luni, 6 octombrie 2014

MULTIVERSUL LUMINAT

Oamenii de știință vorbesc tot mai des de o „nouă fizică” la orizont, pentru a-i determina pe cercetători să înțeleagă mai multe din NECUNOSCUTELE UNIVERSULUI NOSTRU. Această nouă abordare fizică include o mai bună înțelegere și a ENERGIEI ÎNTUNECATE, o forță misterioasă despre care unii cred că ar indica existența unui alt univers „frate” care se ascunde în vecinătatea noastră, dintre care unele ar putea fi chiar alcătuite din anti-materie.
Dacă mișcarea de spin în excitația electronului acumulează energie pentru a face SALTUL spre nivele energetice superioare, iată că PIERDEREA DE ENERGIE conduce la nivele energetice tot mai mici, ÎNTUNECATE, ceea ce înseamnă și pierdere de LUMINA. Vezi și imaginea de mai jos care este cred edificatoare ca logică.
La fel se întâmplă și cu SOCIETATEA care are și ea o MIȘCAREA DE SPIN ce o poate conduce către LUMINĂ (Rai, Paradis, Împărăția lui Dumnezeu), în esență spre cultura și civilizație sau … către ÎNTUNERIC (sau în IAD, în Împărăția lui Hades etc.etc.) sau prăbușire socială spre anarhie și haos.
Societatea este formată din entități individuale care pot vibra armonic sau dizarmonic. 
Noi, cei cu o conștiință a cunoașterii multivalentă, instruită, puternic amprentată spiritual de IUBIREA DIVINĂ, putem crea un VORTEX colectiv de vibrație spirituală ce este amplificat de „puterea” fiecarui vortex individual ce gravitează în armonia cumulativă a vortexurilor sincrone, într-o simfonie a muzicii sociale a astrelor. Acest vortex unificat, ce se amplifică precum fuiorul unei tornade, ne conectează la un NOD informațional al stringurilor și superstringurilor specifice Universului, energetic mental accesat și conectat, ce ne permite o levitație reală pentru conexiunea cu GRAVITAȚIA unificatoare a MULTIVERSULUI. Dacă Nassim Haramein face o introspecție a STRUCTURII materiale universale, a REȚELEI de REZISTENȚĂ ce se conectează astfel și energetic cu Universul, el omite Conștiința omului și ROLUL nostru în această CREAȚE DIVINĂ. Omul este INTEGRAT prin VIAȚA sa acestei REȚELE uimitoare materiale descrise magistral de Nassim. Păcat că Nassim nu are nicio referire la divinitate, în speță la Iisus Hristos. Știința inestimabilă a lui Nassim este lipsită de SUFLET, de IUBIREA DIVINĂ, a lui IISUS.
Trecerea noastră în Universul căutat este dată de puritatea tuturor vortexurilor din ORHESTRA entității sociale, a vortexurilor ce s-au înscris în ARMONIA vibrațională a partiturii conexiunii. Cu căt vibrația este mai dedicată spre o „MUZICĂ” cu o partitură mai curată, fără sincope existențiale, etico-spirituale și reziduuri ale păcatelor, netratate, nevindecate de Iisus, cu atât mai cuprinzător și înălțător este SALTUL nostru în bogăția de Universuri din UNITATEA MULTIVERSULUI.
Conectându-ne la canalele de trecere se produce și o filtrare, o validare permisivă a accederii noastre spre CONȘTIINȚA SUPREMĂ ce definește ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU.
Mișcarea de spin a electronului este doar MODELUL natural după care trebuie înțeles și modelul MIȘCARII DE SPIN SOCIALE de la individ și implicit până la colectivitate.
Am mai scris despre faptul ca noi SUNTEM LUMINĂ DIN LUMINĂ, corpuscul (materie) și undă (spirit) simultan. 
Vă reamintesc povața lui Iisus „Eu sunt CALEA, ADEVARUL și VIAȚA” și, în traducere, înseamnă că IUBIREA Lui Iisus ne permite să vibrăm cu toată ființa noastră iar divinitatea stării obținute ne identifică acel canal, CALEA, prin vortexul fuior la care ne putem CONECTA cu VIAȚA noastră la MULTIVERS. VIAȚA este LUMINĂ, o îngemănare perfectă între materie (corpuscul) și undă (spirit) simultan. 
Dar ce ne diferențiază de celelalte entități cu viață, plante, păsări, animale sau chiar unicelulare?
Ne diferențiază tocmai această CAPACITATE CONȘTIENTĂ de a VIBRA armonic cu tot spectrul de lumină, în esență rezonanța de viață amprentând materia cu infuzii de energie ondulatorie, personificată de ființa noastră și capacitatea de a CREA astfel o PARTITURĂ vibrațională ce conectează LUMINA vobrațională din materia noastră vie la REȚEAUA de canale astrale. Prin starea noastră gravitațională de levitație spirituală ne translatăm CONȘTIENT, chiar planificat arhitectural, drumul, CALEA, către Universul țintă din MULTIVERS. 
Tocmai această capacitate de selectare opțională, planificată, conștientă, a partiturii vibraționale, a drumului nostru, este dată de miracolul iubirii divine de CALEA ce o reprezintă dragostea lui Iisus prin crearea acestui spectru LUMINOS în care avem LIBERTATEA de a alege
ADEVĂRUL acesta, conștient îngemănat ca și mod relațional, reprezintă ESENȚA morală, existențială, ce ne diferențiază de TOATE celelalte ființe și ADEVĂRUL reprezintă tocmai CREDINȚA noastră nețărmurită în existența ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU.
Credința este VIBRAȚIA prin care comunicăm cu noi inșine și colectivitatea și implict cu acest MULTIVERS UNITAR cu un spectru infinit de Universuri în care VIAȚA VEȘNICĂ este vehiculul cumului de spirite purificate și al translației ACESTEI CREAȚII Dumnezeiești prin această LUMINĂ DIN LUMINĂ ce devine și un veșnic filtru de validare vibrațională activă spre înălțare. 
Falsitatea, minciuna, înșelăciunea, invidia, nu permit conexiunea.
Se observă că, inclusiv noi, cei inițiați, suntem pregătiți SPECIAL pentru ÎNĂLȚARE prin absorbția de energii vibraționale specifice din spectrul de LUMINĂ.
Doar prin ȘTIINȚĂ și CUNOAȘTEREA structurală materială și corpusculară îngemănate de LUMINA umană, individuală și socială, ceea ce înseamnă o îmbinare obligatorie cu SPIRITUL DIVIN AL IUBIRII NEȚĂRMURITE a aproapelui, ne permite ÎNȚELEGEREA modului de conexiune.
Analizați singuri și vedeți oare câți dintre noi simt o dragoste și compasiune pentru viețuitoarele Pământului și mediul nostru înconjurător? Câți protejează în mod real și direct habitatul existențial? Cum credeți că pot cei ce nu au vibrația IUBIRII APROAPELUI și a habitatului să poată IUBI un alt habitat sau ființă din alt Univers?
Max Tegmark de la Massachussets Institute of Technology consideră că acest model fizic de MULTIVERS, „adică mai multe universuri”, are ca suport teoretic FIZICA MODERNĂ și că, în cele din urmă, va fi sustenabil, predictibil și de necontestat trecerea în aceste Universuri din MULTIVERS. „Acest lucru nu este SF”, spune cercetătorul, ci … “ȘTIINȚĂ PURĂ, REALĂ”. 
Eu adaug și vibrația, vibrația conștientă din sintagma NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU, fără IUBIREA aproapelui și relaționarea în perfectă armonie.
PUTEREA prin acțiunile răuvoitoare asupra MATERIEI prin acele abilități mentale cunoscute ca extrasenzoriale, până la schimbarea structurală a materie fără viață sau și mai grav cu viață, nu trebuie să ajungă în mâinile unor PĂCĂTOȘI încă nepurificați spiritual. Ei nu pot și nu trebuie să aibă acces la tehnicile de înălțare dacă nu acționează conștient pentru purificarea lor. Dar trebuie ajutați să perceapă iubirea lui Dumnezeu sau să fie izolați dacă se prăbușesc voit în întuneric pentru a nu perturba rolul OMULUI în Univers. 
Unii sugerează că lucrurile din care suntem făcuți - materia plus forțele de gravitație și de magnetism, toate subordonate SPIRITULUI reprezintă elementele care ne „LIPESC” sau „NE ȚIN” de acest Univers. Ele nu ne permit să părăsim cele 4 dimensiuni ale dimensiunii noastre (mișcările înainte-înapoi , sus-jos, stânga-dreapta, precum și senzația de timp). Cu toate acestea, se pare că GRAVITAȚIA (iar pentru noi cei inițiați, LEVITAȚIA spirituală) este caracteristica tuturor Universurilor, și, într-o zi, am putea comunica cu alte lumi paralele, prin unele “manipulări gravitaționale futuristice” date tocmai de excitația energetică de LUMINA care este simultan și corpuscul și undă - prezentând acel dualism undă-corpuscul. Toate formele de LUMINĂ (nu numai cea vizibilă) se compun din fotoni. Fotonul, numit și cuantă de lumină, este particula elementară responsabilă pentru toate fenomenele electromagnetice materiale, ca de exemplu efectul fotoelectric și radiația corpului negru. Prin aplicarea teoriilor legate de fotoni au devenit realitate printre multe altele: laserul, fotochimia, microscopia de înaltă rezoluție, comunicațiile optice și analizele atomice și moleculare, criptografia cuantică ce va conduce către calculatoarele cuantice dar și la o interacționare fără obstacole (distanță, turbulențe electromagnetice, furtuni solare etc.) între ființele superioare.
Dar numai o îngemănare cu acel SPIRIT DIVIN DE IUBIRE NEȚĂRMURITĂ poate valida înălțarea astfel încât CONȘTIINȚA UMANĂ să fie conectată, prin înțelegerea profundă a ROLULUI și a LOCULUI nostru în MULTIVERS (vezi și teoriile lui Nassim Haramein în filmul sau) la REȚEAUA de vortexuri a MULTIVERSULUI UNITAR.
Așadar avem nevoie să dobândim o ÎNALTĂ CONȘTIINȚĂ VIBRAȚIONALĂ, obținută prin ȘTIINȚĂ cu acumulare de masivă cunoaștere (LUMINĂ), cunoaștere obligatoriu îngemănată cu SPIRIT și mai ales cu acea IUBIRE DIVINĂ pentru a ne putea INTEGRA în MULTIVERS și predilect prin acesta în ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU.
Exercițiile noastre de meditație și purificare spirituală cu vibrații armonice din întregul spectru de lumină reverberată și de sunetele Universului, muzica astrelor, armonizate conștient, ne dau acea pondere gravitațională a capacităților noastre de conectare la vortexurile din rețeaua de stringuri și superstringuri ce compune și structura MULTIVERSULUI.
Când este absorbit fotonul ca element primar de excitație vibrațională (SUNET, frecvență și LUMINA), adică aceste stări de cunoaștere a „potecilor” spre Divinitate, transmit materiei noastre vii energia, impulsul și momentul său cinetic ce conduce la capacitatea de levitație în Universul gravitațional. Nu este același efect cu teleportarea, este ceva mult mai profund prin acceptarea noastră spre esența Divină a CONȘTIINȚEI Supreme. Este o „teleportare”, dacă vreți, a acelor caracteristici ale materiei vii cu structura sa ADN dar mai ales a SUFLETULUI care incubă acea CONȘTIINȚĂ a vibrației noastre cu Dumnezeu.
Iată o prezentare intuitivă a excitării fotonice (prin LUMINĂ) a electronului și efectul Compton. 
ÎNTUNERICUL are momentul ZERO, la fel ca și masa de repaus a fotonului, zero. Numai fotonii absorbiți care excită electronii materiei vii transferându-le energia și momentul cinetic dau un potențial de ÎNĂLȚARE pe nivele energetice spectrale superioare, până la conectarea vortexului nostru cu frecvența vortexului nodal și TRANSLAȚIA în unul din Universurile MULTIVERSULUI LUMINAT. Restul materiei, neexcitate și devoratoare de momente energetice și STATICE ce tind spre un zero absolut conduc la PRĂBUȘIREA în neantul ÎNTUNECAT al PĂCATULUI sau KARMEI, unii fiind prea încărcați de aceste evenimente negative din istoria lor și KARMA trebuie PURIFICATĂ prin iertarea păcatelor.
Acest BALAST al păcatului ține tocmai de lipsa de armonie și înțelegere a rolului spiritului nostru în „vindecarea” pe care ne-o dă DRAGOSTEA DIVINĂ. 
Un spirit încărcat de păcate nu poate LEVITA și nici nu-și poate conecta partitura sa „muzicală”, dezacordată de păcate și cu o frecvență aritmică de vortexul de conexiune. El, acest spirit, rămâne LIPIT de Universul său existențial până la o altă posibilă purificare CONȘTIENTĂ deplină.
Ce ar însemna să dăm în MULTIVERS peste ființe ce sunt TOTAL opuse obișnuinței noastre și să le infectăm cu greutatea PĂCATULUI nostru, să le distrugem sau izola, translatându-le ura până la un GENOCID reciproc?
Exercițiile noastre ARMONICE țin așadar de MUZICALITATEA spiritului nostru în a simți vibrația divină SUNET și LUMINĂ (corpuscul și undă) și a ne conecta cu IUBIRE, ca un experimentat meloman, la vortexul ORHESTRĂ sau singular interpretativ, armonic prin muzica propriei partituri vibraționale de translație spre MULTIVERS care, ATENȚIE!, este întotdeauna UNITAR și profund dominat de puterea gravitațională de stăpânire conștientă absolută a lui Dumnezeu în întregul fond vibrațional al CONȘTIINȚEI DIVINE ce conectează TOATE Universurile individuale. 
Dumnezeu nu permite de aceea trecerea noastră în ÎMPĂRĂȚIA SA și nici contactul cu alte ființe din alte dimensiuni dacă nu avem și SPIRITUL pregătit de ÎNĂLȚARE, de interacționare!

sâmbătă, 4 octombrie 2014

TENDINȚE ACTUALE DEOSEBITE ÎN DUCEREA RĂZBOIULUI

Furați de can-canul campaniei președințiale, media nu mai sesizează sau nu vrea să sesizeze mișcările rapide de pe panoplia războiului și schimbările geostrategice rapide de preluare a ștafetei, de noii jandarmi mondiali iar promisiunile docte ale candidaților cu ținte mincinoase de doi lei fac să râdă și curcile de capacitatea lor de management strategic național și implicit și cel militar în apărarea și protecția României.
Cum sursele mele de informare sunt limitate la cele de acces public nu pot să-mi permit o analiză profundă, exhaustivă a acestei teme și nici să ofer soluții excelente, de excepție, cum ar trebui să existe în Doctrina Națională de Apărare a României ce se adoptă în CSAT.
Cu toate aceste inconveniente majore mă voi hazarda să arunc o privire indiscretă, de militar de carieră, asupra tendințelor actuale de dotare și ducere a războaielor, cel puțin pentru informarea publicului cu această sinteză ziaristică culeasă din revistele de specialitate și nu numai.
Utilizarea pe scară largă a armamentului de înaltă precizie, controlat digital și cibernetic multicanal, a informatizării managementului deciziilor militare a condus, după anul 2000, la modificări esențiale și în ceea ce privește principiile de întrebuințare în luptă a diferitelor categorii de Forțe Armate.
Așa cum mai scriam cu ceva timp în urma, formele de război și de agresiune, de management cu decizii de comandament clare a derulării etapelor războiului se schimbă precum rochiile de modă ale cucoanelor de la Paris făcând aproape imposibil ca Legile războiului să țină pasul cu tipurile noi, sofisticate, de agresor și agresiune.
Acest deficit normativ, în fond, este adesea special neactualizat juridic pentru a lăsa voit acele portițe juridice de motivare și mediatizare specifică a conflictului în cazul că a fost depistat sau făcut public și atenționat chiar și în Consiliul de Securitate ONU.
Asistăm iată la o extrem de puternică explozie și experimentare a unor tipuri de războaie devenite SF chiar și pentru marea majoritate a specialiștilor.
Formele clasice ale războiului și de dotare armată se mențin însă, inclusiv demonstrativ, în teatrele de război și ele fac deliciul presei pentru a asigura și PIAȚA necesară de plasare a acestor arme ieșite din uz. Și zonele de conflict sunt artificial create ca și cerință de stimulare a acestei PIEȚE de desfacere și înlocuire a armamentului liderilor.
Iată doar un exemplu. 
De partea Statului Islamic luptă imigranți din 70-80 de țări, inclusiv cetățeni ai unor țări europene dar și ale Rusiei și C.S.I. Cel puțin 13 mii de luptători străini luptă de partea grupării radicale Statul Islamic, a declarat recent secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, consacrată combaterii terorismului. 
Toate cele 11 țări membre ale Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Rusia, au votat o rezoluție privind combaterea terorismului dar, în fond, au aprobat indirect utilizarea forței și vânzarea de armament către țintele de interes ale liderilor.
Așadar s-a creat o PIAȚĂ recunoscută paradoxal și la ONU.
Chiar și Europa nu face excepție. Armata germană a început instruirea a 32 de reprezentanți ai formațiunilor armate kurde la școala militară din Bavaria. 
Georgia a propus Washingtonului să deschidă pe teritoriul său un centru de pregătire a rebelilor sirieni așa ziși „moderați”, și nu numai, în vederea participării lor la coaliția internațională împotriva Statului Islamic, a relatat revista Foreign Policy, citându-l pe ambasadorul Georgiei în SUA.
Rusia își înființează o trupă de Comando Cibernetic. Sperioritatea în spațiul cibernetic este mai importantă în prezent decât în cosmos sau chiar în domeniul nuclear, deoarece în acele domenii s-a ajuns la paritate. 
Există posibilitatea realizării unui progres în spațiul virtual și în domeniile tehnologiilor ofensive, defensive și de supraveghere.
Un nou și absolut de STRIDENT domeniu de acțiune militară, inclusiv psihoinformațional este cel din domeniul de manipulare a CÂMPURILOR DE TORSIUNE (gândul este un câmp de torsiune).
În prezent a fost elaborată o întreagă Direcție în domeniul protecției și neutralizării radiațiilor electromagnetice (vezi și armele cu impuls electromagnetic și fascicular). 
Era vorba despre crearea unei arme NOI pe baza câmpurilor de torsiune. Aceste radiații de torsiune nu se diminuează la distanță, cu ajutorul lor se poate transmite selectiv informația oricărei persoane sau acea persoană poate fi UCISĂ dar, de cele mai multe ori, MANIPULATĂ specific în acțiunile ei de management.
După părerea directorului Centrului Științific al Vidului Fizic din Rusia, academicianul RAEN G. Şipov spune, atenție! NUMAI informație există în câmpul de torsiune
Teoria lui despre vacuumul fizic a condus la cea mai mare descoperire a secolului XX, aceste câmpuri de torsiune - una din proprietățile cărora reprezintă posibilitatea transmiterii instantanee a informației, selectiv, fără pierderi de energie, indiferent de distanță. PERICOL !!! informația RĂMÂNE memorată în UNIVERS și ea există veșnic, atât în trecut, prezent cât și în viitor fapt ce o face instantanee dar lasă o amprentă veșnică asemănătoare gândului = câmp de torsiune.
De asemenea, pe baza câmpurilor de torsiune au fost elaborate generatoarele de torsiune - cele mai eficiente sisteme de protecție dar și ofensive bioinformaționale împotriva diferitelor tipuri de radiații sau ... entități vii.
Atrag atenția asupra acelor „rugăciuni colective, internaționale” ce sunt utilizate ca și suport pentru ÎNCĂRCAREA cu o informație cu un spin opus, negativ în aceste generatoare de stocare și ARMA creată poate afecta astfel de la persoane țintite până la mase largi de indivizi. NOCIVITATEA rămâne veșnic în memoria Universului și afectează viitorul copiilor noștri. Spațiul public al internetului este folosit astfel ca și suport de LUPTĂ psihoinformațional și de torsiune a unor câmpuri țintite.
PROTECȚIA o puteți gasți aici http://icepaliga.blogspot.ro/2014/10/protectia-la-radiatii-neionizante.html
În al doilea rând, orice serviciu de informații are anumite obiective de realizat în spațiul cibernetic – asigurarea unei stabilități, combaterea extremismului, detectarea și prevenirea acțiunilor teroriste etc.”
Nu este de neglijat nici afirmația explicită a Rusiei: Ministerul rus al Apărării a planificat să achiziționeze până în anul 2020 peste 11.000 de unități de vehicule blindate noi, precum și aproximativ 14.000 de automobile militare, dotând în acest fel Trupele Terestre cu arme noi în proporție de 70%, a anunțat comandantul șef al Trupelor Terestre din Rusia. Trebuie amintit că reușita oricărei Operații Terestre este de neconceput fără utilizarea din vreme a dronelor (UAV-aparate de zbor fără pilot), înzestrate cu camere de termoviziune în infraroșu sau senzori diverși care patrulează 24 din 24 de ore. 
În ultimul deceniu, lupta în localități, contra gherilei urbane s-a dovedit eficientă tocmai datorită utilizării simultane, a avioanelor de cercetare fără pilot, a avioanelor de vânătoare-bombardament și a elicopterelor de atac. 
Armatele moderne precum cea a Federației Ruse, ca și cea americană, utilizează un program complex bazat pe cel puțin trei niveluri de culegere și prelucrare a datelor.
Primul nivel este asigurat de cîte 4-6 mini avioane fără pilot (UAV) de tip ZALA 421-08 (Strekoza) repartizate la fiecare batalion al trupelor de uscat ale armatei ruse. Alte 36 de avioane fără pilot de tip Yakovlev Pchela-1T și Rubej (similare celor americane RQ-7A Shadow), se află în subordinea brigăzilor de infanterie, de artilerie și a celor aeropurtate rusești. Brigăzile de tancuri rusești vor mai dispune din 2015 și de 4 avioane de cercetare fără pilot Dozor 600, cu rază medie de acțiune, similare celor americane MQ-1B Predator.
Pe Dozor 600 este montat un senzor de mișcare SAR (Synthetic Aperture Radar) senzori capabili să distingă un obiectiv în mișcare, sesizând chiar deplasarea cu câteva zeci de centimetri a umbrei unui om, de la distanța de 700 m.
Avioanele fără pilot sunt prevăzute cu două grinzi în aripi unde se pot acroșa două rachete dirijate pe fascicul laser, două lansatoare de proiectile reactive nedirijate sau 6 bombe de 20 kg.
Al doilea nivel de culegere și de prelucrare a datelor de cercetare este strâns legat de elicoptere de cercetare și atac de tip Mi-24V/Mi-35, Mi-28 și Ka-52 Alligator. Echipamentele conțin o cameră video TV pe timp de zi, una pentru amprenta termică pe timp de noapte, un mic radar în gamă milimetrică şi un emițător de fascicule, cu telemetru laser pentru dirijarea armamentului de înaltă precizie.
Al treilea nivel de culegere și de prelucrare a datelor de cercetare este cel strategic, reprezentat de avioanele de cercetare cu rază mare de acțiune. Rusia deține 17 UAV stealth de tip Skat, similare RQ-170 Sentinel americane. 
Suplimentar si de bază rămân însă avioanele pilotate ELINT, Il-20M1, care operează și cu un radar de mare putere Radarul Kvalat-2 ce permite afișarea sub formă digitală a hărții terenului, lateral față de traiectul de zbor, până la o distanță de 300 km. În memoria procesorului există o hartă anterioară, cu care cea actuală este comparată în mod automat pentru depistarea apariției unor noi mijloace de luptă, hartă salvată în baza de date. 
Cercetarea „de radiolocație” se face de către echipamentul Romb-4 și permite depistarea în secret și afișarea pe display a locației tuturor emițătoarelor de la sol aflate în funcțiune până la o adâncime de 500 km. Utilizând memoria procesorului, sunt identificate noile radare ale apărării AA, de la Punctelor de Comandă de Batalion, Brigadă, Corp de Armată apărute sau schimbarea locației celor deja cunoscute și existente în baza de date.
Aceasta este era digitală a conducerii acțiunilor de luptă.
Toate informațiile culese de aceste nivele de cercetare sunt transmise automat, instantaneu, prin linii de date video secretizate către rețeaua automatizată de conducere cu sisteme integrate de cercetare-lovire C4I a statelor majore beneficiare.
Cea mai puternică armă non-nucleară era până de curând deţinută doar de modelul american Massive Ordnance Air Blast (MOAB), care degaja o unda de șoc distructivă. 
Rusia a testat însă iată cu succes o bombă cu vid la fel de puternică precum cea atomică fiind de patru ori mai puternică decât cea americană și de 20 de ori mai distructivă decât MOAB.
La sfârșitul lunii iunie a fost testată cu succes și o rachetă din cadrul sistemului antiaerian de tip nou S-500, rachetă ce este deja programată să intre în dotarea armatei ruse în 2017. Capacitățile de luptă ale S-500 sunt superioare celor de tip S-400 Triumf dar și ale sistemelor americane THAAD.
Rusia dispune acum de sisteme de luptă de ultimă generație, pe care doar americanii le au. 
Și NATO e la curent și știe că, datorită noii structuri de cercetare, armata rusă cunoaște acum la perfecție amplasarea tuturor forțelor și mijloacelor armatelor statelor NATO din vecinătatea Rusiei fiind capabilă să depisteze în timp real și ce noi dislocări de trupe execută NATO în zona de interes de la granițele Rusiei.
Tehnica veche trebuie inevitabil ÎNLOCUITĂ dar nu prin topirea ca fier vechi cum a făcut România și fără a o înlocui ci prin livrarea ei către zonele de conflict cu un câștig economic garantat pentru înzestrarea apoi a vânzătorului cu tehnică nouă.
Programul de reînzestrare a armatei, adoptat în cadrul reformei militare rusești, are loc într-un ritm extrem de accelerat. http://rt.com/news/yury-dolgoruky-submarine-ceremony-678/
După cum a anunțat vicepremierul Dmitri Rogozin, până în 2020 Rusia va înnoi și armamentul Forțelor Nucleare Strategice nu în proporție de 70%, cum se planificase inițial, ci în proporție de 100%.
În plus, se mizează nu atât pe cantitate, ci mai ales pe calitatea armelor, care să permită creșterea capacității de apărare a țării PE FUNDALUL REDUCERII PERSONALULUI (ceea ce înseamnă reducerea costurilor fixe cu salarii). Doar în 2014, cheltuielile Ministerului Apărării Rusiei sunt de 2,3 trilioane de ruble (60 miliarde de dolari). Din acești bani, fiecare a cincea rublă va fi alocată pentru reînnoirea scutului nuclear al Rusiei.
În dotarea armatei ruse intră și noi nave strategice din clasa Yury Dolgoruky http://www.naval-technology.com/projects/ssbn-yury-dolgoruky-russia/
În total vor fi și 8 crucișătoare noi din clasa Yury Dolgoruky. Fiecare din ele vor fi dotate cu câte 16 rachete BULAVA și șase focoase nucleare. 
În total, la ora actuală, rușii au în dotare mai mult de 423 de rachete strategice cât declară, cu 1643 de focoase nucleare pe ele. 
Rusia intenționează să le înlocuiască cu rachetele SARMAT, care vor depăși VOEVODA după caracteristicile lor. În locul SOTKA vor fi folosite rachete RS-24 YARS.
Până la sfârșitul acestui an 2014, YARS vor intra în dotarea a trei Divizii. Pentagonul a anunțat că, pentru prima dată în 14 ani, Rusia are mai multe focoase nucleare mobilizate decât Statele Unite ale Americii. În ciuda programului de dezarmare nucleară început în 1991, cele două puteri mondiale au reînceput, în ultimele șase luni, să-și consolideze forța nucleară. Sursa: http://adevarul.ro/international/rusia/rusia-redevenit-cea-mai-mare-putere-nucleara-mondiala-14-ani-suprematie-statelor-unite-1_543133e10d133766a8af02c1/index.html
SUA și-au majorat numărul ogivelor active de la 1.585 la 1.642, dar și-a redus numărul de lansatoare de la 952 la 912, potrivit datelor Pentagonului.  Deși ultimele șase luni au determinat o cursă a înarmărilor fără precedent între SUA și Rusia, cele două puteri mondiale au avut strategii diferite în ultimii ani, notează „The Moscow Times”. Astfel, rușii aveau 1.537 de focoase în 2011, cu 106 mai puține decât au astăzi. SUA aveau însă peste 1.800 de ogive mobilizate, ceea ce înseamnă că au dezarmat 158 dintre acestea.
Complexele de rachete mobile rusești vor fi atent și specific mascate pentru a fi invizibile. Mascarea lor va fi excelentă utilizând elemente noi de ultimă generație. Mașinile de mascare, capabile să imite dispozitivele de lansare, au intrat deja în dotarea trupelor de rachete din anul 2013.
YARS este cel mai nou sistem de rachete intercontinentale creat în secolul al XXI-lea pe baza binecunoscutelor TOPOL-M.
Racheta este capabilă să nimerească o țintă aflată la 12.000 de kilometri distanță. De asemenea ea ATENȚIE! poate fi lansată prin norul de explozie nucleară (fără a fi afectate de la ionizare și până la impulsul electromagnetic) și poate depăși toate sistemele de apărare antirachetă existente astăzi în lume dar și în oricare probabil proces de elaborare.
Cu toate restricțiile comerciale impuse de occident economia Rusiei va permite deja din 2016 dotarea forțelor sale cu noi sisteme de rachete strategice, dezvoltate DOAR pe baza componentelor electronice rusești.
ROMÂNIA În baza de apărare antirachetă de la Deveselu de pe teritoriul României va exista o versiune terestră a sistemului AEGIS cu antirachete SM-3. Raza de interceptare cu ajutorul unor astfel de rachete este însă limitată la o distanță de 1.000 de kilometri. Este dificil să ne imaginăm așadar o situație în care ele vor reuși să intercepteze rachetele balistice intercontinentale ale Federației Ruse, în cazul în care va fi în final pusă în funcțiune baza din România iar declarațiile recente ale oficialilor din țările NATO sunt clar pesimiste ca și sprijin în alianță. Dacă va apare o amenințare la adresa unei țări NATO, Germania spre exemplu nu va putea oferi numărul de echipamente militare prevăzut de obligațiile asumate în fața Alianței, a informat Ministerul german al Apărării.
MANAGEMENTUL MILITAR AL ȚĂRILOR NATO
Analizând toate scenariile conflictelor militare destul de recente, se constată că aviația militară a SUA, a fost capabilă să obțină în scurt timp supremația aeriana, într-un Teatru de Acțiuni Militare. Forțele aeriene rămân BAZA forțelor inițiale ale războiului. Și acest tip de management i-a permis să încline balanța raportului de forte în favoarea Trupelor de Uscat sau a Infanteriei Marine, cu care coopera pentru finalizarea consolidării țintelor sau aliniamentelor cucerite.
Una din cerințele de baza a doctrinei militare a SUA se referă la CAPACITATEA DE DISLOCARE, ORIUNDE ÎN LUME, a unei Brigăzi de infanterie, cu întreaga sa tehnică de luptă, în maximum 96 de ore (patru zile) și a unei Divizii în 120 de ore (cinci zile). Acest fapt permite ca să realizeze într-un termen de aproape o luna de zile, un dispozitiv de tăria a de cel puțin un Corp de Armată, constituit pe 5 Divizii de Infanterie, infanterie marină, mecanizate și tancuri și să poată începe OPERAȚIA OFENSIVĂ.
Tehnica de luptă, muniția și personalul vor fi transportate în mare parte de către Comandamentul Air Mobility Command, pe calea aerului, utilizând o Flotă de 110 avioane de transport greu C-5 și 205 C-17 și o Flota de transport mediu compusă din avioane 171 C-130E, 283 C-130H si 78 C-130J.
Încă din august 2004, forțele aeriene americane au testat cu succes delestarea dintr-un avion C-17 a transportorului blindat Stryker.
Brigada model Stryker are un efectiv de 3.500 de militari și este structurată pe 3 Batalioane de Infanterie x 3 companii, cu 135 de transportoare Stryker și 650 de militari. Ea mai are în subordine 1 Escadron de Cercetare x 3 Companii cu 33 de transportoare Stryker și 12 HMMWV, 1 Divizion de Artilerie (cu 3 Baterii de Tunuri Tractate de calibrul 155 mm), 1 Batalion de Trupe Speciale (1 Companie Informații, 1 Companie Geniu, 1 Companie Transmisiuni, 1 Companie Antitanc) și 1 Batalion de Sprijin Logistic și Medical al Brigăzii.
Până în prezent trupele de uscat ale SUA dispun de 7 Brigăzi Stryker cu 1.600 de  transportoare Stryker (Brigăzile 2,3,4 ale Diviziei 2 Infanterie, Brigăzile 1,2 ale Diviziei 25 Infanterie și Brigada 56 a Diviziei 28 din Garda Națională). Alte 2 Brigăzi (1 și 3 din Divizia 1 Mecanizata) sunt echipate acum cu TANCURI M1 ABRAMS și mașini de lupta ale infanteriei M2 Bradley ce au fos transformate în Brigăzi Stryker încă din 2013.
Orientarea spre crearea acestei unități de forțe rapide este mult mai veche. Din ordinul Președintelui George Bush jr., CIA a antrenat, înarmat și a pus în operă „A COVERT ARMY” („o armată sub acoperire”) compusă din 3.000 de luptători de elită, în marea lor parte … afgani. Forțele aceastea secrete se numesc COUNTERTERRORISM PURSUIT TEAM (CTPT). Între misiunile CTPT făcute publice de presă se numără capturarea și/sau uciderea insurgenților talibani și teroriștilor al-Qaeda, „pacificarea” regiunilor tribale și obținerea sprijinului acestora.
MODALITĂȚI DE DUCERE A LUPTEI SUA
Aviația de vânătoare-bombardament americană a utilizat bombe și rachete ghidate prin laser sau GPS împotriva aliniamentelor fortificate de contra-atac și contraofensivă ale blindatelor inamice din eșalonul 2 și a unităților din rezerva operativ-strategică, reușind neutralizarea lor. Elicopterele de atac din organica Brigăzilor trupelor de uscat și a infanteriei marine americane, au reușit ca în cooperare cu avioanele de cercetare fără pilot și bateriile de autotunuri de calibrul 155 mm M109A6 Paladin să localizeze și să neutralizeze Grupările de Artilerie și unitățile constituite pe aliniamentele antitanc din primul eșalon, înainte ca acestea să poată executa foc. Practic, prin acțiunea combinată a avioanelor, elicopterelor și artileriei americane, structura dispozitivului de luptă inamic a fost dezorganizată, creându-se în adâncime, culoare largi de pătrundere a unităților mecanizate, aruncate în ofensivă. Pentru continuarea străpungerii în adâncime și reușita manevrei de învăluire a flancurilor dispozitivului de apărare inamic, strategii militari americani au renunțat la introducerea în breșele astfel realizate a tancurilor M1A2 ABRAMS, împreună cu mașinile de lupta ale infanteriei M2 BRADLEY și M113 sau a mașinilor de luptă ale infanteriei marine AAV-7A1, deoarece toate sunt pe șenile și au o VITEZĂ MICĂ DE DEPLASARE.
Ce observăm? Se încearcă a menține IMAGINEA acelor concepte vechi de ducere a războiului care însă au norme juridice în legi ale războiului și în paralel se dezvoltă sisteme și forțe speciale care să lovească chirurgical țintele de interes. Nu trebuie de neglijat nici acele lovituri „curate” care deși sunt invalidate de normele juridice se folosesc cu mare finețe de ambele tabere beligerante ca și inducere a opiniei de dezaprobare a conflictului (vezi îndeosebi armele chimice utilizate frecvent dar și biologice atent disimulate). Nu sunt de neglijat nici țintele fizice umane sau obiectuale de la vârful administrației sau grupării conflictuale și care să destabilizeze unitatea de conducere și acțiune (comunicațiile, energia electrică, apa, combustibilul, hrana etc.).
Schimbarea aceasta de optică privind ducerea acțiunilor de lupta a condus la transformarea și a unităților mecanizate și de infanterie marină în unități motorizate și înzestrarea lor masivă cu mașini de teren ușor blindat HUMVEE - HMMWV, capabile să se deplaseze cu VITEZE de 100 km/h. Numai că așa cum s-a constat și în Irak, HMMWV s-a dovedit foarte vulnerabil la focul grupelor de guerrillă sau plutoanelor izolate, constituite în puncte de rezistență bine mascate dar și la minele antitanc și anti-infanterie nedepistate la timp. Așa au pierit și militari de ai noștri în Afganistan, și nu numai, aflați în componența Forțelor Aliate NATO sau ale ONU.
NATO și-a intensificat și ea exercițiile și aplicațiile în întreaga lume și Marea Neagră a devenit acum un Teatru de acțiuni militare pentru integrarea managementului armatelor României și Bulgariei în special. Lângă țărmul Bulgariei, între 4 şi 11 iulie au avut loc exercițiile militare Breeze 2014, la care au participat nave militare și din Turcia, Italia și Marea Britanie aparținând grupării SNMCMG2 a NATO. 
Tot NATO a efectuat și exercițiile militare Sea Breeze pe 8 septembrie 2014 în nord-vestul Mării Negre, în apropiere de Odesa, transformându-se în principala bază a flotei navale ucrainene într-o regiune pentru operațiuni de perspectivă ale NATO în Europa de Est, în Marea Neagră.

CONCLUZII
Se observă clar faptul că se produc mulații foarte mari și în palierul militar și al POLITICILOR GEOSTRATEGICE și militare din cauza CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE special declanșate pentru a UMPLE GOLURILE create prin tipărirea discreționară de noi și noi dolari aruncați direct în nebunia înzestrării și modernizării armatelor care să protejeze interesele economice ale liderilor de putere. 
Și e loc de glumit când e vorba de finanțele lumii?
ATEȚIE!!! YUANUL A ÎNCEPUT SĂ FIE TRANZACȚIONAT DIRECT ȘI FAȚĂ DE EURO!!! 
După ce în urmă cu cel puțin un an de zile yuanul a depășit euro și a devenit a doua cea mai populară valută în cadrul tranzacțiilor internaționale iată că devine un fapt intrarea sa și în schimburile directe din Europa. 
Vânzările directe yuan-euro pe piețele valutare chineză și europeană au început să fie efectuate din 30 septembrie 2014
Yuanul chinez nu mai ține cont de cursul dolarului american în caz că este schimbat pe euro. 
Yuanul este astăzi tranzacționat direct chiar și față de dolarul american dar și australian și neozeelandez, yenul japonez, lira sterlină, rubla rusească și ringgitul din Malaezia. Yuanul a ocupat a doua poziție mondială datorită progresului financiar obținut de China în Asia. Cel mai des, yuanul este folosit în operațiunile de clearing la Hong Kong, Singapore, Australia, iar în Europa, în Marea Britanie și Germania. 
EUROPA DE VEST este al doilea pol financiar ca mărime, partener al Chinei în tranzacțiile pe yuan.
ATENȚIE!!! A intrat în funcțiune și noua uniune economica U.E.E., recent ratificată de Putin și în Rusia, uniune care tinde să-și consolideze schimburile comerciale în monedele uniunii fără a mai apela la alte valute și se poartă negocieri pentru schimburile și din țările BRICS dar și din alte țări interesate.
Aceste schimbări MAJORE agită mult prea puternic actualii lideri financiari ai Băncii Mondiale și F.M.I., mai ales că euro s-a aliniat mult prea ușor la aceste noi schimburi valutare ceea ce demonstrează că ECONOMICUL primează în fața POLITICULUI. La Beijing, 21 de state asiatice vor parafa acordul de înființare a unei Bănci de Investiții, considerată rivala Băncii Mondiale sau a Băncii de Dezvoltare regionale.
La fel se va întâmpla foarte curând, mai ales că iarna bate la ușă, și cu interesul față de gazele rusești.
NOUTATE STRATEGICĂ ABSOLUTĂ!
PROTECȚIA VALUTARĂ DEVINE ASTFEL O ȚINTĂ NOUĂ ȘI ÎN VIAȚA ȚĂRILOR EUROPEI, ȚINTĂ CARE NU MAI POATE ȚINE CONT DE POLITICA IZOLAȚIONISTĂ, DEFAVORABILĂ.
Cum ECONOMICUL este elementul LIANT al intereselor TUTUROR și implicit și al acestor schimbări nu pot să nu remarc faptul că TOATE mișcările sunt cu interes ȚINTIT economic pornind chiar de la necesitatea VÂNZĂRII armamentului și tehnicii ce se scoate din uz. De aceea se fac DEMONSTRAȚII DE FORȚĂ în a induce ideea de necesitate a utilizării acestei categorii de armament sau tehnică în POLIGOANELE SPECIAL ATRASE ÎN ZONA SOCIO-CONFLICTUALĂ dar, în paralel, se experimentează de lideri, de fiecare dată, echipamente și arme noi.
O înlocuire de 100% sau de 70% a echipamentelor comune într-un timp atât de scurt ne arată fără echivoc faptul că asistăm la o CURSĂ A ÎNARMĂRILOR FĂRĂ PRECEDENT
Iată o repartiție a cheltuielilor din bugetele apărării.
Cine va rămâne cu fundul gol după această nebunie generalizată doar timpul ne va arăta.
PENTRU ROMÂNIA
Este necesar să rețineți TIMPUL DE REACȚIE RAPIDĂ A SUA ȘI IMPLICIT A NATO în cazul unui conflict din varii motive ce disimulează o agresiune nemaiîntâlnită și un agresor total neidentificabil.
Oricare stat membru NATO este așadar OBLIGAT DE SITUAȚIE să fie capabil să-și conserve energia pentru o existență de luptă independentă de cel puțin 4-5 zile teoretic și de circa 15 zile în mod curent.
Cum birocrația și interesele membrilor fac ca în anumite situații să treneze reacția aliaților emițănd doar declarații politice de susținere rețineți că
România, TREBUIE să poată rezista INDEPENDENT circa O LUNĂ DE ZILE.
România fiind un stat mic spre mijlociu cu resurse încă suficient de atractive și o piață pe măsură este și va fi, așa cum ne-a atenționat și STRATFOR și nu numai, o ȚINTĂ DE INTERES pentru toate statele expansioniste ale lumii.
NATO de mult nu mai înseamnă doar SUA. Art.5 impunând acțiuni COMUNE și nu doar ale SUA. Întrebarea este VOR ACȚIONA unitar dacă membrii alianței nu au interes? Cu siguranță NU.
La fel cum este normal ca SUA să-și reducă forțele și COSTURILE când face o restructurare și reducere a bugetului său la criza provocată tot de ei. Fiindcă a fi jandarm mondial înseamnă în primul rând a CHELTUI cu înzestrarea și trimiterea de forțe armate în zonele de interes.
Iată că după zeci de ani de infuzie a bugetului lor în NATO a sosit scadența. Dacă n-ai bani atunci îi tipărești, nu? Și SUA au tipărit la greu, au impus apoi ideea ca dolarul e mai bun ca aurul și așa au mai trecut ceva ani. GAURA trebuia acoperită însă acum și de membrii NATO, nu?
Astăzi, când Germania și de aici și UE vor să aibă propriul control militar, prioritar în Europa, iată că oarecum le convine plecarea americanilor. Problema este CE VOR PUNE ÎN LOC dacă membrii UE nu prea se înțeleg și SUA știe să-i stimuleze și abia așteaptă să fie rechemați, acum însă pe bani țărilor NATO, și să revină în forță și în Europa. Deocamdată interesele lor sunt conjuncturale și vor investi în alte ținte de interes ale SUA.
Rușii au însă o ȚINTĂ clară și o urmează pas cu pas pentru a deveni un potențial nou jandarm în alianțele noi BRICS dar și cu țări din Asia.
România e aeriană ca și înțelegere a jocului american dar UE nu e de neglijat.
Cu siguranță vom asista la o nouă efervescență a jocului nemților pentru crearea unor Comandamente și Forțe de Reacție Rapidă ale UE ca și o contrabalansare a lipsei NATO, forțe aflate în declin, dar încă nu au puterea și voința diplomatică de impunere a ideilor din cauze pur economice.
Romania este în acest caz într-o situație EXTREM de complicată. Forța noastră armată se bazează DOAR pe umbrela NATO cu costuri imense, insuportabile dar și cu garanții tot mai puține deși vocalisme politice se vor mai face.
Acesta este și motivul pentru care încerc să trezesc atenția specialiștilor povestind civililor câteva concluzii ce se impun și pe care militarii activi nu le spun fiind ghiocei oportuniști interesați doar de carieră și de câștig.
Noi nici peste 50 de ani dacă România ar „planta” cartușe și ar „crește” arme nu am ajunge la nivelul la care am fost. Și avem ca AERUL nevoie de o protecție fezabilă. De aceea alianța cu NATO și loialitatea camaraderească cu SUA sunt vitale dar nu suficiente.
În paralel așa cum ne sugerează chiar STRATFOR și recentele forumuri internaționale România trebuie sa-și dezvolte inteligent relațiile economice statale STRICT după PROPRIUL INTERES al fezabilității ofertei asocierilor economice și mai ales pentru o TOTALĂ absorbție a ofertelor sustenabile ale pieței estice, fezabile, dar și a pieței producției armamentului și mai ales a muniției de infanterie. Și această producția de armament și muniție trebuie să fie INTEGRAL PRODUSĂ de economia românească fiind SINGURA MĂSURĂ FEZABILĂ oricărei conjuncturi.
Elaborarea unei DOCTRINE NAȚIONALE pe termen lung și foarte lung OBLIGATORIE oricărei forțe politice ajunse la putere dar gestionate juridic de președinție și Curtea Constituțională vizavi de legislația necesar a se emite este VITALĂ.
Mare atenție trebuie acordată la recrudescența forțelor de guerrillă urbană și paramilitare cu care se pot stimula negocierile dar și ținerea în frâu în caz de haos conjunctural fie catastrofic fie destabilizator a funcțiilor vitale ale conducerii de stat.
Informatica și cibernetica sunt indispensabile unei economii active care să permită investiții ritmice cu ținte lungi și foarte lungi.
TIMPUL ZBOARĂ ȘI IATĂ CĂ ȘTAFETA SE PREDĂ ALTUI JANDARM, MAI ATENT LA JOC.

marți, 23 septembrie 2014

PREȘEDINȚIALE SAU DEMENȚIALE?

RECENT AM MAI POSTAT ȘI PE FACEBOOK UN COMENTARIU, SPECIAL ZIC EU, ASUPRA ACTUALEI CAMPANII PREȘEDINȚIALE CARE TINDE SĂ DEVINĂ O CAMPANIE DEMENȚIALĂ.
APARENT aveți perfectă dreptate voi, analiștilor eco-No-mici români, privind marketingul politic și managementul de atac din campanie.
Managementul eficient însă se face cu niște ținte clare, cu rezultat AȘTEPTAT calculat și nu fabulat.
Managementul organizațional de aceea poate fi:
a) fie pe CHELTUIELI, ca management anti-fiscal al firmei pentru a ascunde „profitul” în achiziții cu orice preț și a plăti impozite cât mai mici iar la STAT de regulă pentru a îndestula clientela de partid din care se adapă apoi chiar și salariații (exemplu rechizitele, consumabilele, materialele de protecție etc.etc.)
b) fie pe PROIECTE (de regulă obiective, bugete, etc.) în care destinația banilor este STRICT reglementată prin bugetul de stat și indicatorii de management sunt foarte clar și strict dimensionați.
DE ACEEA, ÎN ESENȚA ECONOMICĂ, FALIMENTUL ESTE BENEFIC ȘI REFACE SĂNĂTATEA DE MANAGEMENT!!! AȘA CĂ NU VĂ TEMEȚI NICI DE FALIMENTUL ADMINISTRAȚIEI DE STAT.
La firmele particulare însă ȚINTA este PROFITUL și mai ales RATA profitului după care se calculează și dreptul salariaților de participare la profit iar la STAT se maximizează prin acele PROIECTE DE INVESTIȚII accesul social la noi locuri de muncă, creșterea economică și implicit o frecvență mai bună a încasărilor bugetare, SĂNĂTOASE, nu din mascate sponsorizări, întârzieri la plată care solicită poliție fiscală și atrage corupție clientelară la repartiția de proiecte ale statului.
MANAGEMENTUL are așadar definite ȘTIINȚIFIC câteva variante de conducere funcție de structura organizatorică adoptată, școala de management agreată, tipul predominant de manager, funcțiile active ale managementului clar repartizate în structură ce determină și stilurile de management și capacitatea de CREAȚIE și DINAMIZARE a eficienței chiar și în medii extrem de critice. Focalizarea procedurilor în aceste condiții critice fiind specifică MANAGEMENTULUI HOLONIC care identifică acele puncte gravitaționale, NODURI, ce încheagă sistemul. Vezi și structura de management Hoshin Kanri dar și elementele de armonizare Lean. Pentru unele segmente tehnice de fluxuri nu ezitați să experimentați elementele de terotehnologie sau de terotehnică.
Și nu în ultimul rând fundamentală este FINANȚAREA proprie sau ATRASĂ dacă există încredere în managementul organizațional și capacitate vizibilă de NEGOCIERE a condițiilor optime de finanțare.
CA SISTEME DE MANAGEMENT REȚINEȚI:
1. Managementul prin obiective
2. Managementul prin proiecte
3. Managementul pe produs (sau de țintă socială)
4. Managementul prin bugete
5. Managementul prin excepții
6. Managementul participativ
7. Managementul matricial etc.etc.
În concluzie ca să nu intru în detaliile teoretice un bun administrator sau manager își crează un MODEL de management PERFORMANT ce trebuie însușit de salariați/ministere prin CULTURA/DOCTRINA POLITICĂ de management ce se absoarbe.
MANAGEMENTUL PERFORMANT ÎN EXPERIENȚA MEA PRESUPUNE:
1. Realizarea unui cadru de formare, afirmare și promovare a elitelor și o cercetare exigentă, aplicată, a tendințelor și ideilor noi din domeniu
2. O cointeresare materială și morală puternică a elitelor și a TUTUROR celor creativi
3. Stimularea unui climat de COLABORARE între conducători și conduși (Matsushita)
4. Aplicarea unei strategii coerente, DOCTRINARE, de integrare flexibilă în mediul extern și intern al entității organizaționale
5. Încurajarea remarcabilă, accelerată și permanentă a creativității, inventicii și inițiativei de eficientizare (cutiuța cu idei la firme dar și metode specifice cum ar fi brainstormingul, matricea descoperirilor, etc. etc. iar STATAL prin acele ȚINTE SOCIALE DE ESENȚĂ – familia, educația, sănătatea și creativitatea din cercetarea fundamentală și aplicată)
6. Integrarea relațională a fluxurilor organizației cu feedback-uri de la consumatori, beneficiarii sociali
7. Identificarea în mediu a utilităților și CERINȚELOR noi prin sisteme operaționale cu reale feedbefor și beforback-uri informaționale continuu active
8. Etalonarea și măsurarea statistică exactă a performanțelor de management de la individ și până la vârful organizațional, statal.
9. Capacitate proprie, reală, a MANAGERULUI de utilizare a infrastructurilor performațe de comunicație și continuă informare (certificrea meritocratică a competenței)
10. Reacții rapide și EXACTITATE în analiza evenimentelor și luarea deciziei necesare.
CONCLUZIE
Managementul STATAL impune așadar în primul rând existența unei DOCTRINE POLITICE clare și ARMONIZATE cu doctrinele de palier sistemic care să CONTRIBUIE la punerea în valoare a indicatorilor sociali ai DOCTRINEI NAȚIONALE sincrone cu țintele CONSTITUȚIONALE.
Oricare ar fi doctrina politică ea devine automat asimilată de mase dacă și numai dacă are ȚINTE sociale extrem de clare ca și efecte sociale vizibile, măsurabile.
NIVELUL EFICIENȚEI ÎN ACTUL DE GUVERNARE TREBUIE SĂ FIE DAT NUMAI ȘI NUMAI DE CREȘTEREA CALITĂȚII VIEȚII SOCIALE REAL OBȚINUTE!!!
Așadar este extrem de important ca INDICATORII privind CALITATEA VIEȚII SOCIALE să fie fundamental cunoscuți și explicit repartizați în ierarhia sistemică organizațională. 
Aici intervine rolul de mediere și armonizare al PREȘEDINTELUI pentru a STIMULA COOPERAREA intre cele trei puteri.
Noi astăzi nu avem O DOCTRINĂ NAȚIONALĂ care să contureze cadrul fundamental juridic al CONSTITUȚIEI și să ofere OBIECTIVE ARMONIZATE clare necesare elaborării celorlalte doctrine de palier (doctrina juridică, de politică externă, militară, economică, urbană, etc.etc.) care intrinsec să fie ARMONIZATE cu doctrina fundamentală DOCTRINA NAȚIONALĂ eminamente armonizată constituțional pe termen lung și foarte lung cu DOCTRINELE POLITICE DE GUVERNARE.
Este clar că societatea are nevoie de o REAȘEZARE SĂNĂTOASĂ în fundamentul ei DOCTRINAR în care DIRIJOR trebuie să fie PREȘEDINTELE ROMÂNIEI cu rol de mediator în ARMONIZAREA procedurală a colaborării dintre cele trei puteri, cu focalizare administrativă procedurală, de atingere a țintei CONSTITUȚIONALE, conturate în DOCTRINA NAȚIONALĂ, respectiv armonizarea INDICATORILOR DE MANAGEMENT GUVERNAMENTAL, indicatori clar angajați de partidul sau alianța de la putere dar cu gestiunea de colaborare doctrinară a celorlalte puteri.
Viitoarele etape evolutive de RECONSTRUIRE A UNEI SOCIETĂȚI DEMOCRATICE nu se poate face decât ÎN INTERESUL CETĂȚENILOR EI ȘI NU AL LIDERILOR DE PUTERE, cu o proiecție de management pe termen lung și foarte lung la care să se înscrie orice partid candidat la managementul statal și nu prin concurența în pomeni electorale.
Aici intervine și CURTEA CONSTITUȚIONALĂ care trebuie să fie cerberul armonizării sistemului legislativ cu ținta CONSTITUȚIONALĂ A DOCTRINEI NAȚIONALE.
Căutați să vedeți cum actualii indicatori ce identifică vigoarea noastră socială, statistic monitorizați, arată PRĂBUȘIREA ROMÂNIEI și o inimaginabilă degringoladă generalizată de management.
AMATORISMUL ȘI INCULTURA NOASTRĂ DETERMINĂ RIDICAREA MINCIUNII LA RANG DE VIRTUTE POLITICĂ FAPT CE DISTRUGE ESENȚA VIEȚII DEMOCRATICE ȘI ÎNCREDEREA ÎN CAPACITATEA DE MANAGEMENT A ACTUALELOR STRUCTURI DE PUTERE.
Domnilor și doamnelor candidați la prezidențiale prezentați-vă OFERTA DE MANAGEMENT pentru a nu devia într-o campanie DEMENȚIALĂ de genul dezbaterilor existenței sau nu a ofițerilor acoperiți candidați la președințiale!

DATA: 23-09-2014 ora 08:50
Lt. col. retragere
Ing. și ec. licențiat
Ioan CEPALIGA

luni, 8 septembrie 2014

CAUZELE ȘI CONSECINȚELE DISLOCĂRII CENTRELOR DE COMANDĂ ALE NATO ȘI VIITORUL RĂZBOIULUI TOTAL

Dacă vrem să fim cerebrali și să analizăm cât mai detașat de influențele media parazite efectele recentelor decizii geostrategice ale NATO dar și ale Rusiei, trebuie să privim la un nivel extins țintele urmărite atât în alianța NATO dar și în UE vizavi de BRICS.
Vă reamintesc faptul că Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE) a fost semnat la Paris, la 19 noiembrie 1990, de statele-părţi, inclusiv România – vezi preambulul Tratatului aici http://www.romania-actualitati.ro/files/TFCE.pdf
TCFE reglementează cantitatea de armament convenţional din cinci categorii (vehicule blindate, artilerie grea, tancuri, avioane şi elicoptere de luptă) pe care o deţineau statele membre NATO şi cele ale fostului Tratat de la Varşovia. În iunie 1991, Articolul III al TCFE a fost pus în aplicare. În baza acestuia Rusia s-a angajat să distrugă 14500 bucăţi din echipamentul său militar şi a promis să nu FABRICE armament la est de Munţii Urali.
Astfel și România a trecut la distrugerea armamentului său care a ajuns, după tăierea lui ca și afacere, fier vechi prin Turcia și nu la fostul nostru SIDEX. Conținea un otel de calitate râvnit de speculanții de fier vechi.
Zona cu cele mai stricte delimitări includea Belgia, Luxemburg, Ţările de Jos, Germania, Polonia, Slovacia, Ungaria şi Republica Cehă, în timp ce zona a patra, cuprinde întreaga regiune delimitată de Tratat.
Nu existau limite pentru zona de avioane şi elicoptere de luptă!!!
Aveți mai jos cheltuielile de personal, procentual din bugetul militar al statelor.
Apar în consecință tot mai multe tendințe de creare a unei forțe militare unite a UE pentru a armoniza sub o comandă unică obligațiile militare comune, cu tipuri COMUNE de tehnică și armament dar, francezii au respins propunerea de a avea o constituţie a UE prin referendumul din 2005 astfel încât federalizarea UE încetinește vizibil iar trupele NATO capătă indirect o nouă confirmare juridică de consolidare a prezenței sale în Europa. Iată deci cum scutul antirachetă al SUA devine subiect de dispută și în UE ca urmare a tendințelor de blocare ale creierii Forțelor Militare Unite ale UE.
În urma deciziei extinderii NATO (La 29 martie 2004, România a aderat la NATO fiind mai apropiată de SUA decât de UE), Federaţia Rusiei a suspendat la 12 decembrie 2007 aplicarea Tratatului.
Iată cum arată distribuția Bazelor Navale ale Rusiei (mai ales a celor din Marea Neagră) pană la suspendarea Tratatului TCFE.
Submarinul Novorossiysk din proiectul Varşavianka a fost inclus în dotarea Flotei ruse din Marea Neagră.
În total, până în 2016 urmează să fie construite încă 6 submarine din acest proiect. Toate vor face parte din Flota rusă din Marea Neagră.
Submarinele din proiectul Varşavianka au un deplasament de 3.950 tone, viteza de 20 de noduri, adâncimea de scufundare 300 de metri şi cu un echipaj de 52 de persoane. Ele sunt echipate cu 6 torpile de 533 de milimetri, mine şi un sistem de rachete Kalibr.
Submarinele pot să detecteze ţinta la o distanţă de 3-4 ori mai mare decât cea a inamicului fapt ce a făcut ca ele să fie numite de NATO „Gaura Neagră”.
ATENȚIE, CONSECINȚA ACŢIUNII JURIDICE FAPTICE DE SUSPENDARE NEFIIND PREVĂZUTĂ ÎN TRATAT!!!
În consecință și statele semnatare au trecut la încetarea transmiterii de:
a) informaţii Federaţiei Ruse cu ocazia schimbului anual de date (anual la 15 decembrie);
b) încetarea furnizării de notificări Federaţiei Ruse;
c) neacceptarea de inspecţii care ar putea fi solicitate îndeosebi de Federaţia Rusă"
Tratatul a continuat să existe parțial între celelalte state semnatare care încep însă să înghețe aplicarea lui și se trece practic din 2011 la o nouă cursă deschisă a înarmărilor și la o schimbare precipitată a doctrinelor de apărare ale statelor. Germania înclină spre o nouă vitalizare a formării Forțelor Armate Unite ale UE. Culmea România fidelă SUA refuză ofertele de avioane dar și altă tehnică din UE și cumpără F-16 chiar dacă sunt avioane depășite și uzate (la mâna a treia).
Dislocarea de noi forțe și extinderea către est a unor blindate și artilerie NATO a pus definitiv capăt TCFE deși tratatul nu este abrogat.
Rusia declară dezinvolt că ar putea crea propriul său sistem de „Atac GLOBAL Rapid”, însă va ține cont de doctrina de bază a țării – doctrina defensivă a declarat Iuri Borisov, adjunct al ministrului rus al Apărării. 
Și totuși, Rusia se dotează cu drone de atac și își dezvoltă intens rachetele și capacitățile aeropurtate specifice ofensivei și își intensifică și activitățile militare în CSI.
Rusia își construiește și o bază militară permanentă în Arctica. Începând cu această toamnă, un grup de nave din cadrul Flotei Nordice va fi pus în stare de alarmă permanentă în Insulele Novosibirsk.
Iată așadar, extrem de succint, cum s-a trecut la o nouă etapă de ÎNARMARE NATO și a țărilor din Europa dar și Rusia declanșându-se un nou Război Rece și o cursă către un război REAL DE ANTRENAMET ȘI VERIFICARE TEHNICĂ ȘI A CONCEPTELOR OPERATIV MILITARE în acest început de secol 21.
Uniunea economică EUR-ASIA este unul din motivele economice problemă ale actualelor neînțelegeri cu UE și NATO.
"Astăzi creăm împreună un centru puternic de dezvoltare economică, o mare piaţă regională, care va uni peste 170 de milioane de oameni. Uniunea noastră posedă resurse naturale enorme. Ţările care fac parte din această troică (Federaţia Rusă - republică federală semi-prezidenţială, 145.433.700 locuitori, PIB 2.145,764 miliarde USD; Republica Kazahstan - republică prezidenţială, 17.736.896 locuitori, PIB 196.419 miliarde USD; Republica Belarus - republică prezidenţială, 9.503.807 locuitori, PIB 131,201 miliarde USD) au o industrie dezvoltată, o bază industrială şi un mare potenţial uman şi cultural. Poziţia geografică le permite să creeze rute de transport de importanţă nu numai regională dar şi globală", a declarat preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
Împreună cu ASIA-PACIFIC, EUR-ASIA au și tendințe de creare a unor Forțe Militare Unite armonizate și cu ale BRICS fapt ce determină schimbări obligatorii și la nivel NATO și UE. Bătălia devine fundamental o bătălie ECONOMICĂ și FINANCIARĂ susținută de evenimente militare excepționale.
Astfel Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (abreviat OCS) este o organizație din care fac parte Rusia, China și patru foste republici sovietice din Asia Centrală: Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâzstan sau Kyrgyzstan. Obiectivul acestei structuri este amplificarea cooperării diplomatice, militare și economice dintre statele membre. Din organizație mai fac parte și Mongolia, Iran, India și Pakistan, care au statut de observatori. MAE rus: Anul acesta (2014), Organizația pentru Cooperare de la Shanghai se poate extinde.
Structura OCS seamănă în multe privinţe, atât cu cea a NATO cât şi cu a Uniunii Europene. Secretariatul îşi are cartierul general în Beijing.
Un acord-cadru pentru a dezvolta cooperarea în domeniul economic a fost semnat de către membrii OCS încă din 2003. La acea întâlnire, primul ministru al Chinei, Wen Jibao a propus obiective mixte cu termen îndelungat și fondarea unei pieţe libere și în aria de responsabilitate a OCS, şi aplicarea unor măsuri imediate de îmbunătăţire a traficului de bunuri în regiune. A urmat un plan cu 100 de obiective şi acţiuni specifice ce a fost semnat un an mai târziu, pe 23 septembrie 2004.
Membrii acestei organizații tind să-și unească forțele politice și economice pentru a putea "scăpa de amenințarea dominației mondiale și a intervențiilor sale ilegale și agresive" se menționează într-o concluzie potrivit BBC. Între China și Rusia mai există un acord de peste un miliard de dolari de cooperare in domeniul nuclear.
SUA este îngrijorată de evoluția rapida a țărilor din OCS și cele de observator, mai ales a Iranului. Cauza este tot economică. Iranul este una din cele mai mari ţări din Occidentul Mijlociu, reprezentând prin poziţia sa geografică, o punte între Marea Caspică, Golful Persic şi Oceanul Indian. În zona adiacentă, cât şi în Iran, există cele mai mari câmpuri petroliere şi rezerve de hidrocarburi de pe glob. De aici şi interesul deosebit al marilor consumatori de energie pentru a avea acces la această bogăţie indispensabilă oricărei dezvoltări în secolul 21.
De aceea OCS considera ca ilegală și agresivă prezenta militară americană în Asia Centrală, OCS cerând SUA să își desființeze bazele militare din Uzbekistan și Kârgâzstan. Uzbekistanul s-a conformat la scurt timp deciziei OCS și a solicitat ultimativ Washingtonului să plece de pe teritoriul sau. SURSA: http://cssas.unap.roropdf_studiifederatia_rusa_elemente_cheie.pdf sau aici direct pe document.
Este știut faptul că, pentru a obţine o legitimitate a prezenţei trupelor militare ruse pe teritoriile altor state a „republicilor secesioniste” nu numai în faţa partenerilor din CSI, ci şi a comunităţii internaţionale, Federaţia Rusă a iniţiat crearea Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) care a permis juridic și crearea unei Forţe Colective de Reacţie Rapidă (KSOR). În timp de pace, oficial, aceste noi forţe se vor afla sub comanda guvernelor naţionale, dar în timp de criză ele se vor afla sub un comandament comun KSOR, a cărei „componentă armată va fi responsabilă de soluţionarea conflictelor armate la frontierele statelor membre, iar cea de-a doua componentă – trupele speciale (Spetznaz) – va fi utilizată pentru combaterea terorismului şi a traficului de droguri”. Așadar iată pe ce argumente se bazează afirmația NATO privind existența unor trupe în Ucraina.
La reciprocitate, Organizaţia Tratatului pentru Securitate Colectivă (OTSC) şi-a suspendat in 24-04-2014 cooperarea cu NATO ca urmare a divergenţelor apărute în problema Ucrainei. Nikolai Bordiuja, secretarul general al OTSC, consideră că statele occidentale conduc o ofensivă vizibilă împotriva Moscovei. http://www.puterea.ro/externe/otsc-blocul-militar-condus-de-rusia-a-suspendat-cooperarea-cu-nato-90779.html
Iată în concluzie,de ce își propune acum și NATO în urma summitului din 4-5 septembrie 2014 formarea unei entități de reacție rapidă și dislocarea unui centru de comandă și în România.
Observați așadar cum de ambele parți ale taberelor militare se încearcă o congruență a armatelor și doctrinelor, fiecare cu scop economic si financiar zonal foarte bine conturat determinând și schimbări de poziție chiar a unor state NATO. 
În 30 septembrie 2010 aviația militară turcă a efectuat în secret un exercițiu împreună cu aviația chineză, la scurt timp după ce guvernul de la Ankara a refuzat să-și mai deschidă spațiul aerian pentru antrenamentele aviației israeliene.
Și nu uitați nici o secundă că orice alianță are în esență cauze economice (aici conducta de gaze naturale). Reamintesc faptul că, în urmă cu câțiva ani, liderul iranian Mahmud Ahmadinejad a propus Rusiei şi Chinei ca ţări cu drepturi depline în OCS, precum şi Indiei şi Pakistanului, state cu statut de observatori la fel ca şi Iranul, o colaborare pentru exploatarea bogatelor lor resurse energetice. Vladimir Putin a reacţionat imediat interesat, propunând crearea unui „club energetic” în cadrul OCS, un fel de „OPEC al gazelor naturale”. O astfel de organizaţie ar fi putut face cu gazul cum face OPEC cu petrolul: orice reducere a producţiei însemnând automat o creştere a preţurilor.  
Ori bătălia pe fondul CRIZEI MONDIALE ARTIFICIAL CREATE, inițial financiare apoi economice cu efecte sociale imprevizibile iată că are astăzi tendințe de accedere către un RĂZBOI TOTAL ce cuprinde și celelalte segmente existențiale, statale dar și sociale până la nivele individual umane de discordie și ură.
Fiecare aspiră către interesele lui de management globalist. Rusia pe deoparte iar NATO pe de altă parte dar să nu uităm China. Autoritățile chineze au inițiat, în prezent, o anchetă anti-monopol față de companiile americane Microsoft, Qualcomm și Chrysler. Cu probleme asemănătoare se confruntă și companiile europene din China. Este vorba de companiile Audi, AG și Daimler AG. Cauzele sunt complexe dar ... reciproce.
UE își revine se pare și Germania dorește din nou crearea propriilor Forte Armate Unite dar acceptă acum intermediar, o Forță de Reacție Rapidă a NATO și se opune categoric intrării Ucrainei în NATO.
Efortul militar al statelor este însă și așa destul de dezvoltat ca și procent din PIB dar iată procentul din bugetul militar alocat cheltuielilor de echipamente militare
Toate aceste inițiative în speranța că vor penetra decizional prin teroarea războiului tendințele globaliste ale accesului la resurse și ale domeniilor vitale, preponderent financiare alături de cele economice, active, care să le permită accesul specific la celelalte resurse de toate tipurile ale statelor, de la cele naturale la cele umane și de piață ieftină de forță de muncă și inteligență absorbită gratis. Cum Ucraina devine un pod prea îndepărtat pentru așteptările NATO, banii SUA și efortul său se vor muta în altă zonă din jurul Rusiei, probabil Pakistan/India sau … din nou în jurul influențelor Iranului.
Rusia a mai pierdut odată în cursa înarmărilor și a ajuns la destrămarea nepermis de ușoară a URSS.
Acum avem o nouă versiune upgradată a cursei înarmărilor cu pași mărunți dar ȚINTITI, secvențial, și pe paliere aproape SF fiindcă războiul este atât de diferit față de cel clasic încât se scapă din vedere efectul lui devastator. Vechile mijloace sunt doar pentru conservatorii militari aflați în inerția statică a comodității politice și propunerile lor fac deliciul presei de la amenințările cu tancuri, artilerie, rachete, aviație și până la crucișătoare care de regulă sunt utilizate doar pentru transportul tehnicii mobile SF.
În fapt, vizibil devastatoare sunt armele economico-financiare, valutare, speculative combinate cu unele jocuri militare și de destabilizare socială dar și noile acțiuni psihotronice tip zombi, paranormale, armele cu impuls de la tipul electromagnetic la electronic, sofisticat cu laser sau alte radiații silențioase care să asigure o influențare la vârful guvernatorilor numiți dar și asupra comportamentului maselor. 
Toate aceste noi mijloace sunt controlate de arsenalele computerizate ale mulțimii sateliților și dronelor tot mai intens robotizate. Peste toate se suprapun atacurile terorismului decizional, disimulat declarativ, inclusiv prin zombii lideri politici, arme ce sunt de mii de ori mai eficiente decât simplele concentrări de forte terestre, aeriene sau navale care CONSUMA doar RESURSELE și conduc la pierderea financiar-economica a războiului cedând în final accesul agresorului la resurse energetice, minerale, alimentare dar mai ales spre elementele de PIAȚĂ ale învinșilor.
Iată cum în prezent bătălia este extrem de sofisticată și de aceea s-a decis ieșirea la înaintare de către NATO inițial doar cu un centru de comandă și sinteză a războiului SF în Europa. Asistăm la un bruiaj sofisticat multi-secvențial, sistemic, cu lovituri silențioase selectate spre ținte de la vârf, metode ce se încadrează perfect în doctrina "lovește capul și corpul cade inert singur" ceea ce e diferit față de doctrina rusă "esli pole nașe i zaiaț naș" - "Câmpul dacă e al nostru și iepurele e al nostru" ambii gândind însă tot la resursele râvnite. 
Războiul de generaţia a IV-a. Acest tip de conflict armat e gestionat de puterile, chiar statele, care se consideră angajate în apărarea globalizării, conflictul este dus cu forţele, tot mai numeroase, îndeosebi teroriste, care acţionează împotriva globalizării”. Acest „război” ar fi de tipul Open Source (Open Source Warfare – OSW), care foloseşte inclusiv dizidenţele, acţiunile de pe internet, sistemele informaţionale, îndeosebi din cyberspaţiu și o sumedenie de alte acțiuni neconvenționale tot mai sofisticate.
Refacerea URSS, ca proiect, este un pod prea îndepărtat, încă, dar atacul cu "democrația maselor" în definirea administrării, iată că face ca și chiar Scoția să ceară autonomie în sânul NATO.
Și UE este plină de acești revizioniști reactivați și speculați de ambele tabere.
În războiul clasic se folosea desantul sau trupele aeropurtate ca să execute întoarcerea și învăluirea. Iată că aceste „insule” de atac și schimbare a suveranității administrative sunt mai eficiente decât tancurile și asigură o nouă formă de întoarcere și învăluire.
Nu vă întrebați de ce Putin și-a dat mâna cu ungurii și le cântă-n strună iredentismul? De ce în Europa au apărut atâtea focare de autonomie? Interesant că și NATO și implicit SUA sunt interesate de aceste schimbări cât timp le asigură prin destabilizare puterea lor și supremația de conducere și asupra UE.
Înțelegeți acum de ce Merkel, spionată intens de SUA are acea poziție de "debarasare" a prezenței bazelor militare americane din UE și de formare a Forțelor Militare Unite ale Europei? Bătălia nu e cu Rusia în mod special ci, cu UE care poate deveni tot mai INDEPENDENTĂ și reprezintă REAL o formă de autonomie de nivel foarte înalt față de NATO și interesele SUA în Europa.
Putin și BRICS au și ei doctrina lor de INDEPENDENȚĂ financiară și economică dar și de formare a propriilor armate unite, tendințe vizibile prin numeroasele lor aplicații comune tot mai frecvente.

ÎN CONSLUZIE
Asistăm la o noua ERA a unui nou tip de RAZBOI RECE, upgradat, cu subtilități extreme de la fanionul democrației și autonomiei și până la drapelul de luptă al unor BĂTĂLII REALE, pe fronturi mai mult invizibile ale mulțimii formelor noi de războaie activate.
EXISTĂ INTENȚIONAT UN VID NORMATIV JURIDIC în toate tipurile de TRATATE negociate și semnate tocmai pentru a SPECULA acele elemente care PRODUC BANI și de a obliga la conexiuni diverse de la cele financiare, uniuni economice și vamale și până la cele militare.
AGRESORUL și implicit AGRESIUNEA au extrem de multe portițe de eludare a LEGILOR RAZBOIULUI și implicit a TRATATELOR RATIFICATE.
ÎN FAPT NU SE DOREȘTE O REGLEMENTARE NORMATIVĂ ȘI JURIDICĂ FERMĂ, ÎN ESENȚĂ CLARĂ, TOCMAI PENTRU A EXISTA PORTIȚE DE EVAZIUNE ȘI IMPUNERE A INTERESELOR PARȘIVE.
Similar și legile noastre sunt exact la fel de mult șubrezite de interese și suntem obligați prin conexiunile actuale să jucăm cum ni se cântă și culmea tot noi să plătim muzica.

Lt.col.retragere
Ioan CEPALIGA