luni, 29 august 2016

LECȚIA DE CHIMIE

Recomand trupelor NBC să ia aminte și împreună cu trupele de cercetare electronică și nucleară să verifice sursele de poluare pentru ca DNA să nu mai acționeze „în orb” sau duși de nas de aceste elemente deosebit de poluante care au transformat societatea într-un „laborator de chimie” și experimentări de poligon.
Să mă explic pentru a nu crea o diversiune ce poate conduce la o explozie de ... inteligență.
Să analizăm pentru început SITUAȚIA DE MEDIU în care se scaldă politicienii docți plecați în vacanțele lor de „coșmar”.
Organizația Națiunilor Unite și Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), alarmate de nepăsarea liderilor aflați în vacanța binemeritată, sau în campania de imagine, va continua iată activitatea „Mecanismului de investigație mixt” instituit pentru a verifica exact SURSA, cine și cum a sărit pârleazul și a UTILIZAT ARMELE CHIMICE (recent și în Siria și Irak) fiind deja CERTE peste 127 de lovituri chimice executate din decembrie 2015 și până azi, 29 august la „Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. Din cele 127 de lovituri 13 au fost cu Sarin, 12 cu Iperită, 41 cu VX și 61 cu „Alți compuși” chimici.
Există așadar pericolul REAL ca să se continue cu încălcarea acordurilor de interzicere și să se extindă utilizarea armelor chimice în orice alt conflict sau loc public (gen metrou la Tokio) și mai ales în atacurile teroriste din Europa și ... țările NATO.
În consecință, gândind la LECȚIA DE CHIMIE, servită cu atâta patos revoluționar de renumitul expert mediator al conflictelor, Adrian Severin, care a condamnat ferm neglijența cu poluarea apei din București, cu 66% hidrogen (dar săracul avea dreptate că apa are H și OH, vezi Apa Vie Kangen),
în prezent patronată și de superba doamna Firea, am tras câteva concluzii de rutină, a ineptului de votant ce cu onoare chimică îl reprezint cel dintâi.
Domnul nostru, Adrian, nume consacrat elitei, de la Copilul Minune și până la Năstase adept al lui Severin dar nu de la Turnu, fiindcă locul e ocupat de Frunză Verde al Paradisului Pierdut, are perfectă dreptate. Încă din antichitate „Focul, Aerul, Apa și Pământul” au fost elementele fundamentale ale filozofiei ... electorale. Cum putea Severin să neglijeze esențele filozofice?
H2O este esența vieții și de partid și pentru a nu fi apă chioară să analizăm cazul.
Iată cum se face conversia. Aerul cuprinde Oxigen dar și urme fine de Hidrogen, nu? Atunci de ce este în proporție de 2/3 în apă? Era normal să avem Oxigen 2 sau chiar 3 și să tindem politic spre o apă nobilă, cu deuteriu și tritiu ca și rezerve energetice de partid, colosale, ale fuziunii prin alianțe electorale nucleare, sau neclare mai degrabă.
Între timp însă a mai apărut un element după unii „catalizator” pentru ca societatea să nu rămână și ea dor apă chioară. Este vorba despre acel element „S” (nu de la Soros, nuuu... e pură întâmplare că își fac și ei partid).
Și acest element „S” a cam agitat apele rezultând un H2SO, rapid stabilizat către H2SO3 cu mențiunea „ozonizat de partid” dar din păcate a rezultat, prin aerele lor docte, doar un „Aer” de ouă clocite. Alarma s-a declanșat și imediat a fost apostrofat să mai bage oxigen că pute a „S” și electoratul de la ruși l-a exclus din societate că puțea prea tare. Noi mai democrați am mai adăugat Oxigen că e aerul democrației. Din păcate a rezultat H2SO4, un acid extrem de coroziv care va măcina societatea până la dispariție. Atenție așadar politruci de valoare, scoateți din sertare bagheta magică a Proiectului de țară, chimia electorală. Aveți urgent nevoie de o BAZĂ ideologică sănătoasă care să anihileze acest acid groaznic ce se instalează. Dar adepții „S” susțin că fără acid în baterii nu avem nici curent politic.
Ori bateriile trebuie să fie cu plumb, cel mai greu partid de pe eșicherul social finanțat de „S” cu un frumos Fes Roșu, de Crăciun, pentru alegeri.
Până un alta, Baza se va găsi dacă vrem să nu ne corodăm ireversibil fiindcă acest „S” vine de la sclavie, sau schizofrenie. Dar atenție, tratamentul cu o Bază solidă, caustică, produce o reacție termică ce agită soluția și sar stropi și caustici și acizi care agită electoratul dar distrug și „mâna” dreaptă și pe cea stângă și ce e mai grav pot să-ți sară în ochi dar ... te orbesc dacă nu folosești echipament de protecție. Tratamentul este așadar foarte sensibil și se poate anula toată chimia rezultând doar o SARE (Pământ) pe care Cioloș o dorea deja vândută.
SAREA însă e ceva nou care ține de .. Pământ. Iată așadar cum Aerul, Apa, Focul alegerilor și Pământul străbun ne duc de unde am plecat, că toți suntem o Apă și un Pământ Doamne.
EPILOG:
Pe lângă sare rezultă și apă, dar e o apă toxică, APĂ MOARTĂ care e mai toxică decât Apa chioară (APA NEUTRALĂ a lui Severin).
APA VIE a fost descoperită tot de un român, descoperită nu creată. Iată că un român agită întreaga planetă și toți liderii caută acum secretul din APA VIE.
Suntem buni la chimie, nu? Dar ... atât de slabi la sociologie și democrație.
Unii mai isteți au găsit-o recent în APA VIE a „GHEȚARILOR ALBAȘTRI” dovadă că ea a existat din cele mai vechi timpuri (în poveștile copilăriei) dar societatea și partidele de cercetători (în fapt, la noi, de cerșetori) au fost afoni la MUZICA apei.
Numai din APA VIE, existentă și în natură, se nasc și structurile reticulare formidabil de interesante, divine, fulgii de nea care au structura externă solidă iar la interior pulsează VIAȚA, cu râuri de apa lichidă, APĂ VIE ce există cât există și fulgul de nea.
Dar asta E ALTĂ LECȚIE ce se învață la ȘCOALA DE PARTID. Ține de Muzica Astrelor și cine nu are ureche muzicală nu înțelege nici chimia filozofiei „Aer, Apă, Foc, Pământ” la fel de veche ca și APA VIE descoperită culmea de un român dar iată însă că societatea nu a progresat. De ce?
Japonezii au lansat „apa vie kangen” ce a ajuns și în România dar politrucii n-au auzit nici de ea cum nici de APA VIE nu au cunoștințe de aplicare și dezvoltare socială.
Cauza? Tehnocăcații ce amestecă aiurea elementele și rezultă H2SO3. Ei habar nu au de elixirul tinereții APA VIE și aplicațiile ei incredibile, sociale.
Poate apare în această ULTIMĂ bătălie cu elementele „S”, parazite, și un PROIECT DE ȚARĂ preluat de CSAT și care să ofere esențe viabile pentru continuitatea noastră pe aceste meleaguri, iată de peste 9000 de ani. Ce ar însemna o AGHIAZMĂ din APA DE GHEȚAR su din APA VIE? Un adevărat și REAL IZVOR AL TĂMĂDUIRII.
Voi trupele NBC ați priceput că e nevoie de o INSTRUCȚIE cu politrucii? Altfel ne trezim cu bombele nucleare sau neclare cum „curg și la cișmeaua din colțul blocului” pe Calea Victorie sau la Cotroceni după filozofia lui Severin. Voi camarazilor ce spuneți? Merge „o concentrare” fie și de forțe pentru un Proiect de Țară fezabil? Să descoperim IZVORUL TĂMĂDUIRII SOCIALE.
Și fiindcă vă trebuie o TEMĂ PENTRU ACASĂ, am lăsat special ca Filozofia FOCULUI să o descoperiți din articolul ADEVĂRUL DIN CUTIA DE CHIBRITURI
http://icepaliga.blogspot.ro/2012/06/filozofia-adevarului-din-cutia-de.html
Doamne ocrotește-i pe români oriunde s-ar afla că APA VIE este creația ta.

joi, 18 august 2016

SCHIMBĂRI STRATEGICE LA MAREA NEAGRĂ ÎN DEFAVOAREA NATO

După eșuarea loviturii de stat din Turcia, întreaga zonă din Asia Mică, Asia Centrală, Transcaucazia dar și în Siria au în derulare schimbări majore de poziție. Marea Neagră își stinge rapid neînțelegerile conflictuale create strategic de NATO și aliații săi.
Dacă privim harta cu estul Europei observăm că se construiește rapid UN ZID de protecție și IZOLARE directă de forțele NATO fapt ce IZOLEAZĂ și România care devine ÎNCONJURATĂ de state pro-ruse, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Turcia, estul Ucrainei și acum și statele din Asia Centrală și Transcaucazia care cu siguranță se vor extinde spre est, pe granița Rusă, ceia ce conduce la crearea UNUI NOU ZID al Războiului Rece.
Negocierile diplomatice se derulează cu o viteză uimitoare după lovitura de stat din Turcia care a dărâmat poziția SUA și NATO din zona lumii cea mai bogată petrolifer.
China care din septembrie 2016 are OBLIGAȚIA de a intra ACTIV în coșul valutar al vechiului FMI pentru decontarea tranzacțiilor cu DST, prin echilibrarea cu yuanul, este interesată de DISPARIȚIA PETRODOLARILOR și își va amplifica acțiunile sale de NEGOCIERE cu țările producătoare de petrol din OPEC și din afara OPEC pentru renunțarea la prețul în dolarul american.
Clar, NATO intră într-un impas IMENS acum când CHINA A DECLARAT OFICIAL RĂZBOI în Marea Chinei de Sud contrar deciziei de la HAGA (http://www.anonews.co/china-ww3/).
RĂZBOIUL se precipită exact pe vidul de putere al SUA din campania electorală inclusiv prin incapcitatea sa la lovitura din Marea Neagră..
De aceia, așa cum a mai afirmat, China va fi prezentă ACTIV din acest moment și la ÎMPĂRȚIREA CAȘCAVALULUI din Siria și impunerea yuanului în tranzacții și decontările internaționale și de aici.
Premierul turc, a spus că ATENȚIE! și „Israelul a acceptat ca Turcia să medieze din nou discuții cu Siria și sunt semnale că ele vor evalua favorabil."
Președintele rus, Vladimir Putin, organizează azi 16-08-2016 o întâlnire cu președintele Kazahstanului Nursultan Nazarbayev la Soci, comunică serviciul de presă al Kremlinului.
Și ofensiva continuă pentru supremație și-n Marea Mediterană.
Este O MIZĂ COLOSALĂ care va bulversa profund SUA indiferent cine vine ca nou președinte din ianuarie 2017. Pe acest calapod al NEGOCIERILOR se derulează o ofensivă cu viteză „COSMICĂ” în perioada de VID DE PUTERE AL ALEGERILOR DIN SUA.
"În Baku, negocierile dintre liderii Rusiei, Iranului și Azerbaidjanului de la 8 august 2016 au discutat, după cum deja se știe, nu doar proiecte economice, de cooperarea cu statele caspice, ci și viziunea comună asupra situației din Siria și viitorul Transcaucazian", a declarat Aleksey Martynov directorul Institutului Internațional de State Nou Înființate.
"Situația din Transcaucazia a fost cu siguranță discutată și cu omologii turci."
Întreaga zonă a trecut la renegocierea relațiilor lor iar Rusia este capabilă să transforme o nouă VICTORIE DIPLOMATICĂ într-o pagină GEOPOLITICĂ în istoria unei întregi regiuni din Asia Mică, Asia Centrală și Transcaucazia, caz în care Rusia joacă de azi rolul de lider."
Nu va fi nimeni surprins dacă pacificatorii ruși vor apărea rapid și în Nagorno-Karabah și acest lucru va pune capăt confruntării aparent înghețate. Armenia a oprit și ea complet conflictul la sfârșitul acestui proces de negociere, atunci când președintele său Serzh Sargsyan a purtat discuții cu Vladimir Putin la Moscova.
"La întâlnirea de a doua zi din Sankt Petersburg, la 9 august, liderii ruși și turci nu au discutat firește numai problemele economice", a declarat Martynov.
"Sensul încălzirii amiabile a relațiile dintre Rusia și Turcia nu este conturat doar de POCĂINȚA ACTIVĂ a statului turc (vezi poza cu Erdogan la picioarele lui Putin), cu toate că scuzele au fost pronunțate la un mod extrem de patetic", a spus el. "Succesul este că Rusia a reușit să realizeze înțelegerea altor țări-cheie din regiune, cu privire la NECESITATEA de a căuta un acord de PACE unele cu altele. Parlamentarii turci au aprobat în consecință, recent, un acord care să permită reconcilierea dintre Turcia și Israel, după o ruptură de șase ani pentru uciderea de către Israel a 10 turci.
Viitorul întregii regiuni se află în trilaterala deciziilor Rusia-Iran-Turcia.
Într-o mișcare uimitoare imediată, subliniind legăturile din ce în ce strânse dintre Moscova și Teheran, este acceptul de utilizare a bombardierelor cu rază lungă rusești Tupolev-22M3 și supersonicelor de vânătoare Sukhoi-34 cu operare de pe baza aeriană Hamadan din Iran pentru a lovi o serie de ținte din Siria.
ATENȚIE !!! Se fac experimentări și demonstrații pentru cumpărători cu bombardierele strategice rusești care să urce în stratosferă (la 60000 de picioare) de unde să execute lovituri la punct fix.
Rusia, Siria, Iran și Irak fac astăzi o alianță surprinzătoare care surprins din nou nepregătită diplomația SUA după succesul actelor semnate de Trilaterala Rusia, Turcia și Iran. Siria și Irak savurează succesul și susțin activ Trilaterala ceia ce SCHIMBĂ RADICAL raportul de forțe din zona de interes a SUA. Iată cum Teheranul nu mai poate fi bombardat și nimeni nu-l va mai amenința cu represalii.
"Trilaterala este de azi,16 august 2016, una dintre alianțele cele mai stabile în geometria variabilă a zonei, în care este extrem de clar că nu mai există nici un loc pentru alți actori politici ai lumii, inclusiv Statele Unite ale Americii", a declarat Martynov.
"TRILATERALA A MERS FOARTE, FOARTE DEPARTE. În Turcia, apelurile CLARE pentru a părăsi NATO au fost auzite RECENT la cel mai înalt nivel decizional și politic", a declarat Martynov.
Hopaaa...
ACEASTĂ DECLARAȚIE SUNĂ ȘI CLOPOTELE DE ALARMĂ.
„Pentru prima dată după 25 de ani, Statele Unite, sunt ELIMINATE dintr-un astfel de format într-o regiune pe care o consideră o zonă TABU a intereselor sale strategice."
"Că Turciei nu-i va fi permis să părăsească NATO cu ușurință este o chestiune punctuală, diferită. Aderarea Turciei la alianța este extrem de importantă pentru Statele Unite ale Americii și vor exista presiuni și ACȚIUNI extrem de dure."
"Niciunul nu are impresia că principalele probleme de pe ordinea de zi a TRILATERALEI nu au fost și de DECONTARE A COSTURILOR angajate, armonizate cerințelor siriene, dar și a problemelor de la Marea Neagră și pentru a fi mai precis, a JURISDICȚIEI RUSIEI ASUPRA CRIMEI. Se pare că părțile au semnat deja o înțelegere în acest sens pentru a sigura rolul Rusiei de lider al proiectelor cu petrol."

miercuri, 3 august 2016

VA FI PACE SAU RĂZBOI, ACEASTA-I ÎNTREBAREA?!

Acum se decide SOARTA lumii și poziția NOULUI PREȘEDINTE AL SUA fiindcă se pregătește pentru dezbate BUGETUL pe 2017, în Congres.
Obama a făcut și ÎNCĂ MAI LUCREAZĂ la pregătirea ARGUMENTELOR GLOBALE necesare unui buget militar adecvat.
Pe lângă numeroasele probleme economice excepționale cu care se va confrunta viitorul președinte al SUA, respectiv CRIZA IMENSĂ a bugetului administrației ajuns la FINALUL DEFICITULUI CATASTROFIC al „SPIRALEI MORȚII”, una din cele mai mari provocări o constituie MENȚINEREA la un nivel REZONABIL a BUGETULUI APĂRĂRII.
După cum vă prezentam zilele trecute, ponderea în PIB a bugetului apărării s-a situat aproape constant la circa 4% dar de regulă președinții noi în funcție, au negociat cu Congresul acele suplimentări IMEDIATE pentru a pute continua DOCTRINA DE APĂRARE ȘI SECURITATE a NATO și a forțelor dominante americane în tetrele de operații. Verificați poziția la Arabia Saudită, Israel. Iordania, care u peste 6% dr și statele cu procente peste 2%.


De regulă, la finele unui mandat se fac acele „mișcări”, extrem de riscante, care SĂ PUNĂ CONGRESUL SUA ÎN FAȚA UNUI FAPT ÎMPLINIT, supraevaluând importanța fostului președinte în deciziile globale și obligând NOUL președinte cu o politică deja prestabilită.
Lucrurile ar fi ingurgitabile dacă și ECONOMI SUA ar fi structurată pe elemente de PRODUCȚIE necesare CONSUMULUI INTERN CIVIL, dar economie se sprijină pe PRODUCȚIA DE RĂZBOI.
Ori doctrina de RULETĂ a cursei înarmărilor și necesitatea menținerii SUPREMAȚIEI MILITARE, a poziției de JANDARM MONDIAL obligă administrația prezidențială la CONTRACTE FERME DE LANSARE A PRODUCȚIEI DE ARMAMENT CARE SĂ ASIGURE ȘI FLUXURILE FINANCIARE BUGETARE.
Asta implică IMPUNEREA în cadrul NATO a unor achiziții GARANTATE pe un flux ascendent. Ca să reziști unei asemene provocări, noul președinte „TREBUIE STIMULAT” în a face PAȘII necesari spre menținerea COSTURILOR POZIȚIEI STRATEGICE GLOBALE A SUA.
Asta înseamnă să predai mandatul cu UN RĂZBOI declanșat din vina „AGRESORILOR DE SERVICIU” și să ai justificate CONTRACTE DE ACHIZIȚIE DE ARMAMENT și din partea statelor NATO pentru ca noul președinte să poată susține cu argumente de STRATEGIE ȘI DOCTRINĂ cererea bugetară pentru armata SUA și mai ales pentru PRODUCȚIA de armament la un nivel TEHNIC SUPERIOR față de adversarii globali.
Iată de ce s-a forțat FINALIZAREA pregătirii pentru luptă a F-35, verificat parțial în luptă și în teatrele de operații.
În propunerea de buget pentru 2017 a Pentagonului, se care Congresului, ca Air Force să primească 43 de avioane F-35s. Planurile actuale s-ar amplifica cu ARGUMENTE DIN TEATRELE DE OPERAȚII și ar ajunge la 60 de avioane pe an până în 2021 dacă și numai dacă SITUAȚIA GLOBALĂ AR CERE ACEST NECESAR.
Bani și iar bani, de unde să-i iei dacă nu de la vânzarea vechiturilor către state terțe pentru ca SUA să-și reînnoiască flota? Datele SIPRI confirmă menținerea poziției pe locul UNU a vânzărilor de armament a SUA. http://icepaliga.blogspot.ro/2015/03/raport-sipri-privind-comertul-cu-arme.html
F-35 este așadar "GATA PENTRU RĂZBOI". Acum „Air Force” vrea mai multe avioane noi, și MAI RAPID INTRODUSE în dotarea armatei FIINDCĂ O CERE RĂZBOIUL ȘI ÎNARMAREA RUSIEI ȘI CHINEI.
Cum să obții dotarea FĂRĂ UN BUGET ADECVAT? E nevoie de o „BĂTĂLIE AERIANĂ” care să justifice cererile bugetare și de dotare.
Nici un președinte nu poate solicita Congresului o asemenea cerere când ECONOMIA SUA se prăbușește și CRIZA CREDITULUI SUVERAN a devenit acea piatră de moară IMPOSIBIL DE ROSTOGOLIT spre noi generații de plătitori.
Cum ar putea să accepte congresmenii REDUCEREA VENITURILOR LOR și ale administrației, așa cum a mai încercat și Obama să provoace CRIZA DIN ADMINISTRAȚIE pentru a forța creșterea deficitului bugetar spre noi limite demențiale, imposibil de rectificat fără a reporni TIPARNIȚA DE HÂRTIE.
S-a tot rostogolit această BULĂ A CREDITULUI SUVERAN solicitat mereu prin argumente militare și doctrinare de NECESITATE existențială a SUA ca putere globală, dar finalul „SPIRALEI MORȚII” este atât de presant încât orice gândire logică te duce la CATASTROFĂ.
CUM POȚI ȘTERGE DATORIILE SUA?
Simplu, printr-un RĂZBOI MONDIAL în care creditorii SUA să devină DATORNICII deficitului bugetar.
În aceste condiții FMI și TOATE instituțiile anexă LUPTĂ să determine țările lumii să se ÎNDATOREZE ELE în necesarul SUA de sprijinire a poziției sale de JANDARM MONDIAL.
Iată de ce UE, conștientă de pericolul unui RĂZBOI MONDIAL, se agită și forțează nota de FEDERALIZARE pentru ca războiul să nu o prindă fragmentată, în state INDEPENDENTE.
Este în joc poziția Germaniei, Franței și în general a vechilor state ale Comunității europene.
Celelalte state TREBUIE SĂ SE SUPUNĂ și argumentele se CLOCESC în laboratoarele colonialiste.
SIRIA și migrația musulmană sunt un veritabil ARGUMENT dar este necesar să fie ÎNCONJURATĂ CEREREA de alte conflicte declanșate care să oblige statele JANDARM DE PACE să-și sporească acea CONTRIBUȚIE DE RĂZBOI.
Libia a devenit, ca și Irak sau Turcia elementele de șah strategic.
Ce va urma ... este imposibil de neglijat fiindcă necesarul sau CEREREA DE PIAȚA DE ARMAMENT trebuie să fie MAI MARE DECÂT OFERTA astfel încât să existe GARANȚIA INVESTIȚIEI.
Iată cum scenariile APOCALIPTICE se îngemănează către o ipoteză DEMENȚIALĂ, bazată pe un RĂZBOI TOTAL astfel încât să forțeze fluxurile financiare de SALVARE A OMENIRII, adică omenirea prăbușită prin CREDITELE SUVERANE, orchestrate abil de FMI și camarila organizațiilor globale afiliate doctrinar politicilor SUA.
UNDE SE SITUEAZĂ ROMÂNI PE ACEASTĂ MARE TABLĂ DE ȘAH?
Administrația celor „Trei Putori” este prinsă ireversibil în JOCUL DE TEATRU al spectacolului absurd de „SUVERANITATE FĂRĂ SUVERANITATE” în care ca și INTERESUL NAȚIONAL al lui Oprea a dat faliment la examenul de doctorat al „președintelui pas cu pas” spre PASUL SUPREM, sclavia ireversibilă.
România oricât s-ar zbate, cu orientarea actuală a liderilor politici, nu face decât să se afunde în MLAȘTINA SCLAVIEI fiindcă nimeni și nici o forță din țară nu mai este NAȚIONALISTĂ și care să ofere „CRACA” de care să se agațe România aflată în mocirlă.
Bine că și-au pecetluit salariile și indemnizațiile TOȚI LIDERII astfel încât în caz de RĂZBOI să primească DUBLUL lor așa cum prevede legea. În schimb majorarea a fost aprobată de UE și FMI contra fonduri europene ZERO ABSORBȚIE ca să fie pentru nevoile lor STRATEGICE.
Restul românilor devine NUMAI CARNE DE TUN și se joacă doar INTERESUL NAȚIONAL AL PROPRIETARULUI DE SCLAVI.
Care ar fi soluția? Priviți în jurul României și nu mai este necesar să argumentez eu.
Sunt STATE care știu exact ce urmează și vor să se salveze, NAȚIONALIST, din SCLAVIA ce se pregătește. Culme chiar în Germani NAȚIONALISMUL explodează.
Marea Britanie s-a retras din joc, cele șapte state grefate pe alianța de la Visegrad (Czech Republic, Hungary, Poland and Slovakia) se opun deciziilor UE de federalizare și SCLAVAGIZARE fără drept de apel.
În fapt ACTIVAREA TRATATULUI DE LA LISABONA, prin capitolele sale secrete de PREDARE BENEVOLĂ ca și SCLAVI ai UE se află în plin proces de IMPUNERE.
Toate acțiunile EUROPEI sunt însă conectate la deciziile SUA de subordonare necondiționată și a UE.
În cazul în care viitorul președinte va prelua funcția in ianuarie, el sau ea va fi cu ochii pe un termen de maxim 254 de zile pentru a negocia fie un acord de buget cu Congresul sau PRĂBUȘIREA urmărind reducerile automate bugetare inclusiv la bugetul militar.
"Cred că PROIECTUL DE BUGET este, probabil, cea mai mare provocare cu care DEJA administrația următoare se v confrunt, și nu doar bugetul pentru apărare", a declarat Todd Harrison de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale. LUMEA GLOBALĂ DEPINDE DE DECIZIILE SUA.
Marți (ieri) s-a marcat a cincea aniversare a ACTULUI DE CONTROL BUGETAR, 2011, aprobat prin LEGEA de reducere progresivă a deficitului, care a pus capac creșterilor pe BUGETUL FEDERAL pentru un deceniu. Restricțiile sale au trecut invariabil spre proiecția fiscală 2021, care să cuprindă aproape întreaga durată de patru ani a următorului președinte. În aceste CONDIȚII LEGALE trebuie să intervină O CAUZĂ EXCEPȚIONALĂ care să schimbe cursul evenimentelor stabilite deja prin lege.
Pentagonul a susținut mult timp că nu poate funcționa în mod eficient la aceste niveluri. Propunerea sa actuală pentru bugetul pe 2017, aflată în prezent în dezbaterea de către Congres, a solicitat deja un total de 113 MILIARDE $ PESTE LIMITA NORMALĂ pentru anii 2018 și 2021.
"Oricine administrație ar fi câștigătoarea alegerilor, va fi astfel OBLIGATĂ să depășească aceste limite", a spus Harrison. Argumentele se creează iată în laboratoarele dominației globale astfel încât decizia să fie cu un singur sens, DE APROBARE. "Echipa noului președinte va fi pusă în aceeași situație ca și administrația Obama care a fost SILITĂ și a trebuit să ajungă la un acord cu Congresul." Congresul? Care Congres? TOTUL este strict delimitat de BANI și iar BANI și doar UN RĂZBOI mai poate SCHIMBA cursul evenimentelor de planificare a globalizării fiindcă ROSTOGOLIREA CREDITULUI SUVERAN a devenit fantezistă fără O SCHIMBARE GLOBALĂ DE PERCEPȚIE A DATORIILOR.
Administrația Obama a reușit (uraaa...) să ajungă la un acord bugetar pe termen lung de abrogare a LEGII DE CONTROL BUGETAR, deși a susținut două Legi mai mici, pe doi ani, care a permis o creștere a bugetului de la Pentagon și aparent o scădere de cheltuieli non-apărare. Ultima dintre aceste „găselnițe” va expira la sfârșitul anului fiscal 2017 - adică 01 octombrie 2017, în mandatul NOULUI PREȘEDINTE. Fain, nu?
Mai trebuie însă și ARGUMENTE DIN TEATRELE DE OPERAȚII.
Asta înseamnă că o administrație Clinton sau Trump se va afla în fața unui TERMEN LIMITĂ de doar 254 de zile de la depunerea jurământului funcționarilor prezidențiali din 20 ianuarie 2017.
PENTAGONUL este deja avertizat de reduceri probabile care vor veni și la armată în cazul în care se va aplica LEGEA DE CONTROL BUGETAR ȘI REDUCERE A COSTURILOR așa cum a fost inițial adoptată.
REPUBLICANII au controlat ambele camere ale Congresului începând cu anul 2015. În timp ce DEMOCRAȚII ar putea câștiga controlul Senatului, aceștia însă nu sunt de așteptat să câștige cele 60 de locuri necesare pentru a trece legislația în aceste zile de dezbateri agresive.
În concluzie, REPUBLICANII probabil vor reuși să-și păstreze controlul asupra Casei Albe, a declarat și Todd Harrison de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.
Pentagonul a folosit TOTĂ oferta bugetară pe termen scurt din buget, precum contul de buget de război, FĂRĂ LIMITE datorită „operațiunilor de urgență” de peste mări și țări. Acum este într-o CRIZĂ ACUTĂ DE BUGET și aprobare de suplimentare sau VA INTRA ÎN „OFF-ACTION”.
Iată cum presiunile BUGETARE din ceste ZILE DE FOC, prefigurează deja BOMBA ce va EXPLODA în noul mandat prezidențial. Amorsarea ei se face ACUM.
VA FI RĂZBOI SUNT ȘI PREDICŢII ŞOCANTE FĂCUTE DE FOSTUL SECRETAR DE STAT AL SUA HENRY KISSINGER, ÎN ACESTE ZILE DE FOC, SUBLINIIND IMINENȚA CELUI DE AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL!
Analiză politico-militară
Lt. col. (rtr)
Ioan CEPALIGA