duminică, 31 ianuarie 2016

ȘAH LA PETRODOLARI

Reamintesc faptul că nici Putin, nici Obama și nici miniștrii finanțelor lor dar și președinții Băncilor Centrale nu au participat la Davos (capcana distragerii atenției în bătălia declanșată - https://www.facebook.com/ioan.cepaliga/posts/1076440429053272) iar ministrul finanțelor rus chiar a motivat, public, nevoia de a fi în țară pentru „deciziile de pe piețele valutare”.
Care să fie ALARMA pentru ambele state Rusia și SUA și ce bătălie s-a declanșat?
Să nu uităm că a existat anterior, 2015, o lovitură concertată asupra activelor Chinei, pe bursă, pentru a destabiliza economia Chinei dar și a lumii (BRICS), lovitură la care China a rezistat incredibil de bine.
Deși China va avea, ca urmare și a atacuilor, un ritm de 6,5% prognozat pentru 2016, cel mai mic din ultimii 25 de ani, situația nu este deloc roză pentru SUA fiindcă noul lider mondial, China. ca și economie, are planuri forte mari în derulare deja, atât la FMI cu includerea yuanului ca monedă de rezervă în coșul DST dar și de preluare a puterii plăților cu petrodolari prin impunerea parității yuanului în tranzacțiile petroliere, obiective care-i solicită puternic abilitățile financiare și economice ca și viitor lider mondial complet.
Sincron sunt atacate și statele cheie din BRICS și alianța OCS (Organizația de Cooperare de la Shanghai) inclusiv cu incidente militare tot mai alarmante.
Pentru SUA a sosit SCADENȚA dolarilor emiși fără acoperire în aur începând cu 1971 și China este unul din statele care are cele mai multe certificate de trezorerie americane (peste 1000 miliarde dolari) cu care ține aparent în șah deciziile americane.
De asemeni China știe că nici solicitarea unui stat NATO, Germania de a-i înapoia depozitele de aur nu a putut fi onorată de SUA fiindcă SUA nu mai are nimic în trezoreria sa din aurul de la țările obligate să asigure garantarea comună a monedei de rezervă a FMI, dolarul.
Acum când China are avizul de a VERIFICA și include în coșul valutar al vechiului FMI yuanul, constată situația dezastruoasă financiară a FED și a FMI care duce la explozia în lanț a falimentelor lumii, mascate de acest „univers financiar negru”.
http://lesakerfrancophone.fr/castagne-autour-du-rouble-les-marches-en-feu
Deja dolarul este eliminat din tranzacțiile petroliere și SUA nu mai poate impune jocul prețului la petrol. Inerția dolarului este însă susținută de TOATE statele păcălite de SUA cu această fraudă bancară de dimensiuni incomensurabile. De ce? Fiindcă TOATE sunt amenințate de criza datoriilor suverane și sunt în faliment mascat încă de aceste jocuri pe burse, îndeosebi cele secundare unde specula este explozivă și se permite retrageri în numerar de până la 1000 miliarde de dolari/euro.
TOȚI jucătorii caută să își retragă investițiile și să le schimbe în altceva, fiabil.
ROMÂNIA care oficial are 60% din tezaur chipurile la Londra și restul la FED (FMI) și BCE este TOTAL EXPUSĂ acestei prăbușiri catastrofice. „Împrumutul” făcut de Băsescu+Isărescu pentru a ajuta FED și FMI este insignifiant pentru criza în care se află SUA dar ei dictează încă, în agonie, și politica din România în interes american.
Congresul american deja are însă planul lor de rezervă și nu mai ascultă de ce crede Obama.
Asistăm așadar la o bătălie complexă, chiar de la început de an, atât valutară cât și economică, SUA urmărind să încetinească creșterea explozivă a influenței chinezești pe piața mondială bursieră, financiară dar și a petrolului și să reducă pierderile cu care SUA este amenințată.
Banca Centrală a Rusiei, atacată și ea intensiv, ar trebui în acest moment în care e în pericol pentru a fi prăbușită, să-și schimbe toate rublele împotriva dolarului, în aur, și de aceia și-a crescut rezervele de aur ale Rusiei pregătindu-se pentru lansarea monedei Altyn.
http://icepaliga.blogspot.ro/2015/09/batalia-pentru-aur-ca-valuta-forte.html
Aceasta este de fapt ceea ce se întâmplă, într-un fel, chiar de la începutul acestui an.
Săptămâna trecută, rezervele de aur ale Băncii Centrale ale Rusiei au fost estimate la 1415 tone metrice pentru anul 2015, cu 17% mai mult decât în 2014, pentru o valoare de aproape 48.6 miliarde dolari. Cota de AUR monetar în rezervele valutare ale Rusiei au crescut de la 11,96% la 13,18%.
Dar nu a fost și nu e de ajuns. De ce? Un răspuns scurt ar fi că Banca Centrală a Rusiei și Ministerului Finanțelor, cum susțin unii analiști, sunt de fapt conduse de „sabotori și vasali” ai elitei financiare a SUA, motivând masteratul lor Universal (recunoaștere financiară).
Anomalia asta le permite să aibă acces la o privire de ansamblu la parteneriatul strategic ruso-chinez. Rusia ar putea fi amenințată, dar nu și China care este extrem de prudentă în finanțele sale.
Creșterea PIB este estimată la 6,5% în acest an, comparativ cu 7% (6,8% după alți analiști) în 2015. Liderii din China sunt „încurcați” într-o rețea complexă de restructurare economică și strategii de reducere a datoriei multinaționalelor americane, cum ar fi Apple și GM și care nu au cu siguranță nici un interes în acest posibil „accident chinez” care ar avea loc prin trădarea de secrete.
Un indicator cheie pentru a viziona colosala strategie chineză este creșterea cererii de petrol către China. Creșterea economiei a încetinit, DAR NU ȘI FABRICAȚIA DE AUTOMOBILE, producând azi 25 de milioane de vehicule pe an.
Ar putea neglija China „jocul instrumentului derivat bursier” care dă dreptul la decontarea în numerar de o mie de miliarde de euro?
Lovitura concertată pe un număr semnificativ de jucători ar fi periculoasă și pentru China dar nimic nu indică faptul că acest lucru va fi suficient pentru a distruge … Rusia, China fiind pregătită să valorifice bonurile americane de tezaur.
Federal Reserve din SUA (Fed) a contribuit în mod semnificativ la tulburările actuale de creșterea ratelor dobânzilor pentru cazul în care economia SUA ar fi destabilizată, iar manipulatori de decontări în numerar de pe Wall Street s-au grăbit de a utiliza ca pârghie de speculă în încercarea lor de a scufunda piețele țintă. Este de la sine înțeles că „suspecții obișnuiți” vor extrage sute de miliarde de dolari de la dezastrul actual de pe piețele valutare și bursiere fără resentimente tocmai pentru a supraviețui acestui uriaș război finnciar.
Vom vedea însă foarte curând rezultate spectaculoase chiar de la nimeni altul decât de la „COMANDANTUL ASPIRANT AL NOULUI UNIVERS FINACIAR GLOBAL”, președintele chinez Xi Jinping, care urmărește ceva colosal în vizita sa de profil la nivel foarte înalt în Orientul Mijlociu.
Ofensiva „farmecelor comerciale Xi” în Arabia Saudită, Iran și Egipt care ar trebui să fie interpretate ca un efort de la Beijing pentru a aduce în prim plan rolul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS). Ca toți ceilalți actori ai planului, Xi știe că întreaga economie americană, care se bazează pe o anumită valoare a monedei de rezervă, petrodolar, la nivel mondial, este propulsată de acel tribut greu de deghizat impus de „Imperiul Chaos” (imperiul haosului) în fiecare țară din lume. Xi știe, de asemenea, că înșelătoria acestui tribut se scufunda zi de zi, vertiginos. Xi se așteaptă chiar la schimbări mari și pe frontul bătăliei petrodolarilor, din Siria, unde situația este tot mai complicată ca și înțelegeri fezabile la negocierile paravan.
În Riyadh, Xi a sugerat chiar, într-un mod foarte nuanțat că, chinezii, împreună cu „Casa de Saud” ar face într-adevăr o afacere bună, globală, dacă ea, „Csa” ar termina cu deconturile de la Washington, care asigură protecția acesteia în funcție de „stilul de mafie” și de dorințele americane de „reciclare a petrodolarilor” pe canalul preferat pentru veniturile petroliere saudite.
China, atacă dur și propune emiterea de obligațiuni denominate în yuani și un preț de referință al petrolului în yuani? Dar chiar dacă saudiții au primit ordin să lichideze toate activele estimate la 8000 miliarde din Rusia, adoptând strategia de profit bursier, se poate ajunge la ceva colosal, de neimaginat, într-o auto-suficiență investițională a SUA și UE în ceste zone petrolifere.
Mingea (și ea este foarte fierbinte!) este, exact acum, în tabăra Băncii Centrale și a Ministerului Finanțelor al Rusiei care, trebuie să plătească.
Astăzi, Masteranzii financiari Universali, care controlează de la distanță și saudiții, încearcă în principal să „tragă covorul de sub picioarele jucătorilor de pe piețele de capital globale” cu o cacialma de proporții. Dar nimic nu indică faptul că acest lucru va fi suficient pentru a distruge Rusia protejată abil de China și BRICS.
Cred că v-am redat imaginea JOCULUI COLOSAL al acestor zile și veți pricepe de ce există presiuni inimaginabile și asupra guvernului Cioloș-Iohannis care e doar un pion în strategia globală a liderilor lumii financiare. România se afundă ca perdant în jocul liderilor care ne tratează ca și colonie dar, fără acest statut juridic care ne-ar proteja oarecum.
Vom asista forte curând la SCHIMBĂRI de neconceput pentru mințile noastre îndoctrinate excesiv cu poziția ghiocelului și vizibil interziși în a gândi public, naționalist, pentru țară.
Doamne ocrotește-i pe români oriunde s-ar afla.

Niciun comentariu: