marți, 19 mai 2015

ESTE PROFUND INTELECTUALĂ ȘI UNICĂ „MAREA DRAGOSTE”

Dacă priviți cu atenție la tinerii îndrăgostiți veți observa ușor cât de profundă este dragostea lor, după comportament. Fiecare dintre noi dorește ceva profund, deosebit, etern.
DRAGOSTEA NU ARE PLURAL, ESTE UNICĂ. DOAR IUBIREA TINDE SPRE INFINIT!
Cum se ajunge la o DRAGOSTE desăvârșită este SECRETUL OMENIRII cercetat de mii de ani, de poeți și filozofi, de psihologi și sociologi, de lideri dar și de slujitorii Domnului. FERICIREA este un subiect colateral dar intrinsec IUBIRII.
Când spui DRAGOSTEA MEA, ea este singulară, unică. Dar atunci când spui IUBIREA MEA ea este intrinsec și la plural, tinzând spre infinit. Atunci cum e mai profund să ne adresăm ființei iubite? Iată așadar prima formă nuanțată a INTELECTUALITĂȚII DRAGOSTEI.
Cu cât perechile sunt mai instruite, mai educate dar cu dragoste și de Dumnezeu, cu cunoștințe generale abundente dar sistematizate și bine definite ca necesitate cu atât nivelul lor de PERCEPERE a acestui sentiment este mai profund și mai plin de nuanțe sufletești ce depășesc inimaginabil descrierile artistice gen „Love story” sau iubiri poetice sublime pentru simplul motiv că nu artiștii au trăit acea IUBIRE.
Personal pot spune că am avut ocazia, conjuncturală, dată de viață, să compar acest sentiment și să constat că numai la o parteneră intelectuală, erudită, profunzimea dragostei poate fi atinsă la cote de nedescris. Fără a supăra pe nimeni afirm că la partenerele cu nivel scăzut de pregătire IUBIREA este sălbatică, acaparatoare, egoistă, dar nicidecum INTELECTUALĂ.
Sentimentele și manifestările ei sunt dictate de hormoni, de feromonii din parfumurile de lux sau mâncăruri afrodisiace care excită simțirile … animalice. Corelate sau concatenate aceste stări cu o dorință de parvenire, manifestările devin diabolice, hidoase, dezumanizante, urâte iar la atingerea lor apar drame.
Pentru a evita decalajele intelectuale, personal, am încercat să apropii nivelul nostru de cultură și am stimulat învățarea, chiar am determinat-o să facem împreună o facultate comună pe care am și terminat-o amândoi.
Dar, dacă nivelul de percepere și simțul NATIV de cercetare și cunoaștere este nesemnificativ, oricâtă pregătire ai „îndopa” în acea persoană ea nu se va putea ridica decât la un nivel mediocru la fel ca și performanța sa intelectuală.
Fiecare așadar după cum reușește să-și găsească „jumătatea” așa va fi și viața sa, animalică, mediocră sau ... sublimă.
Este într-adevăr extrem de greu ca două ființe să fie, nativ, dedicate erudiției desăvârșite și să se și întâlnească. Dar, atunci, se naște o stea a dragostei supreme ce dăinuie în istoria omenirii ca pisc al frumuseții umane și subiectul este transpus frecvent și în ARTĂ.
Și totuși există și excepții care debusolează deoarece uneori compatibilitatea lor vitală este atât de mare încât compensează parțial lipsa de erudiție. Dar ei nu pot trăi profunzimea INTELECTUALĂ a sentimentului, cu visări și așteptări de neimaginat persoanelor comune.
Și aceste perechi sunt de invidiat dar, ca model ideal, nu ating sublimul permisiv ÎNĂLȚĂRII.
Am descris pe blog diferite segmente ale conceptului meu „mișcarea de spin socială” care armonizează acele „partituri umane” devenite fiabil ca LUMINĂ DIN LUMINĂ tocmai prin tenacitatea și frumusețea DRAGOSTEI lor, perfecte, integrată magistral cu armonia IUBIRII Universale.
Da, suntem LUMINĂ DIN LUMINĂ, dar câte cupluri sau partenerii din cupluri reușesc o adaptare conștientă spre ARMONIA IUBIRII?
De cele mai multe ori după o etapă apar decalajele de pași ai perfecțiunii și COMODITATEA SUFICIENȚEI unuia din parteneri își pune prea repede amprenta sa egoistă.
Ortodoxia descrie magistral rolul femeii și al bărbatului în cuplu. Femeia fiind ființa care asigură urmași, dar și educarea lor, trebuie să fie „umbra” soțului dar exacerbarea greșită a emancipării ei duce la traume deosebite.
Istoria omenirii și a diferitelor religii face ceva similar, în analiză, prin stabilirea rolului și locului femeii și a bărbatului în familie și societate, dar habotnicismul duce mereu la eșecuri și drame înspăimântătoare.
Drame am trăit și eu și nu vorbesc din auzite sau citite.
Lipsa unei TOTALE deschideri, deschideri FĂRĂ acele secrete personale sau așa zis femeiești și apropieri sincere și tandre în cuplu au dus frecvent la conflicte neașteptate vizavi fie de adaptarea la regulile sociale, la rândul lor idioate, fie la adaptarea știmelor din „partitura de înălțare”.
Caracterele umane se modelează după nivelul lor de instruire și mai ales de CUNOAȘTERE ASIMILATĂ despre lume și viață, despre rolul fiecăruia în cuplu.
Acest sentiment etern al omenirii, cântat de poeți și râvnit de cei ce se trezesc la viață, rar a fost atins la cotele optime de ÎNĂLȚARE descrise de Iisus.
Bărbatul este CAPUL FAMILIEI (patriarhat) și el TREBUIE să asigure toate cele necesare traiului familial. Cum societatea tinde spre o discriminare a muncii și o emancipare decadentă, cu „fufe” și „cocălari” tot mai bestiali, tinerele fiind atrase de stripperi sau mușchiuloși fără să mai pună accent pe erudiție, rolul creștinesc al bărbatului este astfel atacat chiar de societate.
Unele fufe, mai feroce, caută „un făt frumos” dar … CU BANI și cum banii vin după o etapă de șmecherii ele acceptă și babalâcii care să le ofere garantat CONFORTUL.
În acest mod dispare DRAGOSTEA adevărată și nici copii nu mai sunt prea ușor acceptați. Dovadă faptul că de peste 25 de ani, noi, avem o creștere negativă a sporului natural dar și o mortalitate alarmantă a copiilor până la trei ani. De ce? Din lipsa disponibilității umane dar mai ales sociale de protecție a familiei și copilului.
Fiul lui Dumnezeu, acel spirit Divin, umanizat tocmai pentru a înțelege ființa umană creată de Tatăl său și pentru a-i învăța cum să descopere CALEA, s-a sacrificat pe sine pentru a PECETLUI ADEVĂRUL spuselor sale, a pașilor de urmat pentru Înălțare. Iisus decriptează pas cu pas prin parabole și inteligente comparații CALEA Omului către dragostea SUPREMĂ, către împărăția lui Dumnezeu și modul de autocontrol pentru depășirea opreliștilor de trecere către cerurile spirituale Divine.
Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.
Mult mi-a luat să înțeleg că „DRAGOSTEA este profund intelectuală” și că ea doar te provoacă și te îndeamnă să depășești stadiul atavic, animalic, de subordonare hormonală specific primului nivel existențial, cel al fascinației feromonilor strâns integrați depozitelor hormonale.
Secretarea de oxitocină vine să pecetluiască sentimentul cu plăcerea aparent divină dar nicidecum oxitocina nu te-a înălțat și hormonii nu te-au deșteptat.
Este doar stadiul EGOIST de plăcere umană, prima treaptă a ceea ce de mii de ani se străduiește omenirea să înțeleagă.
Nirvana, cele 9 ceruri de atins pentru a ajunge la dragostea supremă, profund spirituală, intelectuală este o variantă a căii pe care și religiile extremului orient au încercat să o aranjeze procedural în vederea sistematizării învățăturii autocunoașterii spre înălțare.
Am scris acum ceva timp că nu mi-am propus să fiu eu mai catolic decât Papa și să recomand un anume stil de învățare din imensitatea căilor studiate și bătătorite de generații de numeroși guru pentru a atinge perfecțiunea. Am experimentat și eu, pe mine, diferite secvențe de proceduri care să-mi devoaleze rezultatele spirituale, concrete.
Am constatat că dragostea este profund încriptată și cu cât începi să o descifrezi, spiritual, comparându-ți sentimentele cu învățăturile lui Iisus cu atât constați ABISURILE dar și ABUNDENȚA TREPTELOR ÎNĂLȚĂRII ce trebuie urcate pentru a înțelege măreția absolută a IUBIRII COSMICE, a DRAGOSTEI SUPREME, DUMNEZEIEȘTI spre care doar cei înțelepți și educați pot să se apropie.
Am încercat atunci să privesc în jurul meu și abia acum am constatat că OMUL este abia la începutul evoluției sale spirituale cu toată truda milenară a slujitorilor Domnului. Privind prin această nișă în istorie am constatat surprinzător că tocmai acești slujitori au dorit să păstreze TAINELE încriptate, fiindcă ființa umană este atavic pecetluită de egoismul hormonal primar și de regulă rămâne la suficiența confortului egoist.
Automulțumirea și suficiența voinței atingerii unor trepte de perfecțiune împiedică omenirea să facă pașii necesari spre nivelele superioare. Și pentru a fi mai mari TAINELE devoalate Omului de Dumnezeu, prin Legământul său, preoții au bulversat istoric evoluția spirituală cu opreliști numeroase cu prigoana și inchiziția lor asupra cunoașterii, astfel încât CALEA a fost mascată de numeroase structuri sociale de dezinformare, special create chiar de biserică dar mai ales de ocultismul unor debusolați psihic.
Priviți la „GORILELE UMANE” și veți observa și voi „hă hăitul” lor, zgomotul exacerbat al jargonului lingvistic, lipsa de minimă decență și gândire logică, comportamentul lor coleric pentru a demonstra „superioritatea” lor de malaci, fără minte. Priviți la „cocălarii” tot mai numeroși sau la fufele de companie și cu siguranță veți observa hidoșenia lor din care fac o bravadă cauzată clar de acea criză de personalitate.
Și cât de frumoși sunt tinerii sau copiii de la concursurile de talent care au nativ acel talent la care au adăugat și instruirea lor conștientă.
Am lăcrimat de nenumărate ori la apariția acestor genii artistice.
Dar NU ESTE SUFICIENT fiindcă provocările vieții pot să-i aducă la decepții la fel de spectaculoase tocmai fiindcă ajung la SUFICIENȚA CONFORTULUI LOR.
M-am întrebat de ce? Și Iisus a fost modelul, exemplul care m-a LUMINAT.
Omul, dezvoltă prin auto protecție platoșe peste platoșe pentru a nu fi rănit și coborât de pe eșafodul pe care s-a cocoțat deseori ilicit deoarece MEDIUL și conjunctura lor existențială nu le permitea înțelegerea NECESITĂȚII depășirii stadiului lor de moluscă intelectuală și nu simt necesitatea de PERFECȚIONARE CONTINUĂ. Provocarea suficienței confortabile duce la lene și indiferență egoistă care-i izolează de acea JUMĂTATE care-i caută.
Apoi și nevoile existențiale, zilnice, ne ocupă non stop și nu mai avem timp și pentru meditație și introspecție. Câți dintre voi practică chiar și astăzi meditația ZILNICĂ de autoevaluare spirituală? Foarte puțini.
Liderii sociali au sesizat șmecheria „sclavagizării” existențiale a omului pentru a nu pierde forța lor de muncă, ieftină, și mai ales pentru a nu se deștepta și a-i înlătura tocmai pe ei de la nivelul lor de boierie barbară și le aruncă NADA DESFRÂULUI sau a SOCIETĂȚII DE CONSUM unde munca nu mai este cea care generează plusprodusul și acumularea ci „visul american” al căpătuielii prin speculă și golănii.
Așa s-au născut toate organizațiile oculte și structurile sociale aferente de OPRIMARE care să îndoctrineze populația cu probleme colaterale de subordonare și îndepărtare abilă de la treptele de ÎNĂLȚARE.
Și pentru a mă înțelege, existențial am trecut la acea meditație zilnică, sinceră și încărcată de o IUBIRE mereu mai profundă și mai intelectuală de analiză a sistemului relațional social și rugă către Dumnezeu pentru cei oropsiți și lipsiți de apărare. Am trăit începând cu 28 februarie 2015 un experiment nebănuit http://icepaliga.blogspot.ro/2015/03/fericirea-ce-o-transmite-primavara-prin.html
Dacă nu pot fi sincer nici cu mine și despre mine și nu reușesc să înțeleg unde și ce greșesc și care este relația mea socială, calea de urmat pentru a urca treaptă cu treaptă spre educarea SUFLETULUI meu și al semenilor începând cu cei mai apropiați atunci degeaba mai exist.
SURPRIZĂ! Ce am constatat?
Nu trebuie să te mai obosești și cu cei care, conștient, adoptă calea desfrâului.
Dacă TU, PE TINE, NU TE POȚI CONTROLA ȘI EDUCA, INSTRUI PENTRU A ACUMULA ȘTIINȚĂ, ȘTIINȚĂ ȘI IAR ȘTIINȚĂ DESPRE LUME ȘI VIAȚĂ drumul este ÎNCHIS.
Fără aceste PIETRE DE TEMELIE nu poți construi nimic ÎN TINE pentru a putea transmite și APROAPELUI și ajuta și pe alții.
Dacă însă ai neșansa ca APROAPELE să fie habotnic din cauze de suficiență și comoditate și mai ales să nu dorească și el ÎNĂLȚAREA nu vei reuși să-i transmiți NIMIC.
Am observat că ceastă formă de cunoaștere a lui Dumnezeu și a IUBIRII sale supreme naște uneori EGOISMUL, chiar și monahal până la IZOLAREA SA DE SOCIETATE și trăirea sa în PUSTIUL MEDITAȚIEI, ca pustnic. Spun egoism fiindcă dorința arzătoare de a accede RAPID și PROFUND DOAR EL la Împărăția lui Dumnezeu este vizibilă prin lipsa contactului cu semenii săi, respectiv de IUBIRE A APROAPELUI.
Dar, izolarea impusă sieși vine tocmai de la AGRESIUNE SOCIALĂ de OCUPARE zilnică a sa cu problemele existențiale și de îndoctrinare comportamentală deviantă pe care acești PUSTNICI le resping și, vor aceste provocări îndepărtate de la sine ca să nu fie tulburați în meditație.
După atingerea unui nivel de înțelegere a Divinității chiar și pustnicii doresc o socializare SELECTIVĂ pentru a transmite căile mântuirii. SELECTIVITATEA ține de identificarea celor cu potențial, doar a celor cu har și care doresc APROPIEREA DE DUMNEZEU.
Iată așadar cum EGOISMUL a mai pus o pecete și pe sufletul preoților pentru a se proteja de INERȚIA speciei umane în a-și păstra CONFORTUL SUFICIENȚEI lor. De aceea doresc mașini de lux, vile sau speculează actul serviciului duhovnicesc și religios.
Multe greșeli și erori am săvârșit și eu în calea mea de înțelegere sau de neînțelegere a Divinității.
Important este însă faptul că MI-AM DESCOPERIT EROAREA SAU GREȘEALA COMISĂ fapt ce m-a DEBLOCAT de la suficiența spirituală a provocărilor plăcerii confortului neimplicării spre elevarea intelectuală, grea și cu mult consum energetic. INTELECTUAL și nu fizic, dar … doar cu componenta sa de dresaj, animalic.
Rațiunea, meditația ține iată de ACCEPTAREA analizei greșelilor TALE pentru a reuși să descoperi CALEA spre NIRVANA sau ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU.
Când vezi greșeala DOAR la vecin sau partener, ești sortit pierzaniei prin LEGAREA ta de plăcerea suficienței tale existențiale, egoiste.
CONCLUZIE.
Este mai ușor iată să dai sfaturi să filozofezi. Cel mai greu este de a-ți crea o ȚINTĂ intelectuală a pașilor TĂI de ÎNĂLȚARE și A-I RESPECTA și mai ales în a-ți forma și dezvolta IUBIREA față de aproapele tău fiindcă DRAGOSTEA SE FACE DOAR ÎN DOI și doar DUMNEZEU este mediatorul tău.
DRAGOSTEA e numai una, IUBIREA este ... INFINITĂ!
Eu cu siguranță mai am foarte multe de învățat dar puterile mi-au secat și aștept doar ÎNĂLȚAREA cu voia și prin judecata de apoi a lui Dumnezeu.
Dacă ați reușit să sintetizați o acțiune REALĂ pentru voi, înseamnă că Dumnezeu a fost cu mine în această călătorie spirituală și mi-a încărcat cuvintele cu harul său Divin. Mulțumesc Doamne.
Ocrotește-i Doamne pe români, oriunde s-ar afla că mare este mila ta și multe lacrimi au mai vărsat.
Amin!
Ioan CEPALIGA

luni, 18 mai 2015

RĂDĂCINILE NAZISTE ALE „BRUXELLES UE”

UPGRADE: Mereu apar noi și noi elemente despre U.E.  https://www.cotidianul.ro/imperiul-secret-al-ue/
Un eveniment mai puțin sesizat de public și interesat de media obedientă, are reverberații excepționale pe sistemul decizional statal.
Agenția germană de informații externe BND demonstrează iată faptul că EXISTĂ o încercare de SUPREMAȚIE a serviciilor secrete pentru dominarea structurilor de management ale Bruxelles UE. Bătălia este însă bulversantă fiindcă există două butoane decizionale, ale Bruxelles UE și ale NOM-NATO-SUA.
Îngrijorări tot mai mari sunt în Germania cu privire însă la amploarea cooperării BND cu Statele Unite şi în special cu Agenția pentru Securitate Națională (NSA) și în acest sens, săptămâna trecută, au apărut informații potrivit cărora BND a ajutat NSA să SPIONEZE ȚINTE EUROPENE, inclusiv GRUPUL AIRBUS, PREȘEDINȚIA FRANCEZĂ și COMISIA EUROPEANĂ punând în pericol arhitectura în derulare a UE ca și sistem dominant.
Această tendință ține de ideologia inițiată de WALTER HALLSTEIN, arhitectul cheie al „Bruxelles UE“ și preluată pragmatic de Comisia Europeană, organism suprastatal care nu se supune nici unei jurisdicții a statelor UE.
Încep să se contureze la nivel UE acele structuri de Justiție care să impună LEGEA specifică programului UE și obliga statele să se supună acestui sistem legislativ inițiat de Comisia Europeană.
“Regulile din sectorul de producție al economiei” sunt parte din guvernarea economică centralizată totalitară cu scopul de a asigura Cartelului UE controlul economic asupra Europei.
„Guvernul Economic al Cartelului” a devenit astăzi foarte vizibil - Bruxelles UE.
După publicarea ultimului număr al revistei Guvernului Economic al Coaliției Nazi/Cartel, „Planul de patru ani”, Cartelul pregătește „reînvierea” acelorași construcții totalitare: prin acționarii politici de astăzi ai Cartelului, conducătorii principalelor națiuni exportatoare, aceste grupuri de interese propun un „Guvern Economic” dictatorial sub controlul „Bruxelles UE”.
Umanitatea nu trebuie să aștepte o altă catastrofă și următorul „Tribunal de la Nürnberg” pentru a opri aceste planuri dictatoriale”!
Informații suplimentare la: GB2EG298
Dacă „Actul de Activare de la Lisabona” se implementează (el este deja semnat de statele membre – de Băsescu pentru România ceea ce-i conferă o aură de imunitate prin UE, respectiv a Cartelului), Cartelul nu doar va „acapara un stat întreg (ușor, fără conflicte)” dar va avea asupra statului semnatar autoritate și va prelua controlul asupra tuturor țărilor Europei – inclusiv economiilor, viața societăților și viețile cetățenilor acestora, timp de generații de acum încolo. Astfel Germania devine inteligent vioara numărul unu a arhitecturii UE.
Cu patentarea hranei noastre (UE), Cartelul caută nu numai să creeze o piață globală de multe miliarde de dolari. Există și o înaltă componentă politică: dependența finală a milioane de oameni de hrana atenție! MODIFICATĂ GENETIC care va pune populații întregi la mila acestor companii deținătoare de patente.
Nu este o coincidență faptul că BASF – membru al criminalului Cartel IG Farben – este avangarda credincioasă a acestei dezvoltări.
În cartea sa de 500 de pagini “Comunitatea Europeană” [Die Europaische Gemeinschaft] care până în 1979 ajunsese la a 5-a ediție, Hallstein chiar se laudă cu natura “originală” a piesei centrale a construcției, “Comisia UE” ca fiind “fără alt precedent direct în istorie”.
Și pentru a oferi o sinteză a acestei uimitoare politici preluate de structurile UE iată ce scria Hallstein.
Organele constituționale
• Comisia
“Orice acțiune începe cu Comisia [UE].
„Comisia [UE] este cel mai original element în organizarea Comunității [europene] fără nici un alt precedent direct în istorie.
“Its function is to represent the [European] Community to the inside and to the outside. …
“COMISIA [UE] ESTE INDEPENDENTĂ DE GUVERNELE STATELOR MEMBRE.
Instrucțiunile statelor membre nu trebuie date către și nici luate de la Comisie [UE]. ….
“COMISIA DEȚINE MONOPOLUL DE A INIȚIA LEGISLAȚIA. …
SURSA: Walter Hallstein “Comunitatea Europeană”, A 5-a ediție, Econ Verlag, Düsseldorf, 1979
Deoarece există deja un conflict nedeclarat între arhitectura Noii Ordini Mondiale (NOM) și proiectul în derulare de Cartel al Bruxelles UE, conflict accelerat vizavi și de „Spirala morții” ajunsă la faza ei finală, nervozitatea structurilor de informații ale NOM și particularizat ale Bruxelles UE sunt într-o cursă a giganților gladiatori care TREBUIE să ofere informații de management fezabile fiecărui proiect polar aflat însă în conflict de interese.
Orice deviație de la aceste două direcții – Noua Ordine Mondială (NOM) și Bruxelles UE, poate duce la conflicte deschise, unele vizibile și devenite deja publice privind monitorizările informative ale liderilor UE și a rețelelor de telefonie și informatice.
De aceea si statele membre UE baleiază între interesele lor NATO, ca și securitate, și cerințele de integrare a structurilor UE.
Băsescu a fost cel care a jucat intens LA AMBELE CAPETE fiind un proamerican declarat dar și un „milog” în UE prin semnarea „Actului de Activare a Tratatului de la Lisabona” prin care a oferit pe tavă România jurisdicției UE deși avea acorduri semnate cu SUA și NATO care intrau în conflict de interese, fără să declanșeze și armonizarea juridică a sistemului celor Trei Puteri naționale pe care le-a făcut opozante și nu armonice.
Omenirea se află la buza prăpastiei fiindcă se SCHIMBĂ polaritatea decizională a lumii, dezvoltându-se accelerat noi poli de putere îndeosebi financiari-economici dar și militari (vezi aplicația ISTORICĂ Rusia-China din Mediterana) dar și noi acorduri de unificare a unei alianțe militare în Asia și BRICS pe fondul unificărilor economice.
De aceea este IMENS DE GREU tuturor SERVICIILOR de INFORMAȚII din România dar și politicienilor și instituțiilor administrative, să facă față DUALISMULUI creat și impus de Băsescu, fără nici o STRATEGIE DE ȚARĂ armonizată prin cele Trei Puteri ale statului nostru.
Asistăm la o degringoladă uimitoare în care fiecare din cele Trei Puteri dorește să arate obediența lor față de cele două structuri contradictorii mondiale NOM și Bruxelles UE cu care are acorduri dar și față de schimbările globale de putere.

Iată așadar de ce România nu se poate ADUNA și GÂNDI pentru ȚARĂ și popor. Conflictele JURIDICE și ORGANIZAȚIONALE nu pot fi armonizate pașnic fiindcă România este prea mică în acest război GLOBAL, fiind OBLIGATĂ să se supună, ca oricare COLONIE, deciziilor STĂPÂNILOR, decizii aflate în dualismul lor debusolant într-o nebunească și excepțională degringoladă declanșată de ... Băsescu.
Vom asista de astăzi la un CONFLICT DESCHIS între cele Trei Puteri și serviciile lor atașate pentru a prelua SUPREMAȚIA după modelul centrilor de putere acceptate ca STĂPÂNI.
În această ecuație POPORUL nu mai contează și doar un conflict generat/importat gen ”Primăvara arabă” mai poate schimba balanța liderilor noștri intrați în acest RĂZBOI deschis de putere.
SOLUȚII EXISTĂ dar nu avem CINE să facă coagularea și armonizarea INTERESELOR DE ȚARĂ și ale POPORULUI. Nu este nici locul și nici capacitatea de analiză și asimilare de management a acestor soluții, aici, pe internet.
Și totuși EXISTĂ structuri și forțe capabile să impună ARMONIA NAȚIONALĂ dar interesele economice și financiare individuale ale liderilor noștri duc la malformații decizionale aberante.
Doamne ocrotește-i pe români, oriunde s-ar afla, că multe au mai îndurat și multe lacrimi au vărsat!


sâmbătă, 16 mai 2015

NU TRAGEȚI ÎN FLORI !

„Nu trageți în flori”
DE LA UNIVERS LA MULTIVERSURILE LUMINATE

Suntem ceea ce IUBIM!
Nichita Stănescu

O GÂNDIRE PERMANENTĂ ÎNCĂRCATĂ DE IUBIRE ARE PUTEREA DE A SCHIMBA CHIAR ȘI MATERIA NU NUMAI VIAȚA!!!
„Pietrele sunt și ele structuri vii. Sunt supuse acelorași legi ale naturii ca și organismele vii și pot acumula INFORMAȚIE (vezi și memoria apei). Rețeaua cristalina este vie. Cristalul este viu, el poate acumula și transmite informație (vezi proprietățile oxidului de siliciu sau ale cuarțului). Prin gândire și concentrare OMUL poate influența încărcătura energetică a structurii cristaline pe care o au pietrele.” Biolog Mărioara GODEANU
GÂNDUL este așadar un câmp de torsiune foarte puternic.
Dar cea mai mare descoperire a doamnei Godeanu este „realitatea de dincolo de granițele științei, o realitate pe care tot mai multi savanți ai mileniului o recunosc: prezenta CREATORULUI UNIC în toate formele de manifestare ale materiei din Univers”.
Eu adaug umil că, nu numai ale materiei ci și a ENERGIEI fiindcă SUNTEM LUMINĂ DIN LUMINĂ http://icepaliga.blogspot.ro/2013/11/suntem-lumina-din-lumina.html și LUMINA presupune dualitatea corpuscul undă ca fundament al întregii științe a mecanicii cuantice.
SURSA: Minunile cercetătoarei Biolog Mărioara Godeanu sau Alarma în lumea plantelor „Nu trageți în flori”
Citat: „mi-am dat seama ca planta-martor, cea care asista la "execuția" suratei ei, primea un semnal de la "condamnata la moarte" și suferea la fel de mult ca și ea, ba poate chiar mai mult. Atunci mi-am spus: acesta este obiectivul biologiei viitorului, transmiterea informației intre structurile vii, respectiv - comunicarea.
Adaug: Nu transmiteți GÂNDURI agresive și nici nu vă exteriorizați agresivitatea fiindcă ea produce victime colaterale nebănuite.
http://icepaliga.blogspot.ro/2015/03/fericirea-ce-o-transmite-primavara-prin.html

Așadar, noi, cei cu o conștiință a cunoașterii multivalentă, instruită, puternic amprentată/marcată spiritual de IUBIREA DIVINĂ, putem crea un VORTEX colectiv de vibrație spirituală POZITIVĂ ce este amplificat de „puterea” fiecărui vortex individual ce gravitează în armonia cumulativă a vortex-urilor sincrone, într-o simfonie a muzicii sociale a IUBIRII.
Acest vortex unificat, ce se amplifică precum fuiorul unei tornade, ne conectează la un NOD informațional al stringurilor și superstringurilor specifice Universului, energetic mental, accesat și conectat prin iubire, ce ne permite o levitație reală pentru conexiunea cu GRAVITAȚIA unificatoare a MULTIVERSULUI.
Dacă savantul NASSIM HARAMEIN face o introspecție a STRUCTURII materiale universale, a REȚELEI de REZISTENȚĂ care se conectează astfel și energetic cu Universul, el omite Conștiința OMULUI și ROLUL nostru în această CREAȚIE DIVINĂ. Omul este INTEGRAT prin VIAȚA sa acestei REȚELE uimitoare materiale descrise magistral de Nassim. Păcat că Nassim nu are nicio referire la DIVINITATE, în speță la Iisus Hristos. Știința inestimabilă a lui Nassim este lipsită astfel de SUFLET, de IUBIREA DIVINĂ, a lui IISUS.
Trecerea noastră astrală în Universul căutat din Multivers este dată de puritatea tuturor vortex-urilor din ORHESTRA entității sociale ce se interconexează, a vortex-urilor pozitive ce s-au înscris în ARMONIA vibrațională a partiturii conexiunii IUBIRII.
Cu cât vibrația este mai dedicată spre o „MUZICĂ” cu o partitură a IUBIRII mai curată, fără sincope existențiale, etico-spirituale și reziduuri ale păcatelor, netratate, nevindecate de Iisus, cu atât mai cuprinzător și înălțător este SALTUL nostru în bogăția de Universuri din UNITATEA MULTIVERSULUI.
Conectându-ne la canalele de trecere se produce și o filtrare, o validare permisivă a accederii noastre spre CONȘTIINȚA SUPREMĂ ce definește ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU.
Mișcarea de spin a electronului este doar MODELUL natural după care trebuie înțeles și modelul MIȘCARII DE SPIN SOCIALE de la individ și implicit până la colectivitate.

Detalii găsiți pe blogul meu http://icepaliga.blogspot.ro/

joi, 16 aprilie 2015

VĂ STRIGĂ AJUTOR MORȚII DIN VIITOR!

RĂSPUNS FINAL AL MApN la articolul VĂ STRIGĂ AJUTOR MORȚII DIN VIITOR
Cum era de așteptat, MApN se spală pe mâini cu noi MINCIUNI că doar hârtia suportă.
Priviți vă rog solicitarea MApN, a încă 15 zile „PENTRU CERCETĂRI” (verificați datele de înregistrare a petiției)
deși cererea mea este din ATENȚIE !!! anul 2012 și răspunsurile Unității de Garnizoană și a MApN au fost postate mai jos.
MApN pentru a nu-și depăși din nou copilărește, birocratic termenul concepe răspunsul ca un păcătos pe 21.05.2015 de Sfinții Împărați Constantin și Elena, ziua Eroilor, ziua Europei, Ziua Independenței fiindcă termenul limită era ... 20-mai-2015. În fapt scrisoarea ajunge la mine astăzi 03-iunie-2015 (potrivit ștampilei Poștei a sosit la Galați pe 02-iun-2015). Probabil a așteptat o ocazie să poată veni de pe data de 21 Mai 2015 până la Galați.
Și acum citiți surpriza domnilor și doamnelor de la CSM pentru a vedea UNDE ați greșit.
Se copiază ordinul nr.6/2010 fără nici o soluție deși AU FĂCUT „CERCETAREA” și aveau și răspunsul unității de garnizoană prin care se specifică IMPOSIBILITATEA aplicării ordinului (vezi mai jos la finele articolului). Așa se pasează răspunderea și se mimează munca asiduă.
Mai mult, domnii respectivi (semnătura indescifrabilă) nici NUMELE nu pot să mi-l scrie corect. Scriu Cepăligă în loc de Cepaliga. Cunoașteți tehnica și CAUZA erorilor din actele publice și tot ei mai fac și mențiunea „SĂ DOVEDESC” CĂ SUNT OFIȚER. Este mai ceva ca-n bancurile cu GÂGĂ? HALAL CERCETARE dacă nici faptul că sunt ofițer nu cunosc sau mai grav ... se fac cu REA VOINȚĂ că nu cunosc.
„Eu …, jur credinţă patriei mele România.
Jur să îmi apăr ţara chiar cu preţul vieţii.
Jur să respect Constituţia, legile ţării şi REGULAMENTELE militare.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. Amin!
( Legea nr. 446/2006, publicată în M.O. nr. 990 din 12 decembrie 2006).
Cum credeți că vor executa prevederile din „Regulament al onorurilor şi ceremoniilor militare”, aprobat prin ordinul nr. M.63/2013 dacă ei nici nu mă cunosc și nu-mi recunosc existența ca ofițer în retragere la instituțiile din Garnizoana Galați deși m-am adresat SCRIS și am atașat și actele doveditoare? Este un haos și o debandadă cum numai în armată poate exista.
Scriptic TOTUL sună frumos și civilizat dar în fapt TOTUL este o formă preferențială de selecție după criterii absolut subiective. Scrisoarea mea de SOLICITARE a fost aruncată la coșul de gunoi.
Regulamentul prevede iată extrem de organizat următoarele:
...
    SECŢIUNEA a 5-a
    Funeraliile cu onoruri militare
    ART. 79
    (1) Funeraliile cu onoruri militare se organizează pentru militarii în activitate, în rezervă sau în retragere şi veteranii de război decedaţi, precum şi pentru persoanele civile decorate cu ordine naţionale decedate, la solicitarea familiei (EU M-AM ADRESAT PERSONAL, DIN TIMPUL VIEȚII) sau autorităţilor locale, adresată comandantului garnizoanei. Efectul ZERO ABSOLUT.
    (2) Funeraliile cu onoruri militare se organizează în conformitate cu prevederile anexei nr. 10.
    (3) Se pot acorda onoruri militare şi militarilor altor state, decedaţi în timpul executării misiunilor oficiale în ţara noastră; în acest caz, activitatea se organizează cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, pe baza acordurilor speciale cu ambasada statului respectiv sau cu organizaţia internaţională/europeană de securitate sub mandatul căreia a servit militarul.
    ART. 80
    (1) Onorurile militare se prezintă cu gărzi constituite în acest scop, cărora li se pot adăuga şi alte trupe, conform unor dispoziţii speciale.
    (2) Drapelul de luptă se scoate fără decoraţii şi panglici, dar cu o panglică de doliu lungă de 100 cm şi lată de 10-15 cm, care se leagă cu un capăt de partea de sus a hampei drapelului.
    (3) Pentru acordarea onorurilor militare, după caz, se stabilesc:
    a) gardă de onoare;
    b) drapel de luptă;
    c) trompet;
    d) subunitate pentru executarea salvelor;
    e) gardă la sicriu/catafalc;
    f) militari, fără arme, pentru purtarea crucii, portretului, ordinelor/decoraţiilor, coroanelor, capacului şi sicriului la mormânt.
...
Răspunsul lor SCRIS (vedeți la finele articolului răspunsul comandantului garnizoanei) este că NIMIC din cele de aici NU SE POATE REALIZA și ce-i mai grav nici ... LOCUL DE VECI. Răspunsul este OFICIAL și transmis SCRIS în numele dumneavoastră domnule Dușa. Dovada INDUBITABILĂ a ÎNCĂLCĂRII Jurământului militar!!!
AȘA SĂ VĂ AJUTE DUMNEZEU, CUM AȚI ÎNCĂLCAT JURĂMÂNTUL!
Și acum priviți actele probatorii ale MINCIUNILOR ordinare, prin copierea regulamentelor și a ordinului M6/2010. Ce frumos s-au derobat de răspundere, nu? Click pe poză pentru mărire.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ARTICOLUL
Oficial îmi merge biiineee… dar în FAPT duc o viață de câine. Urlu cu jale la Lună că nici după zece ani de promisiuni nu „trăim bineee…” și poate mă auziți și pe mine cum urlu la Lună că … e mare jale în Fortăreața Carpaților, vrei nu vrei jalea e și pentru tine hyperboreanule, în această bătălie a Moșilor Înălțați din Carpați cu nebunii lideri ai Lumii care permit iresponsabil suprimarea Grădinii Maicii Domnului, iar asta înseamnă și sfârșitul lor inevitabil prin cataclismul ce se va declanșa.
DRAGĂ ROMÂNIE, CHIAR ȘI MORȚII DIN VIITOR STRIGĂ ASTĂZI – AJUTOR !!! 
Și încerc să vă demonstrez. Mâine este Izvorul Tămăduirii și poate reușesc să mișc un pic și din Izvorul Tămăduirii noastre sociale fiindcă cea spirituală este de mult ... programată.
De aceea mi-am propus să cresc un pic gradul de civilizație REALĂ și, să determinăm împreună, formatarea sistemului nostru pentru a favoriza efectiv și vizibil acel CULT AL EROILOR prin adoptarea unor proceduri clare și CERTE atât de viață militară cu ONOR LA ÎNAINTAȘI cât și mai ales acel ceremonial de ONOR REAL și nu doar teoretic, scriptic, populist ce trebuie dat GARANȚIE la ceremonia de înhumare și ÎNĂLȚARE nu numai a mea ci și a camarazilor mei, chiar și a celor din NATO. Atât pot să spun ca mesaj fiindcă niciodată ADEVĂRUL nu este bine primit ca profeție dar ... ADEVĂRUL TE ELIBEREAZĂ. Dragi camarazi, suntem la răscrucea civilizațiilor și aveți grijă de cei ce mor în luptă sub drapel dar și de noi betegii voștri camarazi deveniți prea repede inactivi.
Care credeți că sunt și pot fi COMPETENȚELE ARMATEI române în acest proces funerar de ADIO de la camarazii ce mor? Câți se vor ... ÎNĂLȚA în ADEVĂR cu sufletul LINIȘTIT?
GENOCIDUL declanșat de epoca băsistă a dus la accelerarea deceselor camarazilor noștri umiliți chiar și de voi unii din cei ACTIVI. Prea mulți s-au stins cu sufletul îndurerat și PĂCATUL acesta își lasă urmele și în unitatea de voință în BĂTĂLIA ce vine.
Oare MApN ne-ar putea furniza o statistică a ceremonialelor de înhumare, pe garnizoane, a pensionarilor militari cărora LE-A DAT ULTIMUL ONOR?
Eu cred că nu, fiindcă și în Galați eu stau pe o stradă principală cu drum spre cimitire. Cimitire care nu au SPAȚIUL destinat militarilor și pensionarilor ce mor pentru CEREMONIALUL de înhumare și periodic din CULTUL EROILOR. Nu am văzut și nu văd din anul 2000 și până astăzi nici un ceremonial militar regulamentar la înhumarea pensionarilor. Poate nu am fost eu pe fază, la balcon deși am mereu în față și Monumentul Eroilor gălățeni căzuți la datorie în Afganistan.
ATENȚIE !!! 
Eu unul am dorit să-mi pregătesc civilizat, încă din viață, ceremonialul militar și m-am adresat M.Ap.N. în SCRIS pentru a intra în posesia unui costum pentru înmormântare și a stabili conform Legii (actual Legea 102/2014) și a Ordinului Nr.6/2010 ceremonialul MEU de înhumare dar am avut surpriza MACABRĂ să constat că NIMIC nu se poate soluționa și, în cel mai bun caz, din necesitate sanitară pot să ajung doar la groapa comună a reziduurilor umane, fără valoare de întrebuințare socială. Ratați nu Înălțarea mea ci a VOASTRĂ a celor ce veți lupta foarte curând. Preoții militari au oare o evidență a slujbelor derulate pentru ÎNĂLȚARE în cadrul ceremonialului ULTIMULUI ONOR? Există proceduri de înhumare la război sau menținem procedura GROPILOR COMUNE?
M-am adresat și C.S.M. pentru a găsi o soluție civilizată de ARMONIZARE a aplicării legilor însă citiți să vedeți soluția lor prin linkurile atașate la finele articolului.
Puteți domnii mei de la M.Ap.N. să-mi răspundeți la această situație, macabră, dar semnificativă, a OMAGIERII vieții celor ce au fost în serviciului militar? CARE este responsabilitatea de acordare a ULTIMULUI ONOR unui ofițer ca mine ce a servit peste 30 de ani în armata română? Ofițer ce și-a jertfit sănătatea fiind invalidat definitiv gradul doi în timpul și din cauza serviciului militar?
ATENȚIE VOI CE LUPTAȚI ȘI VEȚI LUPTA FOARTE CURÂND PENTRU SALVAREA VOASTRĂ ȘI A FORTĂREȚII CARPAȚILOR AFLATĂ LA POARTA STELARĂ A EUROPEI. A CÂTA OARĂ?
Eu mi-am respectat jurământul voi cum vă respectați camarazii? Eu am jurat să-mi apăr PATRIA chiar cu prețul vieții iar voi nu sunteți capabili să-mi garantați nici executarea regulamentară a CEREMONIALULUI MILITAR DE ÎNHUMARE CU ONORURILE LEGALE?
MORȚII DIN VIITOR VĂ STRIGĂ – AJUTOR ! domnilor ofițeri și preoți militari.
Armata este astăzi un vector INIMAGINABIL de distrugere și de creare a locurilor de muncă cioclilor dar ea iată că nu are nici PENTRU EA proceduri ferme de respectare a ULTIMULUI OMAGIU, ONORUL MILITAR DE ADIO.
Citiți și vă LUMINAȚI dragi camarazi cum stau REAL faptele. Mai ales voi, slujbașii lui Dumnezeu.
După ce mor nu mai știu ce va fi cu mine dar VOI, CEI ÎN VIAȚĂ, NU AVEȚI GARANȚIA RESPECTĂRII CONTRACTULUI SUB JURĂMÂNT și rezultatul vostru îl veți vedea prin cazul meu fiindcă am dorit să clarific, pentru mine, ADEVĂRUL respectării ceremonialului meu de către MApN. LA VOI CUM VA FI DRAGI CAMARAZI DE ARME?
Aveți aici PROBA SCRISĂ, REALĂ a lipsei oricărei GARANȚII de bună execuție.
Voi veți ști UNDE și CUM voi fi ÎNHUMAT eu și asta ... foarte curând. Eu nu am aflat în timpul vieții unde voi fi înhumat, cu toate sforăiturile populiste de CEREMONIAL MILITAR.
Vă fac astăzi o PROPUNERE fiindcă mâine este ziua când creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. 
TREZIȚI-VĂ DRAGI CAMARAZI CĂ MINCIUNA ESTE ȘI LA NOI ÎN FLOARE. 
Nici cu speranța Înălțării Lui Hristos nu scăpați de drumul ÎNTÂI la groapă unde vă vine rândul la fiecare. Ceremonialul ce ține de ÎNĂLȚARE nu-l veți avea cum nici eu nu-l am iată GARANTAT.
Interesant ar fi ca urmașii ofițerilor pensionari să vă spună PUBLIC cum au fost ei tratați în cazul decesului rudelor lor, inclusiv cu decesul din teatrele de operații. PENTRU A NE PURIFICA.
Eu văd de peste 25 de ani REALITATEA de la balcon. 
NIMIC NU E NOU ÎN „DANEMARCA”, ETERNA ÎNTREBARE E A FI SAU A NU FI ... ÎNĂLȚAȚI? MAI VREM SAU MAI PUTEM SĂ FIM CREȘTINI, ORTODOCȘI?
Circula înainte de 1989 un banc fin, cu trimitere la modul de îngropare a celor căzuți în război. Atunci spuneam de vitejia românului cu 7 vieți în pieptu-i de aramă care-i face praf pe chinezi. De bătut sigur îi băteam dar nu avem UNDE și CU CE să-i îngropăm. Aluzia era însă mascată la pierderile militarilor noștri fiindcă nu aveam proceduri de înmormântare la război.
Acum chinezii au devenit probabil ruși dar în fapt e vorba TOT despre CAMARAZII NOȘTRI DE ARME, colegii aflați la datorie sub drapel.
Nici acum nu aveți curajul de a întreba de modul de înmormântare a bieților noștri soldați căzuți în luptă? Dar iată că nici voi, ofițerii, nu aveți GARANȚIA ONORULUI MILITAR DE ADIO iar urmașii vor fi neștiutori în a vă asigura ceremonialul legal.
Mă întreb că s-a derulat și încă mai e în derulare o aplicație în Buzău, Galați, Brăila, Focșani exercițiul Wind Spring 15 până în 30 aprilie 2015. Oare UNDE este stabilit, potrivit LEGII și ORDINULUI 6/2010, cimitirul militarilor în aceste județe și cele adiacente zonei de conflict?
Iată eu sunt din Galați și v-am demonstrat cu acte că NU EXISTĂ capacitatea de înhumare nici la PACE cu ceremonialul militar dar mite la RĂZBOI?
Răspunsul REAL primit de mine și pe care vi l-am făcut public este halucinant.
Din 7 puncte ale Ordinului 6/2010, 6 puncte sunt imposibil de soluționat din care cel mai important LOCUL DE ÎNHUMARE. Citiți linkul de mai jos de la finele articolului și comparați cu Ordinul 6.
Dar mă întreb dragi guvernanți, domnule ministru Dușa, domnule prim ministru Ponta, câți PRIMARI știu de acest Ordin sau el e dat doar … populist? Verificați și vă veți cruci.
DRAGI CAMARAZI V-AM DEMONSTRAT CĂ NUMAI CIVILI MAI PUTEȚI FI DUPĂ EPOCA BĂSESCU. AM AVUT UN PREȘEDINTE PROFET?
A fi sau a nu fi MILITAR, aceasta-i întrebarea și în ziua de azi?
Poate se vor realiza cele 1.000.000 de locuri de muncă promise și de domnule președinte Iohannis PENTRU și DUPĂ conflictul probabil cu rușii și va crește PIB-ul îndeosebi prin planul de afacere al cioclilor. Va fi fezabilă afacerea fiindcă va crește și salariul celor rămași în viață probabil mai simplu și mai repede la nivelul statelor europene. Și, uite așa cu contribuția ARMATEI, vor fi și românii ... „FERICIȚI”. Ce mai contează câți vor muri fiindcă banii se scot și din decese tot de AFACERIȘTI.
Un Plan de afacere bun este cel ce închide ciclul „bani, producție, marfă, bani” și procesul se poate relua cu un spor de investiție.
În armată ar trebui să gândiți fluxul complet „încorporare, instruire/luptă, onor vii/morți, recrutare/completare”. Care e punctul forte în mixul de marketing al armatei?
Situația este din start incertă fiindcă nu avem nici încorporare fezabilă, nici instruire/luptă, nici salarizare-onor vii/morți și nici completare pierderi și ... iar ajungem la noii recruți și campania de lansare a ... afacerii, nu?
Cei mai mulți sunteți la faza recrutării și TREBUIE să vă cunoașteți opțiunile de viitor, opțiunile REALE. Știți ce vă așteaptă și cum veți fi ONORAȚI? Citiți răspunsul dat unui ofițer de CARIERĂ cu 30 de ani de serviciu credincios, din 42 de ani de muncă, aruncat la gunoi CU INVALIDITATE DE GRADUL II în timpul și din cauza serviciului militar.
Eu am ajuns deja la faza înhumării și iată că VĂ VORBESC DIN VIITORUL VOSTRU, REAL.
Pregătiți-vă așadar viitorul fiindcă ARMATA NU ARE DEFINITE FEZABIL COMPETENȚELE DE CIOCLU.
Macabru dar dureros de ADEVĂRAT. Regretatul Marin Sorescu avea o vorbă: „Nu este rușine să te naști prost, rușine e să MORI prost”.
Cum să fie DREPTATE și mai ales RESPONSABILITATE, în FAPT, când nici legea nu te ajută iar cele TREI PUTERI nu sunt nici baremi … VERI.
De aia în fapt în sistemul relațional din România vedem similitudinea metaforică cu triada din fabula lui Alexandru Donici - RACUL, BROASCA ȘI ȘTIUCA (Subsol-1).
În România nu există nici după 25 de ani O PROCEDURĂ CLARĂ, fermă de COOPERARE instituțională între cele TREI PUTERI. Toate TREI sunt ... TREI și în război.
La noi fiecare încearcă să-și imunizeze liderii tocmai pentru a le fi lor bine.
Întâi magistrații și asimilații și-au tras salarii, pensii și indemnizații „nesimțite”, au urmat cei din executiv pentru escorta de fani susținători de campanii politice și iată că revine pe tapet solicitarea legislativului pentru munca lor din an în Paști dar cu pretenții de meseriași care își reglează conturile existențiale iar ȚARA poate să urle și la Lună ca un câine.
În fapt astăzi vedem cum puterea judecătorească se teme ca nu cumva puterea legislativă să nu le taie într-un atac subversiv CAIMACUL, mai ales că toate cele trei puteri sunt în război total, nedeclarat.
Justiția ATACĂ TEATRAL și cu media în trenă tot ce mișcă-n țară scoțând într-o veselie dosarele de la sertar, bine dospite, pentru a instaura nu LEGEA ci TEROAREA voinței mușchilor lor.
Unde ești tu Caragiale?
Și asta fiindcă iată NU AVEM PATRIOȚI ȘI O DOCTRINĂ POLITICĂ NAȚIONALĂ sau o DOCTRINĂ DE ȚARĂ, UNIFICATOARE a tuturor puterilor și a celorlalte doctrine de palier: filozofice, religioase, economice, militare, politice de partid, juridice etc. etc. ... (vezi http://icepaliga.blogspot.ro/2012/10/revolutia-ideilor-doctrinare.html) care să ducă la un PROGRAM DE ȚARĂ, O DOCTRINĂ NAȚIONALĂ, pe termen lung, în jurul căreia să se CONSTRUIASCĂ o PROCEDURĂ clară de COOPERARE interinstituțională și de ACORD juridic vizavi de ȚINTELE cuantificabile, ale FERICIRII SOCIALE mai ales că ONU ne spune că românii sunt cei mai nefericiți europeni și din păcate suntem în prea multe topuri existențiale și de civilizație tot în top negativ.
AȘA SE FISUREAZĂ CETATEA ATLANȚILOR DIN CARPAȚI !!! PAS CU PAS CA ÎN CARTEA PREȘEDINTELUI IOHANNIS.
Admir modul vizionar și corect al profesionistului senator Ioan GHIȘE de reformare a sistemului instituțional statal românesc și definirea clară a responsabilităților, a cooperării și mai ales a feedback-urilor sistemice pentru sesizarea din timp a disfuncționalităților din sistemele cibernetice dar, FĂRĂ O DOCTRINĂ NAȚIONALĂ, DE ȚARĂ, o doctrină integratoare, vom reinventa mereu … roata.

AȘADAR VĂ STRIGĂ MORȚII DIN VIITOR – AJUTOR !!!
Armata insistă că nu are competențe de cioclu deși a emis Ordinul Nr.6/2010 din care citez problema ce o reclam. Ea doar OFERĂ DE MUNCĂ CIOCLILOR, prin natura misiunii sale.

ORDINUL 6/2010 PENTRU APROBAREA REGULAMENTULUI DE GARNIZOANĂ
Art. 79. În cazul decesului cadrelor militare în activitate/în rezervă/în retragere, comandantul garnizoanei, prin unitatea militară de care a aparținut persoana decedată sau prin unitatea de garnizoană, în celelalte situații, ASIGURĂ următoarele:
a) LOCUL DE VECI, pentru cadrele militare și membrii familiilor acestora; ei nu zău? Nu puteți pentru un ofițer superior cu academie și 30 de ani vechime dar aruncați năvodul și pentru membrii de familie. Poate doar pentru membrii de ... „famiglie” dar termenul nu e acceptat de DEX fiind nuanțat profund mafiot. Doamne cum îi mai suporți pe sperjurii aceștia care și-au trădat țara și neamul?
b) funeralii cu onoruri militare, potrivit gradului avut;
c) confecționarea sicriului și a crucii, cu perceperea costului pentru materialele folosite;
d) mijlocul de transport;
e) oficierea serviciului religios, gratuit, de preoții militari, acolo unde sunt încadrați;
f) deservirea la mormânt;
g) contra cost, masa de pomenire prin popota unității/garnizoanei, acolo unde este posibil, în condițiile prevăzute în reglementările în vigoare.
Art. 80. - CEREMONIILE MILITARE planificate (adică așa cum am cerut eu) în localități sau în unități militare, desfășurate cu aprobarea comandantului garnizoanei, sunt susținute logistic de ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ sau, după caz, de unitatea militară respectivă ori de UNITATEA MILITARĂ DE GARNIZOANĂ.
REȚINEȚI obligațiile ASUMATE și VERIFICAȚI-LE cu răspunsul primit de mine, REAL, de la Comandantul Garnizoanei din Galați răspuns pe care-l susține CULMEA și MApN.
La atac înainteee... Strigați URAAA... și la groapă! 
La groapă cu ce v-ați adus de acasă. MApN vă invită de RUȘINE, cine are obraz NU VINE!
Mori „sănătos” pe plaiul mioritic după ajutorul neprețuit al decidentului politic.
Citiți răspunsul MApN de la finalul articolului și constatați și voi ce m-a îngrozit și pe mine.
Prin Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 520 din 11 iulie 2014, în vigoare de la 09.10.2014 se spune în plus față de ordin că:
Art. 2
(1) Oricine ARE DREPTUL LA O ÎNMORMÂNTARE DECENTĂ ȘI LA ADUCEREA ULTIMULUI OMAGIU la locul de veci al decedatului.
(2) La stabilirea locului de veci și organizarea serviciilor funerare, persoanele în drept (M.Ap.N. în speță) și prestatorii serviciilor funerare SUNT OBLIGAȚI să colaboreze între ei, SĂ ȚINĂ CONT DE VOINȚA EXPRIMATĂ PE TIMPUL VIEȚII DE CĂTRE DEFUNCT (iată că de aceea m-am adresat SCRIS inclusiv la C.S.M.) sau, în lipsa acesteia, vor ține seama de apartenența religioasă a defunctului.
(3) Înmormântarea poate fi religioasă sau laică. Înmormântarea religioasă are loc cu respectarea canoanelor, obiceiurilor locului, tradițiilor și regulamentelor cultului respectiv (ofițer superior al MApN). În cazul înmormântării laice, organizatorii stabilesc modul de desfășurare a procesiunii funebre.
Art. 17
(1) Cu privire la înmormântare sunt obligate să dispună următoarele persoane:
a) persoana care s-a angajat prin contract (M.Ap.N. prin ORDINUL 6/2010) că se va îngriji de înmormântare;
b) persoana stabilită prin testamentul defunctului – eu mă conformez și public dorința mea legitimă aici, pe internet și observați că m-am adresat și în SCRIS către instituțiile cu drept decizional;
c) în lipsa testamentului, soțul/soția persoanei decedate, care a trăit în aceeași locuință cu persoana decedată în ultima parte a vieții;
d) alta rudă apropiată a decedatului, până la gradul al IV-lea inclusiv.
(2) Dacă nu există nici o persoană obligată să dispună în legătură cu înmormântarea sau persoana obligată se găsește într-un loc necunoscut ori nu-și îndeplinește obligația, PRIMARUL UNITĂȚII ADMINISTRATIV-TERITORIALE în raza căreia a avut loc decesul dispune cu privire la înmormântare.
Secțiunea 7 - Servicii funerare
Art. 21
(1) Serviciile funerare constau în: primirea comenzii pentru înmormântare, transportul persoanei decedate, pregătirea pentru înmormântare, așezarea pe catafalc și organizarea ceremoniei de ultim rămas bun, coborârea sicriului în mormânt, deschiderea și închiderea mormântului, exhumarea și reînhumarea, incinerarea, preluarea urnei și așezarea acesteia în nișa specială, predarea urnei.
(2) Exhumările și reînhumările se fac de administrațiile cimitirelor, în prezența familiei persoanei decedate sau a unui reprezentant al acesteia și a administratorului cimitirului, cu respectarea normelor sanitare antiepidemice.
(3) Unele dintre serviciile funerare prevăzute la alin. (1) pot fi realizate și separat.
(4) Serviciul religios oficiat de reprezentanții cultelor (MApN) cu ocazia înmormântării nu se consideră prestare de servicii funerare, potrivit prevederilor alin. (1).
ȘI PENTRU A NU EXISTA DUBII DECLAR PUBLIC CEEA CE DORESC SPRE EXECUTAREA ÎNTOCMAI A DORINȚEI MELE, ULTIME:
Înhumare mea se va executa EXCLUSIV de MApN (cred că merit/ă recompensa asta) prin unitatea de garnizoană din Galați care va putea însă coopera potrivit deciziei MApN, cu ceilalți doritori sau cei obligați de LEGE. Asta înseamnă că dispun/decid ca de AJUTORUL SOCIAL și toate celelalte costuri să beneficieze doar MApN - Ajutorul de deces de la Stat (acordat potrivit prevederilor Legii Pensiilor 263/2010 (art. 125- 130).
Doresc să fiu înhumat în ținută militară, cu onorurile militare pentru locotenent colonel de transmisiuni, cu academie și trei licențe de studii superioare, conform actelor trimise la C.M.J. Galați și MApN cu ocazia solicitării avansării reparatorii la gradul de colonel.
Nu doresc a mi se face autopsia INDIFERENT DE CAUZA DECESULUI și NICI ÎMBĂLSĂMAREA.  
Și nici să fiu avansat post-mortem fiindcă AVANSAREA e pentru cei VII nu pentru morți. Nu ați fost capabili să fiți oameni cu suflet, oportun, de acum efectul devine zero.
Doresc să mă prezint în fața lui Dumnezeu așa cum m-a creat, fără nici o „ciopârțire” fie ea și legală.

Este ULTIMA DORINȚĂ ce o veți pune în acord cu VOINȚA MEA exprimată astăzi, PUBLIC.
Așa să vă ajute Dumnezeu!
Ocrotește-i Doamne pe ROMÂNI oriunde s-ar afla că mare este mila ta și prea multe au îndurat.
Amin!
Pe data de 05 Mai 2015 MApN mi-a trimis următorul răspuns: trebuie să „mai săpăm”, nu-i gata groapa. Oare ce grad oi avea că acum m-au și degradat. La ei sunt CIVIL, fără nici un grad. Cam așa rezultă concluzia. Priviți și vă minunați, este umilitor prin adresarea OFICIALĂ dar ... FĂRĂ GRAD. Ca și pensia tot fără grad. Mai sperați ceva domnii mei?
Ceremonialul DACĂ va fi, va fi pentru CIVIL?
Priviți 05-05-2015 + 15 zile = 20-05-2015. Astăzi suntem în 26-05-2015 și tot nu am primit NICI UN RĂSPUNS. Nu au reușit să-mi facă groapa LEGALĂ? Din anul 2010 și până azi + încă 15 zile solicitate suplimentar? Este fantastic, nu?
LINKURILE CU DOCUMENTELE PROBATORII:
1. Cererea de înhumare pagina 1
2. Cerere de înhumare pagina 2
3. Răspunsul M.Ap.N.
4. Răspunsul UM 02514 B „...suntem de acord cu răspunsul comunicat de comandantul garnizoanei Galați ...” vezi linkul de mai jos
5. Răspunsul Comandantului de Garnizoană CONCLUZIA TUTUROR SFORĂITURILOR ANTERIOARE CEEA CE DENOTĂ CĂ MINCIUNA E ÎN FLOARE. E PRIMĂVARĂ?
6. Răspunsul CSM Și iată și bomboana pe COLIVĂ care închide cercul MINCIUNILOR pasând răspunederea la MApN.
_________________________________________________________
Subsol-1
Racul, broasca și o știucă
Într-o zi s-au apucat
De pe mal în iaz s-aducă
Un sac cu grâu încărcat
Și la el toți se înhăma:
Trag, întind, dar iau de samă
Că sacul stă neclintit,
Căci se trăgea neunit.
Racul înapoi se da,
Broasca tot în sus sălta,
Știuca foarte se izbea
Și nimic nu isprăvea.
Nu știu cine-i vinovat;
Însa, pe cât am aflat,
Sacul în iaz nu s-a tras,
Ci tot pe loc a rămas.
Așa-i și la omenire,
Când în obște nu-i unire:
Nici o treabă nu se face
Cu izbândă și cu pace.

luni, 16 martie 2015

RAPORT SIPRI PRIVIND COMERȚUL CU ARME 2010-2014

Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm - SIPRI
Raportul a fost publicat ieri, luni 15-martie-2015, ca un raport periodic privind evoluția comerțului mondial cu arme. Sursa: http://www.sipri.org/yearbook/2014
Clik pe poză sau tabel pentru a fi mărite
În baza acestui document vă prezint o sinteză cu accent pe poziția Rusiei în domeniul comerțului mondial cu arme și câteva date despre ROMÂNIA.
Principalii exportatori mondiali:
Principalii importatori
TOP 10 producători în 2013 de armament exclusiv China
Sursele de import ale principalilor importatori
Clienții principalilor exportatori
Statele Unite conduc în tendință ascendentă în exporturile de arme, din Asia și din Golf. SUA au luat un avans ferm ca exportator major de arme la nivel global, în conformitate cu noile date privind transferurile internaționale de arme lansate astăzi de SIPRI. Atenție însă la tendințele de import din alte surse deoarece SUA a implementat sistemul lor de control al întreruperii funcționării armelor.
STOCKHOLM, 16 martie. / Corespondent. Irina Dergacheva TASS /. EXPERȚI: RUSIA S-A CLASAT PE LOCUL AL DOILEA ÎN LUME ÎN ULTIMII CINCI ANI, LA EXPORTUL DE ARME
Эксперты: Россия последние пять лет занимает второе место в мире по экспорту вооружений
În ultimii cinci ani, Rusia s-a clasat pe locul al doilea în lume la exportul de arme. Ponderea Rusiei în rândul exportatorilor (cota de piață) în această perioadă s-a ridicat la 27%, iar creșterea exporturilor la principalele sale arme la 37%.
Potrivit raportului, volumul total al tranzacțiilor în 2010-2014 a crescut cu 16% comparativ cu perioada precedentă 2005-2009. 
Ponderea acestora în comerțul cu arme din lume a fost de ??? 74%, cota Statele Unite și ??? 58% Rusia. (132% ???)
Federația Rusă a furnizat arme către 56 de țări din care 60% din totalul vânzărilor in India, China și Algeria. 66% din tranzacțiile Rusiei au fost către țările din Asia și Oceania, 12% - în Africa, 10% - în Orientul Mijlociu. Pentru mărire clik pe poză (tabel)
China, care a fost în 2005-2009 în lista pe locul nouă (3% din comerțul mondial cu arme), acum a ajuns pe locul al treilea, fiind în creștere în volumul exporturilor 2010-2014 cu 143%. În ultimii cinci ani, cota sa în exporturile mondiale ale acestor produse a depășit 5%.
Cota Indiei în importurile din Asia a fost de 34%, ceea ce este de 3 ori mai mult decât în China. Comparativ cu 2005-2009, în 2010-2014 s-a redus volumul achizițiilor.
Центральное конструкторское бюро морской техники (ЦКБ МТ) "Рубин" din Rusia apreciază că șansele lor de a câștiga licitația pentru furnizarea deja a șase submarine pentru India este aproape certă.
În plus, Baranov a atras atenția asupra dimensiunilor mici, compacte ale proiectului "Amur-Lada" (габариты "Амура-Лады") care îi permit "o manevră cu încredere în apele înguste, apele de adâncime mică și, bineînțeles, cu o foarte mult redusă „vizibilitatea", precum și zgomot aproape de zero. "Amur-1650" are o rată ridicată de „stealth”, chiar mai bună decât generația anterioară.
Numărul membrilor de echipaj (НАПЛ) a continuat Baranov, este substanțial mai mic decât la clasa "Kilo" din cauza automatizării mare a proceselor de management ca și a mijloacelor tehnice ale navei, dar și de rachete și armament Torpedo, care reduce costurile de funcționare.
Printre avantajele navei rusești, el a identificat prezența rachetelor Torpedo, în deplină conformitate cu termenii ofertei făcute. "Sistemul de rachete Club-S, poate fi aplicat la tragerile Single dar și Salvă asupra obiectivelor de coastă marină și, folosit deja în submarine indiene livrate în proiectul 877 EKM care s-a comportat bine.
Câteva date sunt și despre ROMÂNIA cu variația cheltuielilor militare în milioane dolari
 Ponderea în PIB a cheltuielilor militare ale României
 Și procentul de cheltuieli militare din cheltuielile guvernamentale
Unde exportă România?
Iată licențele și zonele de export ale României în USD
O atenție majoră trebuie acordată MONITORIZĂRII armamentului nuclear și controlului acestor arme care deja au scăpat de sub control
 Comentariile sunt de prisos când tabelele arată clar situația deținătorilor de ogive
 Tendința este acută deoarece sunt state care fac orice pentru a avea arma nucleară. Exemplu Corea de Nord până în 2020 va avea 100 de focoase nucleare iar Iranul este susceptibil de a realiza arma nucleară.
Lt.col.retragere
Ioan CEPALIGA

miercuri, 4 martie 2015

TEHNOLOGIA MOBILĂ PRODUCE UN BIG BANG PRIN VÂRFURILE OFERITE DE 5G

Cei mai mulți experți din industrie se așteaptă ca primul produs de tehnologie 5G să fie lansat în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice - Tokyo 2020.
În scurt timp vor apărea noile modele de telefoane, lideri din lumea industriei wireless 5G. Specialiștii sunt de acord deja cu scurtare timpului de lansare a celei de a cincea generație de rețele care se așteaptă să intre fezabil în funcțiune până în 2020.
Mai întâi însă specialiștii vor trebui să decidă ce trebuie să facă sistemul 5G pentru ca și actualul sistem 4G să nu fie oprit.
"Nu este clar ce oportunități ar trebui inițial dezvoltate în 5G și ce ar trebui să abordeze rețeaua" spun cercetătorii de la GSMA - grupul comercial mondial al Operatorilor de Rețele de Telefonie Mobilă, care a declarat asta într-un raport emis încă din decembrie 2014.
Se dorește ca rețeaua să fie extrem de performantă spun marii vizionari pentru 5G.
Nu este nevoie de a marja pe noi consumatori de mari viteze de rețea sau de un marketing de forță pentru a face upgrade la telefoanele fiindcă 5G nu va fi altceva dar, va produce un BIG BANG în piață.
Sunt încă discuții cu privire la stabilirea de standarde tehnice de 5G pentru a putea să înceapă efectiv operarea. De aceea un standard final, acceptat, este așteptat să fie finalizat în 2019, spun experții.
Această negociere însă nu va putea opri producătorii de echipamente de rețea, cum ar fi Huawei din China sau Alcatel-Lucent din Franța dar și alți zeci de jucători noi ce vor să-și înceapă proiectele de afacere până va fi gata standardul pentru 5G.
Cei mai mulți experți din industrie se așteaptă ca primele implementări comerciale ale 5G să se facă chiar în perioada premergătoare de la Jocurile Olimpice - Tokyo 2020.
"Ce se întâmplă până atunci, care este opțiunea de marketing, care este riscul producătorilor?" se întreabă Lauri Oksanen, vicepreședintele de cercetare și tehnologie în rețelele de afaceri Nokia.
În acest sens, Ericsson Suedia și Nokia Finlanda, se vor alătura campaniilor producătorilor de prezentare a echipamentelor și se așteptă să existe o dezvăluire a ofertelor și modelelor lor vizavi de cele mai recente proiecte 5G, demonstrativ, cu toți operatorii de telecomunicații la summitul Mobile World Congress - cel mai mare târg anual pentru industria wireless de la nivel mondial.
Marea idee de la 5G este de a asigura conexiunea echipamentelor MICI
Desigur, 5G promite să facă mult mai mult decât se așteaptă utilizatorii ce provin de la sistemul 4G și asta se va vedea demonstrativ, în spoturile video de prezentare, care pe lângă un sistem mai rapid de download va permite și acoperirea unei rețele mult mai dense de utilizatori. Vizionarii și specialiștii prezic o creștere de la 100 la 1.000 de ori capacitatea de acces a utilizatorilor rețelei.
Tehnologia va trebui, de asemenea, să se confrunte și cu o nouă provocare: faptul că o mare parte a spectrului de frecvențe la nivel mondial în benzile de frecvențe mai mici s-a epuizat și se utilizează spectrul în zona înaltă. Ceea ce rămâne din spectrul de frecvență mai mare, poate permite doar traficul pe distanțe scurte din nevoia de evitare a interferențelor dar și din necesitatea de utilizare de putere redusă a emițătoarelor nefiind admise puteri de bruiere deranjante sau interferențe.
Cel mai mare avantaj pe care-l aduce lucrul în acest spectru este conexiunea echipamentelor casnice și a altor gadgeturi permițând lucrul fără interferențe la o mulțime de echipamente într-o legătură optimă a echipamentele aflate în imediata apropiere. Acest spectru va conecta așa-numitul "internet al obiectelor/gadgeturilor", fiind ideea cea mai mare care să justifice upgrade-ul de la 4G la 5G.
Atenție așadar la GENIALITATEA idei, existența doar a unei reglementări juridice simple privind interferența radio pentru funcționare, fiindcă tehnic devine posibilă orice formă de interceptare de la o simplă ambientală la o complexitate de noi combinații operative inimaginabile (în prezent SF), fără alte nevoi și costuri de instalare. Ceea ce este colosal ca și inginerie de operare, sistemul realizându-se cu costurile utilizatorului de gadgeturi. GENIAL, nu? Eu unul sunt impresionat de ingeniozitatea de monitorizare globală și obținerea de acces „liber” la intimitatea casnică sau a afacerilor oricând și oriunde. De aceea discuțiile sunt „parazite” în media și se fac doar de formă, pentru necunoscători.
Oricare ar fi opoziția publică, accidentală, nimeni nu mai pot opri aceste tehnologii ce ne fac viața mai ușoară dar pentru care și noi vom da tribut utilizării acestor facilități tehnologice, prin accesul la intimitatea noastră.
Gândiți-vă de exemplu că autoturismele în trafic permit detectarea și prevenirea coliziunilor,  rețeaua va permite o navigare în timp real dar și intervenția sistemelor automate de întrerupere în caz de necesitate (șofer beat sau drogat, detecție aer toxic, sau cu un risc de explozie, suprapresiune, temperatură sau umiditate).
Gândiți-vă la o Fabrica de Mașini care poate fi monitorizată de la distanta pentru a afla când apar scăderile de ritm pe livrările cruciale sau nu funcționează optim. Gândiți-vă la proliferarea tot mai mare de obiecte/gadgeturi legate în interiorul multor case specific ecologice sau economice.
Gândiți-vă la zonele de interzis, la centralele nucleare sau accesul în zone de risc deconspirare cu diferiți „roboți” sau drone, la supravegherea unor spații greu accesibile (zonă de coastă maritimă, mine sau conducte subterane, conducte speciale din rafinării de exemplu sau alte unități de producție), ferme agricole sau zoo-ferme, executarea unor lucrări agricole sau speciale gen cele de decontaminare sau tratamente cu substanțe de risc și de aici o infinitate de utilizări cu apariția unor Centre de Monitorizare și Telecomandă Proprii de genul PSAD-urilor militare (Panou Special de Acționare de la Distanță) dar de data asta de genul tabletelor.
Și exemplele sunt infinite.
"În viitor, vom vedea o lume în care tot ceea ce poate fi conectat, va fi conectat. Și aceasta este practic … totul", spune Sara Mazur, șeful Ericsson din departamentul de cercetare.
Ericsson, cel mai mare producător mondial de echipamente de rețea de telefonie mobilă, a prognozat că vor fi cel puțin 50 de miliarde de obiecte/gadgeturi cu nevoi de conectate doar până în 2020.
ȘI NU DOAR ÎN JOCURILE DE TOWN/GADGET
Asta e viziunea 5G, dar apoi avem și industria de telefonie mobilă care are deja o istorie promițătoare de dezvoltare și conexiuni de aplicații și gadgeturi mobile ceea ce de fapt se oferă cu fiecare G, de la muzică, jocuri, la conexiuni video și emisiuni de televiziune. Și nu se vor opri aici având în vedere nevoile de conexiune și comandă a gadgeturilor casnice, mobile (auto, drone, elemente de robotică tratamente, servocomenzi pe alte tipuri de transporturi inclusiv transferuri modale) dar și utilaje, centrale termice, ferme etc. etc. permițând o deschidere inimaginabilă spre un sistem generalizat de conexiune informatizat. Ce ziceți de dronele militare cu echipamente de cercetare și armament.
Într-un cuvânt:
 1G a dat posibilitatea de apelare telefonică pentru o lume în mișcare.
 2G a adăugat mesajele text și voce digitală, dar și primii pași în conexiunile de e-mail și web.
 3G a permis un Internet mobil de imagini și video care nu sa materializat însă optim până la apariția sistemelor 4G.
GSMA estimează că Operatorii vor cheltui 1700 miliarde dolari doar pe upgrade-uri de echipamente de acum și până în 2020 la finalizarea G5.
Cea mai mare parte a veniturilor vin de la cei care pur și simplu adaugă o încărcare nouă de capacitate la rețeaua 4G și apoi acționează pe îmbunătățirea acoperirii în zonele dense de trafic.
"Vânzătorii afirmă ce este destul ce aduce 5G pentru ca să aibă loc o explozie Big Bang pentru că ei cu siguranță vor vinde mai mult echipament", a declarat Ian Miller, un executiv la operatorul spaniol Telefonica.
"Cu 5G, vom vedea mai mult decât o evoluție treptată fiindcă locațiile 4G au o mulțime de segmente/locuri încă neutilizate și vor permite să existe încă o lungă perioadă de timp până la epuizare."
Este corect să spunem că 5G promite caracteristici care permit dezvoltarea în direcții aparent opuse de 4G - ambele însă cu viteze ultrarapide, cu capacitate mai mare de date, mai puține întârzieri, și o acoperire geografică cât mai largă în rețele mult mai dense. De aceea este comparată apariția 5G cu un BIG BANG în aplicațiile de informatizare/digitizare a întregii noastre vieți și activități.
Complicând si mai mult efectele introduse de acest Gig Bang, 5G este varietatea explozivă de tehnologi de comunicare dovedită deja de 4G, dar care se va ocupa de distantele scurte, pe care industria de telefonie mobilă nu poate exercita un control fezabil: Wi-Fi, Bluetooth, NFC și, sau, Near-Field Communication și toate acestea au deja suport tehnic de la factorii de decizie care trebuie să asigure o explozie majoră de producție pentru semiconductoare/microcipuri și gadgeturi pentru locuințe și mijloacele personale.
Cele mai recente iPhone Apple oferă built-in de așteptare Wi-Fi, care schimbă traficul de pe rețelele celulare, ori de câte ori sunt căi secundare disponibile, de exemplu.
"Vânzătorii și operatorii actuali care vorbesc de 5G cred că „ceva fără fir” va trebui să fie conectat prin intermediul rețelelor lor 4G", a declarat Bengt Nordstrom, un veteran director al industriei în Europa și Asia, care conduce acum Northstream, o firma de consultanță de strategii.
"Există aparent doar o ambiție acolo pentru 5G, dar totul nu este decît ceva foarte simplu fiindcă este vorba despre o afacere în sensul clasic al operatorului celular și nici mai mult."
În concluzie este GENIAL faptul că „satul global” descris de futurologi, iată că, foarte curând devine REALITATE.
Traducere adaptată după SURSA: http://www.worldbulletin.net

duminică, 1 martie 2015

FERICIREA CE O TRANSMITE PRIMĂVARA PRIN RUGĂCIUNE

Dragii mei, încă de pe 28-februarie-2015 am intrat REAL într-un flux energetic excepțional. În mod ne mai întâlnit pentru mine am simțit acel ceva DIVIN, de infinitate de BINE, SUPERIOR, SPIRITUAL ce ți-l dă dragostea de viață, de natură, de oameni, de aproapele meu, a celui ce simte și gândește POZITIV.
La Evanghelia lui Matei, înainte de a-i învăța pe ucenici Tatăl nostru, Iisus îi sfătuiește să evite rugăciunile lungi, prolixe, proprii păgânilor, și să se limiteze la esențial, "că știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El" (Matei 6, 8). 
M-am rugat atunci, cu o intensitate și o profunzime sufletească pe care nu am avut-o niciodată, m-am rugat lui Dumnezeu să ne redea românilor și tuturor celor ce suferă, SPERANȚA de mai bine odată cu venirea primăverii pentru a ne PURIFICA.
Mi-a venit în minte involuntar și sintagma filozofică a definiției fericirii: Fericirea – acea stare de bine – are cinci componente definitorii:
a)               emoții pozitivele aveam
b)              implicare (sau stare de flux), – exact fluxul simțit atât de intens de mine?
c)               relații (cea mai importantă trăsătură), – eram aproape de Dumnezeu?
d)               sens, scop (meaning)mă rugam pentru semenii mei
e)               și reușităam simțit acea stare supremă de bine.
Am revenit extrem de curios la cele scrise recent de mine în articolul „CUM SĂ FIM ȘI NOI FERICIȚI?” http://icepaliga.blogspot.ro/2015/01/cum-sa-fim-si-noi-fericiti.html ca să le compar cu cele simțite și mi-am dat seama că deși Organizația Națiunilor Unite prin statistica ei ne „aruncăîn topul celor mai NEFERICIȚI europeni, dragii mei, pe acest pământ EXISTĂ CEVA, o acumulare energetică excepțională dată cred de PUTEREA PURIFICATOARE A ORTODOXIEI, A RUGĂCIUNII în care, cunoscătorii, asimilează și unele din tradițiile ancestrale ale dacilor și, poate, elemente și mai vechi, ale Credinței Universale recent confirmate că, prin dragostea lui Iisus … SUNTEM LUMINĂ DIN LUMINĂ și ne HRĂNIM din LUMINĂ.
Cum este posibil Doamne ca de la tristețea copleșitoare pe care mi-o inocula gândul la suferința semenilor mei, când simțeam că mă scufund în incapacitatea mea de a face ceva să schimb această viață încărcată de durere, de foametea copiilor, de războaie și crime cu o cruzime demențială să încep să vibrez într-un spectru colosal de diferit? Mă rugam pentru semenii mei și simțeam cum Dumnezeu îmi transmite BUCURIE. 
Mă simțeam contrariat ca eu să mă simt tot mai bine când există atâta suferință. Ce se întâmpla cu mine? Eram oare atât de labil psihic încât să sar de la tristețea copleșitoare la o asemenea bucurie cu o fericire de nedescris? Simțeam că Dumnezeu mă iubește fiindcă deși sunt atât de vitregit de sănătate el mă mângâie și mă încarcă cu o asemenea stare euforică. Ce paradoxuri de simțăminte poate fi starea asta de simțire de la o tristețe deznădăjduită la o stare euforică nemeritată? Meritam eu acea stare Dumnezeiască de fericire sublimă când eu nu am reușit să fiu nici a mia parte din smerenia și credința unui evlavios?
Iată cum Dumnezeu îmi schimba totuși starea de suferință într-o stare de bine, de liniște supremă.
E copleșitor să realizezi acest sentiment cu o asemenea paletă complexă, a întregului spectru de LUMINĂ și IUBIRE DIVINĂ intrat iată în rezonanță cu ruga mea, rugă pornită dintr-o tristețe imensă privind neputința noastră de a face bine. Doream însă cu toată ființa mea SPERANȚA pentru semenii mei iar răspunsul Dumnezeiesc a fost de mângâiere și încărcare a sufletului meu într-un flux de fericire și liniște ce nu l-am mai simțit niciodată. 
FERICIREA EXISTĂ oameni buni, în forme nebănuit de diverse. 
Iisus este însăși IUBIREA supremă.
Immanuel Kant susținea în Critica raţiunii pure (Kantinomus) Fericirea e un ideal al imaginației și nu al rațiunii.”
Atunci eu înseamnă că deliram? Eram transpus într-o stare chimică, biologică specială după Kant?
Diferite școli au fie abordări matematice, fie biologice, fie psihologice, religioase, fizico-chimice și filozofice încercând și străduindu-se să definească FERICIREA și să identifice sursele sale în moduri total neașteptate. Nimeni însă nu a stabilit acei parametri standard de definire și măsurare a FERICIRII. Sau nu s-a dorit niciodată?
Oxitocina este un hormon ce se secretă doar în timpul travaliului și al actului sexual și care induce acea „stare de furnicături excitante ale orgasmului asociate cu starea de bine suprem”.
Oare organismul meu a secretat oxitocină din cauze spirituale sau era acea ENERGIE pozitivă ce se concentra pe ființa mea prin rugăciune?
M-am simțit atât de aproape de Dumnezeu încât credeam că mi-a sosit sfârșitul. 
Fericirea ce mă cuprindea, fiindcă Dumnezeu îmi asculta ruga, era de o intensitate excepțională, delirantă sub o analiză psihologică lipsită de Dumnezeu. Eram contrariat fiind asaltat de o euforie fără sfârșit.
Și asta cu siguranță fiindcă reușisem să mă rog atât de intens și profund pentru poporul meu, pentru românii de pretutindeni încât eram gata să-mi fie luată și viața. O fi fost atins un punct nodal al conștiinței mele raportată la Jurământul militar? Poate.
Culmea, eu nu ceream NIMIC însă pentru mine. Eu nu existam în ruga mea, eram doar o „voce spirituală” ce venea din străfundurile sufletului meu și care mă acapara fizic cu o „fericire” copleșitoare, încercând să o definesc ca fiind fericirea, dar care era totuși ALTCEVA, net superior chiar orgasmului sau fericirii cunoscute de până acum, filozofic, fizic, biologic, sau psihologic.
Eram ... LUMINĂ DIN LUMINĂ, un halou spectral perfect, cuprinzător, un spectru nemaivăzut nici când pictam și nici la curcubeul dublu sau spectrul vizibil prin descompunerea luminii într-o rețea de difracție, rezultatul acestei descompuneri fiind o paletă coloristică fantastică, ce conține acele culori PURE, reduse la monocromie, vizibilă, dar și extrem de multe nuanțe noi și multe invizibile. Un spectru ce te încântă și-ți transmite o stare excepțională de bine, de încântare. Când pictam mă asaltau mirosul de in, de sicativ, de terebentină și-mi stimulau atât de mult simțurile încât fremătam pentru a reda o stare coloristică unică a subiectului ales. Simțeam REAL o multitudine de nuanțe ce vibrau în sufletul meu.
Cu siguranță artiștii „dau pe afară” fiind copleșiți de avalanșa vibrațională ce o percep și o transmit. Ei sunt cel mai puternic conectați cu DIVINITATEA și de aceea apar întotdeauna OPERE care rămân pentru eternitate.
După cum observați fiecărei culori îi este asociată o frecvență de la 405 la 790 de Tera Hertzi, practic din afara frecvenței spectrului vocal sau instrumental auditiv. Un spectru material și energetic simultan pe care simțurile noastre iată că-l percepe Dumnezeiește de plăcut, fiindcă și noi suntem LUMINĂ DIN LUMINĂ!
Cum LUMINA este simultan corpuscul și undă, concept central al mecanicii cuantice, lumina nu este considerată nici undă, nici corpuscul în sensul clasic, uman, ci este unitatea celor două, fără o delimitare precisă. Caracterul ondulatoriu (interferența, difracția, polarizarea), și simultan caracterul corpuscular (emisia și absorbția luminii, efectul fotoelectric, efectul Compton) definesc această dualitate extrem de unitară.
Lumina era inițial considerată drept undă electromagnetică, glasul lui Dumnezeu, prezentând fenomene ondulatorii cum ar fi interferența, difracția, polarizarea. Efectul fotoelectric al luminii (vezi și celulele fotovoltaice) a făcut însă ca Einstein să explice legile acestui efect spunând că lumina este alcătuită  atât din particule (numite fotoni) dar aplicând ipoteza lui Planck, conform căreia energia este cuantificată, orice particulă în mișcare are asociată și o undă (o frecvență).
Cunoscând aceste adevăruri științifice am constatat că mintea (gândul ca și câmp de torsiune) dar și organismul meu, fizic, percepea dualismul luminii nu doar din zona luminii monocrome, pure, vizibile, ci VIBRAM FERICIT din toate celulele organismului ca într-o simfonie de sunet și lumină a unui spectru extrem de larg de sentimente, cu o plăcere și o intensitate de bine cum nu am avut și simțit niciodată.
Ce a declanșat această stare extraordinară, UNICĂ în viața mea?
Cu siguranță RUGA mea către Dumnezeu, rugă din care nu eu eram subiectul central ci toți cei aflați în suferință. Dumnezeu ERA prezent în ruga mea.
Îmi explic, acum când scriu, și misterul AGHIAZMEI. Când asupra APEI acționează rugăciunile preoților, plus ionii de argint ai crucii, dar cum astăzi se utilizează doar crucea de lemn, rolul principal este al RUGĂCIUNILOR, vibrația corpuscul și undă, a LUMINII DIVINE, rugăciune spusă însă cu acel HAR DIVIN din glas de către acei preoți cu adevărat aflați în slujba lui Dumnezeu și care produce ... SFINȚIREA. Această LUMINĂ din ritualul slujbei, prin spectrul dual foton-frecvență purifică și reașează moleculele de apă, Dumnezeind-O
O analiză spectrală, moleculară și nucleară confirmă adevărul influenței rugăciunii (gândului Dumnezeiesc și vorbei cu har a preoților ca și câmpuri de torsiune, pozitive) iar semnul crucii în apă la momentul SFINȚIRII reașează spectral materia.
Menționez că nu sunt un credincios fanatic, ci doar un ÎNCEPĂTOR și NEȘTIUTOR în  ritualurile tainice ale credinței ortodoxe.
Ce am simțit însă acum, de ieri dimineață (28 februarie orele 02:30 AM) și mai intens azi dimineață 01 martie între orele 03:00-03:30 AM și chiar acum când vă scriu mă face să privesc cu și mai intensă credință TOT ce am simțit și trăit de-a lungul vieții mele.
Am mai scris și vă scriu și acum că eu NU AM RESENTIMENTE FAȚĂ DE NICI O CREDINȚĂ NONVIOLENTĂ A LUMII, deoarece fiecare are o anume ARMONIE divină, corpuscul-undă iar cântecele ritualice au semnificația și CANALUL lor specific de comunicare divină.
De aceea scriam că este necesar să fim astăzi UNITARI prin cunoașterea fiecărei experiențe spirituale a umanității și să înțelegem, mai ales noi, ortodocșii, identificarea ASEMĂNĂRILOR spirituale care cu siguranță țin de DUMNEZEUL UNIC.
Am definit acțiunea UNIFICAREA spirituală prin CUNOAȘTEREA MATRICIALĂ http://icepaliga.blogspot.ro/2014/04/unificare-prin-cunoasterea-matriciala.html.
Pe blog veți mai găsi și alte experiențe și concluzii personale.
Dumneavoastră decideți ce vă este cunoscut sau mister.
Ce este însă de reținut e poate doar faptul că pentru mine nu am cerut decât extrem de rar clemența divină.
Am utilizat frecvent rugăciunea Tatăl nostru, cunoscută și sub numele de "rugăciune domnească", pentru mine ea fiind și unică rugăciune în care există și persoana mea inclusă.
… pâinea NOASTRĂ cea de toate zilele dă-ne-o NOUĂ astăzi … și ne iartă NOUĂ greșelile NOASTRE, precum și NOI iertăm greșiților noștri …”. 
În rest m-am rugat numai pentru alte ființe apropiate dar și globale, indiferent de rasă și religie.
Lumea este SATURATĂ de destrăbălare, de egoism, de urâciune, de invidie, de răutate încât întunecă mintea copiilor, a tinerilor iar mediul social neprietenos cu copii și tineretul îi determină să caute excesele de personalitate egoistă ca și orgasm fizic și spiritul uitând ce înseamnă FERICIREA. Ea însă nu este definită încă în România. Nu are INDICATORI MĂSURABILI.

Societatea noastră îi împinge pe oameni către DISTRUGERE. 
Să mă explic DOAR prin trei elemente pentru a ne schimba și noi existența aducându-ne prin forța noastră pozitivul și favorizând FERICIREA.

1. Ca să fim fericiți este absolut NECESAR SĂ VREM NECONDIȚIONAT ȘI INTENS să fim fericiți, ÎMPREUNĂ.
2. Asta presupune să sesizăm și SĂ STOPĂM PARANOIA MEDIA și SĂ SILIM CNA-ul și așa zisul GRUP de rugăciune din Parlament să acționeze POZITIV, interzicând elementele VIOLENTE și de PARANOIA din canalele media.
Folosesc culorile tocmai pentru a atinge spectral TOATE nodurile, plexurile, centrii pozitivi umani și pentru a respinge negativul violent din lume.
Oameni buni suntem cei mai nefericiți europeni și DE NOI DEPINDE SĂ VREM să fim fericiți
Să dispară „paranoia mediatică Udrea”, „paranoia violențelor”, „paranoia ratingului de audiență cu orice preț, cu prețul distrugerii fericirii noastre”.
3. Dragii mei concetățeni și români de pretutindeni haideți SĂ NE ÎMPĂRTĂȘIM FERICIREA și nu paranoia. O fericire ÎMPĂRTĂȘITĂ și înconjurată cu alte BUCURII ale semenilor ne poate amplifica FLUXUL FERICIRII

Popularizați faptele POZITIVE și imensitatea savantă, dovedită a competențelor excepționale ale copiilor noștri, a cercetătorilor și savanților români, a artiștilor, a omului simplu ce „scormone” pământul cu dragostea lui nețărmurită de natură. Creșteți contribuția ACADEMIEI ROMÂNE la împărtășirea acestor VALORI.
Așa cum am simțit eu acest flux rugându-mă pentru fericirea voastră, a tuturor, puteți și voi să fiți extrem de VOCALI și să faceți să VIBREZE prin vocea și GÂNDURILE voastre întregul spațiu românesc și apoi planeta PĂMÂNT.
Nu lăsați ca paranoia sau statistica mincinoasă media să vă cuprindă și să vă manipuleze intimitatea, să vă atace SPIRITUALITATEA noastră ortodoxă din comunitatea creștină.
Fiți demni de dragostea lui Dumnezeu!
Luptați să fiți fericiți, AICI, pe pământ românesc și feriți-vă CASA asta strămoșească, Grădină a Maicii Domnului, de toate relele clamate și subtil distribuite de media și de cei desfrânați.
Apărați-vă copii de aceste fluxuri ale câmpurilor de torsiune negative. 
Așa să vă ajute Dumnezeu dar trebuie ca și VOI să-l ajutați să adunați FERICIREA și POZITIVISMUL în traista ROMÂNIEI noastre strămoșești.
Citiți vă rog aceste subiecte multiple abordate și aici pe blog.
Dumnezeu să vă îndrume pașii și gândul.

Ocrotește-i Doamne pe români oriunde s-ar afla!