luni, 30 aprilie 2018

PACE A LUMII UNDE EȘTI?

 Suntem tot mai des bombardați cu informații HALUCINANTE privind deciziile noii TRILATERALE - Marea Britanie, Germania, Franța, decizii susținute de noua TRILATERALĂ - SUA, Marea Britanie, (Germania a comunicat că nu participă la atac) și Franța, VALIDATĂ și de CS la ONU.
Da de unde această FIERBERE de alianțe în jurul subiectului Siria, China, Rusia?
Așa cum scriam, NOUL DRUM AL MĂTĂSII, chinezesc, a căpătat greutate prin POARTA ce se  construia silențios la intrarea ORIENTULUI în OCCIDENTUL european.
1. Întâi s-a parafat TRILATERALA - Turcia, Rusia, Iran pentru negocierea „arabă” (fără arabi și SUA) a păcii în Siria.
2. Apoi Rusia încheie acordul bilateral de apărare cu rachete S-400 (ulterior S-500) cu Turcia pentru APĂRAREA ȘI VĂMUIREA conductelor prin Marea Neagră și la joncțiunea conductelor arabe din Turcia spre Europa, Siria fiind un cap de pod important ca și Iranul.
3. Turcia lansează silențios proiectul „CANALUL ISTANBUL” și se rupe de  relațiile cu SUA pentru o dictatura decizională în proiectul petrolului prin conducte.
4. Iranul sancționat în acordul nuclear, vizibil incomodat, intră în trilaterala cu Turcia și Rusia incomodând și interesele occidentului european și arab prin influența succeselor TRILATERALEI  - Turcia, Rusia, Iran la Geneva și Astana.
5. SUA se trezește și începe jocul petrolului pompat spre POARTA VAMALĂ atât a ORIENTULUI cât și a țărilor arabe POARTĂ construită de Rusia, Turcia și Iran cu accept chinezesc și arab în negocierile OPEC la sancțiunile occidentului împotriva Rusiei privind prețul petrolului.
6. ONU validează prin CS motivele concertului „noului Sarajevo” și în atacul asupra Siriei pentru schimbarea ecuației pretendenților la cașcavalul vămuirii în POARTA NODALĂ dintre ORIENT, petrolul arab (încă în conflict) și OCCIDENTUL european dirijat de SUA.
7. Nordul Africii și toată Africa din start sunt neglijate la masa VAMEȘILOR și este vizibil un fitil de rezervă la butoiul cu pulbere NUCLEARĂ.
Iată cum dintr-odată SUA reușește să strice cărțile TRILATERALEI ce a sfidat „America First” și SUA atacă ORIENTUL controlat de China (OC Shanghai devenită noua Asia Pacific) și Rusia (Organizația EurAsia).
UE ocupată cu BREXIT-ul și alegeri a acționat INDIVIDUAL, după modelul Merkel Germania și SUA a tratat atunci CE al UE cu sfidare prin negocieri directe cu Franța (public ridicată în slăvi) și abia apoi!!! Germania unde Merkel a fost vizibil coborâtă ierarhic.
SUA devine iar VIOARA NUMĂRUL UNU A VĂMUIRII RESURSELOR GLOBALE și dinamitează proiectul POARTA ce se construia silențios la intrarea ORIENTULUI în OCCIDENTUL european. Iar Marea Neagră va fi NEAGRĂ fără SUA.
Toți, inclusiv România se agită să facă repede alianțe  la POARTA ARABĂ, neglijând POARTA ORIENTULUI și jocul neloial al UE fragmentată de SUA în ținta „fiecare pentru el” (vezi Bruxelles sesiunea NATO cu criticile 2% și taxele vamale impuse de SUA în UE).
Macrou, scuze DAR s-a răsturnat „n” în SUA, e ridicat în slăvi precum calul troian pentru a agita disensiunile alianței Normandia (Franța contra Germania din cauza Ucraina versus Rusia) și prin recenta TRILATERALĂ  Marea Britanie, Germania, Franța se ARUNCĂ NADA care să permită posibilitatea renegocierilor unui NOU ACORD NUCLEAR cu Iranul contrar intereselor Israelului și nu numai. Chiar se anunță intempestiv formarea de noi STATE în zonă.
CHINA oficial INVIZIBILĂ în zonă este prezentă însă intens în Siria, nordul Africii și deja și în aranjamente cu țări OPEC pentru decontarea în yuani în detrimentul petro-dolarilor.
Abia de acum CHINA își va oficializa interesele sale GLOBALE (vezi influența între cele două Corei surori și alianța fermă recent exprimată în relația cu Rusia) ambele fiind nominalizate în doctrina 2018 de securitate a SUA.
„"UN RĂZBOI LUNG" cu TREI FRONTURI, ÎMPOTRIVA CHINEI și a RUSIEI în ASIA, EUROPA și ORIENTUL MIJLOCIU”. 
De ce? Citiți cu atenție, e OFICIAL: „pentru a REZISTA progreselor chineze și rusești din ASIA, EUROPA și atenție ... ORIENTUL MIJLOCIU”. Practic se recunoaște efectul TRILATERALEI  - Turcia, Rusia, Iran la Geneva și Astana către o PACE în Siria fără SUA și UE.
ARMATA AMERICANĂ ȘI-A DAT SEAMA DE ... VIITOR?!
A ÎNCEPUT UN NOU RĂZBOI LUNG, cu o campanie TOTALĂ, PERMANENTĂ de limitare a Chinei și Rusia în EURASIA dar, CHINA abia urmează prin BRICS și OCE Shanghai să-și „reclame” interesele lezate. Și o va face în câteva runde.
VICTORIA SUA de până acum pune OFICIAL cu botul pe labe apariția VAMEȘULUI chinezesc și JANDARMULUI rusesc pe ORICARE DRUM spre RESURSELE planetare.
Nu știm finalul dar TRĂIM TIMPURI COLOSALE, DE NEIMAGINAT ÎN ISTORIE.
VIITORUL SE NEGOCIAZĂ ACUM DRAGII MEI ROMÂNI, NU FIȚI TFL-iști STRADALI CI PRIVIȚI GLOBAL!
Putin a STRIGAT la TFL-iștii lui: „VENIȚI IMEDIAT ACASĂ !” E GROASĂ ȘI NODUROASĂ.
Cum vor fi deznodate sau tăiate noile NODURI explozive?
România știe ce VIITOR i se pregătește? Nu cred după cât AUR a cedat și cele peste 1600 miliarde euro JEFUIȚI, jaf ce continuă.
Eu sunt la FINIȘ, voi abia faceți OCHI după 28 de ani de sclavie.
Doamne ocrotește-i pe români oriunde s-ar afla și adu-i ACASĂ că discordia e groasă la cei 100 de ani aruncați pe masă la cazinoul istoriei!
Lt.col. retragere
licențiat în științe militare, ing. și ec. licențiat REI
Ioan CEPALIGA

duminică, 29 aprilie 2018

EVENIMENTELE SE SUCCED AMEȚITOR

Nu era suficient că mi-au stricat un televizor la care mă uitam comod din pat și-mi prăjeam creierii la radiațiile lor electromagnetice modulate cu câmpuri de torsiune și energii comprimate și în spectrul tangibil, audio, vizual dar și ... tactil. Asta dacă ești bărbat adevărat și receptezi și vibrațiile telefonului mobil, în pantalon, când sună fufa de la 5 sau te pișcă undele extralungi, ca și pe trântorii răsfățați ai stupului de albinele.
Cum eu doar ce fusei blocat pe facebook fiindcă am încălcat standardele unei cenzuri de calitate care să nu „viruseze” bazele profilului masei țintă de păcălici numai ce constat că mi-au „paradit” și al doilea tembelizor. Sst...ssst-am întins în pat și gândeam:
Măi taci, ssst, îmi zic,  carevasăzică eu trebuie să ȘOMEZ în mini-vaca(nța) cu soare și defilări la munte și la mare a clasei muncitoare, că d-aia e 1 Mai ... dotat ca altul, nu? Am explodat atunci pe frecvența „Radio Erevan” că tot mă fac „postacii” cu față de carte rusofil.
Și numai ce aud telefonul fix, la ora locală fix 14:00 de Galați, că-mi bâzâie ora (exactă) așa:
LA AL CINCILEA „CU CUR GICU” RIDICAȚI RECEPTORUL PENTRU UN MESAJ DE INTERES MAJOR.
- Bă eu fusei ofițer nu „majur” și să mă pupi în „gicu” că eu nu am SMS la fix, zâc io gândind cu voce tare exact la 13:59 „CU CUR GICU”.
Era să pic în cur_tea vecinului când aud:
- Dom colinel hai că te invit la o plimbare la Paris și, la nevoie, la NATO, la Bruxelles, că Troia a picat cu troienii hakerilor anonymous și nu te mai cufuri că-mi strici clipul. Vezi că ți s-a cam umplut punga și-ți atârnă sonda. Hai că știu că pe 28 ar trebui să naști că de 9 luni tot o clocești cu cuibaru după tine.
😜 pssss...
FORMIDABIL și strig asurzitor, cu juma de gură. Ăsta mă și filmează, are 5G secret cu electrocasnicele mele pensionate.
- Bă dacă tot mă știi și cum mă pipi eu cum vrei să merg la Elena, nu la Troia ci la Paris? „Macrou” afumat abia am mâncat și 50 de „Unicum” am adăugat că mi s-a aplecat. Tu ce crezi că sunt ratat?
- Nu dragă moșulică fără păsărică am nevoie de o consiliere că la Paris mi-o cere gruparea CEPA să te vadă Lepra. Că nici acum LIGA nu te-a uitat și urgent mi-a ordonat să te aduc „împachetat” cu tot cu cuibar. Elicopterul deja a decolat să mi te ia imediat ce discuția am gătat. Te duce la Kogălniceanu unde te așteaptă un turbo-jet să te ducă la Paris, na că ți-am zis. E SECRET TERIBIL.
- Nu cred, eu am spus PUBLIC și OFICIAL, nu mă mai deranjați că de consultații m-am lăsat.
- Ziceai că doar cu 10.000 dolari ora ai accepta, nu? Oferta ca a mea nici n-ai visat e de 10.000.000 dolari ora că la voi JAFUL e deja de 1600 miliarde euro iar CIA mi-a confirmat 400 miliarde dolari doar pe felia lor. Ei, e nasol? Să știi că vine și Putin cu Dodon că și el e om dacă și tu ești pro-rus iar toți șefii din BRICS vor să nu o dai chix la „Bruxs Liss”.
- 10.000.000 zici? Da ce mă iei drept „pulifrici”?  La așa masă de NOM aleasă fără un MILI_YARD nu mă mișc din casă. Nu-mi pasă ce problemă v-apasă că la ușă mă așteaptă tipa cu coasă și nu-i o mucoasă că are ceafa groasă. Nu pici sub masă?
- Băi „pulifrici” tu crezi sau nu te auzi ce zici? Eu te luai cu ghinișoru da tu dai cu toporu și-mi umilești poporul adunat să-ți ceară un sfat, acum chiar că ești ratat!?
AOLEU... Uite ei acum au aflat și ți-au ofertat 10 miliarde plus prima de succes dacă sfatul „prinde fes” la CONGRES, la ONU. Încă 10 miliarde de-i „capturăm” și ca pe lunatici să-i ambalăm.  Ok?
- Ok da pe cine? Elicopărul are numărul 333 (triadă)? Se învârte văd pe la etajul G8 (G7+1) și eu încă nu „m-am copt”. Cum urc la bord că și cu un miliard îs de acord chiar dacă nu-s „Milord”-ul lui Edith Piaf să-i fac praf mai ales că eu n-am „LA VIE EN ROSE” ca La Mome Piaf?
„ ... Allez venez, Milord
Vous asseoir à ma table
Il fait si froid dehors
Ici, c'est confortable
Laissez-vous faire, Milord
Et prenez bien vos aises
Vos peines sur mon cœur
Et vos pieds sur une chaise
Je vous connais, Milord
Vous ne m'avez jamais vue
Je ne suis qu'une fille du port
Une ombre de la rue ...”
- Nici o problemă au un hamac ce-l trimite expres să te înhațe cu tot cu fes la masa NOM. Ai înțeles? EX-PRES! Corul „Noului Sarajevo” se auzea în surdină... la Era_ivan.
Deodată ... se auzi o BUBUITURĂ și ... elicopterul dispăru. O fi tras cineva cu ceva, gândeam eu cu glas tare. Măi ce tare.
Când colo ce să vezi, era deja ora ... 3:33 și sună telefonul. Și așa ... M-AM TREZIT. Mamă ce vacanță am avut ...
Mi-a pornit însă și faxul. Ce credeți că era? Copia cu extrasul contului bancar unde s-au virat 20 miliarde euro. Băi sunt bun...
Da ... eu, cum am ajuns ACASĂ? Fu tare ora ce a trecut.
V-a plăcut? „Dou-jde” miliarde am făcut. Chelner ... la toți câte o bere că a fost o plăcere, Milord.
Și io tot cu plăcere, zâce și ăla, proaspăt avansat Gheorghe de la pupitru... de regie...
În surdină se aude: “Nu trage, dom' Semaca, sunt eu Lăscărică!” ăla de pe scărică, treapta 2, nebuni amândoi”.
Păi vezi că și „Macrou” e cu noi? Din doi în doi ca Lăscărică!
FRUMOOOSSS ... VIS-a de primăvară - Do la / Fa mi / Fa Do / Sol la (Fa Sol Do)
Ştiam ce-i terorismul RĂU şi teroriștii de bine, în lumea de afară
Vorbeam de pol_luare, ce bine e la ţară
Că BANII nu contează, dar e grozav să-i AI (intelegență)
Şi toate-au fost grozave în acea zi de ... 29 aprilie...
Şi cât aş vrea ca la G8 acuma să fim iar G20 împreună,
Pierdut între prietenii G7, cei ce visul şi-l adună la Paris, na c-am zis
Şi aş da io totul, totul, şi locul meu din CEPA-n RAI
Ca viaţa mea întreagă să fie-o zi de MAI ... în LIGA 1 MAI ...bun ca altul... nu? Ei zi și tu...

Lt. col. retragere,
Ioan CEPALIGA

joi, 26 aprilie 2018

VENIȚI IMEDIAT ACASĂ !

"VENIȚI IMEDIAT ACASĂ ! VIITORUL ÎNCEPE AZI !!!”
Putin avertizează OFICIAL studenții ruși care trăiesc în Marea Britanie îndeosebi:
"VENIȚI IMEDIAT ACASĂ!"
După cum relatează „The Express” a apărut întrebarea ȘOC pentru tinerii ruși care studiază în străinătate și ea este „foarte gravă”.
"ESTE TIMPUL SĂ MERGEM ACASĂ? Avem MOTIVE reale să ne îngrijorăm că tinerii ruși ar putea suferi atacuri și provocări în țările care arată o atitudine neprietenoasă față de noi?".
Oleg Mansurov, din comunitatea antreprenorială PreActum, a declarat ferm convins că TINERII VOR FI PREGĂTIȚI SĂ PARTICIPE LA PROIECTE AMBIȚIOASE și să se mute în „CENTRE DE CREAȚIE”, inclusiv în Orientul Îndepărtat al Rusiei". Da, Siberia! (după modelul centrelor chinezești de creație?)

Da, fiindcă Vladimir Putin încearcă să stimuleze radical economia SIBERIEI DE EST
și a PACIFICULUI RUS pentru a contracara impactul negativ al sancțiunilor occidentale prin extinderea producției de gaze și petrol, extracția aurului și a diamantelor, precum și energia nucleară și ECONOMIA DIGITALĂ. „Carantina” va și tria în Siberia și eventualii spioni pe Noul Drum al Mătăsii, aripa nordică.
După cum menționează „The Express”, INIȚIATIVA A FOST RIDICULIZATĂ pe social media de grupurile țintă vizate. TFL-iști sunt pretutindeni, viitorul e iminent al lor, al celor Tineri Frumoși dar Liberi numai dacă sunt inteligenți și CREATIVI, nu putori și VIP-uri degenerate.
BRUXELLES, 7 aprilie 2018 / TASS /. Comisia Europeană (CE) a APROBAT, ATENȚIE!, CREAREA (iar ATENȚIE! deși, autoritățile americane anunță că vor lua măsuri punitive împotriva oricărei națiuni sau a unei entități care încalcă sancțiunile împotriva Rusiei, bazate pe actul de contravenție a Americii împotriva sancțiunilor CAATSA) așadar CREAREA unei societăți mixte de către ROSNEFT și GENERAL ELECTRIC (hopa SUA?), a afirmat CE într-un comunicat de presă.
Și cu sancțiunile economice ce faceți? wpss măi taci! Iată textul:
COMISIA EUROPEANĂ a aprobat (extraordinar, ce-i mână?), în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, ACHIZIȚIONAREA CONTROLULUI COMUN asupra unei societăți MIXTE cu sediul în Rusia (Moscova?) de către GENERAL ELECTRIC COMPANY (GE) al SUA și ROSNEFT OIL COMPANY, prin filiala sa SIBINTEK LLC., iar „achiziția propusă” nu ridică probleme de concurență, deoarece societatea în comun are activități „NEGLIJABILE”, ca efect, preconizate în cadrul Spațiului Economic European”, se arată în comunicatul de presă.
Rușii fac și ei un oraș al creației în Siberia, departe de UE dar cu americanii??? pentru exploatarea RESURSELOR rusești?

China e însă avansată în proiect. Nu e SF, chinezii au furat startul VIITORULUI.
Partenerii METROPOLIS, noi, DEVIN giganții Alibaba-Huawei și disponibilitatea generală a SDK - ului „DeepStream NVIDIA” care a impus adăugarea a mai multor blocuri noi de CONSTRUCȚIE pentru FUNDAȚIA de la „ORAȘUL INTELIGENT - AI” de la GTC China chiar în această săptămână (din martie).
„DeepStream” simplifică dezvoltarea de analize video inteligente, scalabile, bazate pe învățarea profundă a ORAȘELOR cu Inteligență Artificială și a centrelor de date „hyperscale”.
Întrebarea însă RĂMÂNE. „CE URMEAZĂ?” Nebunia e contagioasă. Macron cu Trump, prieteni declarați, ce fac? Contra UE sau a CE și implicit Germaniei?
Dar, ce cuprinde AZI definirea RĂZBOIULUI sau e doar ce vrea mușchii mei? Aici e șpilul.
Observăm cum la nivel GLOBAL repatrierea REZERVELOR DE AUR a devenit un veritabil RĂZBOI DE RETORSIUNE unde „SCAPĂ CINE POATE”!? VIITORUL ÎNCEPE AZI !!!
Greu de crezut că BNR căpușează AVUȚIA NAȚIONALĂ și face jocurile GREILOR FINANȚIȘTI GLOBALIȘTI dar ... o vede și „mucea”. Unde-i AURUL și de ce crește ROBOR de exemplu?
Doamne ocrotește-i pe români oriunde s-ar afla și ADU-I ACASĂ!

vineri, 20 aprilie 2018

NOUL RĂZBOI RECE DIN SECOLUL XXI

Scriam că s-a trecut silențios de la doctrina lansată de PENTAGON în 2006 „UN NOU "RĂZBOI LUNG" împotriva „TERORISMULUI”” (care sunt buni și care-s răi?) la DOCTRINA 2018 "UN RĂZBOI LUNG" cu TREI FRONTURI, dar ATENȚIE!, acum ÎMPOTRIVA CHINEI și a RUSIEI în ASIA, EUROPA și ORIENTUL MIJLOCIU. De ce?
Fiindcă PENTAGONUL s-a angajat în fața națiunii americane într-o LUPTĂ GEOPOLITICĂ CU TREI FRONTURI pentru a REZISTA progreselor chineze și rusești din ASIA, EUROPA și ORIENTUL MIJLOCIU.
Waw..., ATAC la „Poarta ORIENTULUI” într-un nou tip de RĂZBOI.
Datorită planificării actuale a Pentagonului, a început o nouă versiune a NOULUI RĂZBOI RECE DIN SECOLUL XXI (cu răsturnări impuse, noi, periculoase) și nimeni nu a observat translația silențioasă?
Titlul pe care ar fi normal să-l vezi în orice lucrare de doctrină (dar nu e) scriam că ar trebui să fie acesta: ARMATA AMERICANĂ ȘI-A DAT SEAMA DE ... VIITOR.
A ÎNCEPUT UN NOU RĂZBOI LUNG, cu o campanie TOTALĂ, PERMANENTĂ de limitare a Chinei și Rusia în EURASIA. 
Acum devine CLARĂ scena globală. 
De fapt istoria se repetă CICLIC după creșterea și descreșterea IMPERIILOR. Și iată că după al doilea Război Mondial SUA a pus cu  botul pe labe Imperiul nipon, și nu numai aspirațiile lui, lovit cu bombe atomice fiindcă a îndrăznit să facă varză SUA la Pearl Harbor, Hawaii.
Atunci americanii au plănuit dominarea globală și subordonarea Europei și nu numai cu Planul Marshall. Era EXCELENT GÂNDIT și pregătiți pașii.
Uniunea Sovietică a respins Planul Marshall. Invitația a fost adresată și țărilor din Estul Europei. Inițial, propunea a fost bine primită de conducerile țărilor comuniste din Europa de Est, însă Moscova a etichetat Planul Marshall drept „IMPERIALISM ECONOMIC AMERICAN” și a interzis ţărilor satelite să participe la Conferința de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a țărilor din sfera sa de influență şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în Europa Centrală şi de Est la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. Practic americanii ținteau de atunci să separe Europa de RUSIA care  viza „Testamentul lui Petru cel Mare”  ce se putea concatena cu vechiul proiect chinezesc „Drumul Mătăsii”.
China mereu a militat pentru dominația sa în zona Asia-Pacific și apoi prin EURASIA, la nivel global.
Iată o evoluție a LIDERILOR LUMII și pericolul chinezesc și rusesc dealungul ultimilor peste 500 de ani, China lucrând cu ținte seculare. Click pe tabel pentru mărire.
 
 Dar mai periculos pentru SUA și NOM devine organizația de cooperare BRICS și Shanghai. Privește la datele din 2012 și compară efectele globale. Apoi vezi evoluția Organizației pentru Cooperare (azi și militară) de la Shanghai - OCS (Rusia, China, Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâzstan plus Mongolia, Iran, India și Pakistan).
De aceea proiectul ”European Recovery Program” (ERP), cunoscut ca Planul Marshall, ce a derivat din ”doctrina Truman” a țintit spre rolul de JANDARM MONDIAL. Și pașii s-au succedat „DEMOCRATIC”, persuasiv, spre Națiunile Unite, BM și FMI apoi NATO și „dolarul mai bun ca aurul”.
La 11 martie 1947, într-un discurs susținut în faţa Congresului SUA, președintele Harry Truman a prezentat un program al politicii externe americane pentru combaterea pericolului comunist în lume. În acest scop, el a cerut Congresului să aprobe un credit de 400 milioane dolari pentru ajutorarea Greciei şi a Turciei.
În urma propunerii lui Marshall, la 19 iunie 1947, ministrul de externe al Franței, Georges Bidault, și omologul său britanic, Ernest Bevin, au semnat un comunicat prin care au invitat 22 de state europene să trimită reprezentanți la Paris pentru a negocia planul de reconstrucție europeană.
 În 1971/1972 Ronald Reagan lansează SUA în „Spirala Morții” creditarea fără limite declarând „dolarul mai  bun ca aurul”, o idee bestial de inteligentă. Și a continuat frenetic să stăpânească lumea. Așa s-a născut și NOM.
Recent se naște comunitatea EurAsia și Organizația de la Shanghai care UNIFICĂ statele pentru proiectul „Noul Drum al Mătăsi” devenind China și Rusia inamicii publici ai SUA.
Friedman, la The Chicago Council on Global afeairs confirmă „Planul Pilsudski”, respectiv al cordonului sanitar între vest, Europa financiară și est Rusia.
Dar SUA nu are nici cu NATO forța de a domina conflictele generate în cerc și lansează strategia tactică a „spoiling attacks” - atacului de stricăciune prevăzut în Regulamentele armatelor americane.
Există două condiții care trebuie îndeplinite pentru a realiza un „atac de răsturnare/stricăciune” reușit și supraviețuitor:
1.OBIECTIVUL atacului de stricăciune trebuie să poată fi obținut ÎNAINTE ca inamicul să poată răspunde la atac într-o manieră sincronizată și coordonată.
2.Comandantul trebuie să împiedice forța care conduce atacul de stricăciune SĂ DEVINĂ EXCESIVĂ.
Dacă atacul de răsturnare/stricăciune nu îndeplinește ambele condiții, va eșua probabil, cu consecințe grave pentru apărare și obiectivele zonale strategice.
Friedman, la The Chicago Council on Global afeairs sublinia că armata exploatează dezbinarea creată, alimentează taberele beligerante cu arme și muniții și îi lasă să se bată, SUA primind ca plată accesul la resurse și apoi preferențial reconstrucția. Alianțele sunt tratate „America first”, necondiționat.
De aceea COMANDANTUL sincronizează desfășurarea ATACULUI cu celelalte operațiuni (defensive) ale acestuia.
Potrivit https://www.globalsecurity.org/military/library/policy/army/fm/3-90/ch5.htm regulamentele FM prevăd expres:
„Un atac este o operațiune ofensivă care distruge sau învinge forțele inamice, captează și asigură terenul sau ambele (FM 3-0). Atunci când comandantul decide să atace sau are posibilitatea de a ataca în timpul operațiilor de luptă, executarea acelui atac trebuie să MASCHEZE efectele puterii de luptă, mimând a fi copleșitoare împotriva porțiunilor selectate ale forței inamice, cu un ritm și o intensitate care nu ar potea fi contracarate de inamic. Lupta rezultată nu ar trebui să fie un concurs între egali ci DOMINAREA. Atacatorul trebuie să fie determinat să caute o decizie pe baza alegerii sale, prin sincronizarea deliberată și angajarea echipei sale, de arme combinate (întrunite), spre VICTORIE, un „Craig Blitz” modern dar cu strategia tactică a „spoiling attacks” - atacului de stricăciune.
Citez:
„5-168. Comandantul poate să-și folosească rezervele într-un „atac rănit/eșuabil”, pentru a dejuca/respinge preparatele ofensive ale inamicului. El își asumă RISCUL DE A NU AVEA O REZERVĂ sau de a desemna o altă forță ca rezervă în acest caz.
Următoarele considerente de bază afectează atacul eșuat:
1. Comandantul poate dori să limiteze mărimea forței folosite în executarea atacului de stricăciune.
2. Atacurile de lovituri nu se desfășoară în cazul în care pierderea sau distrugerea forței armate PRIETENOASE ar periclita capacitatea comandantului de a-și îndeplini misiunea defensivă.
3. Mobilitatea forței disponibile pentru atacul de stricăciune trebuie să fie egală sau mai mare decât cea a forței inamice țintă (raportul de forțe).
4. Operațiunile/sprijinul de artilerie sau sisteme de aviație se folosesc pentru a împiedica elementele inamice să intre în contact/cooperare/joncțiune și să interfereze cu atacul de stricăciune. Ele sunt necesare pentru a asigura succesul operației.” Etc. etc. etc.
LOVEȘTE-I (STEAG FALS) ȘI LASĂ-I SĂ SE BATĂ ÎNTRE EI.
De aceia SUA, spune Friedman, nu agreează relația cu UE ci cu state individuale Franța, Germania, România etc. UE nu trebuie să fuzioneze cu EurAsia dar GERMANIA dintotdeauna a jucat naționalist („Germany first”) și afacerile au continuat. Gherard Schroder e în Consiliul de supraveghere al Gazprom de exemplu.
Fiecare cu cașcavalul lui rezultat din acel „spoiling attacks” subliniat de Friedman din înțelegerea părților la lovitura de stat. Nimeni nu trebuie să atace bucata liderilor, e „tabula rasa” de la roata de cașcaval.
S-a OFICIALIZAT astfel, recent și în Consiliul de Securitate că ONU este VAMEȘUL GLOBAL și SUA rămâne JANDARMUL dintotdeauna, de la înființare.
E CLAR VASALILOR din ONU?
VICTORIA SUA pune OFICIAL cu botul pe labe apariția VAMEȘULUI chinezesc și JANDARMULUI rusesc pe ORICARE DRUM spre RESURSELE planetare.
Nu știm finalul dar TRĂIM TIMPURI COLOSALE.
DOCTRINA 2018 a Pentagonului SUA, „"UN RĂZBOI LUNG" cu TREI FRONTURI, atenție!, împotriva CHINEI și a RUSIEI în ASIA, EUROPA și ORIENTUL MIJLOCIU” indirect s-a OFICIALIZAT prin VOT de încredere ȘI la ONU.
ESTE O VICTORIE ISTORICĂ! VA FI NOUL „SARAJEVO 2018” SAU NU!?
Rămâne ca VIITORUL să valideze mereu „cărțile” jocului istoriei!
Românie dragă nu juca la cacialma, MIZA e uriașă!
Lt. col. retragere,
licențiat în științe militare, ing. și ec. licențiat REI
Ioan CEPALIGA

joi, 19 aprilie 2018

TRĂIM SCHIMBĂRI GLOBALE COLOSALE

Trăim în miezul unui ev aprins ... și iată că S-A APRINS, la propriu.
Sunt PREGĂTIRI DE PIAȚĂ de neimaginat în care RĂZBOIUL este REGE!
Fiecare își arată mușchi mai spectaculos mai SEDUCĂTOR. Citesc și mă întreb cine mai este sănătos în pandemia de schizofrenie-paranoidă?
Lumea a înnebunit de la vârf în valuri, valuri?!
În afară de avioanele de război de generația a 5-a 2 avioane de luptă Su-57 vor zbura pe 9 Mai la Moscova. Sunt avioane ce fac parte din lotul celor 12 LIVRATE DEJA către trupele active, a spus directorul executiv al United Aircraft Corporation, LOTUL DE PRE-PRODUCȚIE pentru ca astfel de avioane să fie verificate în luptă. Unde?
Atenție! va participa și MiG-31, avionul de luptă supersonică cu rază lungă de acțiune pe distanțe lungi și foarte lungi cu capacitate de realimentare în aer, dezvoltat de „MiG Design Bureau” în perioada sovietică, acceptat pentru serviciu în 1981, avion ce a fost RE-ALES, cu numeroase „upgrade”-uri în prezent, ca PURTĂTOR (vector strategic) pentru noul sistem de rachete aer-sol.
MiG-31 sau FOXHOUND așa cum este numit în Occident, este un veteran al Forței Aerospațiale ale Rusiei, dar este încă UNIC datorită capacității sale de VITEZĂ și ALTITUDINE.
Datorită caracteristicilor de performanță ridicate ale lui MiG-31, RACHETA HIPERSONICĂ cu semnătura radar scăzută și capacitățile foarte manevrabile ale sistemului KINZHAL (racheta Kh-47M2, după cum arată UNELE surse deschise) nu are, în această COMBINAȚIE, astăzi, nici un rival în lume se laudă rușii. O fi sau nu o fi „gravidă” lauda?
Vor mai participa de Ziua Victoriei și avioanele Tu-160 și Tu-95MS cu rachete de mare viteză hipersonice, bombardierele Tu-22M3 cu rază lungă de acțiune, tancurile aeriene de alimentare cu combustibil Il-78 și avioanele militare de transport IL-76MD.
Formația zborului de paradă va include elicopterele Mi-26, Mi-8, Mi-28N, Ka-52 și Mi-35, Su-35S, Su-30SM. MiG-29 și MiG-31BM, bombardierele Su-34 și Su-24M, în timp ce aeronavele de atac Su-25 vor emite în mod tradițional fumul în culorile steagului rusesc.
ATENȚIE! Desele mistificări cu privire la „acuzarea” Rusiei pe teme diferite în „corul incidentelor Sarajevo” gen scenariul Skripal, unde Londra distruge în mod deliberat dovezi ale „jocului”, sau recentul caz sirian acuzând Rusia de implicare negativă și derulând masive sancțiuni economice nu duc decât la conflict.
Se pregătesc intens noi provocări și realizarea unui nou „punct de sprijin” cu circa 12000 de forțe antiguvernamentale înarmate constant de SUA.
De asemeni, anunță TASS, se pregătesc noi atacuri cu arme chimice artizanale fiindcă Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) nu a reușit să identifice țara de origine a agentului toxic care a fost folosit pentru atacurile înscenate și nesancționate către adevărații scenariști.
De aici crește exponențial vicierea relațiilor internaționale ce devin iresponsabile decizional.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (sau SBU) lansează scenariul că Moscova a folosit vasul de război Varyag,  nava amiral a Flotei Pacificului Rusiei, pentru transportul membrilor grupului profesionist Wagner, și ia aprovizionat în Siria cu arme grele și muniții de la baza lor de origine din Vladivostok.
Și scenariile se diversifică, RECIPROC, în războiul dezinformărilor.
Toate acestea, inclusiv loviturile de pe piața financiară au ca efect o REACȚIE SIMILARĂ și a determinat Rusia ca, pentru prima dată, a doua zi după paradă, să facă o prezentare și la sol a tehnicii sale cu EFECT DE MARKETING pe piața vânzărilor de armament.
Rusia a anunțat în avanpremieră că dezvoltă cu India pe lângă rachetele hipersonice și construirea de nave de război, de la submarine la noile corvete și chiar un portavion atacând prin oferte piața americană, „închistată și egoistă ca licențe”.
Ce e mai hazliu e prezentarea pe 10 mai și a două rachete din cele 103 trase pe 14-04-2008 în Siria din care 71 doborâte de arhaica apărare siriană ce a deschis foc asupra VÂRFULUI TEHNIC al triadei Franța, Anglia și SUA.
Avioanele de apărare din Siria au interceptat 70% din rachetele americane de croazieră!!! fiindcă apărarea rusă nu s-a implicat preferând doar CERCETAREA atentă a atacurilor și sesizarea NOULUI.
Președintele american Donald Trump a scris pe Twitter pe 11 aprilie că Rusia ar trebui să se pregătească pentru un atac cu rachete asupra Siriei, susținând că rachetele vor fi "FRUMOASE ȘI NOI ȘI INTELIGENTE"
Foarte inteligente care se defectează, precum spionii? De ce rușii au stat aparent pasivi?
"Două rachete de croazieră nu au detonat în cursul loviturii de rachete din SUA, și, chiar în ziua de 14 aprilie, au fost „găsite” imediat de militarii sirieni, ambele fiind în stare bună, aceste rachete fiind predate ofițerului rus ieri (17 aprilie), a spus sursa, adăugând că ambele au fost trimise în Rusia (pe 18 aprilie)". Foarte „pasivi” au fost beligeranții, nu?
Interesant e CU CE ARMĂ au fost „defectate”? Cumva  cu acele „arme” secrete, probabil iraniene? Se afirmă că s-a folosit un război electronic intens care a slăbit eficiența apărării aeriene a sistemelor VECHI siriene (cu S-125, S-200, Buk și Kvadrat). Inițial s-a comunicat că doar 13 rachete au fost distruse. Restul până la 71 „doborâte” ce au fost? Foarte interesant și provocator, doar 3 RĂNIȚI.
Rușii vor prezenta pe 9 Mai și cele două rachete de croazieră capturate dintre cele mai „FRUMOASE NOI ȘI INTELIGENTE” lăudate de președintele Trump. 
E o acțiune de marketing fantastic de umilitoare, dacă chiar rușii au rachetele de croazieră.
Oricum zilele de 9 și 10 Mai devin explozive și în Siria, Iran și riveranii zonei.
Mediterana deja freamătă în avanpostul pregătirilor de război iar diplomația se antrenează în acțiuni ofensive RECIPROCE.
CHINA, mare putere aparent invizibilă mustește spre VĂRF. 
Statele lumii se securizează financiar NAȚIONAL, pentru a nu deveni VICTIME ale ASPIRATORULUI beligerant.
Cu siguranță TRĂIM SCHIMBĂRI GLOBALE COLOSALE ce nu a mai văzut Pământul.
Ocrotește-i DOAMNE pe români, oriunde s-ar afla că TRĂDĂRILE actuale sunt APOCALIPTICE și noi doar cu TINE în speranță am rămas.
Lt. col. retragere,
licențiat în științe militare, ing. și ec. licențiat REI
Ioan CEPALIGA

duminică, 15 aprilie 2018

RĂZBOIUL A FOST APROBAT LA ONU, POATE CONTINUA

RĂZBOIUL A FOST APROBAT LA ONU, POATE CONTINUA!
Rezoluția de condamnare a atacurilor din Siria, cerută de Rusia, A FOST RESPINSĂ la ONU.
VĂMUIREA LA POARTA ORIENTULUI O FACE ONU !!!
Membrii Consiliului de Securitate al ONU au votat împotriva adoptării unui proiect de rezoluție ce prevedea condamnarea acțiunii militare efectuate de Statele Unite, Marea Britanie și Franța în Siria, catalogată drept o "AGRESIUNE" împotriva Republicii Arabe Siriene și cerea "încetarea imediată și fără întârziere a agresiunii împotriva" regimului de la Damasc.
Problema ce mă oripilează este TUPEUL de la cel mai înalt nivel INSTITUȚIONAL, devenit PLANETAR, în orice domeniu, de ABUZ și construire a MOTIVAȚIILOR mincinoase care să „justifice” ABUZUL contra altui ABUZ ce distruge în avalanșă fulminantă PACE LUMII, mai plastic „ba p-a mă-tii”. Noul sofism mincinos al „corului Sarajevo” cuprinde ca și INSTRUMENT diplomatic SCHIZOFRENIA războinică și nu PACEA, procedură virusată chiar și la ONU.
Este intolerabilă, la orice nivel, MINCIUNA abuzului instituțional.
E PANDEMIE DE SCHIZOFRENIE!
Rusia avea nevoie de votul a CEL PUŢIN NOUĂ MEMBRI (din 15) ai organismului pentru ADOPTAREA REZOLUŢIEI. De asemenea, NICIUNUL dintre cei CINCI MEMBRI PERMANENŢI ai Consiliului de Securitate (SUA, MARE BRITANIE, FRANŢA versus China, Rusia) nu trebuia să-şi exercite dreptul la VETO.
Din START era imposibil
RUSIA, CHINA ŞI BOLIVIA au votat în favoarea adoptării proiectului de rezoluţie, OPT state au votat împotrivă, iar PATRU s-au abţinut (Peru, Kazakhstan, Etiopia și Guineea Ecuatorială).
Cu ocazia şedinţei Consiliului de Securitate, Nikki Haley, ambasadorul SUA la ONU atenție! a AVERTIZAT că "dacă regimul sirian (și oricine alt cineva) foloseşte din nou gaze toxice, STATELE UNITE sunt gata de acţiune". E CLAR? 
„Sarajevo e victorios”, RĂZBOIUL E CĂRNOS și salvează datoriile suverane, s-a statuat că „dolarul NICICÂND nu a fost mai bun ca aurul”.
DOLARUL va înlătura ORICE MONEDĂ, fie ea și ... de AUR.
S-a OFICIALIZAT astfel că ONU este VAMEȘUL GLOBAL și SUA rămâne JANDARMUL dintotdeauna, de la înființare.
VICTORIA SUA pune OFICIAL cu botul pe labe apariția VAMEȘULUI chinezesc și JANDARMULUI rusesc pe ORICARE DRUM spre RESURSELE planetare. 
Marea Neagră nu va deveni „lac rusesc” și nici POARTĂ spre ORIENT, este OFICIAL.
SUA nu se mai retrage din ONU care i-a validat OFICIAL cu vot de încredere, „OPERAȚIUNEA” de JANDARM GLOBAL.
Jocul SUA a fost perfect. S-a asigurat de încă doi membri cu drept de veto în CS, a corupt Turcia și a contactat statele zonale pentru a fi în acord cu atacul. A pregătit motivul (noul Sarajevo) și a lovit cu precizie.Turcia a trădat „Trilaterala” (Rusia, Turcia, Iran ce negocia SINGURĂ, fără SUA, fragmentarea Siriei) fiindcă președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut oficial atacul (face încă parte din NATO). Dar și alte țări zonale interesate de fragmentarea Siriei. Rușii știau că pierd după „corul Sarajevo” de circa o lună și au evitat escaladarea. Abia după acest test de cercetare prin luptă se vor arăta mușchii. Cina tace și face deși nu e prezentă militar, vizibil, în zonă.
Ce va urma?
SIMPLU, „picătura chinezească” de ERODARE a VAMEȘULUI ONU și JANDARMERIEI VAMEȘULUI, ONU.
China era deja în RĂZBOI cu SUA și e prezentă MILITAR și în Siria dar și Africa.
DOCTRINA 2018 a Pentagonului SUA, „"UN RĂZBOI LUNG" cu TREI FRONTURI, atenție!, împotriva CHINEI și a RUSIEI în ASIA, EUROPA și ORIENTUL MIJLOCIU” indirect s-a OFICIALIZAT prin VOT de încredere la ONU.
ESTE O VICTORIE ISTORICĂ! VA FI NOUL „SARAJEVO 2018” SAU NU!?
Rămâne ca VIITORUL să valideze mereu „cărțile” jocului istoriei!
Românie dragă nu juca la cacialma, MIZA e uriașă!
Lt. col. retragere,
licențiat în științe militare, ing. și ec. licențiat REI
Ioan CEPALIGA

miercuri, 11 aprilie 2018

VIITORUL SE NEGOCIAZĂ ACUM DRAGII MEI ROMÂNI, NU FIȚI TFL-iști STRADALI CI PRIVIȚI GLOBAL!

PENTAGONUL PLANIFICĂ UN NOU "RĂZBOI LUNG" trecând de la doctrina lansată în 2006 împotriva „terorismului” la DOCTRINA 2018 "UN RĂZBOI LUNG" cu TREI FRONTURI, ATENȚIE!, ÎMPOTRIVA CHINEI și a RUSIEI în ASIA, EUROPA și ORIENTUL MIJLOCIU.
Titlul pe care ar fi normal să-l vezi în orice lucrare de doctrină (dar nu e) ar trebui să fie acesta: ARMATA AMERICANĂ ȘI-A DAT SEAMA DE ... VIITOR. 
S-a angajat PENTRU națiunea americană într-o LUPTĂ GEOPOLITICĂ CU TREI FRONTURI pentru a REZISTA progreselor chineze și rusești din ASIA, EUROPA și ORIENTUL MIJLOCIU.
Datorită planificării actuale a Pentagonului, a început o versiune a RĂZBOIULUI RECE DIN SECOLUL XXI (cu răsturnări impuse, noi, periculoase) și nimeni nu a observat translația silențioasă.
A ÎNCEPUT UN NOU RĂZBOI LUNG, o campanie TOTALĂ, PERMANENTĂ de limitare a Chinei și Rusia în Eurasia.
Competiția e între marile puteri, și nu cu terorismul, a apărut ca provocare centrală PENTRU SECURITATEA ȘI PROSPERITATEA SUA obișnuiți cu SOCIETATEA DE SUPRACONSUM (când miliarde de alți oameni sunt sub pragul existențial).
Acum expansiunea din ASIA, EUROPA și ORIENTUL MIJLOCIU pun în pericol bunăstarea americanilor și au lansat și doctrina „America first” ca slogan global relațional.
"Este din ce în ce mai evident că, China și Rusia doresc să modeleze o lume nouă, coerentă, CU VALORILE LOR, AUTORITARE și, în acest proces, să înlocuiască ordinea liberă și deschisă (a doctrinei americane) care A PERMIS SECURITATEA ȘI PROSPERITATEA GLOBALĂ încă de la al doilea război mondial", scrie www.fpif.org  - Politica externă în centrul atenției (FPIF - Foreign Policy In Focus) este un "Think Tank Without Walls" care leagă cercetarea și acțiunile a peste 600 de oameni de știință, avocați și activiști americani care doresc să facă din Statele Unite un PARTENER global mai responsabil. Este un proiect al Institutului pentru Studii Politice.
citește aici http://fpif.org/about/
Dacă China și Rusia încearcă cu adevărat SĂ SUBMINEZE ORDINEA MONDIALĂ EXISTENTĂ sau pur și simplu să o facă MAI PUȚIN CENTRATĂ PE AMERICANI, este o temă care merită o atenție deosebită, ASTĂZI, nu mâine!
Am scris recent de NOUA POARTĂ A ORIENTULUI de la Marea Neagră TOCMAI fiindcă ROMÂNIA, riverană Marii Negre este IMBECIL MUTĂ în acest proiect GLOBAL ce iată SCHIMBĂ DOCTRINA SUA.
Degeaba recomand ROMÂNILOR NAȚIONALIȘTI, acelor decidenți PATRIOȚI care nu au trădat România în cele peste 1600 miliarde euro de JAF programat și pauperizare colonială să oprească jaful. O spune oficial CIA dar cu 400 miliarde dolari pe segmentele lor de interes:
Învățați „Arta PĂCII” și nu „Arta RĂZBOIULUI” pentru a fi PARTE ACTIVĂ în noile configurații economice globale. RĂZBOIUL economic occident-orient e păgubos și DISTRUGE chiar Terra.
Citiți cu mare atenție aici http://icepaliga.blogspot.ro/2018/04/se-pregateste-un-nou-spectacol-rus-de.html și COMPARAȚI ce spun savanții americani și NOA DOCTRINĂ A PENTAGONULUI.
Spre edificare la SURSĂ căutați declarațiile OFICIALE ale șefilor comisiilor militare unite ale Pentagonului sau ale comandanților Armatei / Marinei / Forțelor Aeriene / Corpului Marin, care cooperează și acoperă teritoriile din jurul Chinei și ale Rusiei dar și Comandamentului Pacificului  (PACOM), cu responsabilitatea tuturor forțelor americane din Asia, Comandamentul European  (EUCOM), care acoperă forțele americane din Scandinavia în Caucaz și mai ales Comandamentul Central  (CENTCOM), care supraveghează ORIENTUL MIJLOCIU și ASIA CENTRALĂ, unde sunt încă în desfășurare atât de multe războaie de influență ale SUA.
Eu vă recomand articolul http://fpif.org/the-pentagon-is-planning-a-three-front-long-war-against-china-and-russia/
VIITORUL SE NEGOCIAZĂ ACUM DRAGII MEI ROMÂNI, NU FIȚI TFL-iști STRADALI CI PRIVIȚI GLOBAL!
Lt. col. retragere
licențiat în științe militare, ing. și ec. licențiat
Ioan CEPALIGA

duminică, 8 aprilie 2018

SE PREGĂTEȘTE UN NOU SPECTACOL, RUS, DE FORȚĂ LA A 73-a ANIVERSARE A VICTORIEI, 9 Mai 2018

Practic, articolul meu a pornit de la o alertă TWITTER, primită pe email, aparent banală privind înființarea încă din 2017 a unei societăți mixte. Alerta suna așa: BRUXELLES, 7 aprilie 2018 / TASS /. Comisia Europeană (CE) a aprobat (Autoritățile americane anunță că vor lua măsuri punitive împotriva oricărei națiuni sau a unei entități care încalcă sancțiunile împotriva Rusiei, bazate pe actul de contravenție a Americii împotriva sancțiunilor CAATSA) crearea unei societăți mixte de către ROSNEFT și GENERAL ELECTRIC, a afirmat CE într-un comunicat de presă.
Și cu sancțiunile economice ce faceți? wpss măi taci!
„COMISIA EUROPEANĂ a aprobat (extraordinar, ce-i mână?), în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, ACHIZIȚIONAREA CONTROLULUI COMUN asupra unei societăți mixte cu sediul în Rusia de către GENERAL ELECTRIC COMPANY (GE) al SUA și ROSNEFT OIL COMPANY, prin filiala sa SIBINTEK LLC. iar „achiziția propusă” nu ridică probleme de concurență, deoarece societatea în comun are activități „NEGLIJABILE”, ca efect, preconizate în cadrul Spațiului Economic European”, se arată în comunicatul de presă. Banal mi-am zis, da ... hai să văd „iepurașul” că fără cooperare economică distrugerea e programată.
SIBINTEK LCC și GENERAL ELECTRIC au semnat un acord de ACȚIONARI comuni privind ÎNFIINȚAREA unei SOCIETĂȚI MIXTE în iunie 2017, hopaaa... 2017 și sancțiunile economice?
ÎNTREPRINDEREA MIXTĂ se va concentra pe dezvoltarea „INTERNETULUI INDUSTRIAL AL OBIECTELOR” (IoT), în Rusia, prin introducerea de soluții DIGITALE avansate la facilitățile ROSNEFT și în limba rusă pentru petrol și gaze.
Ei „iepurașule poznașule” e o „traducere” acolo, nimic de ALERTĂ?!
Dar ce „TRADUCERE” a ieșit ... e chiar de alertă complexă MAXIMĂ pentru „Noul Drum al Mătăsii” în care MAGISTRALA ENERGETICĂ ajunsă în ESTUL Mării Negre, la „Noua Poartă” a Orientului, impune atenție! VAMA DIGITALĂ a Occidentului la intrarea produselor în EUROPA. 
Nu e o metaforă!
Turcia, Rusia și Iranul (TRILATERALA) au pecetluit ACORDUL de cooperare la PORȚILE Orientului și SUA a rămas doar Jandarm al UE pentru interesele Occidentului. Ați sesizat și viitorul Siriei și retragerea americană de aici, oare? Nu cred fiindcă aici „colcăie” interese riverane și zonale aprinse. Miza? POARTA VAMALĂ între occident și orient pe Noul Drum al Mătăsii fiecare dorind CONTROLUL traficului iar TRILATERALA e în avans STRATEGIC „nevalidat” și de ei.
În CONSTRUCȚIA grandiosului Proiect, în derulare accelerată, „Noul Drum al Mătăsii”, Turcia și Rusia au parafat și ACORDUL de CONTROL TOTAL asupra conductelor și tuturor construcțiilor NOI din Marea Neagră, un control de supraveghere și PROTECȚIE MILITARĂ, angajați fiind față de China și TOATĂ Asia aderentă la Proiect pentru GARANTAREA CONTROLULUI NODAL de la Marea Neagră. 
E COLOSALĂ VIZIUNEA LOR GEO-STRATEGICĂ chiar dacă „mor gazele și rolul petrolului” în viitor.
Asta înseamnă CONTROL TOTAL și la IEȘIREA din Marea Neagră. Ruși au dat turcilor S-400 și urmează și S-500 ca și protecție aeriană a conductelor dar ... e insuficient cât Marea Neagră e ÎNCĂ dominată de marina NATO.
Ce face Turcia ca să SCHIMBE controlul strâmtorilor? CONSTRUIEȘTE primul CANAL ARTIFICIAL în Proiectul Istanbul. (iată doar una din foto-proiecte de canale)
Coridorul Kucukcekmece-Sazlidere-Durusu, aşa numitul Proiect „CANAL ISTANBUL“ este o investiţie STRATEGICĂ ENORMĂ, primul lor canal artificial larg de 400 m şi cu o lungime de de 45 kilometri a cărui construcţie va fi finalizată până în 2023, cu un traseu paralel cu Bosforul şi care va permite circulaţia a cel puţin 160 de nave pe zi, în majoritate tancuri petroliere. Vor fi și altele? Ele SCHIMBĂ puterea Turciei și Rusiei la Marea Neagră. E o lovitură imensă dată NATO și UE, canalul fiind inclus în „Noul drum al mătăsi”, ca PROPRIETARI ai „PORȚII” fiind doar Turcia și Rusia, riverane, dar în cooperare cu China și Asia. Ce GARANȚII se oferă?
Păi TRILATERALA (Turcia, Rusia Iran) trebuie protejată MILITAR.
Rusia a adus în Crimeea rachetele și a RE-dotat și flota Mării Negre. Acum pe 1 martie a anunțat puterea sa militară HIPERSONICĂ dezvoltată OFICIAL cu India și China. ICBM-urile „Sarmat” fac deja  vâlvă. http://icepaliga.blogspot.ro/2018/03/sistemul-icbm-avansat-sarmat-al-rusiei.html
poze și cu hipersonice SUA

GENERAL ELECTRIC este o companie GLOBALĂ, diversificată în domeniul PRODUCȚIEI, TEHNOLOGIEI și SERVICIILOR care activează GLOBAL într-o varietate de sectoare, printre care se numără, banal, și producția de petrol și gaze, tehnologia, serviciile și soluțiile digitale.
ROSNEFT este o companie petrolieră de STAT din Rusia. Este activă în explorarea, dezvoltarea, producția și VÂNZAREA de țiței și gaze naturale și în rafinarea și comercializarea produselor petroliere și petrochimice la care râvnește și UE, personalizat și Germania, Austria și etc. etc.
SIBINTEK oferă soluții informatice (IT) către ROSNEFT și ALȚI CLIENȚI din Rusia predilect dar China și TOATĂ Asia schimbă jocul. SURSA http://tass.com/economy/998326
Așa am dat peste o altă ALERTĂ, tot cu „iepurașul” dar pe stil vechi, referitor la ÎNARMARE. Hopaaa...
Sunt deja semnale încă din 1 martie 2018, când Putin a nominalizat câteva noutăți strategice. Rusia a ales de exemplu MiG-31 luptător-interceptor (vechitură îmi zic) dar... ATENȚIE! ca purtător PRINCIPAL pentru ARMA HIPERSONICĂ de ultimă oră a Rusiei.
Rusia și India au un program COMUN de dezvoltare a rachetelor hipersonice în care rușii au solicitat acordul și pentru aviația „milită-roasă” ca să fie dotată cu astfel de rachete dar ... continuă și cercetările sale proprii de integrare sisteme.
TASS evidențiază ISTORIA creației „vechiturii” și RE-evaluează potențialul UNIC INTEGRAT al interceptorului de luptă rus, MiG-31, cu capabilitățile RACHETEI „invincibile” Kh-47M2, rachetă HIPERSONICĂ KINZHAL (DRAGGER) proiectată să distrugă țintele de la sol și de pe mare dar și rachetele de croazieră. Amintesc acum și de dislocările de forțe pe TOT traseul „Noului Drum al Mătăsii” pentru exerciții comune INTEGRATE de apărare. Internetul deja e saturat cu exemple.
Atenție! MiG-31, avionul de luptă supersonică cu rază lungă de acțiune pe distanțe lungi și foarte lungi cu realimentare în aer, dezvoltat de „MiG Design Bureau” în perioada sovietică, acceptat pentru serviciu în 1981, a fost RE-ales, cu numeroase „upgrade”-uri în prezent, ca PURTĂTOR (vector strategic) pentru noul sistem de rachete aer-sol.
MiG-31 sau FOXHOUND așa cum este numit în Occident, este un veteran al Forței Aerospațiale a Rusiei, dar este încă UNIC datorită capacității sale de VITEZĂ și ALTITUDINE.
Avionul de luptă poate urca cu ușurință la o altitudine de 25 km și poate accelera la 3000 km/h, după care RACHETA care ajunge în punctul de „descărcare de gestiune” (hazliu, nu?), doar în câteva minute își începe zborul „AUTONOM” programat. Munițiile NUCLEARE și convenționale sunt „livrate” către țintă la o distanță de până la 2000 km (cam mult poate 200 km pentru cele câteva secunde de lovire). Mai mult decât atât, racheta poate face un zbor în configurație aleatori de zig-zag ce duce la o lovitură gravă asupra inamicului fără a intra în sistemul său puternic de protecție aeriană și antirachetă. Hopaaa... exact ce zicea Putin despre noile rachete hipersonice "Sarmat" cu focoase multiple. vezi aici https://youtu.be/fym8DAPbUOI
Datorită caracteristicilor de performanță ridicate ale lui MiG-31, racheta hipersonică cu semnătura radar scăzută și capacitățile foarte manevrabile ale sistemului KINZHAL (racheta Kh-47M2, după cum arată UNELE surse deschise) nu are în această COMBINAȚIE, astăzi, nici un rival în lume.
Un MIG-31 cu racheta hipersonică
1977, pilotul de testare sovietic Alexander Fedotov care a zburat pe un avion MiG-31 s-a urcat la o altitudine de 37.650 metri în spațiul cosmic. Până în prezent, MiG-31 depășește de fapt întreaga gamă de altitudini accesibile aeronavelor moderne. Acum doi ani, un MiG-31BM a stabilit un nou record de zbor non-stop egal cu 7 ore și 4 minute (cu două operațiuni de alimentare cu combustibil aerian). MATERIALELE COMPOZITE UNICE, împreună cu designul bine conceput, fac din FOXHOUND un plan NOU de stabilire a înregistrărilor de performanță prin mai mulți parametri upgradați.
„Scutul antirachetă devine INUTILIZABIL în această situație! Tocmai CAPACITATEA DE A MANEVRA ÎNTR-UN ZBOR HIPERSONIC face ca această armă să fie „invulnerabilă” și-i oferă garanția să-și atingă ținta programată” subliniază Yuri Borisov, vice-ministrul Apărării Rusiei.
Crearea sistemului Kinzhal a marcat iată un progres NOU, important, în dezvoltarea armelor HIPERSONICE.
O aeronavă supersonică, purtătoare, lansează o rachetă aero-balistică în zona de „descărcare de gestiune” în doar câteva minute, după care principala unitate de propulsie a rachetei ACCELEREAZĂ MUNIȚIA LA VITEZĂ HIPERSONICĂ ÎN CÂTEVA SECUNDE. La secțiunea finală a traseului de zbor (2000 km sau 200 km), se activează o CAPCANĂ pentru a asigura precizia și SELECTIVITATEA necesară pentru lovirea țintei în orice moment al zilei sau al nopții. Zborul spre țintă durează câteva secunde (200 km???), ceea ce exclude interceptarea rachetelor prin capabilitățile actuale de apărare aeriană.
„Eficiența lui Kinzhal a fost dovedită de nenumărate ori în timpul studiilor de avizare. Aceasta este o clasă de arme de PRECIZIE dotată cu capabilități multifuncționale de luptă care fac posibilă atingerea țintelor fixe și mobile în orice loc de pe Terra. În mod specific, vizează ca ȚINTE, transportatorii de aeronave (portavioanele) și navele de război, distrugătoarele și fregatele de clasă crucișătoare care sunt țintele potențiale FAVORITE pentru această armă”.
În opinia expertului militar TASS, Viktor Litovkin, desfășurarea luptătorilor MiG-31 care transportă sistemele de rachete hipersonice Kinzhal în DISTRICTUL MILITAR SUDIC poate fi cel mai probabil explicată prin necesitatea de a "CONTROLA ZONA MĂRII NEGRE", pe care SUA și Navele de război NATO înarmate cu rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune Tomahawk intră în mod regulat, punând în pericol sistemele strategice de rachete din partea europeană a Rusiei.
E o cursă a amenințărilor demențiale.
"Sistemul Kinzhal este destinat în mod precis pentru descurajarea lor. INTRUȘII trebuie să știe despre asta ", hopaaa... a spus expertul TASS.
De altfel, echipajele din sistemele de rachete hipersonice din Kinzhal din DISTRICTUL MILITAR DE SUD au efectuat deja aproximativ 250 de zboruri pe timp de noapte și în condiții meteorologice diferite de la începutul anului 2018, potrivit rapoartelor Ministerului Apărării al Rusiei.
„În plus, aproape de zona Mării Negre este și Siria, unde avem interesele noastre (TRILATERALA), coasta de est a Mării Mediterane, precum și bazele militare Hmeymim și Tartus. Nu este exclus faptul că, sistemul Kinzhal ar putea fi util și în această regiune, cu atât mai mult cu cât distanța de la regiunea Krasnodar la Siria nu este foarte mare. Este nevoie de o jumătate de oră de zbor de către un avion militar de luptă MiG-31.
Cred că avionul strategic Tu-22M3 cu rază lungă de acțiune va fi, de asemenea, modernizat într-o perspectivă ca purtător Kinzhal. Acestea sunt supersonice și pot lua, de asemenea, o mare încărcătură de muniții (12 tone), inclusiv Kinzhal. Singurul lucru care trebuie făcut este de a face schimbări structurale avionului” a spus Viktor Litovkin.
Kinzhal are o asemănare cu racheta aero-balistică 9M723-1 (NATO numele de catalog: SS-26) a sistemului de rachete Iskander-M. Are o viteză de zbor de până la 1800 m/s și o gamă de operare de 400 km. Racheta hipersonică Kh-15 cu capul TERMONUCLEAR a fost privită ca un răspuns sovietic la racheta americană SRAM care a intrat în serviciu în Forțele Aeriene ale SUA încă din 1972.
Kh-15 a fost destinată armării Tu-22M, Tu-95MS și Tu -160 bombardiere strategice cu rază lungă de acțiune. Cu toate acestea, înainte de dezintegrarea URSS, doar câteva regimente de bombardiere cu distanțe lungi Tu-22M3 au avut timp să învețe să opereze cu noua rachetă. Producția în masă a fost împiedicată de probleme economice, iar gama era nesatisfăcătoare pentru armată, deoarece nu permitea operarea și în afara zonei de apărare aeriană a inamicului. Când a fost lansată de pe un bombardier, Kh-15 a putut urca la o altitudine de peste 40 km și apoi „s-a aruncat cu capul la țintă” urmând traiectoria apropiată de traiectoria balistică și a dezvoltat o viteză de 5 Mach.
Rusia a început să elimine progresiv racheta Kh-15 la începutul anilor 2000, datorită încetării producției sale de serie și expirării perioadei de garanție pentru păstrarea componentelor COMBUSTIBILULUI solid.
Se știe că a fost folosită ca bază pentru a dezvolta rachete cu focoase convenționale - racheta anti-radar Kh-15P și racheta anti-navă Kh-15S. Jeturile de luptă Su-27 ar putea fi printre purtătorii ultimelor rachete. Cu toate acestea, nu există date privind acceptarea sa pentru serviciu.
În ciuda acestor similitudini în design, caracteristicile de performanță ale KINZHAL sunt cu câte un factor mai mare decât parametrii modelului 9M723-1 și Kh-15.
Cu KINZHAL, interceptorul MiG-31 și-a asumat noul său rol de avion de atac OFENSIV. 
De altfel, predecesorul său, MiG-25, a fost de asemenea modernizat pentru a obține capacitatea de atingere a țintelor de teren cu bombe libere.
Noul proiect prevede deja cerințe pentru o viteză de 3700-4000 km/h. Pentru proiect a fost comandat un motor D-30F6 dublu-circuit cu o turație maximă de 152 kN pe baza motorului civil D-30 montat pe avionul Tu-134.
În timp ce menține configurația generală, tehnologia de producție și dimensiunile lui MiG-25, noul proiect a primit și un echipaj de două locuri. Rigiditatea aripilor și a orificiilor de admisie a aerului a fost sporită pentru a asigura zborurile aeronavelor la viteze supersonice apropiate de sol. Comparativ cu MiG-25, ponderea oțelului folosit în luptătorul MiG-31 a scăzut, în timp ce proporția TITANULUI și a ALIAJELOR moderne de aluminiu a crescut (cu aluminiu din România).
Ca rezultat, a apărut cel mai greu și mai rapid interceptor de luptă din lume. 
Centrul de testare Akhtubinsk în 1978 anunța că era gata pentru a urmări simultan zece ținte aeriene cu radarul Zaslon. Țintele s-au mutat succesiv într-o „față/front” de 150 km lățime. Jetul de luptă a zburat la o altitudine de 5.000 m. Cinci ținte s-au mutat imediat sub interceptor la altitudini de 1.400 m până la 2.600 m, în timp ce celelalte cinci erau peste planul aerian (de la 8.400 m până la 9.600 m). A fost pentru prima dată când PATRU ȚINTE AERIENE AU FOST DISTRUSE SIMULTAN DE PATRU RACHETE.
În „Comunicatul Special”, câteva luni mai târziu, americanii au raportat că satelitul lor de spionaj a înregistrat distrugerea unei ținte de aeriene la o altitudine atenție! de 60 m printr-o rachetă aer-aer lansată de la o distanță de 200 km de către un "MiG-25 modificat" care zbura la o altitudine de 6.000 m.
Inițial, MiG-31 a fost special conceput pentru a contracara atacuri masive cu mici rachete de croazieră care zboară la altitudini joase și foarte joase.
Azi UN GRUP DE DOAR PATRU AERONAVE este capabil să acopere spațiul aerian de-a lungul unui front de până la 1.000 km, de exemplu, de la Moscova la Krasnodar.
MiG-31 este capabil să intercepteze orice ținte în aer, să lovească rachete de croazieră în întreaga gamă de altitudini și viteze și să distrugă sateliții care operează în orbite reduse.
"În acest an, parada militară va implica 73 de echipaje militare strategice și tactice (a 73-a aniversare), cu rază lungă de acțiune, de transport militar și aviație de luptă unde vor evolua cele mai noi mijloace inclusiv două avioane Su-57 ce vor lua parte la paradă", a spus ministerul.
Iată așadar ce SCHIMBĂRI STRATEGICE GARANTEAZĂ cooperarea TRILATERALEI pentru China și TOATĂ Asia conectată la „Noul Drum al Mătăsii”.
Învățați „Arta PĂCII” și nu „Arta RĂZBOIULUI” pentru a fi PARTE ACTIVĂ în noile configurații economice globale. 
RĂZBOIUL economic occident-orient e păgubos și DISTRUGE chiar Terra.
Și Wall Street a revenit de la falimentul de la sfârșitul săptămânii trecute pentru a deschide luni pe „mai bine”.
https://www.reuters.com/article/us-usa-stocks/wall-street-higher-as-u-s-china-trade-war-worries-ebb-idUSKBN1HG1OP?feedType=RSS&feedName=topNews&utm_medium=Social&utm_source=twitter
-----------
„Fa, Doamne, ca LUMINA FAPTELOR NOASTRE BUNE să lumineze înaintea oamenilor, ca ei să Te slăvească pe Tine împreună cu Cel fără de început, al Tău Părinte și Duhul Tău Cel Sfânt.
Căci Tu ne-ai așezat LUMINA NEAMURILOR ca să luminăm pe cei ce umblă întru întuneric, dar lucrând răul am iubit întunericul mai mult decât LUMINA, căci oricine face rău urăște lumina, după cuvântul Tău cel nemincinos. De aceea, păcătuind, ne POTICNIM zilnic pentru că umblăm în întuneric.
Dă-ne să viețuim restul zilelor noastre cu ochii minții LUMINAȚI.
Dă-ne să umblăm ca FII ai LUMINII în LUMINA poruncilor Tale, albește veșmântul strălucitor al Sfântului Botez pe care l-am ÎNNEGRIT cu faptele noastre, tu Cel ce Te îmbraci cu lumină ca și cu o haină.
Dă-ne să îmbrăcăm ARMELE LUMINII ca să îndepărtăm pe stăpânul întunericului ce se preface în înger al LUMINII. Doamne, așa cum în această zi ai strălucit LUMINA celor ce ședeau în întuneric și în umbra morții, tot așa STRĂLUCEȘTE ÎN INIMILE NOASTRE LUMINA Ta neînserată, ca strălucind cu lumina aceasta și arzând în credință, să Te slăvim pe Tine, singura LUMINĂ lina a LUMINII celei dătătoare de LUMINA în veci. Amin”.
Din Rugăciunea rostită de patriarhul Ierusalimului Diodor I la aprinderea Sfintei Lumini, pentru primirea Luminii Sfinte. Hristos a înviat!
Lt. col. retragere
licențiat în științe militare, ing. și ec. licențiat
Ioan CEPALIGA

marți, 3 aprilie 2018

SPECIALIZAȚI-VĂ TFL- iștilor, E VITAL SĂ ȘTIȚI INFORMATICĂ

Actiunile Wall Street au scazut luni, pe masura ce investitorii au abandonat stocurile tehnologice PE FONDUL STARII DE RAZBOI DIN REGIUNE, in conditiile in care indicele cheie sa tranzactionat sub mediile lor mobile de 200 de zile, iar S & P 500 a inchis sub acest nivel tehnic pivot pentru prima data de la părăsirea Uniunii Europene în iunie 2016.
Prima zi de tranzacționare a celui de-al doilea trimestru a început cu o piață largă concentrată în sectoarele discreționare ale tehnologiei și ale consumatorilor, ca PIERDERI la Amazon (AMZN.O), Tesla (TSLA.O) și Microsoft (MSFT.O), printre altele, fiindcă RĂZBOIUL a luat amploare în fața măsurilor comerciale împotriva comerțului, dezvăluite duminică și de China.
Cu un S&P500 într-o corecție de 10 la sută față de nivelul record de la sfârșitul lunii ianuarie, investitorii sunt din ce în ce mai îngrijorați de faptul că o piață de „tauri”, de nouă ani, E ÎN PERICOL DE A SE TERMINA. TER-MI-NA!!!
CREȘTE PIAȚA CRIPTOMONEDELOR, EXPLOZIV. AM TOT SCRIS DESPRE ASTA DAR NOI DORMIM CU AURUL LA VENETICI. BNR a cui e?
Bitcoin, prima monedă mondială bazată pe web, a fost introdusă, PROBABIL, de Satoshi Nakamoto, inițiatorul credibilității criptocurrency, pe 31 octombrie 2008 într-o listă de mail dedicată tehnologiei criptografice și a fost lansată ca un software OPEN SOURCE, atenție!!! pentru Windows, (vă clipește beculețul?), la 9 ianuarie 2009. Prima tranzacție din lumea reală cu Bitcoins a avut loc atenție!!! la Jacksonville, Florida, la începutul anului 2010, când un programator s-a oferit să plătească 10.000 Bitcoins pentru o pizza pe forumul Bitcoin. Cursul de schimb Bitcoin la acel moment a pus prețul de achiziție la aproximativ 25 de dolari. În următorii 4 ani, în condițiile în care mai multe companii au început să accepte noua metodă de plată, Bitcoin a făcut prima sa creștere majoră spre FAIMĂ, urcând de la o mână de monede la peste 5 MILIOANE.
Buzz pentru Bitcoin ce rămâne pe un teren de MARE și atunci plafonul său de piață a crescut de la 1 milion de dolari în noiembrie 2010 la, atenție!, 15,9 MILIARDE DE DOLARI în TREI ANI, decembrie 2013.
Deși moneda digitală a înregistrat, de asemenea, niște MINIME record - de exemplu, un hack în 2013 pe Mt. Gox, cel mai mare schimb virtual din lume, scăzând sub 400 USD - prețul său a rămas TOTUȘI destul de stabil în ultimii doi ani.
Bitcoin a dat startul FAIMEI în anul 2017 depășind valoarea COTAȚIE de 1.000 de dolari, depășind astfel TOATE VALUTELE EMISE DE BANCA CENTRALĂ cu o creștere de 125% în 2016.
TOP 20 LA 02-APRILIE-2018
Puteți tranzacționa moneda pe una dintre bursele online Bitcoin sau puteți tranzacționa SPECULATIV INSTRUMENTE DERIVATE Bitcoin sub forma unui contract de diferență (CFD) prin intermediul unei platforme electronice de tranzacționare FĂRĂ COMISIOANE.
CFD-urile Bitcoin sunt oferite de brokeri online precum Fortrade Ltd și alte multe entități, predilect azi bursiere.
Există FRECVENT tranzacționarea CFD-urilor Bitcoin cu platformele de tranzacționare online a BURSELOR speculative care SPECULEAZĂ oricare monedă digitală, ca și în cazul oricărui alt instrument, și are loc sub forma unei poziții Buy (Long) sau Sell (Short), în funcție de direcția în care credeți că va merge. Sofisticarea speculativă, „stelaj” e și aici inventivă. Uite piața de la Londra
https://www.adss.com/en-gb/products/cfds/cryptocurrency/?utm_source=google&utm_medium=cpc&utm_campaign=EU_Display_Similar_Audiences&gclid=EAIaIQobChMIjJaliJ-e2gIVFIt3Ch2V8wNzEAEYASAAEgJt5vD_BwE
Venezuela și Rusia au înlocuit plățile la petrol cu PETRO cu rata legată de COSTUL PETROLULUI PRODUS ÎN ȚARĂ. Și „Bursele” din Moscova au aprobat, oficial, un site SPECIAL pentru tranzacționarea în criptomonede gen Bitcoin, Petro, Bitcomo, Ethereum, Ripple, Dash, Litecoin și multe altele din piața TOP 100, top format din criptomonedele:
Bitcoin Ethereum Clipoci Bitcoin Cash Litecoin EOS Stelar Cardano NEO IOTĂ Monero liniuță TRON Pripon NEM VeChain Ethereum Classic Binance Monedă Qtum OmiseGO Lisk ICON mărgini Nano Bitcoin Gold Zcash va rugam sa oferiti Ontologie Bytom DigixDAO Populat BitShares Bytecoin Valuri Stratis Siacoin Aeternity RChain stare Bitcoin Diamond dogecoin creator Zilliqa Decred Augur Komodo 0x Ardoare Waltonchain Veritaseum Hshare Aion arcă PIVX Cryptonex Loopring QASH Acțiunile KuCoin Attenti de baza ... MonaCoin IOStoken Factom DigiByte nebuloase Golem GXChain Gaz Ethos Revain Syscoin Dragonchain Bâlci Rețeaua Cyber aelf ZCoin Furtună Electroneum Rude Cartea de putere subturnare ReddCoin NXT MaidSafeCoin SARE mithril Enigmă Byteball Bytes Adâncitură Nucleus Vision Storj Neblio Skycoin Cereți o rețea Bancor Emercoin Za TenX Dropil CEARĂ Dentacoin.
Vezi situl de mai jos cu TOATE criptomonedele ce se tranzacționează https://coinmarketcap.com/.
Analizați tranzacțiile de azi 03-04-2018
Indicele de referință S&P 500 al SUA deși s-a triplat în ultimii nouă ani, determinat în parte de politicile BANCARE fără precedent privind RATA DOBÂNZII și de stimulentele monetare masive din partea BĂNCILOR CENTRALE din întreaga lume, deciziile LOR vizează COMBATEREA CELEI MAI PROFUNDE RECESIUNI din ACEASTĂ „generație de aur”, AUR!
Bitcoin a lovit pe deplin FORȚELE de pe piețele financiare din întreaga lume în ultimii câțiva ani, dat fiind că au fost observate unele mișcări MASIVE ale prețurilor.
În mod surprinzător, acest lucru a atras atenția multor comercianți novici și profesioniști care doresc să preia criptocurrencyul de coarne și să facă DOAR EI un profit pe baza ratei de schimb în creștere.
Pe o scară mai mare, CEREREA pentru tot felul de monede descentralizate continuă să depășească OFERTA, piața crescând de la 5 până la 10 miliarde USD doar în 2016.
Ar putea Bitcoin - care reprezintă 90% din această piață - să se îndrepte spre o urcare de neoprit? Doar săptămâna trecută cursul său de schimb a crescut cu 1.137 $, ajungând în limita a 30 de dolari din valoarea maximă de 1.165.89 $ stabilită în noiembrie 2013.
Ce vorbește toată lumea nu mai este "Când se va termina?" ci mai degrabă CUM să profite DE SUCCES?
Tendințele recente ale acțiunilor americane au alimentat TEMERILE legate de O ALTĂ CRIZĂ, amânată, și mai ales BĂNCILE fac numeroase INGINERII pentru a se SALVA ELE și-și OMOARĂ CLIENȚII NAIVI, inclusiv STATE CORUPTE, NAIVE.
Sunt ARGUMENTE ce conduc la decizia IMBATABILĂ istoric, RĂZBOI, GENERALIZAT cu toată lumea, GLOBAL.
Dar, ce cuprinde AZI definirea RĂZBOIULUI? Aici e șpilul.
Observăm cum la nivel GLOBAL repatrierea REZERVELOR DE AUR a devenit un veritabil RĂZBOI DE RETORSIUNE unde „SCAPĂ CINE POATE”.
Greu de crezut că BNR căpușează AVUȚIA NAȚIONALĂ și face jocurile GREILOR FINANȚIȘTI GLOBALIȘTI dar vede și „mucea”.
Când ai mierea pe mâinile tale e „imposibil” să nu lingi „LASCIV” licoarea „aurului” dat gratis STĂPÂNULUI mafiei arătând cât ești de prolific „cauzei”.
Ceilalți jucători ÎNCEARCĂ dar ... blufează fiind profund îngropați în JAFUL „generației de aur”, fiecare pentru el.
Conversia valutelor în criptomonede este convergentă TOT spre AUR, Bitcoin Gold dar și noi monede de aur Altyn, etc. etc.
TOP 100 CRIPTOMONEDE, ÎN ORDINE CRESCĂTOARE, ÎN PIAȚA DIGITALĂ BURSIERĂ tinde să se aglutineze VALUTAR spre AUR.
Sursa: https://coinmarketcap.com/