miercuri, 6 noiembrie 2013

DE ACTUALITATE - REGIONALIZAREA


Curiozitatea și nu interesul ci mai repede senzația de similitudine conceptuală m-a făcut să recitesc teoriile din perioada C.A.E.R. cu privire la unele idei de integrare economică. Cred că foarte puţini îşi mai amintesc astăzi de nebunia mediatică stârnită în anul 1963, când sovieticii au lansat Planul „Valev". Planul acesta a fost expus pe larg de N. S. Hruşciov în revista „Komunist".

În esenţă, sovieticii urmăreau să impună ţărilor din nordul sistemului socialist un profil axat pe producţia industrială, iar ţărilor din sud le-au rezervat doar rolul de furnizor de materii prime şi produse agricole. Vizibil era timpul favorabil celor din sud și nevoia de alimente și o economie proprie cu care să cumpere alimentele pentru cei din nord.
Și în prezent în lume există o disproporție extremă, inumană, între nivelul de industrializare a nordului față de sudul Terrei.
Cum se vorbește tot mai mult de Planul UE de revenire la o similitudine de dezvoltare economică, idee susținută și prin Planul Willi Kunz de la acea vreme, iată că s-a născut Planul Ontario.
Ilie Șerbănescu, face foarte sarcastic și șugubăț chiar o paralelă între ele ”De la secera și ciocanul la secera și Barroso” argumentând dur faptul că Romania a devenit o colonie: ”întregul rulaj al banului din economie, axa cardinală a acesteia, toate intrările şi ieşirile actului productiv şi comercial – au fost şi au rămas deţinute de capitalul străin” în ambele situații dar astăzi mai mult decât ipotetic situația a devenit faptică.
Atunci, puterea colonială a zonei – Uniunea Sovietică – a încercat să transforme România într-o anexă agricolă a unui complex industrial (indiferent dacă e eficient sau nu) pe care îl patrona, prin “planul Valev”. Acesta anula aspiraţiile industriale ale României, în afara cărora, la vremea industrialismului clasic, nu era de conceput nici un proiect de dezvoltare.“Planul Valev” a putut fi evitat. Unu: pentru că, la nivelul clasei politice de atunci din România, s-a vrut! Doi: pentru că împotriva proiectului s-au luat lucrurile din faşă! Trei: pentru că atunci se construia comunismul şi în comunism colonialismul se instalează mai întâi pe plan politic şi apoi pe plan economic.
Acum nu există nici o şansă. Unu: clasa politică, indiferent dacă la putere sau din opoziţie (de altfel, toate forţele politice sunt în prezent într-un fel la putere!) nici să bâjbâie nu este în stare! Doi: jocurile în planul principal, determinant – cel economic – sunt deja făcute. Trei: acum România se spune că îşi desăvârşeşte drumul spre capitalism, iar în capitalism colonialismul se aşează mai întâi în plan economic şi apoi este consfinţit în plan politic. România a devenit deja de câţiva ani o anexă de tip bananier a centrului, situată la periferia Uniunii Europene, fără decizie proprie în axa majoră a economiei, deţinută de capitalul centrului, fără politici proprii, fără controlul asupra sectoarelor strategice şi performante, asupra rulajului banului.
Această situaţie din plan economic a fost doar certificată politic cu prilejul referendumului din 29 iulie.
Dar fiindcă nu doresc a expune aceste planuri ci numai să fac o trimitere la ele deoarece le găsiți pe Google foarte ușor, revin succint și la Planul Willi Kunz cu câteva elemente de referință ideologică.
Europa nu se va face dintr-o sigură lovitură, nici într-o construcţie operativă de ansamblu. Ea se va face prin realizări concrete creând mai întâi o solidaritate de fapteRobert Schuman, 9 mai 1950.
Într-un material redacţional de la „Viaţa Economică” din 1964, era criticată serios și lucrarea economistului est-german Willi Kunz, privind „Problemele colaborării economice internaţionale între ţările membre ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER)”.
Care era contextul istoric al apariției acestor concepte economice de integrare? Redau doar câteva date universal cunoscute în prezent despre UE dar cu o semnificație specială pentru a înțelege de ce am o părere DIFERITĂ față de tendințele actuale. Nimic nu se face FARĂ INTERES ECONOMIC !!!
În anii 1963 – 1964, procesul de integrare vestică făcuse paşi însemnaţi înainte. Dacă în 9 mai 1950, francezul Robert Schuman, care va deveni ministru de Externe, declara „Europa nu a fost realizată, noi am avut război”, urmărind să declanşeze procesul de construcţie al unui nou cadru economic şi politic pentru a prezerva pacea şi democraţia în Europa. Dacă în 1951 se va semna Tratatul de la Paris, care instituia „Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului”(CECA) asigurând producţia şi gestiunea în comun – de către Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg – a cărbunelui şi oţelului, materii esenţiale pentru reconstrucţia postbelică şi pentru progresul economic respectiv, înlăturându-se astfel posibilitatea oricărui conflict armat între aceste ţări. Dacă în 1957 se va semna, de către „cei 6″, Tratatul de la Roma, instituind „Comunitatea Economică Europeană” şi „Euratomul” şi promovând, printre altele, ca principii, libertatea de circulaţie a produselor, capitalurilor şi forţei de muncă, iată că, în 1962, „Europa celor 6″ va institui debutul PAC-ului (Politica Agricolă Comună), iar în aprilie 1965, lucru deja previzibil, se va realiza fuziunea Comunităţii Economice Europene cu CECA şi Euratom – ultima instituţie menită să gestioneze şi să finanţeze mai amplu,în „comunul celor 6″, cercetările, producţia şi finalităţile în domeniul energiei atomice. Fuseseră construite, între aceste ţări, la care în timp se vor alătura şi altele, legături indestructibile care nu mai puteau fi înlăturate și nici neglijate pe plan mondial. Era clar că se tindea, în timp, prin negocieri succesive, de comun acord, cu beneficii concrete pentru fiecare ţară,la realizarea unei Europe unite economic, iniţial, iar pe un plan mai îndepărtat, din ce în ce mai mult politic.
Vă rog să studiați aceste teorii fiindcă veți observa EXTRAORDINARA asemănare între acele tendințe de REGIONALIZARE și cele de astăzi, atenție la menținerea inclusiv a culorilor !!!

Las așadar celor dornici de polemică politică, economică sau doar de polemică de dragul polemicii să analizeze aceste teorii, inclusiv părerile extremiste cum că Merkel ar fi singura susținătoare înverșunată a acestor planuri așa cum e descrisă autoritar în imaginea de mai jos:


Sursa:https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgKyQA7fcsD84owlOznMiBpqcm93PGi3LxcgQQSHcLEmt00e0yc-docyKvX6gm75vZmYVmiFbilgpb-N5NX8vrkxLGqDBfo0LVuhhurz5TC9dx_c2v3AdMk5UcRhjQ7UKuRjXXSmYMpmpQ/s1600/angela+merkel.jpg
Eu voi încerca un alt mod de gândire. AL INTERESULUI CELUI CE FINANȚEAZĂ !!!
Hai să spunem că aveți BANI și vreți să-i investiți undeva. Să zicem că doriți să finanțați cu burse de studiu unele specialități la unii studenți, care, în final să lucreze pentru proiectele dumneavoastră, indiferent care.
Cum ați proceda? Mai exact ați permite ca finanțarea să se ducă spre alte proiecte economice decât cele avute în vedere la finanțarea studentului? De exemplu cum ar fi transportul urban. Cu siguranță veți spune că NU.
Atunci nu este normal să încerci o astfel de finanțare care te va plasa prioritar inclusiv cu un loc de muncă asigurat?
În speța noastră finanțarea ar fi PROIECTUL AGRICOL avut în vedere și în aceste Planuri istorice actualizate. Am fi avut avantajul și al PIEȚII de desfacere asigurat. Contradicția de argumentare era și încă mai este vizavi de PREȚUL la care vom cumpăra noi produsele industriale care, știut este economic faptul că au o rata a valorii adăugate net superioară produselor agricole.
Problema pe care o pun este de ce nu gândim valorificarea superioara, prin prelucrare primară cel puțin și a produselor agricole ce le dăm la contrapartidă? Sau dacă dorim cu ardoare să nu fim excluși de la industrializare de ce nu investim în industria noastră, dorită? Simplu, am vândut la extern TOT ce era rentabil și nu putem să o mai luăm de la ZERO într-o concurență acerbă. Devenim însă pesimiști și fataliști în fața acestor vânzători de țară și de viitor.
Și totuși soluții sunt dar ele depind de decizia politică. Se spune că am dat economia fiindcă devenise ”o gaură neagră” ce înghițea resurse mult prea mari puterilor noastre financiare (minciuni pentru copii) și acum avem impozitată activitatea economică și iată așa avem rezolvată problema.
FALSĂ gândire deoarece DOAR, să zicem 16-25% cum a fost impozitul, se întoarce la buget. Se argumentează cu locuri de muncă etc.etc. și alte taxe și impozite.
Real ele vin, dacă vin, fiindcă se practică un management pe costuri și de transfer transfrontalier sau prin offshor-uri, vin valoric la buget DIMINUAT, doar atât cât consideră managerial acel investitor.
Iar aici la buget este o întreagă ALTĂ mașinărie de tocare a acestor bani FĂRĂ ca populația să beneficieze de o viață mai bună.
Orice investire, dacă se investește și nu se consumă pentru huzurul administrativ, se face iată în folosul tot a acelor firme, din nou externe, care reprimesc din acele taxe și impozite colectate accesul preferențial la execuția proiectelor (vezi inclusiv comisioanele țintite incluse în Caietul de sarcini).
În final situația economică este exact cea de azi, de după acești 23 de ani.
Populația suferă mai aprig decât pe vremea lui Ceaușescu și simțim doar începutul CRIZEI REALE si mai ales a FOAMETEI ce urmează la nivel mondial.
Vă recomand să faceți un minim efort de vizionare a filmului ”La graniță” cu Angelina Jolie și vă veți cutremura de ceea ce înseamnă foametea și nu numai ci chiar dreptul la viață în Africa.
Interesant de reținut este poate și faptul că actualul primar ales al New York-ului a câștigat alegerile recente pe moneda înlăturării decalajelor între cei săraci și cei bogați din metropolă. Paradoxal nu, când situația este explozivă din același punct de vedere în multe țări ale lumii? Ea este conștientizată la nivel cetățean.
Iată așadar doar un exemplu caracteristic chiar din SUA unde democratul Bill de Blasio a fost ales primar al New York-ului, el fiind succesorul miliardarului Michael Bloomberg, începând de la 1 ianuarie 2014.
Ce credeți că se va întâmpla în Europa datorită acestor decalaje imense între cei bogați și cei săraci? Grecia este iată și ea în Grevă generală iar populația Europei este în fierbere mai peste tot.
Băncile romanești sunt tot mai puțin de încredere după aprecierea chiar a lui Isărescu și se fură ca în codru, acum de profesioniști aflați aici, în topul zonelor de jaf, băncile.
La noi abia a început ca populația să se trezească. Foarte târziu și foarte puțin eficientă ca urmare a anemiei sindicatelor că de partide politice nici pomeneală.
Așa că eu SUSȚIN doar acele proiecte de finanțare, CORECT NEGOCIATE pentru o derulare contractuală fezabilă și dacă dorim o creștere de excepție să valorificăm minimul de resursele rămase cu investiții POPULARE după modelul Cojocaru sau chiar Ilie Șerbănescu.
Nu putem neglija astăzi, mai ales, INTELIGENȚA copiilor noștri și pentru ei trebuie să construim segmentele de creștere economică cu un plus produs cu o muncă amplă de plus valoare ce se încorporează atât pe orizontală cât și pe verticală mai multă inteligență. Vezi segmentul IT și imensa bătălie pe INFORMAȚIA ce se culege de aici.
Investiția în SCOLARIZARE și SĂNĂTATE dau garanția unui viitor romanesc. Citiți pledoaria mea pentru integrarea științelor în lucrarea ”Mișcarea de spin socialăspre finalul lucrării cam de pe la pagina 7 unde veți găsi argumente suficiente de investire în inteligență. http://icepaliga.blogspot.ro/2012/02/miscarea-de-spin-sociala_17.html
Proiectele ARGICOLE trebuie însă puternic finanțate cu resurse de toate felurile dar PĂSTRATĂ ACEASTĂ AVUȚIE NAȚIONAȚĂproprietatea pe pământul românesc, în prezent fiind SINGURA ȘI ULTIMA resursă ce ne poate crea o balansare a creșterii economice.
Să nu uităm că INTELIGENȚA copiilor noștri trebuie înregistrată ca și proprietate intelectuală ROMÂNEASCĂ pentru a ne asigura egalitatea la masa tratativelor de creștere regională.
Subiectul este extrem de complex pentru o abordare satisfăcătoare chiar și pe blog și necesită o analiză interdisciplinară de înaltă ținută științifică obiectivă și profesională subiectivă.
România NU ARE dar nici nu a avut O STRATEGIE de dezvoltare pe CÂTEVA SUTE DE ANI așa cum au avut și au chinezii, rușii prin revigorarea Testamentului lui Petru cel Mare, dar mai ales organizațiile istorice oculte care iată că în prezent, prin acele grupuri de elită, revigorate, conduc lumea.
România are doar o singură șansă de creștere, să schimbe urgent această clasă politică PAGUBOASĂ care a abandonat sloganul istoric liberal românesc ”prin noi înșine”.
Atenție!!! subliniez, clasa politică din 1990 încoace este, așa cum a declarat-o domnul Florin Constantiniu, „cea mai criminală clasă politică" din întreaga istorie.
Trebuie să scăpăm țara de ea. Cum?
Am subliniat de nenumărate ori în articolele mele de pe acest blog. Poate vă ajută dacă le revedeți.
Întotdeauna PROGRESUL a însemnat un SALT spre o schimbare CALITATIVĂ și nicidecum un salt prin pierdere de calitate ceea ce corespunde doar REGRESULUI. Acumulările cantitative conduc la salturi calitative este una din legile filozofice, legea transformării cantităţii în calitate şi vice-versa.


“In pofida caracterului treptat, trecerea de la o formă de mişcare la alta este totdeauna o mişcare hotărâtoare, un SALT.” (Engels – Anti-Düring).

Hegel a elaborat ideea unei dezvoltări NODALE (vezi și managementul holonic) pentru măsurarea relaţiilor; potrivit acestei teorii, la un anumit punct nodal, simpla creştere sau descreştere cantitativă generează un salt calitativ. Filozofia lui Hegel a explicat cele mai importante legi ale dialecticii: cantitate şi calitate, interdependenţa contrariilor și negarea negaţiei. Lenin a caracterizat dialectica hegeliană ca fiind “cea mai cuprinzătoare, cea mai corectă în conţinut şi cea mai profundă doctrină a dezvoltării”.

Ca orice nouă știință și legile dialectice pot avea perioade de lansare, de creștere, de dominație, de perimare și descreștere și în final de epuizare și dispariție. Și asta doar ca urmare a efectelor legii transformării cantităţii în calitate – progres sau viceversa – regres. Toate ca urmare a interacțiunii active dintre cauză și efect în acele zone sau momente nodale ale existenței noastre. Este deci de reținut că aceste legi dialectice nu sunt izolate de întreg și ele acționează unitar și predominant într-un anumit moment istoric fiind direct proporționale ca și pondere cu reacțiile conștiente sau inconștiente ale entităților mulțimii sistemice. MULȚIMEA (cantitatea) determină sensul, spre genul calitativ – progres sau regres.
Iată de ce REACȚIA MULȚIMII este singura în măsură să determine CALITATEA saltului, motiv pentru care politicul descurajează concentrarea gravitațională a maselor spre alt ”adevăr” decât cel din spectrul său de interes.
Doctrina lor fiind atent ”pastelată” cu elemente de interes politic pentru atracția maselor spre acel paradoxal ”adevăr-mincinos” clamat dar nu în mod obligatoriu și de respectat, ținta lor fiind doar ajungerea la resursele de tocat în interes propriu.
Odată atinsă această țintă se schimbă radical modul de acțiune și mai ales de protecție a aliniamentelor atinse în vederea stoarcerii sevei (finanțelor) cucerite pentru noi acțiuni procedurale de manipulare și determinare a maselor incapabile de coagulare ideologică să le accepte noile ”adevăruri”, psihologic foarte fin poleite cu acele bune intenții motivaționale. În aceasta acțiune clasa politică se bazează pe două instrumente de forță: armata și jandarmeria.
Paradele militare vin să le ”gâdile” senzația de putere iar cu jandarmeria, și ea plătită țintit, suprimă orice încercare de SCHIMBARE a jocului lor de putere. Serviciile secrete nu fac decât ”să informeze asupra tendințelor interne și externe de ”coabitare”.

Tocmai de aceea MASELE trebuie să sesizeze punctul nodal al ieșirilor în stradă și posibilei impuneri a interesului lor colectiv. Ușor de zis greu de făcut fiindcă românul este vizibil individualist și laș, demonstrat istoric. Revedeți răscoalele și chiar revoluțiile de la Români. Vedeți un Tudor Vladimirescu sau un Mihai Viteazul cum au fost tradați.
De aceea de regulă acest pas se face printr-un alt partid politic, cu girul și sprijinul societății civile care este ținută eterogenă și incapabilă de înțelegere a necesității unității ideatice și de acțiune specifice doar unui partid. Acțiunile dispersate și disperate ale acestui popor oprimat nu se văd tocmai datorită forțelor de represiune PLĂTITE din banii publici și ținute în șah cu elemente de recompense și sancțiuni tot mai agresive.
Societatea Civilă poate însă avansa elemente coagulante printr-o platformă ideatică pe structura unei doctrine combatante care să fie un cumul, un mix, de doctrine ale entităților organizaționale cu pondere clară pe elementele comune de interes.
Dan Puric deși are o remarcă foarte interesantă vizavi de această butadă spunând că nu întotdeauna acumulările cantitative duc la salturi calitative, exemplul lui în dualismul progres-regres confirmă însă această LEGE. Iată ce spune domnia sa:
 
Am constat un lucru teribil. E o eroare - nu întotdeauna viitorul e legat de progres. De exemplu, eu când mă duc la cimitir la mama sau la tata și văd că omul a murit în '45 zic „A fost fericit!" După '45 încolo a venit viitorul și a fost o involuție, o cădere în timp extraordinară.
Se pare că s-a întâmplat un lucru atipic din 1989 încoace.
Până atunci ne-au jefuit turcii, ocupațiile străine, au fost Războaiele Mondiale, criza economică mondială, însă niciodată acest popor nu a fost jefuit de către cei din sânul lui. Clasa politică din 1990 încoace este, așa cum a declarat-o domnul Florin Constantiniu, „cea mai criminală clasă politică" din istorie. Foarte bună remarca.

Vă rog citiți cu această ocazie, dacă aveți o oarecare chemare spre filozofie, disertația mea pentru unificarea științelor ”Mișcarea de spin socială” de la adresa http://icepaliga.blogspot.ro/2012/02/miscarea-de-spin-sociala_17.html și probabil veți înțelege esența concepției mele despre lume și viață și cum se confirmă chiar și această remarcă excepțională a lui Dan Puric.
Iată de ce de fiecare dată când aud că ”dacă ar fi să o iau de la capăt exact același lucru aș face” mi se pare o mare, o foarte mare prostie, o fanfaronadă deșănțată a unui produs social degradat.
Experiența de viață acumulată de fiecare din noi ne face în mod firesc să judecăm ALTFEL faptele și evenimentele, inclusiv în analiza lor istorică, mai ales acolo unde se știe că istoria s-a rescris de fiecare dată în interesul celor de la putere.
De aceea apreciez și mai mult vorba mamei:
Așa vrea, dragul mamei, să mai trăiesc odată viața dar cu experiența de acum
Remarca dar mai ales gândirea ei o consider de foarte mare bun simț și corectă.
Deseori experiența ei de viață producea câte o concluzie filozifică gen Dan Puric: Neluțu dragă, pe zi ce trece observ că viața devine tot mai grea și mă tem pentru viitorul tău.
Nu uitați că eu la mama chiar am trăit în perioada marii foamete din 1947 și știu ce înseamnă real foametea astăzi, mai ales în unele țări ale Africii și nu numai. Dar și foamea mea actuală, ca și ofițer în retragere, deoarece costurile de viață au crescut exponențial iar pensiile au stagnat în mod criminal. Mă îmbărbătez singur și spun că sunt un privilegiat al societății față de oricare alt pensionar.
Necesarul de tratament și existență este însă OGLINDA respectului statal real față de orice cetățean.
Citiți cu atenție din aceste remarci excepționale ale lui Dan Puric și poate vă veți contura, tușa, poziția dumneavoastră despre lume și viață fiindcă TREBUIE să învățăm din istorie. Iată câteva mostre indestructibile de gândire filozofică:
 
Atenție !!! Mihail Manoilescu, în „Rostul și destinul burgheziei românești" are o remarcă extraordinară - vizavi și de aceste legi filozofice.
Spune așa: „La prima generație se poate naște un savant, se poate naște un inginer foarte bun, chiar un artist". Asta nu merge la clasa politică. La clasa politică, zice domnul Mihail Manoilescu în cartea asta teribilă, scrisă prin 1942: „selecția este fantastic de aprigă, îți trebuie vechime".
Eminescu dădea o vechime de aproape 250 de ani ca din clasa aia boierească să iasă un veritabil om de stat.
Cei de azi au apărut dintr-o dată, din neantul golăniilor a apărut această generație spontanee. Generația aceasta spontanee, din 1947 încoace, este din ce în ce mai involuată, mai rea.
Pentru că, zicem așa: Dej, cu toate crimele făcute, avea grijă să scape de ocupația sovietică. Ceaușescu trăia ideologia și vroia să facă o forță naționalist-comunistă. Dar ăștia de după 1990 încoace sunt incalificabili, inscanabili. Deci este o involuție, ei nu se rafinează în timp, precum clasa boierească. Și așa se dezvoltă mafia.
P.P. Carp spunea: „Nimic pentru noi, totul pentru țară". La ăștia a fost o răsturnare de paradigmă: „Totul pentru noi, nimic pentru țară".
Nu, eu nu cred că societatea evoluează. Nu numai prăbușirea economică, nu asta e importantă, ci prăbușirea factorului uman (n.a. este ESENȚA). Degradarea.
Sufletul românesc a suferit o lovitură uriașă.
Acum, în România nu mai există încredere între oameni. Este o stare de degradare. Eu o văd ca pe o involuție.

Dar a rămâne pesimist sau fatalist nu e productiv. Iată așadar și concepția lui Puric pentru a ieși din această INVOLUȚIE. Părerea mea, similară, se găsește în lucrarea explicită, poate prea tehnică, dar foarte exactă ”MIȘCAREA DE SPIN SOCIALĂ” mai explicit cam de la pagina 7.
Bucățelele acestea de țesut sănătos trebuie să se adune. Trebuie să se adune ca să facă întregul sănătos. – Dan Puric

Doctrinele de sistem sunt însă atât de puternice, profunde, totalitare și au un asemenea impact psihologic încât cei căzuți prizonieri își pierd ușor contactul cu lumea reală.
E foarte greu de înțeles pentru voi ca și spectatori ai acestor impenetrabile structuri, ce se întâmplă în mod real, dar și mai greu de digerat realitatea de cei care sunt iată prinși, cum am fost eu, în capcana sistemului.
Nici unii nici alții cred că nu pot fi condamnați apriori deoarece nu pot fi prea ușor desprinși din cotidianul acelei vieți aparent normale în care trăiesc și îmi dau seama că pot fi și eu foarte ușor exclus din structura de percepție a lumii voastre tocmai datorită acestor tabieturi cotidiene de existență.
Este riscul ce mi-l asum dar vă scriu ADEVĂRUL așa cum i-l percep astăzi.
Eu am trăit iată încă 18 ani DUPĂ, desprins brutal de sistemul căruia i-am dedicat viața și mai ales sănătatea mea, sub jurământ.
Această perioadă nouă m-a obligat, la o vârstă dificilă dar și suferind medical, să mă readaptez vieții civile și să exist deasupra tuturor restricțiilor și mai ales provocărilor de toate genurile ivite într-un sistem social activ, degradant-schimbabil, aflat într-o cădere liberă în plasa păpușarilor lumii.
Finalul activității mele militare m-a aruncat inevitabil într-o cavalcadă de situații limită extrem de diversificate și care m-au făcut să gândesc foarte rapid la SCHIMBARE, concept atunci încă neidentificat rațional, în profunzime, dar perceput ca necesitate vitală. Așa am început, la vârsta de 45 de ani, epuizant, a treia facultate, cea de management-marketing, pentru a mă adapta unei altfel de vieți total diferite. Vezi aici CV-ul meu actualizat.
Nu știam cum va fi dar știam cu certitudine că TREBUIE să mă adaptez la o nouă viață dacă vreau să mai trăiesc DECENT deoarece știam încă din 1990 că sistemul ne abandonează TOTAL și își creează ”la vremuri noi, oameni noi” cointeresați puterii.
Un sistem militar, aflat sub JURAMÂNT, nu poate acționa aleatoriu deoarece are aproape pentru oricare situație definite variantele de acțiune. La noi în 89, iată că majoritatea ori a fost sperjură ori a fost defectată de trădători și situația se poate repeta ORICÂND fiindcă se spune clar ”îmi place trădarea dar nu și trădătorii”.
Serviciile de informații externe au un cult al profesiunii și recunosc valoarea și la adversar ceea ce nu este specific serviciilor interne și mai ales … politicienilor.
De aceea masele populare care, potrivit Constituției, sunt suverane oricărei decizii ale aleșilor trebuie să sesizeze punctul nodal al intervenției ei categorice și efective de curățire a spectrului politic.

Cu stimă pentru acest popor și cu imens regret pentru faptul că a ajuns în sclavie ... și din vina mea.

Lt.col.retragere
Ioan CEPALIGA


vineri, 4 octombrie 2013

RAMAS BUN DRAGI COLEGI DIN MAIRON

Deoarece comportamentul, neconform oricărei etici profesionale, continuă și după plecarea mea, fiind pus pe INTERDICTIA de a mai comunica cu colegii sau personalul MAIRON, chiar si pentru activitatea de lichidare legala, (iata dovada de raspuns a serverului de email: This is the mail system at host mail.mairon.ro. I'm sorry to have to inform you that your message could not be delivered to one or more recipients.) fac public mesajul meu pentru toti cei ce nu l-au primit.
Probabil, dintr-o teama maladiva de a nu se afla adevarul privind pozitia mea fata de sitemul sau politienesc de management, abordat obsesiv pentru a nu fi cumva furat sau inselat, fac public mesajul meu adresat fostilor colegi de serviciu si redau mai jos emailul de plecare ce am incercat sa va fie trimis ca RAMAS BUN.

RECOMAND CU TOATA PROFUNZIMEA UMANA, SA INTELEAGA PENTRU BINELE SAU FAPTUL CA, NICI CHIAR MAIRON NU POATE EXISTA FARA OAMENII CE COMPUN ACEST COLECTIV MINUNAT. NIMENI SI NIMIC NU REPREZINTA O VALOARE MAI MARE IN AFACERE DECAT OAMENII.
Orice ar face, abuzul si lacomia apar ca uleiul, afisate fara sa-si mai dea seama ca ele produc un disconfort vizibil personalului in loc sa recepteze cu atentie si sa aplice propunerile de optimizare. Iar ca manager e obligat si TREBUIE sa aiba rabdarea sa asculte partenerii de munca pentru a armoniza fluxurile activitatilor. Și pentru a evita orice neînțelegere iată aici oferta de management
și mesajul ce am incercat sa-l transmit colegilor spre deplina elucidare a deciziei mele de plecare prin … DEMISIE.

Buna ziua,
Datorita unor disensiuni mult prea mari de management, ce treneaza de mai bine de doi ani de zile si care nu pot fi solutionate in relatia profesionala ce a constituit-o calitatea mea de consilier in MAIRON, precum si repetarea aproape obsesiva a unor presiuni tintite pentru o diminuare salariala fara motivatie economica si de managemet - firma fiind in crestere continua cu profit - in loc sa fie imbunatatite elementele deficitare pe care le-am semnalat si pentru care am propus variante de solutionare, consider ca nu ma mai pot umili in sensul de a accepta orice argumentatie fixista, de impunere neconforma si din ambitie a unui sistem de management politienesc, neperformant. Personal consider ca FIRMA exista nu ca si proprietate ci ca si OAMENII EI care o fac sa fie functionala si PROFITABILA. Fara oameni chiar si MAIRON este zero.
Afirm si acum faptul ca MAIRON are acele resurse in special umane dar si financiare necesare - dovada si performantele anuale de profit continuu ce a pozitionat-o in topul firmelor CAEN 4672 - si ar putea realiza o strategie de depasire comoda a deficitelor de piata actuale, multe din ele semnalate si prin analizele si propunerile despre care ati luat deseori si voi cunostinta.
Avand insa un management defectuos si rigid iata ca nu-i este permisa o crestere intradevar performanta. PACAT. Anul 2013 va fi totusi un an bun in urma efortului meu de promovare intensiva.
MAIRON va continua, din inertie, dupa 2014 sa existe la un nivel de performanta acceptabila insa provocarile ce o asteapta vor determina o cadere constanta dar sigura a performantelor actuale datorita acestui tip de management ce-l dezagreez.
Dumnezeu sa va indrume pasii pentru ca acest pronostic SA NU SE REALIZEZE deoarece sunt sufleteste legat de performantele acestei firme care a reprezentat atat munca dumneavoastra, a tuturor, dar si efortul si umilinta mea zilnica pentru a performa, cu orice pret, in ciuda deficientelor noastre de comportament in formarea unei culturi sanatoase de firma.
Incepand de astazi NU MAI FAC PARTE DIN PERSONALUL MAIRON. Dumnezeu sa judece greselile noastre, ale fiecaruia.

Cu stima,
Am pentru ultima data onoare ... sa va salut. Aveti grija de voi si de copii vostri.
25-sep-2013
Lt.col.retragere
Ing. si economist licentiat
Ioan CEPALIGA

PRECIZARE NECESARA
Umilirea mea s-a derulat de manager cu o maladiva placere si satisfactie gresita de intelegere a limitelor sale de management, umilire aplicata constant pe o modalitate deja neconforma unui cadru de dialog civilizat culminand cu expresia "pentru cat te platesc trebuie sa nu-mi spui ce nu se poate" dandu-se mare in fata fiicei sale, un copil nevinovat. Eu incercam sa arat CE SE POATE SI CU CE COSTURI.
Aparent e corecta pretentia sa patronala insa, mai este nevoie si de dialog constructiv pe variantele de solutii propuse dar, respinse apriori fara o analiza fireasca a indicatorilor de rezultat. Si totusi iata ca MAIRON a atins performante inimaginabile chiar si cu aceste practici deformate de management, performante de REALA mandrie profesionala pentru care stiu ca am contribuit si eu cu prisosinta.
Referirea de demisie era vizavi de cumunicarea mea de imposibilitate de aplicare a procedurii cerute de sintetizare, intr-o baza de date, a vanzarilor (ATENTIE! ASTA FARA A APELA LA SISTEMUL CONTABIL SAU INFORMATIC asa cum deja cunosc cerinta asta aberanta aproape toti agentii de vanzari din MAIRON). Era vorba de vanzarile catre clientii carora sefii punctelor de lucru nu au putut raporta specific, fara acces la sistem, activitatea pentru cererile de oferta adresate si castigatorilor licitatiilor carora le-am trimis prin fax oferta generala MAIRON. Si asta se aplica identic DEFORMANT si la calculele privind retribuirea lor.

Clientii care au primit OFERTA GENERALA MAIRON in ultimele luni (circa 19000 de clienti noi contactati) direct, oferta trimisa chiar de mine personal (atentie nu numai consiliere ci si executie) pot vedea si concluziona realitatea celor scrise acum aici.
Și iată acum adevarul, evaluat de un terț, C.N.I.P.M.M.R. ce confirmă și REZULTATUL acestei CAMPANII de promovare pe care am derulat-o în tot anul 2013, personal.

FELICITĂRI MAIRON GALAȚI S.A.!!!
Compania gălăţeană, de suflet, MAIRON a fost declarată compania anului şi a primit MARELE TROFEU al ediţiei din acest an a „Topului Naţional al Firmelor Private din România - TOP 2013”.
La evenimentul organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (C.N.I.P.M.M.R.) în această săptămână, pe 28 octombrie 2014, la Palatul Parlamentului, au participat peste 700 de reprezentanţi ai mediului de afaceri din ţară.
Compania MAIRON GALAȚI S.A. a avut în 2013 (vezi tabelul) un număr mediu de 408 salariaţi şi, la o cifră de afaceri de peste un miliard de lei, a obţinut un profit brut de 29,7 milioane de lei. 
Clik pe tabel pentru vizualizare.
Potrivit datelor CNIPMMR, Mairon este compania gălăţeană care, în 2013, a avut cea mai bună performanţă globală în afaceri (IPGA), indicator care ia în calcul parametrii de bază ai unei întreprinderi, respectiv Cifra de Afaceri, Profitul Brut şi Productivitatea.
MAIRON se plasează pe locul 31 la nivel naţional în rândul MARILOR ÎNTREPRINDERI. Ea se află în primele o sută de companii din ţară ca IPGA unde din Galați se mai regăsesc Arabesque, pe locul 44, şi Şantierul Naval Damen, pe locul 87.
FELICITĂRI ÎNTREGULUI PERSONAL AL MAIRON.
BUCURAȚI-VĂ ȘI BEȚI O CUPĂ DE ȘAMPANIE ȘI PENTRU MINE!
Fostul dumneavoastră coleg
Consilier management-marketing
in perioada 2001-2013
Lt.col.retragere
Ing. și ec.licențiat
Ioan CEPALIGA

Aberatia comportamentala pe care o reclam tine insa de degradarea constanta a managementului spre un sistem GENERAL politienesc ce dovedeste oboseala FIREASCA, cumulata de orice antreprenor ce a investit si suflet in afacere, efect firesc ca urmare si a consecintelor crizei.
Refuzul însă de optimizare stiintifica, este rezultat vizibil al incapacitatii de avansare în afacere, ceea ce determina modalitati neconforme de dialogare si de intelegere a rolului sau de manager si de consiliere a subsemnatului.
Am ajuns iata, din nou, la un refuz nejustificat de ascultare a unor solutii pertinente de management propuse pe baza de analiza profunda, in contradictoriu cu opinia din partea sa de sustinere si aplicare incapatanata, ca si manager, a unor ambitii ... copilaresti. Oboseala si nerabdarea sunt elemente firesti dar ... inadmisibile pentru o evaluare corecta a tintelor MAIRON.
Am afirmat ca MAIRON a devenit "o palarie mult prea mare" si nu mai poate fi controlata de un singur om ci de o echipa si un sistem computerizat cu indicatori de performanta pentru a compensa obositoarele solicitari de raportare „in orb” si fara ajutor informatic mai ales ca s-a realizat deja, la insistentele mele repetate, hardul optim necesar. Mai trebuie doar softul de management care sa faca saltul spre performanta si coeziunea profesionala necesare intr-un TABLOU DE BORD specific dorintelor manageriale de crestere.
Si pentru a nu degenera din nou discutia noastra spre o repetare a unui cadru tensionat prin refuz de acceptare a oricarei propuneri facute, m-am ridicat si am plecat. De vina e cu siguranta si starea mea precara de sanatate.
AM PLECAT FARA NICI O ALTA INCERCARE DE EXPLICATIE.
Asta fiindca eram deja afectat, in mod repetat, de tensiunea mea oscilanta cu valori foarte mari (frecvent de 22/11) cunoscuta de manager, Costel Miron, dar eu fiind neglijat si totalmente neprotejat. Pentru a-l apara insa de o eventuala acuzatie de „crima prin imprudenta” am preferat sa plec si sa ma autosanctionez.
Acesta a fost momentul rupturii definitive cauzate de incapacitatea de dialog civilizat cu degenerarea spre acuze de neconformitate de consiliere refuzand deschiderea necesara de ascultare a unor variante de solutii. Iluzii copilaresti de SUPERMAN.
Nu toata lumea este insa obsedata de bani. Desi si eu am mare nevoie, chiar acuta nevoie de bani, inclusiv si mai ales pentru medicamente, nu sunt si nu voi fi niciodata sclavul banului, asa ca, imi este cunoscuta miza puterii managerului utilizata frecvent pentru a continua cu maladia satisfactiei sale decizionale de umilire nefiresca a personalului pentru a demonstra cine e seful. Nu-i va invalida nimeni calitatea de PROPRIETAR al grupului de firme MAIRON. 
Redau expresia „uite asa fosnesc banii si … vin sa se gudure la mine” expresie cu care imi argumenta mandru unele din deciziile luate.
Va doresc toate cele bune si va rog sa aveti grija sa nu faceti niciodata rau cuiva din cauza unor presiuni de neconformitate de management. Se practica mult prea des bravada de superman si umilinta comportamentala de sclav si de aceea avem atata suferinta, suferinta nedorita de nimeni.
Orice alt venit financiar ce mi s-ar cuveni, ca si drept legal la plecarea mea, i-am solicitat scris sa-i ramana ca bani de buzunar managerului pentru momentul inmormantarii mele ca si ultima obligatie morala si legala fata de cel ce a contribuit, cu atata umilinta acumulata, la performanta MAIRON.
Asta ca sa nu mai faca trimitere pe UN DREPT DE MUNCA devenit umilinta prin "... la cat te platesc faci ce spun eu" si nu ce e mai bine din analize. El s-a transformat prin avarism chiar in "uite cat ma costa acum si inmormantarea". I-am lasat asadar banii cu care sa-si spele rusinea.
Tin in final sa IMI CER SCUZE PUBLIC pentru aceste randuri ce am fost OBLIGAT sa le scriu ca si final de munca in MAIRON si mulțumesc totodată pentru acești ani de muncă asiduă tuturor celor ce mi-au fost aproape și au contribuit firesc și civilizat, la Galați, București, Cluj, Iași, Gaești, Timișoara, Craiova, Buzău, Brașov la performanța MAIRON. Fără VOI și investițiile patronale asimilate și eu aș fi fost ZERO. 
Acum îmi ling rănile și aștept să mă ia bunul DUMNEZEU 😢

Fie ca Dumnezeu să ne judece!
Cu stima,
Ioan CEPALIGA

duminică, 22 septembrie 2013

UZURPAREA PRIN LEGE A CALITATII MELE DE CETATEAN ROMAN


Potrivit legii Nr.75/1994, versiune consolidata la 01-07-2013, din care am extras mai jos DOVADA, un CETATEAN ROMAN, ca si PERSOANA FIZICA, nu poate arbora PERMANENT, subliniez PERMANENT drapelul TARII SALE, ROMANIA, decat in conformitate cu prevederile Art. 4 ce face trimitere la Art.3 privind DREPTUL DOAR TEMPORAR nominalizand si MOMENTELE LIMITATIVE cand poate arbora drapelul tarii sale.
Apreciez ca sunt discriminat si uzurpat ca si cetatean roman deoarece legea scrie negru pe alb ca mi se limiteaza sentimentul patriotic de aparteneta nationala ca si cetatean roman prin atribuirea doar TEMPORARA a unui drept FUNDAMENTAL, PEREN, castigat prin nastere. Este un ABUZ DE DREPT deoarece imi stirbeste mandria nationala dupa cum doreste cineva subiectiv pe un drept peren in loc ca acest stat sa imi stimuleze dragostea de tara si de cetatenii ei. Statul TREBUIE sa reprezinte CONTINUU si interesele mele ca cetatean al acestei tari si nu LIMITATIV si discriminator.
Consider asadar O DISCRIMINARE, PRIN LEGE, VIZIBILA, de uzurpare a calitatii mele de CETATEAN ROMAN fiindca mi se interzice iata PRIN LEGE ca la sediul locuintei sau resedintei, inclusiv la/pe mijlocul de transport sa utilizaez si sa arborez permanent DRAPELUL TARII MELE pe care personal am si servit-o sub arme si sub juramant timp de peste 30 de ani neintrerupt.
Propun a se completa in regim de extrema urgenta Art. 2 din Legea nr.75/1994 cu punctul e) persoane fizice de cetatenie romana pot arbora permanet drapelul la domiciliul, reşedinţa sau mijlocul lor de transport.
Rog autoritatile in drept sa se AUTO-sesizeze si sa CORECTEZE ACEASTA DISCRIMINARE LEGALA VADITA SI UZURPAREA CALITATII MELE DE CETATEAN ROMAN in raport cu dreptul unor partide sau sindicate, inclusiv nave plutitoare si pana la autoritatile statale.

Lege nr. 75 din 16/07/1994
privind arborarea drapelului României
Versiune consolidata la data de: 01/07/2013

CAPITOLUL I
Arborarea drapelului României
Art. 1. - Modelul drapelului României şi intensitatea culorilor acestuia sunt cele prevăzute în anexa nr. 1.
Drapelul României are formă dreptunghiulară. Lăţimea drapelului este egală cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile fâşiilor culorilor sunt egale.
Art. 2. - Drapelul României se arborează în mod PERMANENT:
a) pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice;
b) la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură;
c) la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional;
d) ca pavilion, pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.
Art. 3. - Drapelul României se arborează TEMPORAR:
a) cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile locale;
b) cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în locurile unde acestea se desfăşoară;
c) cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, precum şi de înalte personalităţi politice reprezentând principalele organisme internaţionale interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi şi pe diferite trasee;
d) în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare;
e) cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive, pe stadioane şi alte baze sportive;
f) în timpul campaniilor electorale, la sediul birourilor, comisiilor electorale şi al secţiilor de
votare.

Art. 4. - Drapelul României poate fi arborat de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, precum şi de persoane juridice, altele decât cele prevăzute la art. 3, la sediile acestora.

Locotenet colonel in retragere,
Ioan CEPALIGA

sâmbătă, 21 septembrie 2013

PAMANTUL SUB TEROAREA PAMANTENILOR

Am scris de curand, sensibilizat de mojicia dezinformarii macabre a “problemei” maidanezilor, sub sloganul lupta “civilizatiei” impotriva “civilizatiei”! Am semnalat anacronismul pozitionarii media pe sistemul asmutirii unor sentimente ancestrale declansand o lupta acerba intre “civilizatii” ca o prostitutie cazuta la mintea dobitoacelor pentru a ne distrage atentia de la ESENTA ACTUALA. Departe de mine sa nu simt durerea familiei Anghel la pierderea lui Ionut dar nu aceasta e problema ci nevoia de a vizualiza CINISMUL si pozitionarea CRIMINALA a celor real responsabili si de aceste incidente colaterale soldate din nou cu o crima de management.
Da, spun COLATERALE fiindca originea si CAUZA acestor incidente, speculate spre puterea majora a sensibilitatii umane pentru o asmutire si influentare in masa, mizand pe siguranta contradictorie evidenta a sentimentelor populatiei sunt de un real sadism fiindca ascund de fapt CAUZA ce este mascata de guvernanti. Este acel SCENARIUL FRECVENT UTILIZAT pentru deturnarea preocuparilor populatiei de la CATASROFICA POLITICA GLOBALISTA care a dus la ascensiunea fara precedent a pozitionarii asasinilor, acei “baieti destepti”, deasupra populatiei indobitocite de aceste efecte ale scenariilor de dezinformare tintita si reducere numerica.
De la inceput fac precizarea ca sunt adeptul unui CONTROL fezabil si bine fundamentat stiintific asupra exploziei natalitatii in anumite zone ale lumii si apoi, disproportionat, chiar si in diferite trepte ale claselor sociale, adica asupra acelor zone umane ce nu pot asigura o educatie si integrare armonizata cu esentele crestine ale unei societati cu adevarat CIVILIZATE spre o autoevaluare a contributiei lor existentiale, colective, la acel salt pozitiv al civilizatiei Terrei. 
Si pentru a nu intra intr-un domeniu ce nu-l am astazi ca si tinta, cum e si cel al spiritualitatii, fac precizarea ca exista foarte multe efecte si in aceste segmente sociale relatate recent chiar de Papa Francisc care a anuntat un scenariu teribil in ceea ce priveste Biserica Catolica, afirmand ca aceasta "se va prabusi precum un castel din carti de joc" daca liderii sai nu sunt capabili sa gaseasca "un nou echilibru" intre activitatile lor POLITICE si misiunea lor SPIRITUALA dar, nu ofera si solutia de pe pozitia sa papala. Interviul Papei Francisc a fost acordat reverendului Antonio Spadaro, editorul publicatiei La Civilta Cattolica, ulterior fiind tradus in mai multe limbi, pentru a fi publicat in intreaga lume. 
Si pentru a nu fi partinitor in tinta mea de trezire la realitate si sesizare a adevaratului pericol va reamintesc ca in Romania sunt astazi circa 18300 biserici4700 scoli generale425 spitale care, analizate ca si impact social NUMERIC si proportional, ne duce cu gandul si la O RESPONSABILITATE DIRECT PROPORTIONALA in educarea si apararea noastra de actiunile distructive ale acestei dezinformari agresive.

Omenirea este la O NOUA RASCRUCE EXISTENTIALA fiindca intreaga politica si guvernanta alternativa din TOATE zonele lumii nu a fost filtrata de societate si s-a permis proliferarea acestor asazisi “baieti destepti care conduc lumea” care, IN FAPT, au dus la o incurajare a formelor de FURT SI FRAUDARE FARA PRECEDENT a credulitatii si blajinitatii caracterelor unora dintre noi, mai toleranti si mai PROSTI, in a sesiza si combate SMECHERIILE de toate gradele practicate de aceasta “SPECIE UMANA” pe care am denumit-o, intr-un articol pe acest blog, "DROMAEOSAURIDAE-LE ROMANIEI" dar, specie dezvoltata tintit la nivel global de toate politicile de dupa ultimul razboi mondial.
Cel mai mare speculator este si a fost SUA dupa cum afirma foarte multi analisti, SUA care are si cea mai mare datorie acumulta ajunsa la aproape 60.000 de miliarde de dolari facuta pe spinarea cetateanului globalizabil, pacalit - vezi actualizarea datelor aici http://theeconomiccollapseblog.com/archives/12-numbers-about-the-global-financial-ponzi-scheme-that-should-be-burned-into-your-brain
“Aceasta imensa gaura financiara va produce in viitorul apropiat o asa numita “SPIRALA A MORTII“ care, precum o gaura neagra, va atrage diverse structuri economice spre colaps” o spune chiar Richard Duncan, fost economist la Banca Mondiala, si economist-sef la Blackhorse Asset Mgmt.
Spirala mortii initial va atrage agentii economici mici, pentru ca apoi sa-i inghita pe cei mai mari. Astfel, visul american se va transforma in cel mai mare cosmar al tuturor timpurilor care se va solda initial cu falimentul in masa, pentru ca mai apoi o criza economica de proportii sa puna stapanire pe intreaga tara si implicit planeta”. Laurence Kotlikoff, fost consilier pe probleme economice al presedintelui Ronald Reagan, a ajuns la concluzii similare. Problema care ramane „de rezolvat” este cand va cadea primul element din acest puzzle.
O echipa de oameni de stiinta, economisti, geopoliticieni si analisti considera ca „pericolul este iminent” si este mai aproape ca oricand. ”Am descoperit un model identic in graficul datoriilor, al pietei totale de credite, al garantiilor financiare, al consumului de energie, alimente, APA”, spune Chris Martenson, fost vicepresedinte al companiei Fortune 300. Gasiti aceste amanunte citate la adresa http://www.enational.ro/dosarele-enational/civilizatia-nu-va-supravietui-%E2%80%9Espiralei-mortii%E2%80%9D-179819.html/ sau cautati pe Google cu “spirala mortii” si veti gasi si alte aprecieri.
„Datoria de pe piata TOTALA a creditelor este „cheia” colapsului”, subliniaza Martenson.
„Din 1940, pana in 1970, datoria pe aceasta piata era rezonabila. Din 1970 pana in 1977, s-a dublat, apoi s-a dublat din nou in urmatorii sapte ani, apoi timpul s-a scurtat. Datoria s-a dublat pentru a treia oara doar in cinci ani. Apoi s-a mai dublat de inca doua ori. Acum, e de 357% mai mare decat venitul pe cap de locuitor. E calea sigura spre colaps”. „In plus, derivatele financiare care fluctueaza pe piata mondiala sunt de 20 de ori mai mari decat venitul pe cap de locuitor la nivel global. Colapsul va lovi aprig in toate colturile lumii”, adauga dr. Moors.
Daca adaugam asadar si datoriile celorlalte state ale lumii (vezi AICI)http://www.economist.com/content/global_debt_clockvom constata ca aceasta suma mondiala, inimaginabila, inca necunoscuta exact (acum datoria planetara monitorizata este de 51,597 miliarde dolari insa nu sunt TOATE statele monitorizate vezi http://www.economist.com/content/global_debt_clock) fiindca ea creste in fiecare secunda.
Datoria SUA raportata la populatia numerica a Terrei, actual de peste 7,18 miliarde (vezi AICI) ne conduce la O DATORIE ACUMULATA NUMAI DE SUA de peste 2285,7 dolari pe cap de locuitor planetar efort finaciar care ar trebui sa acopere DOAR DATORIA SUA incepand de la sugarul de cateva zile la batranii cei mai varstnici.
Daca ne referim la cumularea cu celelalte DATORII FACUTE NU DE NOI CI DE GUVERNANTI, noi fiind impinsi la creditul cu buletinul, vom ajunge la o suma insuportabila care este platibila insa iata DOAR de populatia activa ce se ridica la o suma probabila de circa 7-10 ori mai mare adica cea de minim 16000 dolari pe cap de cetatean activ al Terrei. Atentie, suma pare aparent mica dar daca o raportam la salariul minim de 100 de dolari pe luna din tarile sarace care reprezinta majoritatea planetara atunci vom vedea ca suma inseamna 160 de luni de munca FARA SALARIU sau cel putin 13 ani de munca fara plata ceeace pauperizeaza excesiv si inadmisibil populatia si asa saracita si flamanzita.

Intrebarea fireasca devine iminenta: CE-I DE FACUT?
Guvernele si implicit acei “baieti destepti” nu vor ceda aceasta viata de huzur obtinuta prin asazisul “vis american” care prevede ca si cel mai nepregatit individ sa poata SPECULA societatea in orice domeniu (si va rog sa retineti termenul SPECULA) pentru a CASTIGA ACESTI BANI NEMUNCITI sau mai corect “munciti prin specula. Si va rog sa retineti ca acest SISTEM SPECULATIV a fost ridicat la rang de POLITICA BANCARA SI DE STAT ceeace a condus la o crestere fara precedent a “DATORIEI SUVERANE” dupa terminologia economica, adica la datoria facuta de guvernanti si, mai grav, acesti bani au fost TOCATI SI FRAUDATI de cei ce s-au perindat pe la putere, acest segment cu miere devenit NECONTROLABIL de electorat fiindca TOATE INSTITUTIILE DE STAT sunt practic subordonate-servil acestui sitem anacronic de perpetuare continua a unui FURT CALIFICAT AL ACESTOR BAIETI DESTEPTI.
De aceea afirm ca nu veti putea influenta niciodata, in aceste conditii, cu VOTUL VOSTRU aceasta schimbare necesara fiindca vor fi EMISE SI VOTATE acele LEGI si proceduri care sa le permita CONTINUU succesiunea lor la putere exact cum se intampla si in Romania de peste 23 de ani.
Iata asadar ca BANCILE si acest SISTEM FINANCIAR DERIVAT au ridicat la rang de LEGE economica aceasta SPECULA devenita tot mai sofisticata in proceduri pentru a permite COABITAREA FRAUDULOASA dintre guverne si banci.
Acum, la ajungerea in impas, intreaga povara este aruncata iata tot asupra celor SPECULATI, populatia, pentru a mentine sistemul de furt consacrat politic si “legal” in folosul “baietilor destepti”. Si cine Doamne dintre acesti speculanti nu este atras de acest miraj al imbogatirii peste noapte in mod “legal” si fara un efort de studiu asiduu pe bancile scolilor sau ale fabricilor si uzinelor, ale ogoarelor si minelor care produc real PLUSPRODUSUL SOCIAL ce ajunge insa nu la cei ce-l produc ci in buzunarele celor ce-l SPECULEAZA.

Revin la intrebarea fireasca “CE-I DE FACUT?”.
Pentru inceput va relatez, in spiritul unei democratii excentrice dupa unele aprecieri, cea a Islandei si spun excentrice fiindca ea apare aproape SINGULARA si INVIZIBILA pentru popoare pentru a nu avea sorti de prea mare izbanda asa cum nici renumitele “falanstere” din istoria Romaniei nu au avut succesul asteptat tot din cauza opozitiei celor din gasca istorica a “baietilor destepti”.
Acest sentiment crescut si idus pe TOATE caile media si de influentare in masa are rolul de A MINIMIZA VINOVATIA celor mai duri si criminali speculatori. Sentimentul dorintei de castig usor a fost aruncat si pe piata noastra de banci cu acel “credit cu buletinul” pentru o viitoare incriminare in masa si reducere la tacere a populatiei PACALITE.
Luna viitoare urmeaza o chemare in judecata si a BNR si primelor trei banci din top sa raspunda in fata instantei de utilizarea acestor comisioane si clauze abusive iar BNR si de o politica de spraveghere defectuoasa dar in fapt permisiva, in favoarea politicii globaliste de perpetuare a furtului.
Dar iata ce induce in subliminalul instantelor BNR inainte de aceste procese: “Banca Nationala a Romaniei a castigat, in ultimii 12 ani, toate cele 57 de procese pe tema politicii de supraveghere”, a aratat joi Bogdan Olteanu, viceguvernator la Banca Nationala a Romaniei. Este extrem de vizibila si clara asadar politica BNR subliniata chiar din gura unui viceguvernator.
Scenariul meu “imbecil” in acest context al oprimarii oricarei expuneri de solutii se refera la situatia in care TOATE BANCILE LUMII se vor INCHIDE si, timp de tot 13 ani cat dureaza munca fara plata a populatiei active a planetei, sa nu mai existe institutii financiare si nici variante de SPECULA a muncii cetatenilor planetari.
Ce se va intampla atunci cu TOTI acesti politicienti, bancheri si slujbasi din administratiile statelor? Vor da faliment in scurt timp si vor porni probabil o "RASCOALA" (RAZBOI) a “BAIETILOR DESTEPTI”, asa cum de altfel se si intampla deja chiar si fara inchiderea bancilor, pentru a FURA ce a mai ramas neatins in gospodariile si viata oamenilor. In fapt chiar si ACUM asistam la asemenea RAZBOAIE de FURT a bogatiilor altora la fel cum le vedem furate si la noi in tara, asa ca, un razboi in plus este ceeace vom avea cu certitudine sau … un RAZBOI MONDIAL NOU dupa cum se afirma de analisti de foarte mult timp ca si SOLUTIE a imensei datorii suverane constitutional intangibile, dupa CONSTITUTIA LOR.
Problema e ca RAZBOIUL va fi dus tot de “baietii destepti” care si-au subordonat TOATE institutiile ce ar trebui sa APERE poporul din care provin.
Asadar “imbecilitatea” mea se bazeaza doar pe posibilitatea ca lipsa resurselor materiale SA SE EPUIZEZE RAPID si poate nu vor mai avea ce cheltui in RAZBOIUL DECLANSAT. Putin probabil cat timp au tehnica si mercenarii de acum.
Este deci ILUZORIU desi scenariul poate fi analizat cu numeroase variabile si ajungem la acele “jocuri strategice” de analiza globalista. Toate conduc insa catre necesitatea de RESETARE A FINANTEI MONDIALE.
Sa nu credeti ca “baietii destepti” stau degeaba in aceste momente CRUCIALE si nu cauta solutii dar … DOAR PENTRU EI.
„Exista in lume cateva cluburi politice de foarte inalt nivel, cu existenta discreta, acolo unde se dezbat nu evenimentele zilei, ci teoria jocurilor, strategice. Se fac nu previziuni, ci se definesc scenarii, adeseori contradictorii, catastrofice dar si politice si de aceea ele sunt supuse dezbaterilor la cel mai inalt nivel stiintific dar in interes de club decizional, privind dezvoltarile posibile ale relatiilor geopolitice mondiale si implicatiile lor asupra sectoarelor militar, de securitateeconomicsocial... similar precum uluitoarea analiza politica facuta in 1984 de  Zbigniew Brezinski (fost consilier pe securitate nationala al Presedintelui Carter intre 1977-1981).
Se poate spune ca inca la Yalta a inceput batalia de dupa razboi pentru Europa, cu toate ca s-a afirmat, in Vest, ca era vorba DOAR despre un triumf diplomatic absolut, anuntand o perioada durabila de aranjamente cu Estul…
De fapt, Yalta a reprezentat ultimul efort al partenerilor din razboi de a construi impreuna lumea post-conflict.
Presedintele Mitterand exprima profund-sintetic momentul: „Orice ne-ar permite sa iesim din Yalta ar fi bun”..Dar cum sa iesi din Yalta?”
Cu siguranta vom avea foarte repede un nou acord de impartire a sferelor de influenta similar celui de la Yalta.
Insa dupa cum vedem perioada dictatoriala post „zidului Berlinului” sau a „razboiului rece” ce persista in prelungirea efectelor Yaltei si apoi a Maltei a devenit un handicap diplomatic iminent in tendintele actuale ale pluriglobalismului decizional. De aceea nici nu putem sa ne imaginam profunzimea actuala a succesului diplomatic al lui Putin si cu siguranta vom asista si la implicarea celorlalti membri ai BRICS alaturi de acest succes inca prea putin vizibil.

Dar hai sa lasam “baietii destepti” sa-si analizeze scenariile lor, scenarii doar amintite aici pentru a MOTIVA si SUSTINE propunerea ce v-o fac voua dargi cetateni spre o analiza proprie si aplicare specifica.
Noi cei multi si oprimati, indatorati si tot mai pauperizati de aceasta imensa forta mondiala a finantei, dovedita distructiva si catastrofala si prin consilierea guvernelor, cum trebuie sa actionam?
Dupa umila mea apreciere este absolute necesar a ne gandi, fiecare in familia sau grupul sau existential,
CUM PUTEM SUPRAVIETUI TIMP DE 13 ANI FARA SALARIU SAU VENITURI DIN BANI, FARA UN VIITOR SIGUR?
Iata o solutie deja aplicata si nu e singura http://www.imparte.ro/Povesti-adevarate/O-femeie-a-ales-sa-traiasca-in-ultimii-16-ani-fara-venituri-si-fara-cheltuieli-169.html
Practic ce am face FARA UN LOC DE MUNCA timp de 13 ani adica mai putin decat cei 16 ani din exemplul de mai sus? Si poate deja v-ati si gandit la PARTEA POZITIVA si nu la ceva violent in acaparare ca in mintea DISTRUGATORILOR "baieti destepti" 
Eu va indrum spre o MUNCA DIRECTA PENTRU A VA ASIGURA SINGURI TRAIUL DE ZI CU ZI.
Asadar PAMANTUL TARII NOASTRE ne este EXTREM DE VALOROS si va indemn sa NU-L MAI VINDETI ci sa-l lucrati cu multa, cu foarte multa stradanie si tenacitate pentru a va pune BAZELE EXISTENTIALE INDEPENDENTE FAMILIALE.

Am mai scris pe acest blog despre asa ceva si v-am indemnat SA VA ASOCIATI TOTI CEI CINSTITI SI CU SPIRIT CRESTIN pentru ca munca voastra sa nu mai fie furata de acesti “baieti destepti” mai ales prin taxe, impozite si chiar violenta directa sustinuta de statul acesta corupt pana in maduva sa structurala.
Priviti atent, cu alti ochi, TOT ce se face si CUM se face pentru a vedea usor adevarul despre TINTELE LOR DE SUPRAVIETUIRE si nu povestile despre prosperitatea voastra.
Orice asociere familiala pentru a SUPRAVIETUI in orice conditii este extreme de benefica VOUA si alarmanta profund pentru “baietii destepti” indoctrinati cu STIINTA FURTULUI pe acel “vis american”.
Investiti-va, CAT MAI AVETI TIMP fiindca deja A EXPIRAT, toti banii IN AGRICULTURA DAR SI IN VECHILE MESERII DE BREASLA ele fiind singura noastra REZERVA STRATEGICA DE SUPRAVIETUIRE care este si va fi ATACATA si mai vehement de TOATE fortele oculte ce-l vor dori “cumparat” fiind deja sprijinite de o justitie sluga (vezi doar decizia din Arad cu intregul sat din nou “iobagizat” sau interventia recenta, brutala, aberanta de la Pungesti-Vaslui).
Ei ne vor specula agresiv si mai dur energia ce ne este necesara si de care depindem in totalitate azi, apa potabila si orice alte resurse existentiale care ne pot dobora independenta dorita individual si in microcolectiv. Aparativa drepturile si faceti-va rezerve din aceste resurse vitale.
Refuzati sa mai aplicati acele sfaturi docte ale politicienilor ajunsi SCLAVI ai finantei mondiale si a acelor “baieti destepti externi”.
Va rog INCEPETI SA VA GANDITI EXISTENTA FARA SALARIU SI BANI TIMP DE CEL PUTIN 13 ANI CONSECUTIVI si pe zi ce trece ganditi-va ca timpul se mareste LOGARITMIC de acum dupa cum ati vazut mai sus cu multiplicarea lui excesiva.
Nu neglijati securitatea voastra si a familiei voastre prin neglijenta si superficialitate de gandire.

Cu dragoste pentru poporul meu tot mai asuprit si mintit
Ioan CEPALIGA