DUPĂ aproape un an de zile, administratorii sitului îmi scriu, mi-au reactivat pagina, și-mi propun să revin dar … tot vor să cumpăr noul soft, ha, ha, ha… 😚😛😜😝, Academia PREMIUM 😞

Eu am fost extrem de nonconformist și am pus LA LIBER absolut toate lucrările mele, chiar și de FOTO de pe situri diferite și care au fost deja intens folosite, dar  „facebuci” chiar mi-a furat un întreg album cu „TOAMNA GĂLĂȚEANĂ” crezând că nu am originalele și … s-au păcălit. Nu am timp să cer daune prin instanțe fiindcă eu NU AM SOLICITAT NICI O SPONSORIZARE și nu am primit absolute NICI un leu, sau ... SPARANGHEL de AUR, deși oferte au fost (vezi și doctoratul mai ales că eu am deja 22 sau 25 de lucrări publicate doar pe acest sit ACADEMIC și am dreptul la finanțarea unei teme NOI de doctorat). Ce să fac cu doctoratul când eu sunt FURAT de drepturi existențiale, VITALE??? Chiar am scris acum câțiva ani în urmă: „Mi-ați pus pe umăr un pumn de STELE / Dar eu mă cac scârbit acum pe ele…”  ca URMARE a umilințelor și abuzurilor, inclusiv în JUSTIȚIE (păi DEȘI „inapt serviciu militar și la pace și la război, invalidat definitiv în timpul și din cauza serviciului militar” financiar … am avut drepturi ...  ZERO BARAT). Am renunțat la acțiunile ... de in_JUSTIȚIE dar NU am tăcut.

La fel, toate postările mele de pe blog - https://icepaliga.blogspot.com/ le-am lăsat la LIBERE și atât pe youtube, twitter, sau „facebuci” etc. etc. inclusiv pe academia.edu, fiindcă tot ce fac fac din plăcerea revelării ADEVĂRULUI, fie el și relativ.

În consecință, cei care CENZURAU, din ORDIN sau OBEDIENȚĂ aceste postări, au ajuns la concluzia, sper, că nu este nimic falsificat, plagiat, nici Gică anti-tot #rezist, inclusiv „anti-Waxin”, și aceste ABUZURI le-am transmis și celor ce culeg DATE PROBATORII CONCRETE de trimitere în judecată pentru „abuz de putere” etc.. În multe postări sunt și alte fapte penale ale unor lideri, inclusiv de CRIMĂ CU PREMEDITARE, JAF, sau GENOCID etc. etc. ce au intrat în analiza acelor FORȚE care au dreptul și atributul de cercetare și sancționare GLOBALĂ. Eu sunt un NIMENI, un fir de praf în Univers... dar sunt CREAT DE DUMNEZEU!!! SÎC, și nu mă mai tem de moarte! Zilnic mă rog așa „... facă-se VOIA TA, Doamne...”.

Eu nici acum nu mă aștept la mari „CORECȚII”, inclusiv financiare sau de drepturi Constituționale fiindcă niciodată nu am fost ... mercantilist. Chiar și puținul meu rămas l-am împărțit sau donat IN-TE-GRAL

ISTORIC cunosc și se observă și acum că cei bogați vor fi TOT bogați iar sclavii vor rămâne TOT sclavi.

Nu-mi fac probleme nici cu multiplele atacuri, ștergeri abuzive, sau defăimări fiindcă TOT ce am făcut și FAC stă sub prelungirea JURĂMÂNTULUI DE CREDINȚĂ față de poporul meu, iar în prezent și față de Dumnezeu, în Sfânta Treime, ca și ortodox. 

Este foarte CLAR că aceste infracțiuni reclamate sunt fie ale unor SPERJURI fie ale unor TRĂDĂTORI de neam românesc și de țară, a căror lideri au fost „aleși” sau NUMIȚI dar ... din interese străine.

Și ca să aveți ce „digera” și constata iată AZI 27-12-2021 situația de pe www.academia.edu din contul meu. Am copiat doar pagina 1 și ... 22 de notificări și solicitări de contact dar … eu am fost exclus de la publicare și aici, SÎC. Ei mă caută, nu eu, un păcătos și un incult... Oare de ce credeți că mă mai caută dacă nu sunt „vandabil”? Dați clic aici și apoi navigați în cont și sit… „SUCCESURI”. Iată câteva  din notificări https://www.academia.edu/43101769/EFECTUL_CUMULAT_AL_JOCULUI_GLOBAL_CU_GRIPA

NOTIFICĂRI PAGINA 1

Vezi și https://1drv.ms/w/s!AvrZiblaERiU4m74vMb1f0P92UFr?e=F3zNqp sau pe blog https://icepaliga.blogspot.com/2020/07/postarile-mele-pe-academiaedu.html Sper ca linkurile să funcționeze după RESTAURAREA lor. Sunt doar câteva din postări la care făceam „reclamă”.

Cineva a văzut recent „ȘI CUM PROFEȚIILE SUNT CARA...” într-o căutare din Academia.

acum vreo 7 ore

Cineva a văzut recent „ȘI CUM PROFEȚIILE SUNT CARA...” într-o căutare din Academia.

acum vreo 14 ore

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

acum vreo 18 ore

Cineva a văzut recent „ECHILIBRE PE CARE LE-AM PUT...” într-o căutare din Academia.

2 zile în urmă

Cineva a văzut recent „ȘI CUM PROFEȚIILE SUNT CARA...” într-o căutare din Academia.

acum 3 zile

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

acum 5 zile

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

acum 5 zile

Cineva a văzut recent „EFECTUL CUMUULAT AL JOCULUI ...” într-o căutare din Academia.

acum 7 zile

Cineva a văzut recent „ȘI CUM PROFEȚIILE SUNT CARA...” într-o căutare din Academia.

acum 7 zile

Cineva a văzut recent „CUM SA AJUNS AICI” într-o căutare din Academia.

acum 7 zile

Cineva a văzut recent „CINE A INVENTAT OPAITUL” într-o căutare din Academia.

acum 9 zile

Cineva a văzut recent „SCHIZOFRENIA ZEILOR OLIMPULUI” într-o căutare din Academia.

acum 9 zile

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

acum 9 zile

Cineva a văzut recent „MISCAREA DE SPIN SOCIALA” într-o căutare din Academia.

acum 10 zile

Cineva a văzut recent „ECHILIBRE PE CARE LE-AM PUT...” într-o căutare din Academia.

acum 10 zile

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

acum 10 zile

Cineva a văzut recent „ȘI CUM PROFEȚIILE SUNT CARA...” într-o căutare din Academia.

acum 11 zile

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

acum 11 zile

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

acum 11 zile

Cineva a văzut recent „ȘI CUM PROFEȚIILE SUNT CARA...” într-o căutare din Academia.

acum 11 zile

ANALYTICS

12345…Următorul >Ultimul – pag 22"

DesprepresaBlogoameniHârtiiScrisori academiceTabloul de locuri de muncă Angajam! Centru de ajutor

TermeniConfidențialitateDrepturi de autorAcademia ©2021

NOTIFICĂRI PAGINA 22

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

Acum 7 luni

Cineva a văzut recent „SCHIZOFRENIA ZEILOR OLIMPULUI” într-o căutare din Academia.

Acum 7 luni

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

Acum 7 luni

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

Acum 7 luni

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

Acum 7 luni

Cineva a văzut recent „SCHIZOFRENIA ZEILOR OLIMPULUI” într-o căutare din Academia.

Acum 7 luni

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

Acum 7 luni

Cineva a văzut recent „SCHIZOFRENIA ZEILOR OLIMPULUI” într-o căutare din Academia.

Acum 7 luni

Cineva a văzut recent „SCHIZOFRENIA ZEILOR OLIMPULUI” într-o căutare din Academia.

Acum 7 luni

Cineva a văzut recent „TRAITI-VA FRUMOS ULTIMELE Z...” într-o căutare din Academia.

Acum 7 luni

Cineva a văzut recent „VREȚI SĂ CONTINUĂM CU ȘTIINȚA” într-o căutare din Academia.

Acum 7 luni

Se vede că doar atât au actualizat – 7 luni, de când sunt solicitați să mă contacteze.

ANALYTICS

„În primul rând‹ Anterior…1819202122

DesprepresaBlogoameniHârtiiScrisori academiceTabloul de locuri de muncă Angajam! Centru de ajutor

TermeniConfidențialitateDrepturi de autorAcademia ©2021

CONCLUZIE !!!

Inclusiv BOR s-a sesizat, după solicitările mele, Biroul președintelui TRUMP dar și cei din PROCESELE MILITARE în baza LEGII MARȚIALE GLOBALE, inclusiv Nurenberg 2.0

La noi abia a început, doar de ochii lumii, să permită presei să devoaleze unele din faptele și evenimentele globale inclusiv penale.

Veți trăi și veți vedea VOI și doar voi ADEVĂRATELE schimbări globale. 2022 va fi „inflaționist” cu evenimente!

Eu rămân la sintagma „BOGATUL” și ... „SCLAVII” oricât de mult ar acționa doar UNELE FORȚE. Fără Hristos și NOUA LEGE, după cele 10 PORUNCI împreună cu VOI TOȚI e imposibil dacă rămâneți PASIVI.

Cu cât crește numărul de LEGI cu atât scade și LIBERTATEA DIVINĂ fiindcă „Legea e ca o barieră coborâtă! Cățeii trec pe sub ea! Dulăii… o sar! Doar boii stau și așteaptă, că bieții de BOI, ai lui Grigorescu bre..., nu pot trece nici pe sub, nici peste! Ei, BOII, cu CAR cu tot stau în parlament se pare... și fac LEGEA LOR.

NU UITAȚI !!! Și totuși, Moș Crăciun există, ca și ... Moș Teacă… Doamne ajută!!!

P.S.tutulor”:  Poate meditați și la această postare, VOI, cei cu putere. JUDECAREA VOASTRĂ E ACTIVATĂ, GLOBAL ... 

The biggest transfer of ownership? Ha, ha, ha… Transfer from WHO and for WHO? I see that it is being stolen continuously and the robbery is astronomical in Romania (1.6 billion euros, calculated by me, from 1989 to 2014, with some updates, the CIA officially recognizes $ 400 million, and the robbery continues). if I expand I notice that the robbery is something current in global politics.OK, you manage for you, the Americans, to gather some of the historical robbery. Otherwise, "speak only words" to anyone else in the alliance. Romanians are dying on their heads and the robbery continues. We have no armed patriots and no loyal generals. Everything in our country has reached a colony, without status, but with excessive tyranny. Coming down to me, I can say that even after a lifetime as an officer, with academic studies, loyal to the Romanian country and army, I still have absolutely nothing, no property, because I also gave the little I had in full. I have NOTHING, no health medications, nothing. Although I am disabled, unfit for military service and at peace and war during and because of military service, on top of that, I have no disability benefits, no place of eternity, according to the law, and no row of funeral clothes. What kind of wealth transfer should I expect now at 74? It's my fault and ours because I accepted the betrayal of the nation and the country! I was not a perjurer but there are already known, publicly, far too many perpetrators who robbed and still rob the Romanian people. I wish you a Merry Christmas and Happy New Year with health and love! ” Transfer all the Earth and the Solar Systems of the Galaxies. Personally, I only wait for God to forgive me for my sins. I pray that he will forgive all those with a pure soul. Today Jesus Christ is in my soul...

Am comentat la „Restored Republic Via A GCR : Big Update As Of Today's Dec 25,2021”


Semnează,

Moșul…💗💛💙

luni, 20 decembrie 2021

AU ÎNCEPUT ARESTĂRILE ȘI JUDECAREA ȘI ÎN EUROPA

 

EVENIMENTELE SE PRECIPITĂ ALARNANT

Pe 6 decembrie 2021 la Curtea Internațională de Justiție au fost depuse 500000 de plicuri sigilate cu acuzațiile de CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII și 250000 de plicuri au fost deja deschise cu prezența în proces și a procurorilor militari. Datele vizează și Nuremberg 2.0

De aceea pe 17-12-2021 lideri ai UE și NATO au fost arestați în Antarctica unde vor fi judecați cu Legea Marțială Globală aprobată încă din 03-11-2020

Pe 06-12-2021 tot în Antarctica s-a deschis PROCESUL PENAL INTERNAȚIONAL  tot cu Nurenberg 2.0 dar cu date din analiza FDA din SUA care a avizat, pe repede înainte, cu STARE DE URGENȚĂ, Vaccinul BioNTech, Pfizer pentru vârsta de la 16 ani în sus. ATENȚIE ÎNSĂ CUM!!! Deja și cei de la FDA sunt în culpă pentru obstrucționarea cererii a 30 de academicieni și oameni de știință, cercetători din întreaga lume, asociați, care au cerut DOCUMENTAȚIA ÎN ORIGINAL cu care s-a APROBAT de FDA (SUA) vaccinul pe 23-august 2020 ÎN REGIM DE URGENȚĂ.

Răspunsul OFICIAL către cei 30, parte de experți în Tribunalul MILITAR INTERNAȚIONAL, a fost nu grotesc de HALUCINANT ci vădit MIN-CI-NOS. Cică ei nu pot „PROCESA” din documentația primită decât 500 de pagini pe lună din cele peste 100000 de pagini la care se adaugă datele suplimentare, după vaccinare, ceea ce ar însemna până în anul 2050 și cu cele SUPLIMENTARE, probabil, până în anul 2096 dar, APROBAREA rezultă că s-a dat … fără a citi.

Instanța a solicitat apoi să dea datele din 1 decembrie 2020 până în 28 februarie 2021, îndeosebi incidente cu morți și efecte secundare. Din nou s-a mințit spunând, public, că nu există nici un mort DUPĂ VACCIN și au doar 40 de persoane cu efecte secundare. În FAPT în doar trei luni au fost 1228 de morți și peste 40 de MII de cazuri INDIVIDUALE cu efecte secundare la care, dacă sunt doar 2-3 cazuri diferite la aceiași persoană cu efecte secundare diferite, cifra EXPLODEAZĂ pentru cele TREI luni.

Atenție!!! Capitala federală a SUA Washington (WGC) este înconjurată de un gard de 30 de picioare (înălțime?) și au început ARESTĂRILE ÎN MASĂ. Pe 19 decembrie trebuia să intre în funcțiune situl lui Trump, platforma socială „Truth” pe Telegram pentru a înlocui Facebook și folosită și in locul EBS de transmitere a informațiilor de URGENȚĂ deoarece blocarea EBS se făcea de forțe străine ajutate de unii americani.

În România potrivit datelor OFICIALE, diferența aceasta 16426 de morți neraportați, care or fi trecut DIRECT în RAI fără să TELEFONEZE la statistică, devine EXTREM de suspectă. În fapt sun „MORȚI SUSPECTE” ascunse de public prin ardere sau inhumare în saci sigilați, după cum suspectează acum presa de investigații și la noi. Urmează și ARESTĂRI CA LA ALȚII? Vă reamintesc postarea:

MATEMATICĂ de REPETENȚI? Scuze, ARITMETICĂ bre… Date oficiale de azi 17-12-2021

1796230 = infectați de COVID 19 de la începutul pandemiei, OK? 1721785 = vindecați de COVID 19 de la începutul pandemiei, OK? 74445 = ar rezulta că aceștia sunt „pierderi”? Însă, 58019 = după datele lor comunicate azi 17-12-2021 sunt doar aceștia 58019, DE-CE-DAȚI

Dar 16426 „diși” nu-s = diferența aceasta 16426 o fi trecut DIRECT în RAI fără să TELEFONEZE la statistică?

CONCLUZIE SINTEZĂ

Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.796.973 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.723.129 de pacienți au fost declarați vindecați. https://www.antena3.ro/.../bilant-covid-17-decembrie-2021 ... Dacă nici după mai bine de DOI ANI nu se poate cunoaște ADEVĂRUL? Atunci ce să cred? Diferența nu se pune fiindcă au fost ca la VOT?!

(O)micron e și mai GRAV că e de ZERO MICRONI și scapă prin SITA intereselor statistice?!

Semnează, Moș Teacă

Pe internet sunt deja suficiente surse care documentează cele afirmate aici. Eu vă dau cele mai ușor de accesat ÎNCĂ de pe You Tube.

Arestări UE și NATO (revezi LISTA) etc. etc. https://www.youtube.com/watch?v=nC840UJaPfE și aici „Nurenberg 2.0”, academicienii și savanții FDA SUA care studiază PROBELE incriminatorii. https://www.youtube.com/watch?v=Qag8-f_frnw&t=149s - Deja acest videoclip a fost șters. Nici o problemă TRIBUNALUL e sesizat. 

 Suplimentar vezi și https://www.youtube.com/watch?v=lf8jtVHoP84

 

sâmbătă, 27 noiembrie 2021

REMEMBER !!!

Încă din vara lui 2020 recomandam „prudență” fiindcă VACCINAREA în timpul pandemiei este, conform TOMURILOR de virusologie și biologie, CONTRAINDICATĂ fiindcă apar MUTAȚII RAPIDE cu variante tot mai AGRESIVE. Vaccinarea întrerupe generarea de anticorpi naturali și anticorpii ARTIFICVIALI pe baza acelui ARN mesager artificial, determină DEPENDENȚA de noi vaccinări, asta fiindcă virusul este mai rapid ca omul și crește mortalitatea prin transmiterea lui și la ... nevaccinați. Cu vaccinul doar se reduce, pentru o perioadă scurtă, MORTALITATEA celor vaccinați dar, cum un virus nou, varianta B.1.1.529, prezintă un număr „extrem de ridicat” de mutații, ca cel sud African-OMICRON devine ca „o frecție la un picior de lemn” scade durerea în câmpul fotografic Kirlian dar piciorul NU MAI CREȘTE.  El, virusul, e „artificial” instruit să lupte cu „anticorpii ARTIFICIALI” și, ce-i mai grav, protecția organică, naturală, se in-hi-bă și respinge crearea „artificială” de anticorpi „SĂNĂTOȘIineficienți sau, apare boala autoimună. Virusul capătă MUTAȚII rapide, NOI, și devine tot mai agresiv, ne mai având cu cine să lupte, fiindcă și organismul obosește și mor ȘI VACCINAȚII. Doar protecția NATURALĂ face ca să existe anticorpi de durată. Altfel zis ... ca să-i arate lui Louis Pasteur că DOAR anticorpii NATURALI sunt „santinelele BUNE”, un coechipier, localnic, cu anticorpi dezvoltați după habitatul infectat, a băut, în fața savantului, „apă cu holeră” pentru a „DĂRÂMA FIXISMULmarelui savant. Era un risc colosal fiindcă putea fi o mostră de laborator contagioasă. Azi, „parazitul” cel mai MAREBANUL. S-a GREȘIT cu vaccinarea în PANDEMIE domnilor... „Pasteur”i, voi pricepeți lanțul trofic al habitatului? Aici, acum, e „ARMĂ BIOLOGI”_care e ca HOLERA. Localnicii s-au obișnuit să bea APĂ din gaura copitei calului!!! Aveau de mult ANTICORPI. Orice „VACCIN” era inutil și nu putea echivala cu ... „vaccinarea naturală”, inutilă curgerii BANILOR. ACUM s-a forțat ca VIRUSUL să se apere prin MUTAȚII și degeaba ziceți că ”l-ați obosit” cu rapeluri bănoase. Cei nevaccinați LUPTĂ cu noi și noi ARME ale virusului mutant artificial. Vezi cum bacteriile înconjoară virusul HIV (SIDA) ca să-l protejeze?! Breee... Cine-i vinovatul de serviciu, nevaccinatul? Sau lipsa medicamentelor antivirale și vitamina D naturală, la Soare la Mare cu sănătate fără nozocomialele din ATI
După mine este clară (arma biologică) care are deja 15 (>30) mutații și practic și arhitectura spațială e nouă. Ea demonstrează GE-NO-CI-DUL deciziei IDIOATE vizavi de vaccinarea în pandemie. E o CATASTROFĂ asupra celor nevaccinați, crimă ce a fost atent programată de acești „savanțiavari.

Nurenberg 2.0 e soluția reactivată de Trump, (https://www.youtube.com/watch?v=pdyp-dpKDAw&t=13s) cu 1000 avocați și peste 10000 doctori din întreaga lume. Se JUDECĂ deja pentru GENOCIDUL marilor corporații farmaceutice și a celor implicați în GENOCID cu vădită intenție pentru idolul lor criminalBANUL.

Iată ce spune un specialist care analizează INEFICIENȚA vaccinului și LIPSA MEDICAȚIEI alocate pentru ca ... vaccinul să fie o afacere GRASĂ.

https://www.youtube.com/watch?v=z1eQw7x6D1E&t=22s

Avarismul si JAFUL va fi inimaginabil, violența va deveni mod de viață cotidian ca efect depresiv. Fiecare pentru el.

Am destulă experiență și cu NEBUNII și cu INTELIGENȚII. Tratați-mă după cum sunteți … VOI dar verificați datele!!!

Feriți-vă!!! "Garbage IN, garbage OUT"!!! „Profesioniștiiglobali sunt doar pentru JAF. BANUL le este IDOL.

http://icepaliga.blogspot.com/2020/03/feriti-va-dragii-mei-cititi-ce-s.html

Politicul face ravagii în armonia socială și distruge viețile oamenilor în scop AVAR și mai ales ELECTORAL sub presiunea corporatistă de la nivel GLOBAL dar și a OMS. Atenție la IADUL muncitorilor români în Germaia la sparanghel și abatoare. Și nu este singura MEGA-AFACERE, recompensată cu „Sparanghelul de AUR”.

Nu am nici o INTENȚIE sau INTERES să vă stresez sau să vă ÎNFRICOȘEZ și vă rog să o luați ca o atenționare a OMULUI înainte de moarte, a cancerosului care vrea să-și trăiască ultimele zile în mod FANTASTIC.

Și iar plouă, mai am două geamuri de spălat că porumbeii iar le-au „pictat”, color. Mulțumesc Doamne, pentru ajutor!

LUMEA ESTE ÎN PRAGUL UNEI ADEVARATE APOCALIPSE iar ce a fost e doar un mizilic al TERORII, inclusiv de putere, în interesul lor. DICTATURĂ GLOBALĂ!!!

TOATE infectiile nozocomiale și cele noi, ACTUALE, spitalicești, neglijate în iluzoria pandemie, AU CĂPĂTAT O REZISTENȚĂ COLOSALĂ iar VIRUȘII se SPECIALIZEAZĂ cu stimuli de la acest ÎNTUNERIC al omenirii. Ele vor acționa grupat, pandemic, cu o inteligență de grup, naturală, inimaginabilă fiindcă s-au omis dezinfecțiile în CELELALTE patogenii care au făcut FRONT COMUN la lipsa de medicamente oriunde există colectivități cu GUNOI (sectorul 1) și gropi exploziv-incendiare de materiale neasigurate fie sanitar sau tehnic (ATI). Aceștia sunt „SpecialiștiiUCIGAȘI !!!

România a devenit GROAPA de GUNOI a Europei, cauză a replicii de la CIUMAȚII Europei. Cine-i VINOVATUL? Sigur nu se știe fiindcă liderii fac BANI din gunoi importat (vezi fabrica de măști incapabilă a produce sau importurile idioate). "Garbage IN, GOLD in the bag OUT".

Neglijând ceilalți viruși, ACTIVI, iată că a apărut și un NOU mutant al gripei aviare, culmea tot în China, cu o periculozitate asupra omului greu de prognozat acum, asociat cu COVID și gripa sezonieră. Și nu este SINGURA MUTAȚIE!

Acest  COCKTEIL UCIGAȘ INCREDIBIL ce se formează SINGUR, din imbecilul management, accelerând AUTO-ÎNARMAREA lui patogenă, prin "ALIANTE" patogene, simultane, ce conduc la o inteligență greu de imaginat, inteligență nativă a bio-patogenilor.

Totul demonstrează că ECONOMIA GLOBALĂ va primi o nouă lovitură, MORTALĂ, după această VARĂ de la virușii ALIAȚI cu alte infecții patogene, nozocomiale, migrante, extrem de rezistente. AZI, ce scriam în iunie 2020 s-a adeverit mai mult decât credeam. TREZIȚI-VĂ bre oameni cu suflet!!!

E bătălia RĂZBOIULUI BIOLOGIC al ÎNTUNERICULUI asupra VIEȚII celor din LUMINĂ.

Vectori devin BANII, jegul nespălatului, gunoiul, șobolanii, alimentele infectate sau stricate, chimicalele ineficiente, mizeria din mijloacele de transport, bucătăriile infecte și scăderea IMUNITĂȚII umane din cauze imbecile de ... „holeră” etc.etc. Nu veți mai avea medicamente, intenționat, ca TRATAMENTE profilactice și vaccinurile, mai ales cele experimentale, vor face RAVAGII (doi mici și o bere și ... la revedere).

România a devenit GROAPA de GUNOI a Europei, o-fi-ci-a-li-za-tă prin implicarea directă a guvernanților ÎNTUNERICULUI în "Grădina Maicii Domnului".

Mai ales la NOI unde s-au ASCUNS adevaratele roiri de „nozocomiale” în colectivitățile de bătrâni, copii, spitale, exact în centrele aglomerate etc. fie din ignoranță fie, mai ales, din AVARISMUL unora după banii țintiți.

Vine o CRIZĂ ECONOMICO SOCIALĂ incomensurabilă, ce nu a mai existat în istoria lumii. Și mai ales MAGNAȚII sunt gata de JAF împreună cu slugile lor.

Greșeam când scriam în 2020 așa ceva? Eram antiTOT?

Șomaj global, JAF programat, distrugerea CONCURENȚEI față de corporații, sclavagizarea po_pulimii, abuzuri monstruoase complexe, trafic de persoane (copii) etc.etc..

Faceți-vă din timp proviziile necesare sufletului !!! Dar va fi suficient? Dumnezeu știe.

Copiii nu mai au acces la educație, handicapații ca mine ACCES la civilizație iar moșii, ca mine, și babele devin GUNOI social atacat și JEFUIT de fărâma lor de existență, chiar și de SCLAVII tineri, corporatiști, deveniți și ei schizofrenici slujitori ai ÎNTUNERICULUIcompătimesc profund pentru luarea în piept a APOCALIPSEI ce vine. Dumnezeu să vă ajute!

EXPERIMENTE si COBAI deveniți, fiindcă MAGNAȚII  jocului cu sănătatea vor o PIAȚĂ SIGURĂ cu o CERERE explozivă, că de aia plătesc la OMS bre po_pulime și d-aia s-a supărat Trump, refuzând să mai plătească la OMS, fiind iată ACUM și el ATACAT, concertat, de acești RAPTORI-MAGNAȚI-GLOBALIȘTIÎmi amintesc de unul care era contrariat de apelativul RAPTOR. Că de DROMAEOSAURIDAE nu auzise.

E un RAZBOI electoral fățiș și mortal, criminal, pentru BANII și RESURSELE TerreiRomânia e și în TOP jaf electoral pentru IMPRESIONAREA STĂPÂNILOR. Tableta e deja upgradată. Ei? Aveam dreptate?

De aceia BANII se schimbă accelerat în criptomonede și CARD cu monede de cont (Soros), cu card REVOLUT sau doar CARD tip ID 2020. Vine căderea tuturor speculanților!!!

Trump e iîmpotriva unei MULTI-APOCALIPSE generată inuman chiar de cei chemați a fi UMANI respectiv "DICTATURA ÎN HALATE ALBE" fiindcă au ajuns iată PROFUND DEZUMANIZAȚI (vezi Nurenberg 2.0)Exact, sunt MONSTRII creați chiar de societate, de democrația dictatorială. PARADOXAL dar … nu teorectic!

CINIC, e ADEVARUL scanat a ceea ce vi se pregătește PAS cu PAS. DICTATURA GOLANILOR ÎNTUNERICULUI. Cine câștigă ia TOT așa cum a fost în întreaga istorie. FERIȚI-VĂ așadar de schizofrenicii lideri ce se vor Dumnezei cu „doi mici și o bere”.

APARAȚI-VĂ bre, înarmați- cu IUBIREA de voi dragii Moșului!!!

PARADOXALĂ E PARADIGMA, SOCIALĂ, nu?

ÎN CONCLUZIE :

VIRUSUL DĂ UNELE SEMNE DE “ÎMBĂTRÂNIRE”, fals interpretate de unele medii NOVICE în ceea ce este astăzi JAF.

NATURA se revoltă asupra OMULUI, UCIGAȘ GLOBAL.

Nu cadeți în nebunia lor și TRĂIȚI-VĂ FRUMOS ULTIMA OFERTĂ A VIEȚII!!!

Dacă AZI se observă o selecție a VICTIMELOR ce conduce la SCHIZOFRENIA LIDERILOR ÎNGROZIȚI DE MOARTE (vezi Legea marțială globală), în această toamnă și iarnă, nu vor mai fi SELECȚII fiindcă explozia SUFERINȚELOR cauzate de ECONOMIC, va ridica FLĂMÂNZII și PROSTIMEA la luptă cu STĂPÂNII DE SCLAVI.

Vă recomand să căutați și SINGURI informațiile fiindcă INFORMAȚIA CIRCULĂ și iată că SPERIE LIDERII ce nu o pot OPRI. Au contractat specialiști de influență, chiar psihologi, ce sunt GRAS plătiți dar efectul lor este după cum se vede NUL, și-i îngrozește TREZIREA.

Orice restricționare nu face decât să amplifice dorința de ADEVĂR și numai OPRIREA INTERNETULUI, SÎC, va putea genera HAOSUL DELIRULUI DE PUTERE. Sunt deja măsuri de INTERZICERE a diferitelor acțiuni inter-statale (gesara), OFENSIVE care generează alte anomalii sociale. Vezi RAZBOIUL CIBERNETIC COLOSAL în care banii BĂNCILOR și STATULUI sunt ținta ZILNICĂ.

Dumnezeu să vă ajute să suferiți cât mai puțin!

Apropiați-vă de DRAGOSTEA lui HRISTOS fiindcă numai liniștea sufletească vă mai poate PROTEJA.

Ocrotește-i Doamne pe romani și fă-le FINALUL cât mai frumos!!!

SURSA: https://icepaliga.blogspot.com/2020/06/traiti-va-frumos-ultimele-zile-de-viata.html

 

sâmbătă, 20 noiembrie 2021

RĂZOAIE DE LA FACEREA LUMII !?!

Draga mea mamă care îmi spunea „Toma necredinciosul” iată că are ECOURI și în prezent.

Am început „Cariera militară reușind în anul 1961 la Liceul MilitarȘtefan cel Mare” sau cum „codificam” noi , Fane Babanul” iar civilii de aici ne numeau „Năsturei”. 

Viața de aici și-a pus amprenta SUPREMĂ chiar din primul an de liceu prin „evenimentele” care m-au încercat și marcat pe viață.

În 1962 sunt „selectat” să fiu instructor pentru „răcanii” Cantemir-iști de la Breaza, unde s-a reînființat „LICEUL MILITAR D. CANTEMIR”.

Aici mi-am dezvoltat un bagaj de cultură generală care AZI nu se mai practică NICĂIERI

Am sfidat de la început ISTORIA fiindcă se schimba iată VIZIBIL chiar în anii de liceu și se „armoniza” cu interesele vremurilor.

Am fost însă fascinat de ISTORIA ARTEI MILITARE, de astronomie, de geologie (craioveanul Mrazek junior = porecla și a profesorului nostru de geologie) care ne fascina cu lecțiile sale de mineralogie, timpul de succesiune a erelor geologice (Paleozoic, Mezozoic și Cenozoic) și MAI ALES granițele ale EXTINCȚIILOR CATASTROFICE: 1. granița Extincției Permian-Triasic între 2. Paleozoic și Mezozoic și granița Extincției 3. Cretacic–Paleogen între 4. Mezozoic și Cenozoic. Ele fiind CONSECINȚA acelor impacte catastrofale ale METEORIȚILOR care au jucat un rol EXCEPȚIONAL în delimitarea diferențelor dintre epoci. ERAM ÎNGROZIT DE CE AR PUTEA URMA ÎN „CARIERA MILITARĂ” și așa am îndrăgit și ASTROMOMIA mai ales după vizita la „Planetariu din Constanța”. A fost momentul „cheie” în a LEGA involuntar cunoștințele despre FORMAREA Pământului și „CREAȚIEI” darwiniene de evoluție a speciilor cu AGRESIUNILE din ecosisteme cu distrugerile prin mutațiile din lanțul trofic. Originea omului și selecția lui „sexuală” ca și exprimarea EMOȚIILOR omului inclusiv cu DRAGOSTEA omului ȘI pentru animale.

Topografia militară cu cartografia și utilizarea hărților în acțiunile militare dar și de deplasare pe Pământ sau în Univers au fost FASCINANTE, cel puțin pentru mine

Doream (după mama) să urmez o facultate de medicină (cum DOREA ... mama) și atunci BIOLOGIA și FIZICA dar și CHIMIA au devenit materii favorite. FIZICA mi-a „salvat” și „cariera de medic”👀😅 fiindcă după ce am studiat după acel TOM de biologie, circa doi ani, celor de la Breaza ni s-a INTERZIS examenul la medicină spunând că e rândul celor de la Ștefan cel Mare. SÎC minciuna e cât MAREA NEAGRĂ.  Cu două săptămâni înainte de a examen, ca urmare a unor „piloși”, s-a aprobat și de la noi examenul cu AMENINȚAREA că cei care nu reușesc vor merge șa INFANTERIE sau la ARTILERIA TERESTRĂ care erau cele mai nesuferite arme, pentru MINE.

Am ales TRANSMISIUNILE fiindcă FIZICA îmi era foarte dragă. Apoi ... am început LUPTA cu minciunile și nedreptatea.

În „Academia Militară”, București, în stagiul de la CRAIOVA, în 04 Martie 1977, am făcut, ca și „pasiune foto” o mulțime de poze cu CRAIOVA afectată de Cutremur și am intrat la o librărie să-mi reamintesc unele date despre lecțiile lui „MRAZEK” și am dat și peste indicele de proiectare seismică a construcțiilor funcție de ZONELE SEISMICE ACTIVE din România. Imediat s-a și auzit că știu prea multe și cadrele militare ale divizie de aici aveau nevoie de o „prelegereSÎC, (ce calificare peste noapte), despre cutremur și să-i liniștesc. După prelegere (era în bancă în fașa mea, ca intimidare?!) comandantul Divizie, care am văzut că a fost impresionat, mă întreabă de unde am „preferința” ha, ha, ha, asta pentru CATASTROFE? Am replicat că e doar o simplă pasiune pentru CUNOAȘTEREA viitorului OMENIRII, SÎC POC. A decis să merg în toate unitățile și să țin „PRELEGEREA”. Altă minciună fiindcă eu eram în TRECERE pe le ei și deja plecam spre destinația decisă de ACADEMIE, SÎC. Eu nu am uitat scena și am sesizat MULTE, prea MULTE anomalii, abuzuri și nedreptăți. Am fost selecționat de șeful de catedră a armei,  Col. Pop Ciprian, să fac o lucrare de licență cu zonele de anomalii magnetice pentru o rețea națională, radio, gen „GRĂTAR”, de tip american, pentru unde scurte. Aflasem la Craiova că s-a luat legătura din Făgăraș, cu o stație radio R-105, din Calafat, la Dunăre, deși stația radio acoperea o distanță de maxim 12-15 Km cu antena fir înclinat. Am început cercetările și mi-am amintit de harta văzută la librăria din Craiova privind zonele seismice care erau dependente și de tipul solului. Am găsit deci anomaliile magnetice, de la est de București unde nici o stație radio sau radioreleu nu funcționa. Așa am devenit UIMITORUL viitor șef de promoție și urma să fiu încadrat la Comandamentul Trupelor de Transmisiuni așa cum rezulta din informațiile „mele”, aparent neoficiale dar primite „oficiale” ca și acceptare verbală a încadrării viitoare, dar ... șeful sectorului „suflete” generalul Opriță Constantin, proaspătul șef al Direcției de Cadre a M.Ap.N. (1975-1989) a comis una din CATASTROFICELE ABUZURI și mi-a schimbat situația. Eram totuși cu media cea mai mare din an și am rămas al 11-lea pe Academie cu toate scăderile abuzive de la examen ca să nu ies ȘEF de promoție.    https://icepaliga.blogspot.com/2012/11/la-multi-ani-camarazi.html

Am suficiente SCLIPIRI intuitive, dezvoltate în LUPTA cu MINCIUNA, ABUZURILE și JAFUL unor generali ai vremurilor din trecut și de AZI, încât sunt SCÂRBIT de TRĂDAREA lor. https://icepaliga.blogspot.com/2017/06/scrisoare-deschisa-catre-camarazii-mei.html

Am utilizat acest ISTORIC pentru a vă spune DESCHIS de ce nu suport nici AZI acele scene de RĂZBOAIE care abundă și în Vechiul Testament între îngerii care îi ajută pe unii din semințiile CREAȚIEI din poporul ALES. Corelând acum cu cele STUDIATE și pasiunea mea pentru CUNOAȘTERE sper să analizați și voi APOCALIPSA CA UN NECROLOG și noile concepte privind ADN-ul uman și  IMPLICAREA ÎNGERILOR și în prezent în evoluția BIBLICĂ, completă sau incompletă.

Nu sunt un erudit în studiul Bibliei, și nu am dreptul să fac EU, un păcătos teribil al carierei militare, pe care și mama mea iubită, Dumnezeu să o ierte, mă alinta cu apelativul „Toma necredinciosul” ea știind cel mai bine ce suflet aveam, și solicit AJUTOR de la cei în drept.

Iată că AZI vă rog să-mi explicați VOI, cei cu studii aprofundate ale BIBLIEI, cum este cu aceste RĂZBOAIE nesfârșite și de va exista vreodată PACEA de 1000 de ani. Vă băgați?

Eu cel specializat în RĂZBOAIE și UCIDEREA ÎN MASĂ iată că mă revolt AZI, chiar și pentru RĂZBOATELE biblice. Sun așadar un PĂCĂTOS iremediabil?! Doamne iertă-mă! Ai grijă, te implor, și de „poporul meu, alesROMÂNII și România că e mult prea blând, blajin și inofensiv. RĂZBOINIC sunt doar eu? În lanțul meu trofic? VOI? Cum salvați România?

Semnează,

Moș Teacă, 

după UE BOU, dar și VACĂ. Ce să mai înțeleg?

DECLAR RĂZBOI INTERGALACTIC CĂ FEDERAȚIILE GALACTICE SUNT PREGĂTITE! DUMNEZEU OARE CU CINE VA FI PROTECTOR?

Un CATACLISM ne duce urgent la o nouă EXTINCȚIE și eră geologică?! Lanțurile trofice sunt deja afectate de aceste intervenții cu ACEST CRISPR ce schimbă definitiv ADN-ul. Economic iată că ”Spirala morții”, financiare ca nucleu, conduce la finalul celei de a patra civilizații. De ce? Fiindcă luxul megalopolisurilor corporatiste, nemunca băieților deștepți”, lenea cu obezitatea și împreună cu totala cădere a educației copiilor și tineretului, analfabetismul ACCEPTAT, au condus la PRĂBUȘIREA SPIRITUALITĂȚII DATĂ DE IUBIREA FĂRĂ LIMITE, a EMPATIEI și mai ales ÎNVĂȚĂTURILE lui Hristos au făcut ca societatea inepților, cu tupeu MEGA IDIOT, să impună tot mai puțin VIRTUȚI cum sunt DRAGOSTEA față de ȚARĂ unde PATRIOTISMUL este azi INFRACȚIUNE. JAFUL VIZIBIL PROGRAMAT a distrus și România și CIVILIZAȚIA e falimentară.

Ce va mai fi, CATASTROFIC, Dumnezeu știe! Vizibilă este NEIMPLICAREA celor care vor fi condamnați la dispariție. E inevitabil, NU AVEM UN LIDER ALFA care să fie cu dragoste față de „haita lui” precum lupul aflat în topul lanțului trofic. VOI, CEI ACTIVI ȘI SĂNĂTOȘI, VEȚI FI CRIMINALII VOȘTRI ȘI AI VIITORULUI VOSTRU DACĂ STAȚI PASIVI.