miercuri, 30 aprilie 2014

e-RAZBOI

Se accentuează probabilitatea unui e-Război, nu?
Astăzi s-a publicat și aprobarea certificatului medical pe care tinerii trebuie să îl prezinte la comisia de recrutare-încorporare în cazul stării de asediu, al mobilizării sau al stării de război ce vine în contextul în care în Ucraina, unul dintre vecinii României, au loc, potrivit agentiei Mediafax, confruntări între activiștii proruși și manifestanții proeuropeni.
ATENȚIE !!! Forțele armate ale Ucrainei sunt aduse ÎN STARE DE LUPTĂ !!! a declarat ASTĂZI președintele interimar al Ucrainei, Aleksandr Turcinov în timpul reuniunii cu șefii administrațiilor regionale de la Kiev.
ATENȚIE LA EVOLUȚIA ȘI EFECTELE PIEȚII ! Uniunea economica formala vamala a Uniunii Eurasia vor fi accelerate si finalizate pana in 2015, iar aceasta va adopta o noua moneda Altyn. Vladimir Putin a anuntat ca Altyn ca noua moneda a Eurasiei era planificat sa fie introdusa in 2025, dar datorita sanctiunilor SUA/UE impotriva Rusiei aceasta va apare in 3-5 ani. Altyn inseamna aur.
Poate de aia a fost și seful CIA la Kiev și acum se declară mobilizarea totală.
Motivele sunt foarte bine construite și nu întâmplătoare și de fiecare dată au dus la război. 
Acum, etapa negocierilor pentru Poligonul Real Marea Neagră trebuie să fie acceptat și de țările riverane nu numai de cei doi actori SUA-RUSIA, nu? De aceea se întețesc declarațiile!
Care va fi următoarea amenințare cu VORBE și iar VORBE pentru a-i pune pe alții să moară într-un război sau să-și sacrifice economia?
SUA are teritoriul peste ocean, grosul UE destul de la vest, Rușii sunt foarte aproape dar, foarte lărgiți la est și atunci "balta" Marea Neagră (Terra are 70,8% apă, restul de 29,2% "uscat" ceea ce crește importanța unui POLIGON MARITIM) poate deveni ușor un poligon de încercări și confruntare între "titani" pe noile tehnologii militare (automatizate) experimentate pe riveranii Mării Negre!

Și sunt destui, nu?

sâmbătă, 26 aprilie 2014

REFERENDUM CA-I LA MODA, CHIAR IN UE !

E multa, foarte multa vanzoleala de pareri pe internet vizavi de rezervisti si de mobilizare ca raspuns la criza din Ucraina.
Eu va rog sa priviti cu seriozitate cele ce afirm fiindca implica o atitudine speciala atat a guvenantilor cat si a rezervistilor.
Juramantul pe care l-am dat, candva, s-a abrogat ODATA CU LEGEA !!! 
Nu vreau polemica netemeinica si dau doar un singur exemplu. 
Un ministru, ATENTIE !!! aceeasi persoana (Oprea), ATENTIE !!! in acelasi guvern, doar pentru faptul ca si-a schimbat "marca" la palarie sau numarul coifurii A JURAT DE DOUA ORI IN ACEEASI ZI !!! 
Nu era valid juramantul? Dar daca ... se abroga legea mai jura inca odata? E la fel si in cazul nostru? Dupa 1989, eu ca ofiter AM JURAT DIN NOU tocmai fiindca s-a abrogat legea dar si ... regimul.

Acum o tema mult mai actuala si mai importanta. 
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE !!!
Va reamintesc ca, in intreaga istorie, chiar si dupa razboi, S-AU NEGOCIAT conditiile. 
In UE, cu noi, DOAR s-a simulat insa negocierea si NU A EXISTAT UN REFERENDUM iar populatia NU A STIUT ce s-a negociat si cum a fost ingenunchiat poporul, in conditii TOTAL inechitabile. Se sesizeaza credeti cineva? Aiurea! NIMENI nu este interesat!
Sub aspect juridic ORIUNDE am fi, la est sau la vest, ARTA NEGOCIERII isi spune cuvantul. Depinde de POTENTII negociatori ce si cum negociaza!!! 
Daca trimiti un tilica putinica, ce doarme in lectica, si se ingrasa de la prajiturica, din start esti in GLOD si mai dai si mult GOLD fiindca un NAROD de tilica a negociat ... la putinica, pentru a lui prajiturica. 
Dar, acum, DUPA negociere, a mai intrebat cineva POPORUL daca accepta sau nu NEGOCIEREA? Pentru a o valida? 
Si nu prin Parlament fiindca situatia e mai mult decat O LEGE ORGANICA e o alta ... SOCIETATE, dupa cum vedem cu cedari de suveranitate, diferit de Constitutia in vigoare la aderare si dupa cum s-a confirmat si cu multe DICTATE, nenegociate.
Daca ASTAZI s-ar face un REFERENDUM pentru cauza invalida, RETROACTIVA, ce credeti ca ar zice populatia? 
Asa ca, pe 25 mai 2014 la scrutinul pentru UE va trebui in mod obligatoriu sa VOTAM. ATENTIE SA VOTAM !!! E UNICA SANSA !!!
Parerea mea cu un mare X pus pe toate paginile buletinului de vot pentru a ANULA scrutinul in lipsa acelui ... REFERENDUM si, ca si RASPUNS la nesocotirea de UE a vointei populare, inclusiv a votului a 7,4 milioane de la referendumul de demitere. 
Alta solutie NU EXISTA si este cred SINGURA noastra sansa sa ne manifestam "democratic" la furtul lor ... idiocratic. 
MERGETI SI VOTATI CU UN MARE X PENTRU A ANULA SCRUTINUL PRIN VOTURILE NOASTRE NULE, SPERAND SA FIE MULT MAI MULTE CA CELE ALE CANDIDATILOR.
Aveti o alta parere sau varianta civilizata? Eu vad DOAR aceasta solutie!
Abia apoi sa cerem un REFERENDUM pentru ramanerea in UE si, poate, o noua NEGOCIERE daca REFERENDUMUL va spune DA, UE ! 
E recomandarea si a unor politologi de renume, inclusiv cu premiul Nobel care ne spun sa iesim din UE.
Decide tu asadar, popor roman, prin REFERENDUM sau ... acum, la alegerile europarlamentare!
Lt.col.retragere
Ioan CEPALIGA

miercuri, 23 aprilie 2014

ATENȚIE LA “MARELE FILOZOF” REPETENT !

Dragii mei compatrioți, abundă media și internetul astăzi de sfaturile acestor “MARI FILOZOFI” REPETENȚI și cred că este cazul să facem puțină curățenie de primăvară, mai ales că nici de Paști cei mai mulți dintre ei ”nu s-au spălat” de păcate.
Iată cum acești “copilași repetenți” adepți ai democrației marelui lor război de pe “maidanele lumii” încearcă să ne dea replici docte de genul
SĂ NU MUȘTI NICIODATĂ MÂNA CARE TE-A HRĂNIT !”.
Cum însă calitățile docte ale acestor “repetenți de profesie” nu fac decât să tulbure apele noastre milenare, de cultura si civilizație, trebuie să le reamintim și să le demonstrăm cu răbdare și fermitate iată că suntem de peste 5000, 7000 sau chiar peste 10000 de ani pe aceste meleaguri de unde și voi veneticilor ați primit sau, mai des, ați furat din avuția și agoniseala noastră.
Aparent, acești venetici vor să fie, deosebit de doctă, expresia utilizată drept armă de propagandă a impostorilor “să nu muști niciodată mâna care te-a hrănit!” și mai ales să taci dacă știi că te-a furat.
Vai ce înălțător, ce inteligent, ce profund dar și ce putred sună însă această “dogmă” cu care v-ați hrănit și ne îmbiați acum pe noi!
Oare ați uitat de unde ați plecat? Cu siguranță ași uitat dar gena ADN vă dă chiar și ea peste cap socotelile voastre mârșave cu care ne-ați înșelat și umilit atâta amar de ani.
Dar, hai să vă reamintim părintește acestor așa zise ”mari civilizații” născute și din statornicia noastră pe aceste meleaguri faptul că noi am căpătat o experiență nedorită din cauza abuzului cu care v-ați făurit voi ”visul de șmenari” ai lumii și vreți să ne arătați nouă că voi, cei protejați de noi, de acest popor deosebit, aflat în cale valurilor de migrații ale veneticilor lumii sunteți mai bine crescuți decât v-am fi răbdat noi, părintește, aflați veșnic aici, în coasta occidentului apărând creștinismul universal. Și vă reamintesc doar de un Brâncoveanu, sfânt al sfinților noștri domnitori români care a intrat cu slavă în patrimoniul sfinților noștri creștini-ortodocși.
Dar ce te faci tu măi veneticule, tu ”repetentule de profesie”, atunci când MÂNA care spui că te mai și hrănea îți întinde … OTRAVĂ sau TE STRÂNGE DE GÂT să-ți ia de prin buzunare tot ce ai agonisit prin muncă?
Ca și civilizație, mult mai veche decât poți tu chiar bănui, află tu măi ”repetentule de profesie”, că noi am învățat că STATUL pentru voi, acest mega sistem de corupți pe care l-ați impus, fiindcă la noi a funcționat mereu SFATUL BĂTRÂNILOR, este dator să intervină și să restabilească echilibrul sistemic al biocenozei sociale.
Cum acest tip de STAT, al vostru, s-a demonstrat ISTORIC până astăzi că este profund corupt încă din naștere ați inventat și JUSTIȚIA care să vă refacă fragilul vostru echilibru și să sancționeze pe acești RĂPITORI sau RAPTORI, aceste DROMAEOSAURIDAE aterizate prin altă formă de migrație, acum de prin hățișurile junglei voastre, astăzi fiind foarte activi cei veniți și pe meleagurile noastre, pe acest COLȚ DE RAI AL CIVILIZAȚIEI OMENIRII din care v-ați născut și voi ”repetenții de profesie” dar, prin adulterul acestei MÂINI de răpitor. Ați trecut apoi să ne furați abil până și capetele noastre inteligente oferindu-le același slogan devenit ”visul american” al câștigului exagerat, fără muncă și i-ați ademenit FĂRĂ A NE RAMBURSA COSTURILE NOASTRE CU PROCREAREA, CREȘTEREA ȘI EDUCAREA LOR dar și FĂRĂ NICI O COMPENSAȚIE A VALORII LOR VIITOARE PENTRU SOCIETATEA MAMĂ CARE I-A CREAT!
Ați inventat apoi un GAT transformat în GATS și devenit OMC care a consfințit dreptul vostru și nu ȘI al nostru pentru CREAȚIA acestor inteligențe native aflate sub obrocul ”dreptului vostru de autor” pentru a mulge TOATA VIAȚA din aceste taxe și licențe protejate prin acele organisme internaționale de protecție intelectuală care să vă asigure DOAR în favoarea voastră munca de creație a copiilor noștri. Copii pe care-i ademeniți PERMANENT cu false venituri date din ”bunăvoință” dar profund marcate de interesul vostru de câștig speculativ.
După ce le-ați stors vârtos vlaga lor creativă i-ați abandonat sau viciat, drogat ca pe o târfă murdară fiindcă, de regulă, ei nu se pot adapta ”visului american”, al câștigului din PROSTITUȚIE din SPECULĂ, din JAF, din RĂZBOI și din COTROPIRE adică din acel vis al ”MUNCII FĂRĂ MUNCĂ” exportat și pe toate ”maidanele” lumii.
Ei revin cu greu apoi în țară sleiți de puteri, bolnavi sau viciați dar cu dragostea arzând, eternă, față de locul lor natal. Sunt rare caracterele ce rămân nealterate și reușesc să revină oportun în țară fiindcă ați ridicat la rang de ARTĂ acest sistem de exploatare și îndobitocire.

ÎN CONCLUZIE DRAGI CONAȚIONALI, DE AICI ȘI DE ORIUNDE V-AȚI AFLA, SĂ NU UITAȚI CĂ SUNTEȚI ROMÂNI ȘI CĂ ROMÂNIA VĂ RECUNOAȘTE CA FIIND FII AI ACESTUI PĂMÂNT, DUMNEZEIESC COLȚ DE RAI, ROMÂNIA REÎNTREGITĂ, ȘI AȘTEAPTĂ SĂ DEMONSTRAȚI ȘI VOI CĂ A REÎNVIAT ACEST SENTIMENT FRATERN. FACEȚI DIN TOT SUFLETUL VOSTRU ȘI DIN TOATE PUTERILE VOASTRE CA ROMÂNIA SĂ DEVINĂ LEAGĂNUL CIVILIZAȚIEI, AL CIVILIZAȚIEI RECUNOSCUTE ȘI RESPECTATE DE TOTI ACEȘTI COPII AI LUMII, AI NOȘTRI, PE CARE I-AM PIERDUT ACUM PESTE 5000, 2000 DE ANI SAU CHIAR … IERI.
DOAMNE OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI DAR ȘI PE TOȚI VENETICII CE SE POCĂIESC ȘI RECUNOSC CĂ VIȚA LOR UMANĂ PROVINE IATĂ DIN MOȘII ȘI STRĂMOȘII NOȘTRI. FA-I SĂ LUPTE CU TOATĂ FIINȚA LOR PENTRU ROMÂNIA, PENTRU ACESTE PLAIURI DE RAI ȘI CIVILIZAȚIE ETERNĂ. DOAMNE AJUTĂ !

AMIN !
Lt.col.retragere
Ioan CEPALIGA

luni, 14 aprilie 2014

PRABUSIREA OMENIRII

Dragi oameni ai planetei Pamant,

Am meditat profund vizavi de aceast apel GENERALIZAT, si nu doar personalizat pentru TREZIREA OMENIRII si declansarea ACTIUNILOR INDIVIDUALE de autoevaluare, meditatie si CORECTIE comportamentala deoarece consider ca a ramas doar o SINGURA cale de revenire la o MINIMA forma civilizata si pasnica de viata armonioasa. Schimbarea noastra INDIVIDUALA ! IMEDIATA !
M-am intrebat si ma intreb si acum: OARE CINE SUNT EU DE FAC ASEMENA AFIRMATII pe care unii le pot considera de la “blasfemie exprimata in saptamana patimilor Pastilor” la crestini si pana la patologie medicala? Am eu dreptul sa fac asemenea afirmatii?
Si mi-am raspuns cu acel sentiment de LUMINARE dat poate numai de Dumnezeu. MERITA !!!
Fiecare din voi va aprecia prin autoevaluare cele afirmate aici de mine ! Consider CORECTA SI NECESARA o asemenea abordare si apelare la intreaga omenire fiindca altfel NE PRABUSIM IREMEDIABIL SI FOARTE REPEDE !
“Mai bine o blasfemie iesita si din gura voastra fie si la afirmatia mea decat o pactizare constienta cu minciuna si decadenta generalizata. Mai bine o chemare dementiala la meditatie si autocorectie individuala, cu riscul de a fi acuzat de probleme psihiatrice dupa cum se practica si astazi intens, decat o pasivitate si o acceptare cu buna stiinta a acestei incredibile PRABUSIRI FARA PRECEDENT A OMENIRII”.
Cu siguranta va socheaza chiar si afirmatiile acestea desi NU AM SPUS INCA NIMIC DIN CE GANDESC. http://icepaliga.blogspot.ro/2014/04/unificare-prin-cunoasterea-matriciala.html
Vedeti ZILNIC sumedenie de atentionari ale diferitelor categorii de cetateni-specialisti asupra PERICOLELOR DE DISTRUGERE A VIATII SI VIITORULUI OMENIRII, cu o frecventa de acum iritanta, dar atat noi cat mai ales guvernantii cu puterea lor de decizie continua cu acest GENOCID incredibil.
Am incercat, cu efecte umile dupa analiza frecventei accesarii blogului personal, sa determin destul de civilizat comportamental, o provocare la autoevaluare si sa SCHIMBAM tendintele de distrugere ce se manifesta TOT mai acut la nivel global. Am incercat sa scriu despre aceste semnale oferind unele din solutiile ce le gandesc si eu dar ... viata observ cum continua cu o accelerare fara precedent spre un GENOCID GENERALIZAT
Holocaustul mult clamat este mic copil pe langa ceeace se intampla in present cu OMENIREA.
Si pentru a va aduce mai urgent in fata afirmatie mele ce cred ca poate constitui un FUNDAMENT MEDITATIV iata ce afirm, cu toata fiinta mea, pentru a va determina sa nu intarziati sa va autoevaluati si CORECTA, individual, fiindca de la fiecare INDIVID in final poate porni si CORECTIA COLECTIVA.
Suntem dragi OAMENI ai planetei Pamant la mai bine de DOUA MILENII, incredibil - doua mii de ani, de la sacrificiul COLOSAL al FIULUI LUI DUMNEZEU pentru a lua pacatul lumii si a ne mantui, suntem in pragul DISTRUGERII PRIN GENOCID GENERALIZAT.
INTREBARILE FUNDAMENTALE LA CARE SA MEDITATI SUNT:
1.       S-a schimbat LUMEA, a inteles OMENIREA acest deosebit SACRIFICIU DUMNEZEESC facut pentru a ne TREZI din pacat si a ne obliga la o autoevaluare si corectare? A MERITAT acest sacrificiu Dumnezeesc? Suntem noi MAI BUNI si meritam acest sacrificiu?
2.       Sacrificiul atator altor oameni de peste doua mii de ani, in doua razboaie mondiale si nenumarate razboaie zonale si locale a schimbat OMENIREA in BINE? A meritat sacrificiul lor? Suntem noi demni de sacrificiul lor suprem? Traim mai bine, in PACE si ARMONIE?
3.       Jertfa celor cazuti in gulag si penitenciare si pe criterii politice, inclusiv acea decimare prin actiunile inchizitiei a schimbat cu ceva omenirea? Suntem noi mai buni ca si SISTEM SOCIAL?
4.       Interventionismul disimulat de organizatiile mondiale si razboaiele asazis de “protectie” a civilizatiei umane au avut ele efectul scontat PENTRU OMENIRE? Pentru schimbarea ei spre o democratie cu adevarat PENTRU OAMENI si nu concentrat-directionata pentru interese de partid sau clanuri si JAF?
5.       Revenind la Romania, oare atatea jertfe ale inaintasilor istoriei noastre, iata de peste 5000 de ani si chiar mai mult si pana la eroii din Decembrie 89 dar si a celor ce s-au sacrificat ATENTIE !!! chiar si dupa 1989 s-a meritat? A meritat jertfa copiilor nostri din Afganistan, Irak sau oriunde aiurea in lume? Traieste poporul roman mai bine si are un orizont de viata mai sigur decat inainte?
6.       Actualele structuri de putere sunt ele eficiente? Forma de guvernare si armonizare a societatii este ea eficienta si GARANTEAZA armonia si dreptul nostru la viata, familie si sanatate? Am ales si avem noi pregatit CONTROLUL SOCIAL asupra greselilor de management si putem opri acest GENOCID ce nu se mai sfarseste de peste 24 de ani si in extenso de peste 2000 de ani?
7.       Care este modalitatea de actiune si CORECTIE, a fiecaruia dintre noi, dupa ATATEA IMENSE SACRIFICII UMANE? Dupa sacrificiul lui Hristos, fiindca suntem in SAPTAMANA PATIMILOR !
Si as putea continua cel putin cu un decalog, pana la zece intrebari fundamentale, dar ele sunt mult, mult mai multe si cu o diversitate si particularitate ce doar INDIVIDUAL pot fi identificate si evaluate, ca un INCEPUT AL SCHIMBARII NOASTRE ce vi-l cer, eu Ioan, sa vi le identificati!
Este CHEMAREA MEA STRIDENTA SI VEHEMENTA la o autoevaluare si identificare de CORECTII NECESARE pentru a evita aceasta PRABUSIRE A OMENIRII !!! Nu fac apel la nicio profetie catastrofica fiindca si acestea sunt dirijate si concepute functional TOT de OAMENI fara a intelege DRAGOSTEA PROFUNDA A LUI IISUS HRISTOS lasata MOSTENIRE noua, oamenilor.

FIE CA LUMINA ACESTUOR PASTI CRESTINE SA DETERMINE ACEA TREZIRE LA INTELEGEREA PROFUNDA A JERTFEI DUMNEZEIESTI DAR SI A INAINTASILOR NOSTRI SI SA NE FACA, PE FIECARE, SA ACTIONAM CONSTIENT SI FERM PENTRU RESTABILIREA ARMONIEI PLANETARE SI IMPLICIT A ROMANIEI ! ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU ! AMIN !
Lt.col. retragere
Ioan CEPALIGA

miercuri, 9 aprilie 2014

UNIFICARE PRIN CUNOAȘTEREA MATRICIALĂ

Iată că știința și capacitățile senzoriale ale OMULUI au ajuns într-un punct de inflexiune în care ALEGEREA LIBERĂ poate conduce către DISTRUGERE, voită sau inconștientă, sau către o CREAȚIE DIVINĂ prin puterile sale senzoriale și extrasenzoriale extraordinare, de cunoaștere și de alegere a căilor date de Dumnezeu OMULUI. 
ADN-ul și mai ales aceste posibile intervenții și MIXĂRI de ADN prin corecții sau optimizarea compatibilității genetice mixte NAȘTE o direcție profundă, NECUNOSCUTĂ ca și efecte ale aplicării cunoașterii umane. 
Poate, cele mai multe cunoștințe ne-au fost transmise pe două căi distincte – prin AND-ul moștenit ca și acumulări dar și prin ACCESUL specific mental, spiritual la BIBLIOTECA ASTRALĂ de depozitare istorică a experiențelor universale de cunoaștere, creație și dezvoltare. Accesul se face fie prin biocomunicație de genul telepatiei = criptesteziei = clarviziunii sau a precogniției „mesajului heruvim” către acest depozit COSMIC de CREAȚIE. De cele mai multe ori telepatic.
Telepatia este în esență o metodă de comunicație specifică tuturor ființelor ce combină elemente de conștient și inconștient, de la Dumnezeu la Om, între mamă și pui, om și …delfin etc. voit, divin sau prin transă hipnotică sau de la distanță, stare ce determină o premoniție, clarviziune, mesaj, telestezie, kinestezie, etc.etc.
Telepatia prezintă și câteva avantaje formidabile însă. În primul rând, nu depinde de distanță, în al doilea rând nu poate fi împiedicată de niciun obstacol. În al treilea rând, nu necesită instalații sofisticate sau costisitoare, iar în al patrulea rând comunicarea este aproape instantanee. 
Această tehnică a fost folosită din timpuri străvechi dar, utilizată în mod organizat și dirijat specific datează din perioada interbelică și a fost frecvent folosită în cel de al doilea război mondial cu trupe special destinate. Mai amintesc doar și de departamentul ZERO din țara noastră.
Dacă telepatia s-ar generaliza la nivelul tuturor oamenilor, iar mesajul ei ar atinge performanțele limbajului articulat am asista la o REVOLUȚIE mentală și de percepție a vieții și relației cu Dumnezeu.
Prin cercetări aplicate s-au dezvoltat câteva tehnici specifice de utilizare senzorială și extrasenzorială a unor comunicații dar și de apropiere spirituală de Mântuitor. Iată câteva exemple de tehnici studiate.
MATERIALIZAREA Definiție: Materie creată din nimic, care apare de niciunde. Au fost chiar filmate sau fotografiate aceste ființe sau obiecte.
CLARVIZIUNEA Definiție: Obținerea de informații (adesea de la mari distanțe) prin intermediul minții. Similar mesajul Divin transmis de Heruvimi.
PRECOGNIȚIA Definiție: Clarviziune care presupune și percepția unor evenimente care se vor întâmpla în viitor. Vezi Fecioara Maria.
RADIESTEZIA Definiție: Detectarea de resurse minerale, tuneluri sau cursuri de apă subterane, prin metode paranormale. Fântânarii sau căutătorii de aur la daci sunt doar două exemple notorii.
PSIHOKINEZIA Definiție: Proiecția energiei psihice pentru a muta obiecte sau a influenta materia (inclusiv acțiuni ale omului). Magia și exorcizarea.
POLTERGEIST Definiție: “Fantoma violentă” în limba germană, termenul se referă la mișcarea obiectelor efectuată de forțe necunoscute și adesea asociată cu un loc anume (case părăsite, castele, locații în care s-au petrecut tragedii și acte violente). Sunt și acele AMPRENTE energetice comune ce rămân la utilizarea personală a unui obiect (scaun, pat, bijuterii etc. energie măsurabilă ce se diminuează în timp)
LEVITATIA Definiție: Capacitatea de a sfida gravitația și de a pluti sau chiar zbura fără nici un sprijin exterior.
INCOMBUSTIBILITATE Definiție: Imunitatea fizică la foc sau arsuri. Dar și COMBUSTIA spontană în contrast cu imunitatea.
Toate aceste capacități dar și altele, sunt și se utilizează astăzi în numeroase experimente de cercetare fundamentală dar și aplicată inclusiv în zone militare. Ele demonstrează clar CAPACITĂȚILE încă nebănuite ale MINȚII umane și iată că nu numai umane.
Puțini au înțeles sau înțeleg și acum mesajul lui Iisus Hristos de ÎNVIERE. 
El anunța ferm existenta vieții de după moarte, anunța o Judecată, precum și o reîncarnare (UNICĂ și finală) a DREPȚILOR, numită Înviere. 
În Upanishade, identificarea Sinelui (atman) cu Absolutul (brahman) nu poate avea loc decât dacă SINELE încheie ciclul infernal al existenței (samsara), adică șirul de reîncarnări succesive. 
Hinduismul culminează printr-o mistică a eliberării, dar nu și prin explicarea RĂULUI și morții prin reîncarnare. 
Nu este vorba aici despre o nouă naștere fizică ci SPIRITUALĂ după cum susține creștinismul. Omul se naște o singură dată, dar nu moare cu adevărat decât tot odată, prin EVALUAREA vieții sale la JUDECATĂ. 
Prin reîncarnare în reîncarnare în budism, spiritul nu-și schimbă decât trupul, pană ce ajunge la adevărata libertate, în Nirvana. Eu spun și de curățenie profundă!
Memoria sufletului nostru are iată o moștenire genetică a trăsăturilor fizice și de caracter anterioare din arborele genealogic indusă în moștenirea ADN-ului nostru, spiritual - vezi cazurile cu aptitudinile de a vorbi o limba veche, mai frecvent sub hipnoză.
Ideea comună de reîncarnare se face însă OBLIGATORIU sub diferite FORME și LEGI specifice. 
Ea a mai fost analizată și promovată și în alte diferite culte ori curente ca budismul, filozofia modernă dar și în spiritism precum și în rândul rozicrucienilor și al antropozofilor. 
Principiul care dirijează călătoria dintr-un corp în altul este DORINȚA sau LEGEA karmei la budiști. 
Exista așadar o LEGE unică, o MATRICE exprimată și de Iisus Hristos prin JUDECATĂ unde se face evaluarea acumulărilor vieții noastre de BINE sau RĂU pentru a putea atinge nivelul de integrare în acel ABSOLUT, legic universal, in LUMINA DIVINĂ sau ... de a fi „rebutat”. 
Am explicat și mecanicist acest concept, apelând la mișcarea de spin a electronului într-un model aplicabil și la spiritul nostru dar și la societate. Vezi articolul MIȘCAREA DE SPIN SOCIALĂ, puțin mai aplicat, științific, http://icepaliga.blogspot.ro/2012/02/miscarea-de-spin-sociala_17.html de pe blogul meu.
RĂUL conduce la pierdere de energie (de lumină) iar BINELE la o ACUMULARE ENERGETICĂ (DE LUMINĂ) determinând SALTUL spre UNIVERSUL ABSOLUT (Nirvana).
MINTEA, ENERGIA BIOLOGICĂ A PROCESULUI MINTAL, DAR ȘI DE JUDECATĂ - ALEGERE VARIANTĂ asigură acea ARMONIE cu UNIVERSUL sau DIZARMONIE și recăderea în KARMA de reîncarnare și reluare a procesului de PURIFICARE.
Astăzi cred că există o necesitate de CONGRUENȚĂ între creștinism, iudaism, islamism ca și religii monoteiste și iată aici și cu experiențele dezvoltate specific în cunoașterea umană de alte religii precum budismul.
Pornind de la ideea centrală, comună budismului și creștinismului – MÂNTUIREA, amândouă religiile întind o mână de ajutor omului, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului și a răului.
Diferența provine din esență: Creștinismul e religia descoperită Omului de Dumnezeu iar budismul e opera unui înțelept. Budismul nu-L are în crezul său pe Dumnezeu, dar atenție !!! nu-L neagă însă dar nici nu-L afirmă în locul hazardului orb, karma. Creștinismul admite așadar providența divină de ocrotire spirituală. Budismul permite însă doar cauzalitatea oarbă, karma. 
Creștinismul are un CLER și un CULT RELIGIOS, prin care sufletele se purifică și se înaltă spre Dumnezeu prin RUGĂCIUNE și credință. 
Budismul a înlocuit rugăciunea cu meditația și cerul cu nirvana. Dacă la creștinism esența e teocentrică la budism ea este antropocentrică.
După creștinism lumea e BUNĂ (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindește IUBIREA și puterea dragostei CREATORULUI. Răul din lume spune creștinismul a izvorât din voința liberă a CREATURILOR lui Dumnezeu, devenite raționale (Adam și Eva). 
De liberul arbitru al CREATURILOR ce pot dezvolta răul budismul nu are cunoștință.
Budismul nu știe nimic nici despre CREAȚIA omului și nici despre NEMURIREA sufletului.
Creștinismul are o învățătură specifică despre LIBERTATEA și căderea omului, despre ORIGINEA și TRANSMITEREA PĂCATULUI, a răului metafizic, moral și … fizic. 
În budism lipsește ideea de libertate, cădere și păcat viața fiind legată de karmă. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferință, bătrânețe și moarte, adică de RĂUL FIZIC, nu și de RĂUL ETIC, din care se naște cel fizic. El vrea să scape lumea de existență, nu de impuritatea păcatului. 
El urmărește nimicirea existenței, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''FIUL OMULUI a venit SĂ CAUTE și SĂ MÂNTUIASCĂ pe cel PIERDUT'' (Luca 19,10), să-și dea SUFLETUL SĂU drept răscumpărare pentru PĂCĂTOȘI (Matei 20,28), să mântuiască poporul de PĂCATE (Matei 1, 21).
Personal consider însă că ÎMBINÂND CONGRUENT spiritualitatea creștină cu puterea câștigată de meditația dezvoltată de budism putem CONTROLA tendințele RĂULUI dezvoltat tocmai de libertățile conferite de CREATOR omului și putem asigura o ARMONIZARE CONȘTIENTĂ cu acest UNIVERS INFINIT al cunoașterii și existenței noastre, al ROLULUI ce-l avem dat de CREATORUL UNIC în UNIVERSUL INFINIT. 
Aici, în UNIVERS există LIBERE, energii și particule contrarii ce TREBUIESC STĂPÂNITE, armonizate după LEGI încă neștiute sau neînțelese de OM pentru a menține ARMONIA impulsului CREATOR. Putem crea HAOS și DISTRUGERE dacă nu înțelegem CORECT rolul nostru în Univers și acționăm necugetat.
Iată așadar NECESITATEA de a percepe, înțelege și accepta prin LIBERĂ și DUMNEZEEASCĂ înțelepciune unificarea experiențelor pozitive ale religiilor lumii FĂRĂ ÎNSĂ A LE AMESTECA. Fiecare din ele are un FIR ROȘU al dezvoltării de sine stătătoare care i-a permis acea APROFUNDARE A CUNOAȘTERII specifice și care TREBUIE continuată. 
Acum cred că ESTE MOMENTUL CONGRUENȚEI CUNOAȘTERII spre o matrice COMPLEXĂ, COMPATIBILĂ SALTULUI SPIRITUAL ȘI MATERIAL AL SOCIETĂȚII UMANE.
TOTUL DEPINDE DE NOI ÎN ALEGEREA DRUMULUI DREPT ȘI CORECT AL UMANITĂȚII !

SURSE:
http://www.descopera.ro/ si http://www.sfaturiortodoxe.ro/yoga/cap4.htm