duminică, 29 ianuarie 2017

PREDICȚII PENTRU VIITORUL UE

Numeroși analiști sunt tot mai convinși, mai ales după anunțul BREXIT-ului, că numărul „ZILELOR” UE sunt numărate.
Și totuși proiectul UE se derulează de zeci de ani buni cu toate predicțiile catastrofice.
Motivația catastrofică ține de ABUZURILE DICTATORIALE ale structurilor UE de IMPUNERE a unor obligații care nu au fost corect negociate sau validate de țările membre și mai ales de EȘECUL negocierilor cu țările de la Visegrad privind ACTIVAREA Tratatului de la Lisabona ce dă fiori dictatoriale fiindcă dă Consiliului Europei puteri DISCREȚIONARE, potrivit unei jurisdicții neconforme cu idealurile membrilor UE. De aceia TRATATUL nu a fost ratificat de unele state membre, predominante sunt statele de la Visegrad, și nu numai, care denunță capitole mari din TRATAT.
Un exemplu edificator este VALIDAREA „Transatlantic Trade and Investment Partnership” - TTIP, abuziv, deși opoziția Valoniei (Olanda) a fost ferm exprimată. Proteste conta TTIP au avut loc în TOATĂ Europa, mai puțin la români unde INFORMAREA și obediența europarlamentarilor și a liderilor este deja cunoscută.
Iată că minți mai luminate ale lumii noastre au semnalat PERICOLUL GLOBALIZĂRII CORPORATISTE și încălcarea flagrantă atât a concurenței cât și a drepturilor omului, cu predilecție a drepturilor de muncă.
Chiar în Canada s-a făcut un raport privind FALIMENTELE a numeroase supermarketuri care au acumulat prea multă putere comparativ cu firmele locale mici și mijlocii și fac presiuni de impunere a unor salarii și condiții de muncă inumane. Și, ATENȚIE, asta în CANADA!!!
La fel și Trump a criticat politicile de dictat ale SUA, Canadei și UE (TTIP dar și TTP) de FAVORIZARE a acestor CORPORAȚII în detrimentul firmelor autohtone (vezi și obediența de la cel mai înalt nivel și în România unde cozile de topor, LIDERI, primesc premieri (vezi Cioloș și Iohannis) și decorații pentru sprijinul ACORDAT CORPORAȚIILOR).
Deși Obama și Merkel s-au GRĂBIT să instaureze JURIDIC clauzele contractuale ale TTIP și chiar și România, obedientă ca singura țară semnatară FĂRĂ NICI O NEGOCIERE, tratatul a fost DENUNȚAT la întâlnirea statelor la sesiunea APEC de la Lima din Peru, unde președintele chinez Xi Jinping a promis să deschidă economia în continuare și caută noi opțiuni de liber schimb ECHITABILE în urma alegerii lui Donald Trump președintelui SUA deși s-a încercat BLOCAREA ascensiunii Chinei și prin TTP (Parteneriatul Trans-Pacific) similar TTIP pentru Europa și firmele naționale.
Situația nu-i DELOC de neglijat fiindcă cele 21 de națiuni membre APEC dețin 57% din PIB-ul global, 48% din comerțul mondial și 40% din populația globului. IMPACTUL este vizibil GLOBAL.
Protestele europenilor, firmelor și statelor SUNT RESPINSE de UE în mod ABUZIV, DICTATORIAL și se ratifică tratatele DOAR în interesul CORPORAȚIILOR care le-au oferit FACILITĂȚI personale LIDERILOR.
EX-Președintele american Barack Obama a promovat ABUZIV și acest TPP (Parteneriatul Trans-Pacific) motivându-l ca o modalitate de a contracara ascensiunea ECONOMICĂ a Chinei, dar el a fost obligat la final de mandat să oprească sancțiunile și să încerce să câștige aprobarea Congresului pentru acest acord semnat de 12 CORPORAȚII din cele două Americi și Asia-Pacific, cu excepția ... culmea, a CHINEI.
FĂRĂ APROBAREA CONGRESULUI SUA acordul nu poate fi pus în aplicare și de aceia China era curtată să accepte condițiile prin sesiunea APEC care, altfel, pune în pericol și alte acorduri ce sunt în favoarea CORPORAȚIILOR americane.
Trump încă din campania electorală a anunțat că le va denunța.
Replica venită din Asia pentru graba lui Obama a fost INIȚIEREA acordului CRPE - „Center for Research of Private Economy” (China) sau, literal, „Parteneriatul Regional de Dezvoltare Economică”.
Xi a fost de acord cu o viziune alternativă pentru comerțul REGIONAL, prin promovarea parteneriatului Beijing cu un pachet economic complet (CRPE) și care, atenție!!!, ar EXCLUDE cele două AMERICI și mai ales CORPORAȚIILE AMERICANE în speță deși UE continuă să jongleze cu acordurile pentru CORPORAȚII de parcă a fi autistă.
Aceste jonglerii ale UE în interesul liderilor care au obținut FACILITĂȚI de la CORPORAȚII și sunt parteneri ai afacerilor oneroase au DISTRUS unitatea UE și a viitorului statelor asociate.
Germania a negociat UNILATERAL clauzele cu Rusia pentru conductele de gaze naturale și face lobby pentru ea în zona Asiei ca și când nu ar exista UE, înșelând încrederea chiar a Franței și Angliei motiv cumulat pentru care Anglia a spus BREXIT din UE, acuzând CE că nu este loială partenerilor.
Deși liderii participanți au declarat că membrii APEC s-au angajate în lupta împotriva "TUTUROR FORMELOR DE PROTECȚIONISM" și au încurajat și semnatarii pactului comercial CRPE să sprijine în continuare această acțiune în ciuda temerilor că nu poate avea un viitor în forma sa actuală după speculațiile critice ale lui Obama, UE tot își menține politica sa CORPORATISTĂ fapt ce duce la o divizare VIZIBILĂ a țărilor UE.
Recent UE, FORȚATĂ de trendurile globale, a trecut la o standardizare a muncii (vezi salariul minim garantat) și la o politizare a muncii ca și drepturi garantate în mișcarea forței de muncă.
Administrația Obama a avertizat însă că TENDINȚELE gen CRPE nu ar putea impune protecții puternice pentru muncitori, mediu sau proprietățile intelectuale potrivit unor STANDARDE de muncă și încadrare, fapte dovedite și în UE unde se PROFITĂ de putere și procedează la acapararea unei forțe de muncă ieftine și înalt calificate (vezi selecțiile refugiaților și OBLIGAREA primirii ciurucurilor refugiaților după selecția de Germania și Franța).
Trump a militat însă împotriva și a Acordului Nord-American de Liber Schimb (NAFTA), acordul fiind la fel de rău privit vizavi de locurile de muncă piratate din SUA și CTE (cu China).
Trump a spus că va renunța la CTE și că va impune tarife la importurile din China și Mexic COMUNE TUTUROR companiilor și nu preferențial acordate CORPORAȚIILOR și iată că a făcut-o, motivând că forța de muncă TREBUIE reglementată, fără a perturba securitatea dar, să ridice standardele SALARIALE și de muncă combătând munca la negru.
BĂTĂLIA ECONOMICĂ, CU NOI REGULI, E ÎN DERULARE EXPLOZIVĂ. ACUM SE JOACĂ INTENS PE CĂRȚILE VIITORULUI GLOBAL ECONOMIC, FINANCIAR DAR ȘI ... MILITAR. UE continuă să fie de nemișcat la TOATE aceste tendințe, Merkel fiind hipnotizată de noul mandat spre care se îndreaptă.
Eu am mai scris despre FALIMENTUL CORPORATIST AL MALL-urilor din UE, SUA și Canada și pericolul IMPACTULUI lor SIMILAR din România prin VIRUSAREA unei economii ce se dorește a fi FLUENTE și CORECTE pentru firmele autohtone.
LIDERII UE continuă însă să ignore și să CRITICE neproductiv tendințele politicilor lui Trump în detrimentul tuturor statelor UE. Scandalul Volkswagen și frauda de poluare reprezintă doar UNA din nemulțumirile corporatiste americane ale domeniului dar exemplele sunt NUMEROASE și în domenii extrem de complexe, MITUIREA statelor fiind chiar o prevedere fiscală de protecție (vezi Cazul Microsoft și EADS dar și altele chiar mai vechi. La noi „afacerea Skoda” este semnificativă istoric dar și mai recent cu Roșia Montană, gazele de șist cu o umilire inacceptabilă a  românilor de JANDARMII mituiți și ei sau exploatațiile de gaze și petrol etc. etc.)
Senatorul Jeff Sessions, nominalizat în echipa Trump este cunoscut ca un conservator „pro-business”, dar, ca avocat și specialist, el afirmă că SUA este puțin probabil să rămână departe de PUNEREA SUB ACUZARE a MARILOR COMPANII dar și persoanelor fizice pentru INFRACȚIUNI GRAVE, infracțiuni CU GULERE ALBE, adunând experți în domeniul juridic al fraudelor „visului american” și citează dosarul său cu acțiunile anterioare în calitate de parlamentar.
De aceia, o trecere în revistă a recordului său în Senat, indică faptul că el va împinge probabil administrația Trump, FERM pentru PUNEREA SUB ACUZARE CORPORATIVĂ, în loc de soluționarea cu AMENZI, și deja echipa Trump se concentrează pe punerea sub acuzare a mai multor directori și trimiterea lor în închisoare.
Incredibil dar UE este EXACT în aceiași situație și trendul de condamnare devin contagios (după modelul Volkswagen). Avocații specializați în „CRIMA GULERELOR ALBE” lucrează la aceste dosare RESTANTE iar Procurorul General nominalizat a preluat DEJA în portofoliu aceste spețe.
Matei Schwartz, un fost procuror federal și avocat la „Boies, Schiller & Flexner”, a declarat că remarcile lui Sessions TREBUIE să fie atent receptate dacă se dorește o CURĂȚENIE etică a comerțului inclusiv cel Trans-Atlantic sau Trans-Pacific dar Merkel parcă a surzit și a orbit ducând UE spre catastrofa dezintegrării uniunii.
Poate UE în cazul EADS sau Luluța în cazul Microsoft vor pricepe că SUA va ataca FERM ACUZAȚIILE DE FRAUDĂ ale CORPORAȚIILOR și merge spre o îmbunătățire etică a afacerilor comerciale INTERNAȚIONALE pe principii de AVANTAJ RECIPROC solicitate și de China, Rusia și BRISC inclusiv la sesiunea recentă APEC.
Impunerea ABUZIVĂ, tupeistă, cu o lipsă flagrantă de răspundere juridică asupra FRAUDELOR și JAFULUI și umilire a românilor de către CORPORAȚII (vezi băncile cu abuzul de DOBÂNZI ȘI COMISIOANE PROTEJATE de Isărescu și BCE care conduc și spre jaful aurului din UE) începe să se REDUCĂ în avalanșa LOR de atacuri și SANCȚIUNI ABUZIVE.
Similar cu afacerile PARADISURILOR FISCALE, băncile și STATELE LUMII au acces LEGAL ASTĂZI la trasabilitatea unor TRANZACȚII FRAUDULOASE și de RECUPERARE a prejudiciilor asupra SUA, PROMITEA echipa Trump încă de la investire.
Trump, ca afacerist, cunoaște din miezul afacerilor aceste ABUZURI și FRAUDE ale corporațiilor și de jucare a prețului pieței după dorințele liderilor (vezi în România jocul valutar la concediile parlamentarilor sau de stabilire a prețului accizei preluată apoi de UE, sau a prețului valutei la diferitele importuri corporatiste).
Simultan trebuie reținut că BANII și BANCHERII au fost și sunt întotdeauna GREU DE COMBĂTUT și multe CRIME au fost atrase în anturaj.
Este „PERICOL DE EXPLOZIE” a grupării PRO RĂZBOI care a fraudat extrem de mulți bani la nivel GLOBAL ajutați și de FMI și BM la care s-au alăturat și liderii UE cu creditele suverane, cu FRAUDE INIMAGINABILE.
BANII cer FLUXURI NOI de BANI și orice inițiativă de sporire a protecției naționale va fi atacată de grupările PRO-CORPORATISTE și PRO-RĂZBOI ducând la BLOCAREA inițiativelor guvernului Grindeanu și Dragnea.
Soros a decis ASCUȚIREA conflictelor pentru o subordonare RAPIDĂ a guvernelor corupte prin cozile de topor active în TOATĂ lumea și predilect în UE.
Și românii au fost afectați de acest VIRUS AL FRAUDELOR BANCARE inclusiv asupra rezervelor de AUR ale României. Întrebarea e CE FACEM că nici baremi un PROIECT DE ȚARĂ nu suntem capabili să-l APĂRĂM? PSD este vehement și de aceia, pe TOATE planurile, este atacat ca să eșueze, ATACAT de la cel mai înalt nivel. Vom deveni cei mai afectați din Europa și din lume fiindcă nu se face NIMIC pentru recuperarea INIȚIATIVEI și a AURULUI României (AVUȚIA NAȚIONALĂ) fie de la Londra fie din Apuseni.
LUMEA ESTE ÎN RAPIDĂ SCHIMBARE ȘI ROMÂNIA E CODAȘĂ LA RECEPTAREA NEVOII DE UNITATE.
DICTATUL ERA (până la Trump) CARTEA DE CĂPĂTÂI A POLITICII UE ȘI SUA DAR EA DEVINE PIATRĂ DE MOARĂ PENTRU MULTE STATE ALE LUMII.
În UE este descris OBIECTIVUL NAZIST al corporațiilor prin translatarea țintelor NAZISTE spre noul Bruxelles UE. (vezi lucrarea http://icepaliga.blogspot.ro/2015/05/radacinile-naziste-ale-bruxelles-ue.html)
Iată că obiectivele din această „CARTE”, scrisă chiar de germani, în Germania, seamănă izbitor cu obiectivele lui Adolf Hitler din „MEIN KAMPF” doar că se renunță la conceptul condamnat de HOLOCAUST, „rolul nociv al evreilor”.
Statele de la Visegrad s-au opus recent acestui proces de INSTAURARE A PUTERII NEONAZISTE din UE dar ... iată cum, conform presei poloneze, documentul susținut de ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier a fost prezentat țărilor din grupul de la Vișegrad, ca atenție!!!, un ULTIMATUM al UE.
Vedeți acum cu alți ochi de ce Marea Britanie a cerut Brexit-ul și el se va produce, OFICIL, abia în 2018 când România va prelua președinția UE? Interesantă perspectivă, nu?
Cum se vede acum activitatea lui Iohannis și libertatea lui decizională când se pare că a depus deja jurământul de credință către SUPER-UE, România fiind statul ce a semnat primul și fără negocieri, „TRATATUL DE LA LISABONA” FĂRĂ NICI O REZERVĂ, acceptând TOTALUL transfer de SUVERANITATE?!
Dar făcăturile de includere în cursa pentru PROCUROR UE a lui Covesi?
Și, dacă priviți mai atenți la politicile de după semnarea tratatului veți înțelege ce se întâmplă cu evenimentele românești și inclusiv cu ALEGERILE, scuze NUMIRILE impuse.
Se vede și din AVION cine dintre politicienii actuali au trădat și cum Soros a câștigat LIBERTATEA de acțiune și în România, „LEGAL”.
Iată documentul ORIGINAL, click AICI care a fost publicat pe portalul de știri polonez „TVP Info”, are 9 pagini și este SEMNAT de către MINISTRUL DE EXTERNE AL GERMANIEI ȘI AL FRANȚEI (Gruparea Normandia).
PRINCIPALELE „PROPUNERI” DIN DOCUMENT SUNT URMĂTOARELE:
1) Statele membre NU vor mai avea dreptul să mai aibă ARMATĂ proprie și SERVICII SPECIALE proprii (iată așadar cât de vizibilă e politica de la noi pentru a diminua COSTURILE cu aceste instituții și servicii și, în fapt, PENTRU CINE funcționează. Și citiți cu atenție și mai departe)
2) UNIFICAREA COMPLETĂ A SISTEMUL JURIDIC PENAL, CIVIL ȘI AL SISTEMULUI DE IMPOZITARE. Statele membre NU vor mai avea dreptul să-și impună pe plan național propriul sistem de taxare și de impozitare și nu vor mai avea dreptul să aibă propriul lor cod penal și propriul cod civil. (Restul, la noi este MASCAREA viitorului pentru ca România să fie pusă, fără OPOZIȚIE în fața faptului împlinit. Se vede rolul lui Cioloș și al lui Soros? Se vede ce mascaradă este pe OUG cu „penalii”?)
3) Statele membre NU vor mai avea dreptul să aibă PROPRIA LOR MONEDĂ ȘI PROPRIA LOR BANCĂ CENTRALĂ. (Trăiască Isărescu și FURTURILE gestionate că și așa nu va mai exista leul și BNR-ul. Pricepeți de ce a depus AURUL nostru la Londra? Numai că Brexit-ul schimbă ... stăpânul)
4) Statele membre NU vor mai avea dreptul să aibă propriul lor sistem de acordare a VIZELOR PENTRU CETĂȚENII NON-EUROPENI (musulmani și emigranți, nu?). Sistemul de VIZE va fi legiferat DOAR de Bruxelles (cotele impuse). Vizele vor fi acordate DIRECT de la Bruxelles pe baza unei LEGISLAȚII UNICE.
5) SUPER-STATUL FEDERAL va avea o politică externă UNICĂ. Ministerele de externe și organizațiile pentru cooperarea internațională de la nivelul fiecărui stat VOR FI DESFIINȚATE fiindcă REGIONALIZAREA va distruge orice legătură istorică.
6) Limitarea rolului NATO (hopaaa... iată ESENȚA dorinței de jandarm) în Europa. CREAREA UNEI ARMATE EUROPENE și a unor SERVICII SPECIALE CENTRALIZATE EUROPENE. Serviciile Secrete și Armatele Statelor actuale vor fi DESFIINȚATE. Ele vor deveni SECȚII (regionale) sau PĂRȚI ale Armatei și ale Serviciilor Secrete Federale Europene.
7) Actualele State Membre VOR PIERDE CONTROLUL ASUPRA PROPRIILOR FRONTIERE (regionalizarea este OBLIGATORIE). Ele vor pierde de-asemenea controlul asupra procedurilor de admisie și de re-alocare a refugiaților pe propriile lor teritorii. Incredibil, istoria și tradiția nu mai există. Ei „naziștii Bruxelles UE”au DREPTUL LA TERITORII.
Practic dorința explicită a germanilor care i-au luat în căruță și pe francezi, este să apară un SUPRA-STAT EUROPEAN în loc de Uniunea Europeană condus de cine credeți?
Acesta a fost ultimatumul prezentat de germani la mitingul din Praga unde a fost prezentat țărilor de la Visegrad de către Frank-Walter Steinmeier.
Observați dragi români CE ANUME SE ASCUNDE ROMÂNILOR DE LIDERII NOȘTRI ȘI CE CIRC ELECTORAL EUROPEAN FAC?
ROMÂNIA este deja dată în TOTALITATE jurisdicției UE. De aceia suntem opac vizualizați la extern dar și economic mai ales pentru China aflată în ofensivă.
Nu mai este România cum o știam noi, cei boșorogiți de muncă. Cioloș de aceia NE SPUNEA să EMIGRĂM ca să ocupăm FUNCȚIILE din SUPER-STATUL EUROPA, la fel zicea și Băsescu cu migrația forței noaste de muncă. În ceste condiții și Republica Moldova ... e total invizibilă.
O fi bine, o fi rău? NU ȘTIM decât că este „SECRET” acest plan. Secret pentru cine, PENTRU ROMÂNI? Eu cum l-am aflat însă, dar de ce de la polonezi? MAS-MEDIA de la noi este SLUGA cui? De ce NIMENI nu spune NIMIC?
Analiștii spun că VIITORUL EUROPEI este un „SAT” EUROPEAN, (vezi Zbigniew Kazimierz Brzeziński, Alvin Toffler etc.) atenție SAT nu stat, condus CIBERNETIC de la pupitrul de comandă al buncărului nuclear NORMANDIA.
Iată așadar cum a RECUCERIT Germania toată Europa, fără să tragă un foc de armă. Putin a învățat-o bine pe Merkel cu care cochetează fălos, că doar este creația sa de ofițer de informații.
UE nu mai poate aștepta alte elemente favorabile. ORI EZISTĂ ORI DISPARE. Cale de mijloc nu mai există acum când Trump a decretat deja primele măsuri promise.
Dragnea și România au fost prezenți la NOUL VAL Al schimbărilor SUA din 20-ianuarie-2017.
Ce va urma Dumnezeu știe fiindcă românii și România PUTERNIC DEZBINATĂ este atacată cu înverșunare de cei ce pot produce dezastrul.
Ocrotește-i Doamne pe români oriunde s-a afla!

Niciun comentariu: