joi, 29 noiembrie 2012

LA MULTI ANI CAMARAZI !

Colegiul Militar Liceal "Ștefan cel Mare" a împlinit 88 de ani
http://lm-stefancelmare.blogspot.com/2012/11/colegiul-militar-implinit-88-de-ani.html?spref=tw
Comentariu meu pe sit.
Sunt mândru că mi-am început cariera militară în anul 1961 la Liceul Militar Ștefan cel Mare. În anul următor 1962 s-a redeschis Liceul Militar Dimitrie Cantemir și am avut onoarea să fiu selecționat pentru a fi "instructor elev" la acest liceu. 
Mutarea mea a fost însă și traumatizantă, foarte greu de suportat fiind singurul din cei 12 gălățeni cu care am pășit pe porțile liceului din Câmpulung Moldovenesc. Prin consecință sunt în suflet atât un LM-ist (năsturel) cât și un cantemirist pur sânge. 
Iată-mă ce chipeș și frumos am crescut și ce mândru eram la cei 18 ani ai mei la LM Breaza.
Îmi amintesc cu bucurie de toți profesorii pe care i-am întâlnit în activitatea de elev a două licee militare și pot spune că le datorez îndeosebi lor, cu prisosință, rezultatele din cariera mea. 
Ei m-au făcut să fiu un cetățean profund fidel patriei mele dragi.
Astăzi, ca și Lt. colonel în retragere, am ajuns în prezent însă un civil sadea, economist licențiat în management marketing la facultatea R.E.I. din A.S.E. București dar, mă mândresc și cu studiile militare de lungă durată (6 ani) echivalente ca și inginer, atestat confirmat și semnat și de Ministerul Învățământului.

Mă onorează posibilitatea de a ura LA MULȚI ANI actualilor LM-iști și prestigiosului corp de cadre din liceul Ștefan cel Mare cu care concuram la vremea mea pentru rezultatele noastre ca elevi în procesul de învățământ. Am avut chiar onoarea să primesc atunci, ca recompensă, alături de alți colegi din Breaza, excursia de două săptămâni prin țară cu autocarele, fiind și eu elev de frunte, LM Breaza fiind clasificat pe primul loc între licee.
Astăzi îmi curg lacrimile de bucurie amintindu-mi de acei ani de neuitat ai tinereții mele.
LA MULȚI ANI DRAGI LM-iști NĂSTUREI! AVEȚI DATORIA DE A SCHIMBA ÎN BINE DESTINELE ROMÂNIEI DE ASTĂZI PRINTR-O PREGĂTIRE PROFUNDĂ ÎN FORMAREA VOASTRĂ CA ȘI VIITORI APĂRĂTORI, PROFESIONIȘTI, AI ROMÂNIEI !
DUMNEZEU SĂ OCROTEASCĂ ROMÂNIA !
-----------------------------------------------------------
AUTOBIOGRAFIA UNUI LM-ist
Am pornit în viață dintr-o familie săracă cu trei copii, mama fiind casnică și tata șofer. Eram sufletul și bucuria mamei din cei trei copii ai săi fiindcă eram înclinat spre ... învățătură. Iată cum arătam eu, viitorul ofițer, în copilăria mea, fiind de atunci un copilaș frumos (priviți poza că nu mă laud), cu bucle naturale proverbiale, "cu moț în frunte" (moț genetic pus, SIC fiindcă și urmașii mei au acum acest vârtej cu moț) și pantalonași cu bretele ... "militare". 
Eram "ăla cu moț în frunte" cum spunea mătușa mea.
La vârsta de 13,5 ani am fost, cu acordul tatălui meu, selectat pentru a păși pe porțile unei școli de educație specifică, la dorința expresă a tatălui dar mai ales din dorința mamei de a ajuta familia greu încercată de nevoile zilnice.
Iată-mă ajuns așadar în promoția 1965 - LM Dimitrie Cantemir - Breaza (m-am evidențiat cu un cadru galben în fotografie, chiar în centrul ei). Vezi și pag.59 rândul 5 de la http://www.cantemircml.ro/docs/promotii_1915_2012.pdf
Mai jos o poză cu mine și colegii mei de clasă din Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni Sibiu (eu, eu, eternul eu sunt în centrul ... atenției altora ca și în fotografie).
Iar pentru colegii mei de la Breaza atașez o fotografie de grup și de suflet din tinerețea noastră cazonă în ALB și NEGRU.
Nu a fost ușor. Dar iată că am ajuns deja la momentul înaintării "băiatului mamei" la gradul de locotenent. Poza e de pe diploma de absolvire a Școlii Militare Superioare de Ofițeri Activi de Transmisiuni, promoția decembrie 1968 urgentata după evenimentele de invazie din Cehoslovacia.
Am evoluat în carieră prin multă muncă și iată o poză specifică de dosar, la selectarea pentru intrarea mea în ACADEMIE. Cu urechile la vedere, nu cumva să fie una "aplecată" către ... alte destinații.

Și ce schimbat arătam la final, din cauza "verificărilor", la absolvirea ACADEMIEI MILITARE. Un licențiat "veritabil" în științe "milită-roase", mai mult "roase" decât militare "deteriorat profund sufletește" de aceste „verificări” de cadre devenite un veritabil SUPLICIU, patologic, traumatizant. 
De ce? Fiindcă trebuia să ies șef de promoție și să fiu încadrat la Comandamentul Trupelor de Transmisiuni asa cum rezulta din informațiile mele, aparent neoficiale dar primite „oficial” ca și acceptare verbală a încadrării viitoare. Eram cu media cea mai mare din an și am rămas al 11-lea pe Academie cu toate scăderile abuzive de la examen ca să nu ies șef de promoție. La sosirea generalului Opriță Constantin, proaspătul șef al Direcției de Cadre a M.Ap.N. (1975-1989), pentru comunicarea acum deplin oficială a  noii mele încadrări, am mulțumit dezinvolt pentru încrederea acordată. Întrebat fiind de ce mulțumesc, am relatat incidentul cu apariția rudelor mamei soției, din Israel, pe 15 august 1975 (cu o lună înainte de începerea cursurilor Academiei Militare), sosite în țară să-și caute rudele dispărute în perioada celui de al doilea război mondial, în perioada prigoanei împotriva evreilor. 
De căsătorit m-am căsătorit în anul trei din școala militară și cred că era firesc să fi fost ATENȚIONAT să nu mă căsătoresc familia ei fiind de evrei. Toți cunoșteau numai eu nu știam urmările căsătoriei mele. Ba mai mult am fost și avizat să continui și studiile la Academie, fără restricții.
Cum informația nu ajunsese la Direcția de cadre înainte de Academie, serviciul C.I. apreciind că nu există motiv de suspiciune și posibilă trădare din partea mea și au avizat plecarea la studii fără a mai informa, probabil, și la Direcția de cadre sau poate nu era informat doar generalul acesta imbecil. 
Iată că am asistat la o reacție nefiresc de violentă a generalului Opriță Constantin care îmi schimbă destinul și aflu că nu voi mai fi încadrat așa după cum știam. 
Șeful catedrei, col. Pop Ciprian mi-a spus că va trebui să fiu foarte tare să rezist la cele ce vor urma, el fiindu-mi și îndrumătorul științific al lucrării de diplomă deoarece aveam și o temă similară cu lucrarea de doctorat a unui alt ofițer din Catedra de Transmisiuni a Academiei. 
Deși eram pe locul unu ca și clasament anterior, la fel eram și cumulat după primele examene, având media generală cea mai mare și deja cu media 10 la lucrarea de diplomă și 9 la examenul oral de arme, la următorul examenul din teren, în fapt o formalitate de examen, am fost notat ABUZIV cu nota 6 (șase) nota minim admisibilă ca să îmi scadă suficient media de absolvire ce ajungea astfel la media 9,11 fiind scos însă din lista șefilor de promoție pe arme și pe Academie. Așadar sunt vizibil lovit inuman și sunt silit să mă întorc și pe o funcție mai mică decât cea de pe care am plecat în Academie. Sunt numit pe o funcție FĂRĂ academie, locțiitor comandant Batalion de Transmisiuni. Pentru a nu deveni publică injustiția deciziei politice funcția e făcuta ulterior, după încă un an de la încadrarea mea abuzivă, birocratic, o funcție cu academie pentru a atenua ilegalitatea făcută de acest general de cadre.
Practic din cauza acestui incident al rudelor din Israel, întreaga mea cariera a fost pecetluita în 1978 apărând și trădarea lui Pacepa. Culmea C.I.-stul a fost trecut în rezervă și eram și eu în pericol major de trecere în rezervă chiar după absolvirea academiei.
Aparent am avut "noroc" fiindcă eram în topul absolvenților dar ... cu un destin pecetluit. După circa șapte ani pe acea funcție plăcută pentru mine dar ingrată profesional, din nou din inițiativa celor de la contra-informații, am fost sfătuit să declar că rudele respective "probabil au murit" nefiind continuate relațiile familiale după cum îmi declara soția.
Ironia soartei face însă ca imediat după această declarație și numirea mea în funcția de locotenent colonel la casa Armatei Brăila, mama soției și un frate al dânsei să aflu că au solicitat, LEGAL, imigrarea în Israel pentru reîntregirea familiei și realizarea unui trai mai decent aici fiind prigoniți ca și mine după incidentul cu Academia. 
Această lovitură extraordinară, necunoscută mie fiindcă soția  mi-a ascuns premeditat adevărul cunoscând cele suferite neloial și extrem de intens la absolvirea academiei, îmi pecetluiește definitiv cariera. 
În final sunt obligat să divorțez ca și reacție la decizia familiei soției deși nu avem nici un alt motiv familial real de divorț, pentru a putea rămâne în armată. La tribunal este depusă însă la dosar o adresă de la serviciul pașapoarte care confirmă solicitarea plecării rudelor soției în Israel și doar așa se produce divorțul din vina ambilor și "salvarea" mea de la trecerea în rezervă dar ... ca și un coșmar, nu și a C.I.-stului care a inițiat acțiunea de protecție umană pentru avansarea mea în grad.
Doamne cât de mult am regretat ulterior că nu am trecut în rezervă imediat și să rămân cu familia mea "așa hulită" dar mă speria-sem de amenințările și repercusiunile ce ar fi urmat și în viața civilă.
Iată de ce TOATĂ perioada următoare devine "un secret profesional specific" pentru a nu cunoaște și ceilalți colegi cauzele mișcării mele de cadre dar și o povară de viață insuportabilă, degradantă, fiind mereu vitregit de acele aprecieri firești de muncă fiind inevitabil "vinovatul de serviciu".
Aici o poza din nou "polițistă", specială, AUTENTICĂ, cu timbru sec de la absolvirea facultății din Academie.

Astăzi, deși-s după cum ați sesizat și citit un jurat "CARIERIST" pe viață, sunt obligat chiar și de această societate prost-"revoluționară" ca încă să mai lucrez, bolnav fiind, clasat ca și inapt serviciu militar cu scoaterea din evidență și la pace și la război, pentru a putea exista decent eu și familia mea actuală, fosta soție decedând în Israel unde se afla și una din fiicele mele. Draga de ea are trei flăcăi și toți trei, genetic ca și mine, cu moț în frunte exact în aceeași configurație.
Politica "nouă" de stat din prezent m-a dus si pe mine la situația de a ne lua adio gradelor militare dar și la acea forma de adio onoare chiar și la ... înmormântare. Totul s-a "civilit" sau "civil-izat" și politizat prost-"revoluționar".
Viața militară după cum se vede a fost o viață, cu multe privațiuni, în ALB și NEGRU. Dar ... eram bucuria mamei mele, draga de ea, Dumnezeu să o odihnească în pace.

 -----------------------------------------------------------
La trecerea în rezervă (1995) viața mi s-a ... COLORAT, poate și la propriu după absolvirea cu efort maxim a ASE fiind al șaselea pe facultate și al șaptelea pe Universitatea "Constantin Brâncoveanu". Vezi aici CV-ul pentru conformitatea activităților și experienței de management.
Chiar și numai privind pozele color dar mai ales ca și activitate viața mi s-a COLORAT. Foarte greu m-am adaptat la viața civilă TOTAL necunoscută unui carierist nu cu pietre la rinichi ci "veteran jurat" pe viață.
Iată-mă acum "adaptat" la biroul meu de lucru, într-o firmă mare din topul național, în calitate de consilier management-marketing, după absolvirea facultății de R.E.I. la A.S.E., economist specializat în mangement marketingul firmelor pentru comerțul exterior, suplimentar, cu așa zisa formă de master - curs de opt luni de zile cu PERCOMEX 1994/1995, în paralel cu o a treia facultate la care studiam atunci, curs urmat la fostul CEPECA din București de pregătire postuniversitară (eram deja cu studii superioare excluzând facultatea în curs) a cadrelor pentru comerțul exterior.
Un moment interesant din activitate la biroul "COMANDANTULUI" firmei din București
Am devenit astfel "un ofițer în retragere fericit" alături de "o nouă familie profesională" dar ... tot lângă fata mea frumoasă ca tata și deșteaptă ... tot ca tata. SIC! 
Fetele mele au fost cele care au suferit cel mai mult represiunea politică descrisă dar și ilegalitățile cu care m-am confruntat în armată și MERITĂ să fie fericite. Veșnic le voi cere iertare fiindcă nu am rămas o familie unită și de drept nu numai în fapt.
Și mai recent ită-mă în poză cu fata mea cea mare, frumoasă foc

Aici sunt împreună și cu unul din nepoții mei din partea fetei rămasă în România, ca un bunic "învingător" sau, mai corect, ADAPTAT vremurilor de încercări incredibile.
Munca mea este tot COLORATĂ și la biroul din Galați unde m-am bucurat de o funcție interesantă de consiliere în management-marketing.

Uneori și aici sunt în "MISIUNE" dar ... de afaceri, pe malul Bosforului în Palatul Topkapi
Viața în Istanbul e foarte interesantă când admiri Bosforul de la restaurantul din Palatul Topkapi. E plăcută dar ... nu e tumultul cunoscut al "milităriei" pentru care mi-am sacrificat viața și sănătatea. Aici e și multă umilință civilă din cauza managementului.

Suntem acum și "șoferi de cursă lungă", eu și consoarta mea de călătorie, cățelușa Noua, alergând prin țară tot cu ... afacerile firmei.
Mereu CULOARE ȘI DESTIN dar, foarte atenți la drum.
"Odihna" e puțină, ca în armată, dar binemeritată la locația birourilor noastre aici din București
sau de la hotelul MARRIOTT tot din București
Dar astăzi, iată cum am ajuns să fiu, și eu, acel "veteran, ofițer mâncat de viu" de "milităria politică", apreciat pe nedrept chiar și astăzi de statul român ca fiind ... UN NIMENI și total discreditat! Am argumente juridice destule pentru cele afirmate. Unele chiar din justiție, postate și pe blog.
Am devenit însă involuntar un pensionar SCMD teribil, non-grata, urât ca un "Moș Teacă" ... și de regimul actual basist, regim penal prin excelență.
Doamne, ce repede a trecut timpul nostru, al unei ARMATE REALE, iubite de popor și nu compusă doar din MERCENARI selectați cu "CONTRACT", plătiți însă "ilegal" de statul român și nu de beneficiarul extern. Implicit și ei sunt lipsiți prin legea incriminată de drepturile de pensie specifice unui serviciu public!
Interesant că aceasta nouă "LEGE" se aplică aberant și retroactiv, pentru noi cei ce am ieșit din "JOC" cu ani buni în urmă. E UMILITOR!
E ca și cum o competiție sau o "medalie olimpică" din anii anteriori nu mai este recunoscută ca și MEDALIE în prezent și ea nu mai are nicio valoare financiară intrinsecă. E doar o simplă "TINICHEA" ... defăimător legată de coada cuiva.
Așadar iată-mă un "Moș Teacă de TINICHEA" onorați CAMARAZI și stimați ... MERCENARI.
Dumnezeu să vă JUDECE acțiunile ostile!
Astăzi m-am spovedit poporului român pentru a cunoaște adevărata față a unor structuri din trecut dar și prost-"revoluționare" și voi detalia faptele în memoriile mele aflate în curs de redactare. E o viață ce merită a fi cunoscută fiindcă cel putin mie mi-a oferit ocazia unei lupte interesante, fățise, permanente, secrete față de colegi pe care o voi descrie cu lux de amanunte sau o voi oferi poate unui scriitor profesionist. Mai ales că sunt elemente deosebite, excepționale care incită și frizează parcă absurdul. 
1. Cum de eu cu aceste belele de cadre am fost acceptat la Academie și am rămas militar și doi C.I.-ști au fost trecuți în rezervă fiindcă m-au protejat? 
2. Cum de am avut funcții deosebite ca cea restrictivă masiv, cea de la Organizare Mobilizare unde am lucrat cu secrete de stat și chiar de cel mai înalt grad, strict secrete de importanță deosebită când alții au luat-o pe coajă poate și din cauza ajutorului OMENESC ce mi l-au dat ca și camarad. ABERANT pare totul?!
3. Cum de am ajuns iată numit ca misiune, la Inspectoratul Județean de Miliție și Securitate în decembrie 1989 ca să preiau TOTĂ tehnica operativă și cum de am rămas contribuind la înființarea SRI. Și culmea am rămas încadrat la Secția de Informații din Brăila când pe lângă starea mea de sănătate mai eram și cu tinichea de cadre?
4. Cum de am ajuns în Comisia Senatorială „decembrie 89”, oficial, din partea SRI și 
5. Cum de am ajuns Doamne să fac greva foamei, bolnav fiind, inapt declarat ulterior, ca locotenent colonel înainte de pensionare (vezi ziarul lui Vadim Tudor România Mare din februarie 1995) fiindcă mă luptam cu trădători din armată. 
6. Cum de am avut puterea, bolnav foarte grav fiind, să mai fac a treia facultate de management marketing, să o termin al șaselea pe facultate și al șaptelea pe universitate (asta fiindcă eram numit în serviciu abuziv în ziua examenelor) și apoi să profesez încă 16 ani de zile cu o muncă de Sisif doar ca să-mi asigur existența decentă.
7. Cum am avut „curajul” să refuz OFICIAL, ca ofițer, Ordinul „Meritul Militar clasa I-a” doar fiindcă era semnat de Ion Iliescu pe care-l consider și acum un criminal?
Și mai sunt destule întrebări, foarte multe ce frizează credibilul.
Eu rămân iată calat pe existența mea, derizorie și ... încerc să fiu împăcat cu toată lumea. 
Doamne ajută!
Și așa cum Caragiale spunea la vremea sa că e sătul de lumea asta, la fel spun și eu astăzi fiindcă am obosit: "Grăbiți căci voi să mor" ... domnii mei.

Lt.col.retragere
Ioan CEPALIGA
Trimiteți un comentariu