miercuri, 6 noiembrie 2013

DE ACTUALITATE - REGIONALIZAREA


Curiozitatea și nu interesul ci mai repede senzația de similitudine conceptuală m-a făcut să recitesc teoriile din perioada C.A.E.R. cu privire la unele idei de integrare economică. Cred că foarte puţini îşi mai amintesc astăzi de nebunia mediatică stârnită în anul 1963, când sovieticii au lansat Planul „Valev". Planul acesta a fost expus pe larg de N. S. Hruşciov în revista „Komunist".

În esenţă, sovieticii urmăreau să impună ţărilor din nordul sistemului socialist un profil axat pe producţia industrială, iar ţărilor din sud le-au rezervat doar rolul de furnizor de materii prime şi produse agricole. Vizibil era timpul favorabil celor din sud și nevoia de alimente și o economie proprie cu care să cumpere alimentele pentru cei din nord.
Și în prezent în lume există o disproporție extremă, inumană, între nivelul de industrializare a nordului față de sudul Terrei.
Cum se vorbește tot mai mult de Planul UE de revenire la o similitudine de dezvoltare economică, idee susținută și prin Planul Willi Kunz de la acea vreme, iată că s-a născut Planul Ontario.
Ilie Șerbănescu, face foarte sarcastic și șugubăț chiar o paralelă între ele ”De la secera și ciocanul la secera și Barroso” argumentând dur faptul că Romania a devenit o colonie: ”întregul rulaj al banului din economie, axa cardinală a acesteia, toate intrările şi ieşirile actului productiv şi comercial – au fost şi au rămas deţinute de capitalul străin” în ambele situații dar astăzi mai mult decât ipotetic situația a devenit faptică.
Atunci, puterea colonială a zonei – Uniunea Sovietică – a încercat să transforme România într-o anexă agricolă a unui complex industrial (indiferent dacă e eficient sau nu) pe care îl patrona, prin “planul Valev”. Acesta anula aspiraţiile industriale ale României, în afara cărora, la vremea industrialismului clasic, nu era de conceput nici un proiect de dezvoltare.“Planul Valev” a putut fi evitat. Unu: pentru că, la nivelul clasei politice de atunci din România, s-a vrut! Doi: pentru că împotriva proiectului s-au luat lucrurile din faşă! Trei: pentru că atunci se construia comunismul şi în comunism colonialismul se instalează mai întâi pe plan politic şi apoi pe plan economic.
Acum nu există nici o şansă. Unu: clasa politică, indiferent dacă la putere sau din opoziţie (de altfel, toate forţele politice sunt în prezent într-un fel la putere!) nici să bâjbâie nu este în stare! Doi: jocurile în planul principal, determinant – cel economic – sunt deja făcute. Trei: acum România se spune că îşi desăvârşeşte drumul spre capitalism, iar în capitalism colonialismul se aşează mai întâi în plan economic şi apoi este consfinţit în plan politic. România a devenit deja de câţiva ani o anexă de tip bananier a centrului, situată la periferia Uniunii Europene, fără decizie proprie în axa majoră a economiei, deţinută de capitalul centrului, fără politici proprii, fără controlul asupra sectoarelor strategice şi performante, asupra rulajului banului.
Această situaţie din plan economic a fost doar certificată politic cu prilejul referendumului din 29 iulie.
Dar fiindcă nu doresc a expune aceste planuri ci numai să fac o trimitere la ele deoarece le găsiți pe Google foarte ușor, revin succint și la Planul Willi Kunz cu câteva elemente de referință ideologică.
Europa nu se va face dintr-o sigură lovitură, nici într-o construcţie operativă de ansamblu. Ea se va face prin realizări concrete creând mai întâi o solidaritate de fapteRobert Schuman, 9 mai 1950.
Într-un material redacţional de la „Viaţa Economică” din 1964, era criticată serios și lucrarea economistului est-german Willi Kunz, privind „Problemele colaborării economice internaţionale între ţările membre ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER)”.
Care era contextul istoric al apariției acestor concepte economice de integrare? Redau doar câteva date universal cunoscute în prezent despre UE dar cu o semnificație specială pentru a înțelege de ce am o părere DIFERITĂ față de tendințele actuale. Nimic nu se face FARĂ INTERES ECONOMIC !!!
În anii 1963 – 1964, procesul de integrare vestică făcuse paşi însemnaţi înainte. Dacă în 9 mai 1950, francezul Robert Schuman, care va deveni ministru de Externe, declara „Europa nu a fost realizată, noi am avut război”, urmărind să declanşeze procesul de construcţie al unui nou cadru economic şi politic pentru a prezerva pacea şi democraţia în Europa. Dacă în 1951 se va semna Tratatul de la Paris, care instituia „Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului”(CECA) asigurând producţia şi gestiunea în comun – de către Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg – a cărbunelui şi oţelului, materii esenţiale pentru reconstrucţia postbelică şi pentru progresul economic respectiv, înlăturându-se astfel posibilitatea oricărui conflict armat între aceste ţări. Dacă în 1957 se va semna, de către „cei 6″, Tratatul de la Roma, instituind „Comunitatea Economică Europeană” şi „Euratomul” şi promovând, printre altele, ca principii, libertatea de circulaţie a produselor, capitalurilor şi forţei de muncă, iată că, în 1962, „Europa celor 6″ va institui debutul PAC-ului (Politica Agricolă Comună), iar în aprilie 1965, lucru deja previzibil, se va realiza fuziunea Comunităţii Economice Europene cu CECA şi Euratom – ultima instituţie menită să gestioneze şi să finanţeze mai amplu,în „comunul celor 6″, cercetările, producţia şi finalităţile în domeniul energiei atomice. Fuseseră construite, între aceste ţări, la care în timp se vor alătura şi altele, legături indestructibile care nu mai puteau fi înlăturate și nici neglijate pe plan mondial. Era clar că se tindea, în timp, prin negocieri succesive, de comun acord, cu beneficii concrete pentru fiecare ţară,la realizarea unei Europe unite economic, iniţial, iar pe un plan mai îndepărtat, din ce în ce mai mult politic.
Vă rog să studiați aceste teorii fiindcă veți observa EXTRAORDINARA asemănare între acele tendințe de REGIONALIZARE și cele de astăzi, atenție la menținerea inclusiv a culorilor !!!

Las așadar celor dornici de polemică politică, economică sau doar de polemică de dragul polemicii să analizeze aceste teorii, inclusiv părerile extremiste cum că Merkel ar fi singura susținătoare înverșunată a acestor planuri așa cum e descrisă autoritar în imaginea de mai jos:


Sursa:http://1.bp.blogspot.com/-mM6LCV79jII/UTNv9z4FYAI/AAAAAAAAX-0/LSzQJkwzbnc/s1600/angela+merkel.jpg
Eu voi încerca un alt mod de gândire. AL INTERESULUI CELUI CE FINANȚEAZĂ !!!
Hai să spunem că aveți BANI și vreți să-i investiți undeva. Să zicem că doriți să finanțați cu burse de studiu unele specialități la unii studenți, care, în final să lucreze pentru proiectele dumneavoastră, indiferent care.
Cum ați proceda? Mai exact ați permite ca finanțarea să se ducă spre alte proiecte economice decât cele avute în vedere la finanțarea studentului? De exemplu cum ar fi transportul urban. Cu siguranță veți spune că NU.
Atunci nu este normal să încerci o astfel de finanțare care te va plasa prioritar inclusiv cu un loc de muncă asigurat?
În speța noastră finanțarea ar fi PROIECTUL AGRICOL avut în vedere și în aceste Planuri istorice actualizate. Am fi avut avantajul și al PIEȚII de desfacere asigurat. Contradicția de argumentare era și încă mai este vizavi de PREȚUL la care vom cumpăra noi produsele industriale care, știut este economic faptul că au o rata a valorii adăugate net superioară produselor agricole.
Problema pe care o pun este de ce nu gândim valorificarea superioara, prin prelucrare primară cel puțin și a produselor agricole ce le dăm la contrapartidă? Sau dacă dorim cu ardoare să nu fim excluși de la industrializare de ce nu investim în industria noastră, dorită? Simplu, am vândut la extern TOT ce era rentabil și nu putem să o mai luăm de la ZERO într-o concurență acerbă. Devenim însă pesimiști și fataliști în fața acestor vânzători de țară și de viitor.
Și totuși soluții sunt dar ele depind de decizia politică. Se spune că am dat economia fiindcă devenise ”o gaură neagră” ce înghițea resurse mult prea mari puterilor noastre financiare (minciuni pentru copii) și acum avem impozitată activitatea economică și iată așa avem rezolvată problema.
FALSĂ gândire deoarece DOAR, să zicem 16-25% cum a fost impozitul, se întoarce la buget. Se argumentează cu locuri de muncă etc.etc. și alte taxe și impozite.
Real ele vin, dacă vin, fiindcă se practică un management pe costuri și de transfer transfrontalier sau prin offshor-uri, vin valoric la buget DIMINUAT, doar atât cât consideră managerial acel investitor.
Iar aici la buget este o întreagă ALTĂ mașinărie de tocare a acestor bani FĂRĂ ca populația să beneficieze de o viață mai bună.
Orice investire, dacă se investește și nu se consumă pentru huzurul administrativ, se face iată în folosul tot a acelor firme, din nou externe, care reprimesc din acele taxe și impozite colectate accesul preferențial la execuția proiectelor (vezi inclusiv comisioanele țintite incluse în Caietul de sarcini).
În final situația economică este exact cea de azi, de după acești 23 de ani.
Populația suferă mai aprig decât pe vremea lui Ceaușescu și simțim doar începutul CRIZEI REALE si mai ales a FOAMETEI ce urmează la nivel mondial.
Vă recomand să faceți un minim efort de vizionare a filmului ”La graniță” cu Angelina Jolie și vă veți cutremura de ceea ce înseamnă foametea și nu numai ci chiar dreptul la viață în Africa.
Interesant de reținut este poate și faptul că actualul primar ales al New York-ului a câștigat alegerile recente pe moneda înlăturării decalajelor între cei săraci și cei bogați din metropolă. Paradoxal nu, când situația este explozivă din același punct de vedere în multe țări ale lumii? Ea este conștientizată la nivel cetățean.
Iată așadar doar un exemplu caracteristic chiar din SUA unde democratul Bill de Blasio a fost ales primar al New York-ului, el fiind succesorul miliardarului Michael Bloomberg, începând de la 1 ianuarie 2014.
Ce credeți că se va întâmpla în Europa datorită acestor decalaje imense între cei bogați și cei săraci? Grecia este iată și ea în Grevă generală iar populația Europei este în fierbere mai peste tot.
Băncile romanești sunt tot mai puțin de încredere după aprecierea chiar a lui Isărescu și se fură ca în codru, acum de profesioniști aflați aici, în topul zonelor de jaf, băncile.
La noi abia a început ca populația să se trezească. Foarte târziu și foarte puțin eficientă ca urmare a anemiei sindicatelor că de partide politice nici pomeneală.
Așa că eu SUSȚIN doar acele proiecte de finanțare, CORECT NEGOCIATE pentru o derulare contractuală fezabilă și dacă dorim o creștere de excepție să valorificăm minimul de resursele rămase cu investiții POPULARE după modelul Cojocaru sau chiar Ilie Șerbănescu.
Nu putem neglija astăzi, mai ales, INTELIGENȚA copiilor noștri și pentru ei trebuie să construim segmentele de creștere economică cu un plus produs cu o muncă amplă de plus valoare ce se încorporează atât pe orizontală cât și pe verticală mai multă inteligență. Vezi segmentul IT și imensa bătălie pe INFORMAȚIA ce se culege de aici.
Investiția în SCOLARIZARE și SĂNĂTATE dau garanția unui viitor romanesc. Citiți pledoaria mea pentru integrarea științelor în lucrarea ”Mișcarea de spin socialăspre finalul lucrării cam de pe la pagina 7 unde veți găsi argumente suficiente de investire în inteligență. http://icepaliga.blogspot.ro/2012/02/miscarea-de-spin-sociala_17.html
Proiectele ARGICOLE trebuie însă puternic finanțate cu resurse de toate felurile dar PĂSTRATĂ ACEASTĂ AVUȚIE NAȚIONAȚĂproprietatea pe pământul românesc, în prezent fiind SINGURA ȘI ULTIMA resursă ce ne poate crea o balansare a creșterii economice.
Să nu uităm că INTELIGENȚA copiilor noștri trebuie înregistrată ca și proprietate intelectuală ROMÂNEASCĂ pentru a ne asigura egalitatea la masa tratativelor de creștere regională.
Subiectul este extrem de complex pentru o abordare satisfăcătoare chiar și pe blog și necesită o analiză interdisciplinară de înaltă ținută științifică obiectivă și profesională subiectivă.
România NU ARE dar nici nu a avut O STRATEGIE de dezvoltare pe CÂTEVA SUTE DE ANI așa cum au avut și au chinezii, rușii prin revigorarea Testamentului lui Petru cel Mare, dar mai ales organizațiile istorice oculte care iată că în prezent, prin acele grupuri de elită, revigorate, conduc lumea.
România are doar o singură șansă de creștere, să schimbe urgent această clasă politică PAGUBOASĂ care a abandonat sloganul istoric liberal românesc ”prin noi înșine”.
Atenție!!! subliniez, clasa politică din 1990 încoace este, așa cum a declarat-o domnul Florin Constantiniu, „cea mai criminală clasă politică" din întreaga istorie.
Trebuie să scăpăm țara de ea. Cum?
Am subliniat de nenumărate ori în articolele mele de pe acest blog. Poate vă ajută dacă le revedeți.
Întotdeauna PROGRESUL a însemnat un SALT spre o schimbare CALITATIVĂ și nicidecum un salt prin pierdere de calitate ceea ce corespunde doar REGRESULUI. Acumulările cantitative conduc la salturi calitative este una din legile filozofice, legea transformării cantităţii în calitate şi vice-versa.


“In pofida caracterului treptat, trecerea de la o formă de mişcare la alta este totdeauna o mişcare hotărâtoare, un SALT.” (Engels – Anti-Düring).

Hegel a elaborat ideea unei dezvoltări NODALE (vezi și managementul holonic) pentru măsurarea relaţiilor; potrivit acestei teorii, la un anumit punct nodal, simpla creştere sau descreştere cantitativă generează un salt calitativ. Filozofia lui Hegel a explicat cele mai importante legi ale dialecticii: cantitate şi calitate, interdependenţa contrariilor și negarea negaţiei. Lenin a caracterizat dialectica hegeliană ca fiind “cea mai cuprinzătoare, cea mai corectă în conţinut şi cea mai profundă doctrină a dezvoltării”.

Ca orice nouă știință și legile dialectice pot avea perioade de lansare, de creștere, de dominație, de perimare și descreștere și în final de epuizare și dispariție. Și asta doar ca urmare a efectelor legii transformării cantităţii în calitate – progres sau viceversa – regres. Toate ca urmare a interacțiunii active dintre cauză și efect în acele zone sau momente nodale ale existenței noastre. Este deci de reținut că aceste legi dialectice nu sunt izolate de întreg și ele acționează unitar și predominant într-un anumit moment istoric fiind direct proporționale ca și pondere cu reacțiile conștiente sau inconștiente ale entităților mulțimii sistemice. MULȚIMEA (cantitatea) determină sensul, spre genul calitativ – progres sau regres.
Iată de ce REACȚIA MULȚIMII este singura în măsură să determine CALITATEA saltului, motiv pentru care politicul descurajează concentrarea gravitațională a maselor spre alt ”adevăr” decât cel din spectrul său de interes.
Doctrina lor fiind atent ”pastelată” cu elemente de interes politic pentru atracția maselor spre acel paradoxal ”adevăr-mincinos” clamat dar nu în mod obligatoriu și de respectat, ținta lor fiind doar ajungerea la resursele de tocat în interes propriu.
Odată atinsă această țintă se schimbă radical modul de acțiune și mai ales de protecție a aliniamentelor atinse în vederea stoarcerii sevei (finanțelor) cucerite pentru noi acțiuni procedurale de manipulare și determinare a maselor incapabile de coagulare ideologică să le accepte noile ”adevăruri”, psihologic foarte fin poleite cu acele bune intenții motivaționale. În aceasta acțiune clasa politică se bazează pe două instrumente de forță: armata și jandarmeria.
Paradele militare vin să le ”gâdile” senzația de putere iar cu jandarmeria, și ea plătită țintit, suprimă orice încercare de SCHIMBARE a jocului lor de putere. Serviciile secrete nu fac decât ”să informeze asupra tendințelor interne și externe de ”coabitare”.

Tocmai de aceea MASELE trebuie să sesizeze punctul nodal al ieșirilor în stradă și posibilei impuneri a interesului lor colectiv. Ușor de zis greu de făcut fiindcă românul este vizibil individualist și laș, demonstrat istoric. Revedeți răscoalele și chiar revoluțiile de la Români. Vedeți un Tudor Vladimirescu sau un Mihai Viteazul cum au fost tradați.
De aceea de regulă acest pas se face printr-un alt partid politic, cu girul și sprijinul societății civile care este ținută eterogenă și incapabilă de înțelegere a necesității unității ideatice și de acțiune specifice doar unui partid. Acțiunile dispersate și disperate ale acestui popor oprimat nu se văd tocmai datorită forțelor de represiune PLĂTITE din banii publici și ținute în șah cu elemente de recompense și sancțiuni tot mai agresive.
Societatea Civilă poate însă avansa elemente coagulante printr-o platformă ideatică pe structura unei doctrine combatante care să fie un cumul, un mix, de doctrine ale entităților organizaționale cu pondere clară pe elementele comune de interes.
Dan Puric deși are o remarcă foarte interesantă vizavi de această butadă spunând că nu întotdeauna acumulările cantitative duc la salturi calitative, exemplul lui în dualismul progres-regres confirmă însă această LEGE. Iată ce spune domnia sa:
 
Am constat un lucru teribil. E o eroare - nu întotdeauna viitorul e legat de progres. De exemplu, eu când mă duc la cimitir la mama sau la tata și văd că omul a murit în '45 zic „A fost fericit!" După '45 încolo a venit viitorul și a fost o involuție, o cădere în timp extraordinară.
Se pare că s-a întâmplat un lucru atipic din 1989 încoace.
Până atunci ne-au jefuit turcii, ocupațiile străine, au fost Războaiele Mondiale, criza economică mondială, însă niciodată acest popor nu a fost jefuit de către cei din sânul lui. Clasa politică din 1990 încoace este, așa cum a declarat-o domnul Florin Constantiniu, „cea mai criminală clasă politică" din istorie. Foarte bună remarca.

Vă rog citiți cu această ocazie, dacă aveți o oarecare chemare spre filozofie, disertația mea pentru unificarea științelor ”Mișcarea de spin socială” de la adresa http://icepaliga.blogspot.ro/2012/02/miscarea-de-spin-sociala_17.html și probabil veți înțelege esența concepției mele despre lume și viață și cum se confirmă chiar și această remarcă excepțională a lui Dan Puric.
Iată de ce de fiecare dată când aud că ”dacă ar fi să o iau de la capăt exact același lucru aș face” mi se pare o mare, o foarte mare prostie, o fanfaronadă deșănțată a unui produs social degradat.
Experiența de viață acumulată de fiecare din noi ne face în mod firesc să judecăm ALTFEL faptele și evenimentele, inclusiv în analiza lor istorică, mai ales acolo unde se știe că istoria s-a rescris de fiecare dată în interesul celor de la putere.
De aceea apreciez și mai mult vorba mamei:
Așa vrea, dragul mamei, să mai trăiesc odată viața dar cu experiența de acum
Remarca dar mai ales gândirea ei o consider de foarte mare bun simț și corectă.
Deseori experiența ei de viață producea câte o concluzie filozifică gen Dan Puric: Neluțu dragă, pe zi ce trece observ că viața devine tot mai grea și mă tem pentru viitorul tău.
Nu uitați că eu la mama chiar am trăit în perioada marii foamete din 1947 și știu ce înseamnă real foametea astăzi, mai ales în unele țări ale Africii și nu numai. Dar și foamea mea actuală, ca și ofițer în retragere, deoarece costurile de viață au crescut exponențial iar pensiile au stagnat în mod criminal. Mă îmbărbătez singur și spun că sunt un privilegiat al societății față de oricare alt pensionar.
Necesarul de tratament și existență este însă OGLINDA respectului statal real față de orice cetățean.
Citiți cu atenție din aceste remarci excepționale ale lui Dan Puric și poate vă veți contura, tușa, poziția dumneavoastră despre lume și viață fiindcă TREBUIE să învățăm din istorie. Iată câteva mostre indestructibile de gândire filozofică:
 
Atenție !!! Mihail Manoilescu, în „Rostul și destinul burgheziei românești" are o remarcă extraordinară - vizavi și de aceste legi filozofice.
Spune așa: „La prima generație se poate naște un savant, se poate naște un inginer foarte bun, chiar un artist". Asta nu merge la clasa politică. La clasa politică, zice domnul Mihail Manoilescu în cartea asta teribilă, scrisă prin 1942: „selecția este fantastic de aprigă, îți trebuie vechime".
Eminescu dădea o vechime de aproape 250 de ani ca din clasa aia boierească să iasă un veritabil om de stat.
Cei de azi au apărut dintr-o dată, din neantul golăniilor a apărut această generație spontanee. Generația aceasta spontanee, din 1947 încoace, este din ce în ce mai involuată, mai rea.
Pentru că, zicem așa: Dej, cu toate crimele făcute, avea grijă să scape de ocupația sovietică. Ceaușescu trăia ideologia și vroia să facă o forță naționalist-comunistă. Dar ăștia de după 1990 încoace sunt incalificabili, inscanabili. Deci este o involuție, ei nu se rafinează în timp, precum clasa boierească. Și așa se dezvoltă mafia.
P.P. Carp spunea: „Nimic pentru noi, totul pentru țară". La ăștia a fost o răsturnare de paradigmă: „Totul pentru noi, nimic pentru țară".
Nu, eu nu cred că societatea evoluează. Nu numai prăbușirea economică, nu asta e importantă, ci prăbușirea factorului uman (n.a. este ESENȚA). Degradarea.
Sufletul românesc a suferit o lovitură uriașă.
Acum, în România nu mai există încredere între oameni. Este o stare de degradare. Eu o văd ca pe o involuție.

Dar a rămâne pesimist sau fatalist nu e productiv. Iată așadar și concepția lui Puric pentru a ieși din această INVOLUȚIE. Părerea mea, similară, se găsește în lucrarea explicită, poate prea tehnică, dar foarte exactă ”MIȘCAREA DE SPIN SOCIALĂ” mai explicit cam de la pagina 7.
Bucățelele acestea de țesut sănătos trebuie să se adune. Trebuie să se adune ca să facă întregul sănătos. – Dan Puric

Doctrinele de sistem sunt însă atât de puternice, profunde, totalitare și au un asemenea impact psihologic încât cei căzuți prizonieri își pierd ușor contactul cu lumea reală.
E foarte greu de înțeles pentru voi ca și spectatori ai acestor impenetrabile structuri, ce se întâmplă în mod real, dar și mai greu de digerat realitatea de cei care sunt iată prinși, cum am fost eu, în capcana sistemului.
Nici unii nici alții cred că nu pot fi condamnați apriori deoarece nu pot fi prea ușor desprinși din cotidianul acelei vieți aparent normale în care trăiesc și îmi dau seama că pot fi și eu foarte ușor exclus din structura de percepție a lumii voastre tocmai datorită acestor tabieturi cotidiene de existență.
Este riscul ce mi-l asum dar vă scriu ADEVĂRUL așa cum i-l percep astăzi.
Eu am trăit iată încă 18 ani DUPĂ, desprins brutal de sistemul căruia i-am dedicat viața și mai ales sănătatea mea, sub jurământ.
Această perioadă nouă m-a obligat, la o vârstă dificilă dar și suferind medical, să mă readaptez vieții civile și să exist deasupra tuturor restricțiilor și mai ales provocărilor de toate genurile ivite într-un sistem social activ, degradant-schimbabil, aflat într-o cădere liberă în plasa păpușarilor lumii.
Finalul activității mele militare m-a aruncat inevitabil într-o cavalcadă de situații limită extrem de diversificate și care m-au făcut să gândesc foarte rapid la SCHIMBARE, concept atunci încă neidentificat rațional, în profunzime, dar perceput ca necesitate vitală. Așa am început, la vârsta de 45 de ani, epuizant, a treia facultate, cea de management-marketing, pentru a mă adapta unei altfel de vieți total diferite. Vezi aici CV-ul meu actualizat.
Nu știam cum va fi dar știam cu certitudine că TREBUIE să mă adaptez la o nouă viață dacă vreau să mai trăiesc DECENT deoarece știam încă din 1990 că sistemul ne abandonează TOTAL și își creează ”la vremuri noi, oameni noi” cointeresați puterii.
Un sistem militar, aflat sub JURAMÂNT, nu poate acționa aleatoriu deoarece are aproape pentru oricare situație definite variantele de acțiune. La noi în 89, iată că majoritatea ori a fost sperjură ori a fost defectată de trădători și situația se poate repeta ORICÂND fiindcă se spune clar ”îmi place trădarea dar nu și trădătorii”.
Serviciile de informații externe au un cult al profesiunii și recunosc valoarea și la adversar ceea ce nu este specific serviciilor interne și mai ales … politicienilor.
De aceea masele populare care, potrivit Constituției, sunt suverane oricărei decizii ale aleșilor trebuie să sesizeze punctul nodal al intervenției ei categorice și efective de curățire a spectrului politic.

Cu stimă pentru acest popor și cu imens regret pentru faptul că a ajuns în sclavie ... și din vina mea.

Lt.col.retragere
Ioan CEPALIGA


Trimiteți un comentariu